Lumea este o scenă, un teatru muzical, dramatic, de comedie, în care în fiecare zi

miliarde de oameni sunt în același timp scenariști, actori și regizori, jucându-se deopotrivă cu
propria lor viața și cu viețile celor din jur.
În opinia mea, oamenii se joacă și joacă un rol în permanență, atât pe o scenă sau pe un
ecran, cât și în viață de zi cu zi.
În primul rând, actorii trebuie să se joace cu mimica și gesturile, să-și schimbe tonul
vocii, să transmită numeroase emoții, sentimente, trăiri, pentru a intra cât mai bine în pielea
personajului. Ca de exemplu, atunci când rolul este jucat corespunzător, spectatorii au tendința
de a trăi afectiv, prin transpunere simpatetică, viață eroilor din filme, ajungând chiar să plângă
sau să sufere dacă aceasta este pusă în pericol. De asemenea, orice film, orice piesă de teatru
este un joc la care participă mai mulți jucători care respectă aceleași reguli și care urmăresc
același scop: să transmită un mesaj. Luând spre exemplificare opera “Jocul de-a vacanța de
Mihail Sebastian, se identifică numeroase indicații regizorale referitoare la jocul actorilor, la
mișcările și emoțiile pe care aceștia trebuie să le transmită: “(îl privesc mirați, așteptând
dezlegarea)”, “(continuă cu foarte multă convingere)”, “(Se ridică din șezlong și face câțiva
pași.)”.
În al doilea rând, oamenii joacă un rol în fiecare zi, uneori fără să realizeze, alteori cu
bună știință. Jocul devine astfel o posibilitate de a ascunde cine sunt, de a se preface că sunt
orice tip de persoană doresc. Un exemplu îl constituie faptul că o persoană se va comporta într-
un fel atunci când este în fața străinilor, altfel în preajmă cunoscuților și altfel când este singur,
deoarece lumea se schimbă în funcție de spectatori. De asemenea, unii încearcă să înțeleagă
jocul altora sau chiar să între în jocul lor. De pildă, în “Jocul de-a vacanta”, Corina vede cine este
Ștefan cu adevărat, “Eu văd foarte bine jocul dumitale. Ești un băiat de treabă, care și-a lipit
barbă și mustăti fioroase, că să sperie lumea. Dar când se răsteste mai tare, îl pufnește râsul și i
se dezlipesc mustătile. Au fost prost lipite.” și dorește să afle mai multe despre jocul lui
“CORINA: Și cum se cheamă jocul dumitale? ȘTEFAN: Se cheamă jocul de-a vacanța. Și se mai
cheamă jocul de-a uitarea. Și s-ar mai putea chemă jocul de-a fericirea. CORINA: Și e greu jocul
ăsta?”.
În concluzie, comportamentul oamenilor, indiferent dacă sunt actori de profesie sau nu,
este un joc.

“Începusem să mă plictisesc... în iad şi am venit pe pământ să mint şi să joc teatru. Ce e

plictiseala, ştii prea bine şi mult mai bine ştii şi ce e minciuna. Iar despre joc îţi poţi face o idee
judecând după teatrele voastre şi după actorii celebri de la voi. Tu însuţi poate că interpretezi
cine ştie ce rol mărunt acasă, la parlament sau la biserică.”

Leonid Andreev în Jurnalul Satanei