Mediile zonei reci

Mediul polar
Acest tip de mediu se întâlneşte în Antarctida, Groenlanda, Insula
Novaia Zemlea, Insula Ţara lui Franz Joseph, Arhipelagul Spitzbergen,
Arhipelagul Nord-Canadian.
În cadrul acestui mediu se diferenţiază câteva submedii cu trăsături
specifice:
a) mediul calotei glaciare, în care factorul de semnificaţie este
reprezentat de platoşa de gheaţă;
b) mediul deşerturilor reci pietroase, cu caracter dezolant restrictiv;
c) mediul de mlaştina, situat în zona de contact cu mediul subpolar.
Poziţia pe latitudine şi înălţimile mari fac din Antarctica cel mai rece
continent. Cu toate acestea, se deosebesc două anotimpuri. În anotimpul
rece temperatura în zonele intercontinentale poate scădea sub –80ºC, în
timp ce în anotimpul cald temperatura se poate ridica, în aceleaşi zone,
până peste –30ºC. În zonele de coastă se poate ajunge, în sezonul cald,
la temperatura de îngheţ (0ºC), dar şi aici valorile negative sunt ridicate
în perioada rece. Antarctica deţine şi recordul temperaturii negative. În
anul 1960, la staţiunea rusească de cercetare „Vostok” s-au înregistrat
–89,2º C.
Zona este foarte săracă în precipitaţii, una dintre cele mai uscate
zone de pe glob, aproximativ 50 mm de precipitaţii căzând aici anual.
Acestea cresc cu cât ne apropiem de ţărm, atingând în zonele apropiate
de coastă 200 mm/an. Precipitaţiile sunt formate în mare măsură din
căderi de zăpadă aduse de cicloni. De obicei ele cad sub formă de
zăpadă sau gheaţă, dar uneori se înregistrează şi ploi, în zonele litorale.
Aceşti factori limitează existenţa plantelor în Antarctica numai la
cele din Regnul Protista (organisme simple, de obicei unicelulare): alge,
licheni, muşchi, fungi și numai două specii indigene de plante traheofite.
Apele antarctice suportă şi alte tipuri de vegetaţie. Buruieni
de apă din zonele de coastă cresc pe şi în jurul insulelor, aproape de
continent, dar nu pot apărea aici datorită gheţii marine ce rade ţărmurile.
În apele reci ale oceanului ce înconjoară Antarctica se găsesc diferite
tipuri de alge ce plutesc pe o perioadă scurtă, atât cât să se înmulţească
pe perioada anotimpului cald.
Climatul aspru şi sărăcia vegetaţiei regiunilor de pământ ale
Antarcticii acceptă numai animale microscopice, insecte primitive şi alte
specii de acest fel ce pot supravieţui în solurile umede. Fauna terestră
constă din câteva specii de nevertebrate de protozoare, rotifere,
nematode, tardigrade, colembola (insecte primitive fără aripi) și o specie
de acarieni. Aceste forme de viață sunt limitate în principal la zonele
întinse de mușchi.

În Antarctica, unicele forme de viață endolitice (cianobacterii) apar

la suprafața pietrelor poroase. Aceste cianobacterii se găsesc în văile
uscate din Antarctica, fiind adaptate să rămână în stare latentă pe
perioade lungi, până la rarele ocazii când topirea zăpezii asigură
umezeala necesară proceselor de viață.
În contrast cu uscatul, oceanul conţine o mare varietate de
animale, toate depinzând, într-un fel sau altul, de algele ce cresc la
suprafaţa apei.
Organismele zooplancton, cum ar fi viermii-săgeată, peştii-jeleu,
peştii-larvă, stelele de mare se hrănesc cu organisme fitoplancton – alge
plutitoare. Fauna este redusă şi reprezentată de unele specii de păsări,
morse, ursul polar, în ţinuturile arctice, si pinguini, în Antarctica.
 Deşi are o întindere destul de mare, Antarctica are solul compus în
majoritatea din gheaţă. În partea sa estică se găseşte sub stratul de
gheaţă o masă de pământ aproximativ de mărimea Australiei, în timp ce
în zona vestică se află mai multe insule acoperite şi unite între ele şi de
continent de gheaţă. De aceea numai circa 2,4 % din aria Antarcticii este
rocă vizibilă, restul aflându-se sub gheaţă.
Numai 2% din zonele costale sunt ţărmuri stâncoase sau zone
litorale. Restul ţărmului este format din gheaţa ce se continuă şi după
capătul rocilor continentale. Banchiza ce înconjoară Antarctica, formată
cu milioane de ani în urmă, are o grosime medie de 2.160 de metri, în
timp ce recordul de grosime atinge 4.700 de metri. Formarea acestei
banchize s-a produs prin suprapunerea straturilor de zăpadă căzute şi
transformarea lor în gheaţă.
Aşezările sunt mai puţine, concentrându-se fie în regiuni cu resurse
de subsol (petrol in Alaska, cărbuni şi minereuri in Eurasia), fie în cele
unde pajiştile au o dezvoltare mai mare, permiţând creşterea animalelor.
Ca urmare, caracteristicile mediului natural se păstreaza, influenţele
antropice fiind limitate. Peisajul taigalei, multă vreme aproape intact, este
din ce în ce mai mult modificat de om, la exploatarea lemnului
adaugandu-se extracţia unor resurse minerale: cărbuni (bazinele Peciora,
Tunguska şi altele în Siberia), petrol (in bazinul fluviului Obi din Siberia,
în provincia canadiană Manitoba, în statul Alaska din S.U.A.), minereu de
fier (in Siberia, în Laponia, în Peninsula Labrador), aur (Siberia, Alaska)
s.a.
În zona arctică traiesc eschimoşii, ale căror aşezări rurale se
numesc igluuri, laponii care migreaza către oraşele limitrofe zonei şi
iakuti, care au aşezari bine definite. Locuitorii se îndeletnicesc cu
pescuitul, vânatul, exploatarea petrolului, cărbunelui, uraniului şi aurului
(Alaska, Rusia). Aşezarile omeneşti sunt puţine, şi doar în ţinuturile
arctice, în Antarctica există mai multe staţiuni de cercetări ştiinţifice
aparţinând Rusiei, S.U.A., Australiei, Marii Britanii. Peisajul antropic s-a
diversificat prin apariţia de baze militare, centre miniere, aerodromuri.
Prin utilizarea spaţiului aerian arctic se scurtează distanţele dintre
regiuni.
Mediul subpolar
Mediul polar ocupă 10 % din emisfera nordică, fiind întâlnit în
nordul Canadei, Alaska, Siberia, tundrele euro-asiatice şi cele ale
munţilor înalţi (Pamir, Himalaya, Anzi, Alpi). În emisfera sudică mediul de
tundră cuprinde insulele Falkland, Shetland de Sud şi peninsula Graham.
Procesele geomorfologice sunt dominate de eolizaţie, crioturbaţie,
gelifracţie. Şi în acest mediu se diferenţiază mai multe submedii:
a) mediul subpolar de tundra mlăştinoasă;
b) mediul subpolar cu permafrost sezonier;
c) mediul subpolar fără permafrost în anotimpul cald.
Relieful este reprezentat de lobi și terase de solifluxiune, inele de
pietre. Pe versanți, inele de pietre se alungesc în jos formând fâșii și
care, din avion, au aspectul unor hașuri gigantice.
Clima se caracterizează printr-un climat cu sezon de iarnă foarte
rece (temperaturi sub -30°C, zăpadă, vânturi intense) si unul de vară,
când temperaturile se pot ridica la 10°C, producandu-se topirea parţială a
zăpezii; precipitaţiile reduse (sub 400 mm) cad frecvent la schimbarea
anotimpurilor.
Substratul se caracterizează prin îngheţul permanent sau sezonier,
care sub raport pedogenetic, este mai activ decât substratul din mediul
polar, influenţând componentă hidrică şi biotică. Orizontul îngheţat (numit
tjale în Scandinavia, merzlotă în Rusia şi permafrost în Canada) joacă un
rol de orizont impermeabil, acesta fiind îngheţat diurn, sezonier sau de
lungă durata şi are inconveniente similare în toată lumea arctică.
Dintre efectele impuse de substratul îngheţat menţionăm:
- împiedicarea dezvoltării unei vegetaţii forestiere;
- limitarea construirii de aeroporturi şi drumuri în Rusia şi Canada;
- instabilitatea substratului afectează construcţia de clădiri, autostrăzi, cai
ferate;
La acest orizont îngheţat se mai adaugă molisolul, ambele fiind
caracterizate de prezenţa curgerilor solifluxionale, a formelor pozitive
reziduale, a hidrolacoliţilor, turbării bombate, depresiuni termocarstice,
mlaştini, soluri poligonale, nişte nivale. În timp ce temperatura rămâne
sub 10 C timp de zece luni pe an, substratul rămâne îngheţat permanent,
situaţie cu efecte incalculabile la nivelul mediului, în general şi la nivelul
componenţei umane, în particular.
Comunitatea vie se adaptează la condiţiile aspre şi este
reprezentată de muşchi, licheni, alge şi chiar plante pitice. Speciile tipice
sunt: Carex bigelowii, Poa arctica, și Cetraria nivalis. Întâlnim de
asemenea numeroase specii de arbuști, care vara produc flori
multicolore, salcii și mesteceni.

Ecosistemele ecologice nu dispun de diversitatea și bogăția

speciilor care caracterizează ecosistemele temperate și tropicale. Atât
numarul speciilor de animale, cât cel al speciilor de plante scade cu
creșterea latitudinii. Speciile de vertebrate din tundra arctică și de deșert
polar sunt limitate la mamifere și păsări; nu există amfibieni sau reptile.
Aproximativ 20 de specii de mamifere și peste 100 de specii de păsări
sunt prezente în întreaga Arctică. Cele mai multe sunt circumpolare în
distribuția lor, ca specii unice sau ca specii înrudite între ele; de exemplu,
renii din America de Nord și renii domestici și sălbatici din Eurasia aparțin
aceleiași specii, Rangifer tarandus, în timp ce lemingii din Eurasia Arctica
sunt o specie întrudită, dar distinctă față de cele din nordul Americii de
Nord și Groenlanda. Fauna este foarte bine reprezentată în apă (moluşte,
focă, morsa), iar pe uscat întâlnim ursul polar, renul, păsări. Dintre
adaptările specifice ale plantelor şi animalelor amintim: hibernarea
animalelor, migrarea sezonieră a păsărilor.
În zonele terestre din Arctic, de la peste 80 ° N, care includ numai
părți ale insulelor Axel Heiberg și Ellesmere din Arctica canadiană, nordul
Groenlandei, porțiunile de nord ale Insulelor Svalbard și Franz Josef,
doar câteva specii de mamifere sunt capabile să mențină populații
viabile. În Arcticul canadian, boul moscat, renul Peary, iepurele Arctic și
lemingul cafeniu sunt singurele mamifere erbivore iar prădătorii lor, lupul,
vulpea arctică, jderul și hermina sunt de asemenea prezenți.
În toate aceste zone Arctice, ursul polar (Ursus maritimus), un mamifer al
gheții care se hrănește în mare parte cu foci, poate fi întâlnit ocazional pe
pământ, unde femelele își cresc puii sau unde pasc (rareori) sau se
hrănesc cu mamifere terestre sau păsări.
Solurile sunt turboase de tundră, acide, lipsite de fertilitate şi care
se află mai mult în stare îngheţată. Datorita iernilor lungi și foarte
friguroase apa din sol ingheata o mare parte a anului. În aceste condiții,
alterarea chimica a mineralelor se produce lent și duce la formarea unor
mari cantități de humus brut și turbă. Solurile de tundră nu au profile
simple, ci se compun din straturi subțiri de argilă nisipoasă și humus brut.
Influenţa antropică în acest mediu este limitată din cauza condiţiilor
naturale aspre. Aşezările umane sunt concentrate mai ales în regiunile cu
resurse ale subsolului (petrol – în Alaska, cărbune şi minereuri – în
Eurasia) sau în locurile cu pajişti întinse, favorabile pentru creşterea
animalelor (a renilor).

Curiozități din lumea animalelor polare

- Ursul Polar, cel mai mare animal de pradă terestru, prosperă în cel mai
aspru mediu. Masculii pot atinge 3 m în înălțime, cântărind până la 650
kg, în timp ce femelele cântăresc în medie 250 kg. Urșii singuratici
cutreieră până la 5 000 km pe gheață și prin tundră în căutarea mâncării.

- Un pinguin imperial-tată suportă frigul Antarticii timp de 60 de zile sau

chiar mai mult pentru a proteja ouăle din care urmează să iasă puii. În
toată această perioadă, el nu mănâncă nimic și stă în picioare tot timpul.
- Blana ursului polar este albă pentru că mijlocul firului de păr din blană
este gol și prin el se reflectă lumina mai mult decât în zăpadă și gheață;
iarna, blană lui se colorează în galben. Pielea unui urs polar este neagră.

- Vulpea albă sau vulpea polară este singură specie de vulpi care își
schimbă culoarea blănii. Dacă este iarnă, aceasta este albă, vara capătă
nuanțe maronii. Năpârlește de cel puțin două ori pe an. Acest lucru o
ajută să se camufleze în mediul aflat într-o schimbare continuă.

- Vulpea polară se folosește de anumite sunete pentru a comunica cu

celelalte vulpi. Acestea pot varia de la urlete zgomotoase (dacă distanță
e mare) până la sunete ascuțite (atunci când trebuie să avertizeze puii în
caz de pericol).

- Vulpea polară poate fugi cu o viteză de până la 48 km/h. Este

cunoscută și pentru faptul că știe să alunece pe gheață.

- Unele specii de păsări, cum ar fi rândunica arctica, călătoresc 40 000

km pe an în jurul pământului în fiecare an.

- Un grup de cercetători a stabilit că urșii polari sunt dotați cu niște

ochelari de soare naturali. Ochii lor sunt apărați de un fel de membrană
care are rolul de a atenua lumina orbitoare reflectată de zăpezile veșnice
ale nordului.
Bibliografie
 https://www.wired.com/2015/07/absurd-creature-week-two-foot-wide-sea-
star-covered-teeth-like-bear-traps/

 https://www.britannica.com/science/polar-ecosystem#ref70853

 https://www.livescience.com/30991-weird-wildlife-real-animals-antarctica-
penguins.html

 https://www.magnoliabox.com/products/arctic-fox-sleeping-in-snow-
hs008706

 https://www.scribd.com/doc/23856049/Tipuri-de-Medii-Geografice

 https://www.scribd.com/presentation/76153601/Mediile-Polare-Si-
Subpolare

 https://www.scribd.com/doc/24288859/Mediul-subpolar#download

 https://www.didactic.ro/materiale-didactice/mediul-polar

 https://www.didactic.ro/materiale-didactice/86870_mediul-subpolar
 Colegiul Național “Vasile Alecsandri” – Galați

Mediile zonei reci

Profesor coordonator: Elev:

Cioroiu Ion Filip Teodora Alexandra - 11A

An școlar 2018-2019