Sunteți pe pagina 1din 8

RELIEFUL MARIN ŞI SUBMARIN

1.Agenţi şi procese
-apa mării prin 3 forme specifice de deplasare –valuri-produce eroziune,-curenţi-
transport,-maree-acumulări
Valurile - principala formă de mişcare a apei- transfer de energie cinetică a atmosferei
către hidrosferă
 importante sunt cele care ajung la linia de ţărm (lungimea valului devine
mai mică, înălţimea creşte, frecarea spre bază devine mai mare, partea
superioară alunecă mai uşor ceea ce duce la răsturnarea valului sub formă
brizant sau val de resacă, după epuizarea energiei valul se retrage spre
larg sub forma curentului de întoarcere)
 adâncimea medie până la care se resimte acţiunea valurilor = 10 m; ajung
şi la 20 m şi chiar mai mult.
 valurile pe măsura apropierii de ţărm - capătă formă de elipsă; la o
adâncime echivalentă cu 6/10 - 8/10 din înălţimea lor se trece de la un val
cu orbită eliptică la alta de translaţie.
 valuri de translaţie - rezultă o zonă de spargere a valurilor
- provocate de cutremure, alunecări, erupţii
vulcanice, prăbuşiri de blocuri. Se propagă pe
distanţe mari cu viteze de sute km /h;
înălţime = 25-30 m şi lungimi de sute de metri.
 acţiunea valurilor asupra ţărmului depinde de: - izbirea - forţă de câteva
tone/m2; aspirare, bombardare cu galeţi, nisip.
Rezultatul depinde de - roca din care e alcătuită faleza
→ roci dure = efecte mici
→ roci moi, cu fisuri → degradări intense
- când se combină cu presiunea aerului şi apei
-se ajunge la → desprinderea blocurilor mari; → aspirarea prin retragerea
apei din scobituri ce duce la dezvoltarea de nişe, firide
Curenţii de apă
- mişcare contiunuă şi progresivă a apei,
 determinaţi de: → vânturile regulate; → diferenţe de temperatură şi salinitate; →
diferenţe de nivel;
 acţiunea lor → unde întâlnesc ţărmul sau se află la distanţă mică.
 curenţii de valuri→ transportul lateral al aportului fluviatil modificând morfologia
de fund.
 curenţi de descărcare - în strâmtori - diferenţe de nivel între bazinele vecine - M.
Baltică / M. Nordului; M. Ionică / M. Tireniană; M. Neagră/ M. Egee →
antrenează sedimente
 curenţii de turbiditate - în domeniul litoral inferior şi cel submarin.
 sunt din apă, mâl şi nisip; curenţi provocaţi de cutremure sau de supraînălţarea
pantelor cu aluviuni fluviatile.
Mareele - mişcări pe verticală la ţărmurile înalte şi mai mult laterale pe ţărmurile joase
(înaintarea la flux şi retragerea la reflux).
 frecvent nivelul creşte cu 3-4 m, în anumite condiţii locale se ajunge
până la 19,6 -(B. Fundy), 12 m golful Mezen, 13 m - Golful Arabiei,
18 m strâmtoarea Magelan.
 curentul mareic este activ în golfuri şi strâmtori unde viteza este de
22 km/h.
 la flux-se produc acumulări ca bancuri submerse/interferarea
curentului mareic
 la reflux-se realizează eroziune, transport predominant pentru că se
însumează curenţii.
- are loc transportul materialelor rezultate din
distrugerea falezelor - se face prin rostogolire,
saltare, suspensie.
Procesele principale:
Abraziunea marină (eroziune)-coroziunea, coroziunea marină, şocul mecanic, spălarea
ţărmurilor prin curenţii de întoarcere, procese mecanice specifice ţărmurilor înalte,
procese fizico-chimice, pluviodenudarea şi coroziunea eoliană, activitatea plantelor şi
animalelor
Acumulare
Procese secundare
 Tsunami
 Alunecări, prăbuşiri, sufoziune - pe ţărmurile înalte
- se îmbină cu acţiunea valurilor, curenţilor
 Dezagregare prin gelivaţie, eroziunea făcută de blocurile de gheaţă şi
bombardamentul falezelor; creează platforme litorale mici.
 Procese fizico-chimice - acţiunea ceţii, picături de apă din spargerea valurilor;
-dizolvarea rocilor calcaroase,-dezagregare prin cristalizarea sărurilor în fisuri.
Procese legate de acţiuni biologice
- în baza domeniului litoral: perforarea rocilor, frânarea curenţilor şi
valurilor (mase de alge)
2.Factorii care influenţează procesele litorale
-Roca → diferenţe în ritmul eroziunii şi în crearea formelor rezultate
→ ţărm din roci dure = faleză şi platforme mici
→ ţărm din roci moi = faleză şi platforme largi
→ ţărm în benzi de roci dure şi moi → ţărm crestat
- Structura geologică - impune variaţie în intensitatea manifestării lor.
- Mişcările tectonice şi eustatice.
-Caracteristicile reliefului fac ca procesele să se manifeste diferit pe ţărmul
înalt şi ţărmul jos.
-Aportul fluviatil
-Clima - regiuni reci / valuri + dezagregări, nivaţie.
- regiuni calde umede / alterări puternice;
- regiuni calde aride, dezagregări prin cristalizare, iar în apă, temperaturile
ridicate determină construcţii coraligene.
- Construcţii şi amenajări portuare şi de agrement dau modificări în
dinamica proceselor / diguri, spargerea valurilor/determină reducerea energiei
valurilor cu 75 %.
3.Formele reliefului litoral
Faleza şi platforma de abraziune
- Faleza este un abrupt (panta = 30-900) la contactul uscat/mare
- tipuri de faleze → faleză funcţională (în retragere)
→ faleze nonfuncţionale -stabile (sunt la profil de
echilibru)
-moarte (suspendate pe continent în urma unei regresiuni
→ faleze false - abrupt dat de tectonică, structură, rocă
→ faleze tectonice = nu au platforme de abraziune
Platformă de abraziune este o suprafaţă slab înclinată la baza falezei - rezultă din
retragerea acesteia.
 Rezultat al acţiunii mecanice a mării care produce în faleze firide
→prăbuşiri→materiale sunt îndepărtate de valuri,
 Retragerea falezei şi extinderea platformei au o desfăşurare ciclică / adâncire,
prăbuşiri, îndepărtarea materialelor
 Extinderea platformei de abraziune→reduce forţa de acţiune a
valurilor→firide tot mai mici,
 Platforme foarte mari (extinse) sunt explicate prin
- Ramsay-fenomenul se datorează predominant procesului
de abraziune exercitat de valurile mării
→ Richthofen →lăsarea uscatului → abraziune (continuă)
→ Johnson → după realizarea platformei, ea va fi erodată
de valuri, coborâtă adâncimea şi reluarea atacului prin
valuri
 Platforme în trepte - Australia, Noua Zeelandă
 rezultat al variaţiilor eustatice postglaciare
 la ţărmul norvegian - o platformă largă-(Strandflaten) = rezultat prin
abraziune şi gelivaţie, ce-a distrus faleza.
Plaja şi dunele litorale
Plaja = fâşie inundabilă; alcătuită din nisip, pietriş, cochilii
 la ţărm cu faleză - ea lipseşte sau e îngustă
 la ţărmuri joase este lată.
 roca = în roci sedimentare sau intens alterate - rezultă plăji, cu nisip
fin; la cele cu roci dure rezultă galeţi.
 influenţa climei - în regiunile reci → se produc dezagregări →care dau
elemente grosiere; în regiuni calde, umede → alterări şi depozite fine.
 Sectoare de plaje
 plaja înaltă
- se află deasupra limitei fluxului; este acoperită de apă, doar la
furtunile mari
- apare în trepte unde alimentarea cu nisip şi pietriş este bogată
şi unde furtunile sunt puternice şi frecvente
 plaja propriu-zisă -între înălţimea atinsă de valorile de nivele
maxime şi minime ale valurilor
-pantă în funcţie de granulometria materialelor/câteva grade la
cele nisipoase şi 30-400 la cele cu pietrişuri.
-prezintă profil convex la partea superioară şi concav la bază /
la contactul dintre ele, există o linie de inflexiune.
 plaja submarină - acoperită cu apă, ţine până la 1/2 din distanţa
valului de hulă, are o micromorfologie simplă.
- Microforme pe plajă
 festoane - ondulări, creste (câţiva dm.) simetrice sau asimetrice.
 cornuri de plaje - festoane mult mai mari (Δ h = 1m, L= 4-70 m),
aspect triunghiular cu baza spre mare, pe plaja propriu-zisă / se
formează la valuri mari şi mai ales în depozite grosiere.
 riduri, brazde litorale - sunt la partea superioară a plajei interne şi
a celei submarine/au o desfăşurare paralelă, oblică faţă de litoral /
perpendicular pe direcţia mişcării valurilor; ridurile au dimensiuni
decimetrice = lungimi de câteva zeci de metri; sunt simetrice sau
asimetrice
 brazdele ating înălţimi de 10-14 m şi L = 600 m, formând dune
hidraulice
 bancuri şi cordoane litorale = acumulări variate pe plaja submersă
 rezultă în condiţiile → adâncime mică a apei; alimentare bogată cu
materiale aluvionare;→ depozite submarine de nisip.
 prin acţiunea valurilor şi curenţilor: bancuri submerse, bancuri emerse
= grinduri, cordoane - emerse + alungirea bancurilor, → săgeţi (f.
alungite), → perisip, bare atunci când închid golfuri
 la cordoane se separă - sector supus eroziunii
- sector supus acumulării
- apar şi întreruperi numite portiţe -ce asigură comunicarea cu
marea; dacă are loc bararea completă → lac → mlaştină → câmpie
joasă.
 golf pe un râu cu debit mic prin barare dă liman.
 golfuri barate = lagune;
 insulă legată de ţărm prin cordoane dă tombolo → simplu,→
dublu,→ triplu; se formează în apă puţin adâncă
 săgeţi martori - resturi de cordoane; sunt cordoane care s-au
sprijinit pe o insulă care a fost ulterior erodată
Geneza bancurilor
→ unii - rezultatul acţiunii valurilor
→ alţii - mare puţin adâncă şi curenţi litorali cu aluviuni bogate
→ Davis - o câmpie litorală care se lasă astfel că, valurile au mult
material.
→ Zencovici - formarea este legată de mai mulţi factori: pantă (sub 5‰),
litologie, oscilaţia nivelului mării (lăsare)
Dunele litorale
- acumulări de nisip marin pe plaja superioară sau datorate vântului
- asimetrice, perpendiculare pe vânt, şiruri longitudinale aproape paralele;
rar Δ h >15 m
- în regiunile temperate sunt vechi, fixate.
Estuare şi delte
 sunt în zona de vărsare a fluviilor în mare.
 deltele acolo unde predomină procesele fluviatile, iar estuarele unde
influenţa mareelor este puternică.
Estuarele
- pâlnii ale fluviilor în mări cu şelf îngust unde există flux şi reflux (1500
km - Amazon ,500 km - Sf. Laurenţiu , 200 km - la Plata ,144 km – Sena)
 la flux - apele mării pătrund, diminuează, anulează forţa fluviilor şi are loc
decantarea sedimentelor
 la reflux - cele două acţiuni ale fluviului şi mării se adună → curenţi→înlătură
materialele
 cele mai multe estuare sunt în regiunea temperată.
Deltele
 complexe de acumulare la gurile fluviilor, conduc la înaintarea uscatului în
mare.
 condiţii: - volum mare de materiale ce nu sunt îndepărtate de curenţi, lipsa
sau slabe maree, adâncimea redusă a mării,- viteza mică duce la gura de vărsare la
acumulări bogate, prin acumulări se micşorează panta; cursul se alungeşte; se împarte în
braţe.
- împărţirea în braţe determină modificarea condiţiilor de transport şi
aluvionare; se produc acumulări în bancuri în apropierea gurilor şi în lungul braţelor
(grinduri longitudinale).
-la ape mari străpungerea grindurilor longitudinale → braţe secundare care
apoi devin braţe principale.
- deltele se dezvoltă repede când debitul solid e mare, depăşind forţa de
eroziune. Padul a crescut în 1800 ani cu 22,5 km; Mississippi - înaintează
anual cu 5 m.
- apariţia cordoanelor litorale permite colmatări bogate în spate, înaintarea
deltei nu se face la infinit deoarece se slăbeşte rolul fluviului şi creşte rolul valurilor,
curenţilor / delta devine barată.
- la deltele cu mai multe braţe există-o ritmicitate în înaintare/stagnări
 rolul vântului -deplasarea nisipului de pe grinduri determină colmatarea
lacurilor, mlaştinilor, braţelor.
 rolul omului - dragaj; diguri; consolidarea grindului, desecări.
 evoluţia → diferă de la deltă la deltă
→ comun 2-3 faze → golf
→ liman / lagună (deltă incipientă)
→ deltă propriu-zisă
→ deltă fluviatilă
→ deltă fluviomaritimă
→ delta→ evoluează spre câmpie sau evoluează
spre golf (subsidenţa activă şi transgresiune).
Tipuri de delte (după formă şi evoluţie)
- Delte triunghiulare - (vârf de lance) ex. Tibru.
- simple; aluvionare pe un braţ.
- în fazele de început a evoluţiei unei delte când forţa râului este
mai activă decât marea.
- Delte lobate -(Dunăre)- cele mai frecvente cu înaintarea rapidă pe 2-3 braţe principale.
- Delta digitată -(Mississippi)- la fluvii cu aport mare de aluviuni / braţele înaintează
rapid.
-Delte răsfirate-numeroase braţe care se ramifică, se formează în cazul în care râul se
varsă într-un golf sau în mări liniştite; materialul adus se răspândeşte pe o suprafaţă
întinsă iar delta se dezvoltă în lungul ţărmului (Volga)
- Delte barate (ex. Nil) - dezvoltarea este oprită,→ de curenţi litoralicare împrăştie
aluviunile,→ delta ajunge la o zonă adâncă şi se împrăştie
- Delte atrofiate - (Guadalqivir) - acţiune intensă a mării şi ca urmare apare doar un
promontoriu.
- Delta parţial înecată - regiuni cu subsidenţă activă / grindurile ajung insule.
Terasele litorale
- oscilaţiile de nivel → eustatice şi epirogenetice
 ridicarea sacadată a uscatului duce la terase (ex. ţărmul fino scandinav)
 glacio-eustatismul.
Construcţii coraligene
- coralii se dezvoltă între paralele de 300 latitudine sudică şi nordică
 condiţii - t0 > 180 (25-300)
- adâncimea apei până în 25 m.
- salinitate 27 - 40 ‰
- ape oxigenate / turbiditate mică.
 construcţii → atoli - inele (Ø > 60 km) cu o lagună în centru cu
adâncime 100 m.
- Faros (în Fidji, Moluce) atoli mici ce se desfăşoară într-un
şir ce înconjoară o lagună.
- recifi franj- crescute direct pe platforma litorală şi
perpendicular pe linia de ţărm
Evoluţia litoralului şi a liniei de ţărm
- în plan orizontal:
- roaderea capetelor de ţărm, blocarea golfurilor prin cordoane de nisip, retragerea
falezelor.
- tendinţa generală → îndreptarea ţărmului / se face repede → înălţimea ţărmului
mică → şelf larg → roci moi
-după ce capetele au fost legate prin cordoane - evoluţia devine mai lentă, iar
lagunele vor fi colmatate →devenind câmpii mlăştinoase.
- în plan vertical - evoluţia unui ţărm submers - atac puternic al apei mării pe
fondul transgresiunii; faleza se retrage rapid; dezvoltarea platformei de abraziune;
invadarea văilor de către mare şi dezvoltarea unui ţărm dantelat. Oprirea
transgresiunii duce la îndepărtarea treptată a ţărmului.
 ţărm emers - se produce la regresiuni → contur regulat
cu plăji; pe fosta platformă când regresiunea încetează,
curenţii şi valurile → cordoane ce închid lagune →
mlaştini.
 ţărm neutru - nivelul mării este staţionar / îndreptarea
conturului; ieşindurile sunt erodate şi unite prin
cordoane / se ajunge la lagune.
Tipuri de ţărm
-o mare varietate. Determinate de condiţii→ structură şi rocă, înălţime,
climat,→ transgresiunea din ultimii 2000 ani, → subsidenţă sau ridicări locale
Ţărmuri joase
 contur drept ce mărginesc câmpii aluviale extinse, se prelungesc cu
platforme continentale extinse.
 lipsa falezelor sau acestea au dimensiuni mici.
 în sectorul cu pantă mică, acţiunea valurilor se face la o oarecare distanţă
de ţărm, rezultând bancuri, cordoane care închid lagune.
Ţărm cu lido - (cu cordoane litorale) - cel mai răspândit
 în regiuni unde aportul fluvial e mare → NV - Adriaticei - ţărm
Mexican, → E - India
Ţărm cu limane - guri de fluvii inundate şi barate prin cordoane de nisip, la mări fără
maree.
Ţărm cu delte
Ţărm cu lagune (golfuri închise de cordoane de nisip)
Ţărm cu estuare
Ţărm watt - în zone cu platforme extinse, adâncimea mică, flux şi reflux cu intensitate
mare,la flux - insule din bancuri, cordoane / separate de canale, la reflux - câmpie cu
movile
 prin bararea canalelor - zonă cu poldere/ Rin-Elba
Ţărm aralian (la Marea Aral) - într-o zonă cu relief eolian / dunele sunt insule.
Ţărm cu skjär (finlandez) - ţărm glaciar (cu morene frontale / drumlinuri, eskere) care a
fost acoperit de ape; la început formele pozitive = insule, peninsule, ulterior - regularizare
- golfuri închise, promontorii/retezate / în jurul M. Baltice.
Ţărm cu mangrove - evoluţia influenţată de plante, mai ales Rhisophora.
Ţărmuri înalte
-în zone deluroase sau muntoase, continuate subacvatic prin platforme înguste; structura,
roca, tectonica, eroziunea fluviatilă şi eroziunea glaciară, au determinat diferenţe.
Ţărmuri de tip Riass
 golfuri ramificate pe cursurile râurilor, promotorii late (interfluvii
vechi)
 în masive vechi hercinice ce-au fost nivelate, iar în prezent sunt
străbătute de râuri mici cu versanţi abrupţi.
 se manifestă flux, când văile devin golfuri şi reflux când albiile
râurilor devin mlăştinoase
 peninsula Bretagne, N. Spaniei, Istria.
Ţărmuri cu fiorduri
 regiuni afectate de gheţari; inundarea a dus la transformarea văilor
glaciare în golfuri ramificate,
 adâncimea depăşeşte 200-300 m; → 1000 m
 topografie glaciară înecată (forma de ''U'', chiuvetele şi pragurile, văi
secundare suspendate)
 roca şi structura influenţează: în structura orizontală→ramificare
slabă; în granite şi cristalin → înguste (Groelanda, N. Zeelandă), în
regiuni cutate = orientare paralelă cu ţărmul (Patagonia, Alaska).
Ţărmuri cu structură longitudinală
Ţărm dalmatic-cutele sunt paralele cu ţărmul, anticlinalele sunt insule, iar sinclinalele
canale.
Ţărm pacific în regiuni fracturate / grabene şi horsturi paralele cu ţărmul.
 tinere, fără platforma de abraziune
 abrupte, rectilinii; ape adânci - în zone faliate.
Ţărmuri cu structură transversală (ţărm atlantic, ţărm cu anse)
 linia de ţărm taie aproape perpendiculară pe structuri (cute, falii)
 golfuri largi pe sinclinale, arcuite, separate de capuri (coasta
Marocului)
 evoluează rapid/golfurile sunt transformate în lagune; se dezvoltă delte
(Asia Mică).
Ţărm vulcanic
 în insule vulcanice
 ţărm circular sau cu lobi mari, cu pante ce urcă de la 10 0 la 300 fără
faleze / vulcani bazaltici
 ţărm de tip caldeiră cu pereţi interni verticali
-Evoluţia este în funcţie de rocă → rapidă în cenuşă vulcanică, greoaie în roci
eruptive.