Dintotdeauna omul s-a jucat cu valențele cuvintelor, în speranța că o combinație, chiar și

una întâmplătoare, va transmite cee ce dorește; cu toate acestea, numai cei mai abili au izbutit
să se folosească de nemărginită putere a cuvântului.
În opinia mea, în opera “Amintiri din copilarie”, Ion Creangă reușește să se joace cu
umorul și oralitatea în nenumărate feluri.
În primul rând, se remarcă starea permanentă de bună dispoziție a autorului, jovialitatea,
verva și plăcerea sa de a povesti pentru a stârni veselia "ascultătorilor". Atmosfera de voie bună
este realizată prin îmbinări și jocuri de cuvinte din cele mai neașteptate, combinații sau
împerecheri de cuvinte, expresii populare amuzante, exprimări ironice și caracterizări pline de
umor. Ca de exemplu, "Și să nu credeți că nu mi-am ținut cuvântul de joi pană mai apoi, pentru
că așa am fost eu, răbdător și statornic la vorbă în felul meu;'' reprezintă o exprimare poznașă,
care provoacă amuzament. De asemenea, el oferă personajelor sale nume care mai de care
mai haioase, “moș Chiorpec”,” Popa Buligă” sau “Ciucălău”, dar și o caracterizare menită să le
scoată defectele în evidență: Moș Vasile era „cărpănos și un pui de zgârie – branză”, iar fața
Irinucăi era „o fată balcâză și lălâie, de-ți era frică să înnoptezi cu dânsa în casă”.
În al doilea rând, stilului scrierii pare vorbit, expunerea având un caracter spontan și viu
atât în dialogurile care notează particularitățile vorbirii personajelor, cât și în narațiunea propriu-
zisă. Astfel, se creează o imagine, un adevărat film în mintea cititorului, care pare să fie
transpus direct în lumea satului. Un bun exemplu îl constituie interjecțiile „fac țuști”, „Nici una,
nici două, haț”, „Pupăza zbrrr”, „Si când răcnește o dată cât se poate, eu zbrr!”, "hai-hai, hai-hai"
care marchează spontaneitatea. De asemenea, proverbele și zicătorile „Pentru că știi vorba
ceea: Omul sfințește locul.”, „Vorba ceea: Părinții mănâncă aguridă și fiilor li se strepezesc
dinții.”, „Au tunat și i-au adunat.” reliefează modul de a gândi, de a se exprima al unei întregi
colectivități, caracterizat prin autenticitate și frumusețe.
În concluzie, autorul se joacă în permanență cu sensurile cuvintelor pentru a conferi
operei un caracter hazliu și spontan.