Unitatea materiei in Univers

 Universul este constituit din totalitatea corpurilor si fenomenelor cosmice si a spatiului

dintre ele.
 Stelele emit lumina si caldura in spatiul inconjurator, se deosebesc prin dimensiuni,
temperatura, culoare si luminozitate.
 Stelele, impreuna cu alte corpuri cosmice, sunt grupate in aglomerari imense
numite galaxii.
 Stelele grupate pe bolta cereasca si acestor grupari li s-au spus constelatii: Carul Mic,
deoarece contine Steaua Polara, care indica nordul in emisfera noastra.
In Univers exista mari cantitati de materie care nu este organizata in corpuri distincte, sub
forma de praf  si  gaze dispersate in spatiul cosmic, li se spune nebuloase.
-Pamantul impreuna cu Soarele se afla in galaxie numita Calea Lactee, care cuprinde
aproximativ 200 miliarde de stele.

Sistemul Solar

 este format din Soare împreună cu sistemul său planetar (care cuprinde opt planete
împreună cu sateliții lor naturali) și alte obiecte non-stelare.
 Soarele – ce cuprinde aproape toată materia din sistemul solar – este compus în
proporție de aproximativ 98 % din hidrogen și heliu. Jupiter și Saturn, care cuprind
aproape întreaga materie rămasă, au în compoziția atmosferei circa 98 % din aceleași
elemente.
 În sistemul solar se află multe obiecte: 8 planete, 5 planete pitice, peste un miliard de
asteroizi, câteva miliarde de comete, miliarde de tone de praf înterplanetar plus o stea.
Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun. Majoritatea
planetelor din sistemul solar posedă un sistem secundar propriu, fiind orbitate de
obiecte planetare denumite sateliți naturali
 Sistemul solar s-a format acum 4,568 miliarde de ani, dintr-un imens nor de gaz care s-a
contractat conform legilor fizicii și chimiei. Norul de gaz făcea parte dintr-un nor și mai
mare situat în această regiune galactică și din el s-au format probabil mai multe stele.
Totalitatea gazului şi prafului din care s-a format sistemul solar se numeste nebuloasă
solară.
Sistemul Pamant-Luna

 Luna este singurul satelit natural al Terrei

 Luna realizeaza o miscare de revolutie în jurul Pamântului care, la rândul sau, descrie o
orbita eliptica în jurul Soarelui. Ca urmare, cele trei corpuri ceresti se vor situa periodic
în pozitii diferite, formmand fazele:
 Faza de luna noua – corespunde momentului in care Luna se afla intre Pamant si
Soare, iar cele trei corpuri ceresti formeaza un aliniament. Din cauza luminii
puternice a Soarelui, Luna expune spre Pamant o parte neluminata.

 Faza primului patrar – are loc dupa circa 7-8 zile, cand intre directiile Pamant –
Soare si Pamant – Luna exista un unghi de 90°. Se observa luminata jumatatea din
dreapta a discului lunar.

 Faza de luna plina – are loc dupa 14 zile, cand cele trei corpuri ceresti formeaza din
nou un aliniament, insa de data aceasta, Pamantul se afla intre Luna si Soare. Drept
urmare, intreaga emisfera a Lunii apare luminata.

 Faza ultimului patrar – se produce dupa 21-22 zile, cand intre pozitiile Pamant –
Soare si Pamant – Luna se formeaza un unghi de 270°. Se observa luminata
jumatatea din stanga a discului lunar.

 Eclipsa de Luna:

o Luna intra în conul de umbra al Pamântului

– se produce atunci cand cele trei corpuri ceresti se afla pe aceeasi directie
in pozitia Soare-Pamant-Luna, in faza de Luna plina

 Eclipsa de Soare:

o Pamantul intra in conul de umbra al Lunii.

– se produce cand cele trei corpuri ceresti se afla pe aceeasi directie in
pozitia Soare-Luna-Pamant, in faza de Luna noua;

 Mareele reprezinta miscari periodice ale apelor oceanice ca urmare a atractiei dintre
Pamant, Soare si Luna.
 Intrucat Luna este corpul ceresc situat la cea mai mica distanta fata de Pamant, exercita
cea mai puternica atractie.
 Cuprinde doua faze: fluxul si refluxul. Fenomenul mareic nu este uniform la nivel
planetar. In unele mari si oceane ale lumii, mareele se manifesta foarte intens, in timp
ce in alte locuri acestea sunt insesizabile.
Mareele influenteaza formarea diferitelor tipuri de tarmuri la gurile de varsare ale unor
 fluvii. In cazul marilor in care lipsesc mareele, sunt favorizate procesele de depunere,
care duc la formarea deltelor. In cealalta situatie, cand fluviile se varsa in mari sau
oceane cu maree intense, formeaza estuare. 

Forma pamantului:

 Pământul are o formă sferică în aparență, dar are formă de elipsoid de rotație, adică
este mai turtit la poli și mai bombat la ecuator. Forma aceasta este generată de forța
centrifugă.
 Alcatuirea chimica,
 fier (32,1 %), oxigen (30,1 %), siliciu (15,1 %), magneziu (13,9 %), sulf (2,9 %), nichel
(1,8 %), calciu (1,5 %), aluminiu (1,4 %), restul de 1,2 % constând din cantități mici de
alte elemente.
 Proprietatile fizice ale Terrei
a. Gravitatia
 Gravitatia este o forta universala identificata de Isaak Newton. El a rationat ca
Pamântul nu se deplaseaza de pe orbita sa, deoarece el are o gravitatie; aceasta îl
tine sa nu se dezintegreze.
 Newton a formulat legea atractiei universale astfel:F = m•M/r2•G, unde: G =
constanta gravitatiei; m, M = mase în atractie; r = distanta dintre corpuri.
 Gravitatia reprezinta forta de atractie exercitata de Pamânt asupra materiei de la
suprafata si din apropierea sa.
 b. Presiunea litostatica si orientata
 Presiunea litostatica sau presiunea de încarcare se manifesta spre adâncimi de pâna
la 10 km. Ea implica ridicarea punctului de topire, cresterea plasticitatii rocilor.
 Presiunea orientata este de origine tectonica. Ea actioneaza în scoarta, pe orice
directie, produce deformari ale rocilor plastice, sub forma cutelor, si deformari
rupturale - falii.
 c. Caldura interna
 Caldura interna este generata de procesele proprii planetei.
 Emisia de caldura depinde de structura geologica, respectiv de conductivitatea
rocilor
 d. Radioactivitatea
 Actualele surse radioactive se gasesc în crusta terestra; ele sunt reprezentate prin
minerale de U, Th,
 e. Proprietatile electrice
 Câmpul electric al Pamântului are diferente de potential de zeci de milivolti. Sursa
electricitatii este acceptata ca fiind de natura interna, comuna cu cea a
magnetismului,
 f. Magnetismul terestru
 Pamântul este comparat cu un magnet gigant, care determina ca acul busolei sa se
orienteze pe directia si în sensul liniilor sale de forta.
Miscarile Pamantului si consecintele lor.

 Miscare de rotatie

-Pamantul efectueaza o miscare de rotatie in jurul axei sale, (vest) la (est), in timp de
aproximativ 24 de ore (23h 56′ 4”).

Valoarea vitezei de rotatie a Pamantului scade de la Ecuator spre poli, intrucat in aceeasi
directie descreste lungimea paralelelor (a cercurilor polare).

Consecinte:

 turtirea Pamantului la Poli si bombarea lui la Ecuator.

 succesiunea zilelor si a noptilor (Datorita formei sferice a Pamantului, acesta nu
poate fi luminat pe toata suprafata sa in acelasi timp. In cursul miscarii de rotatie,
Pamantul expune, pe rand, spre Soare cate o parte din suprafata sa. Pe partea
luminata a Pamantului, aflata spre Soare, este zi, iar pe cea opusa, aflata in inteneric,
este noapte.)
 variatia orei pe glob

Orice punct de pe suprafata Pamantului executa o rotatie completa in 24 de ore,

descriind un cerc (360°). Putem astfel calcula ca, intr-o ora, orice punct parcurge 15°
de meridian (360°:24=15°). O consecinta importanta a acestui fapt este aceea ca din
15 in 15 grade de meridian exista o diferenta de o ora. De aceea se considera ca
timp universal ora primului meridian, respectiv meridianului Greenwich. De altfel
notarea fusurilor orare se face de le vest catre est plecand tocmai de le fusul care
include acest meridian.

 Modificarea temperaturii aerului

Datorita miscarii de roatie, temperatura aerului se modifica in cele 24 de ore: astfel, in timpul
zilei, suprafata Pamantului se incalzeste, iar in timpul noptii se raceste.

 Abaterea corpurilor aflate in miscare

Asupra corpurilor aflate in miscare pe suprafata terestra actioneaza forta Coriolis, care le
deviaza. Astfel, corpurile sunt deviate spre dreapta in emisfera nordica si, respectiv, spre stanga
in emisfera sudica. Acest fenomense observa indeosebi la vanturi si la curentii marini.

 Miscare de revolutie miscarea în jurul Soarelui (de la vest la est) in 365 de zile și
aproape 6 ore. Din cauza acestor 6 ore, din 4 în 4 ani i se adaugă lunii februarie o zi.
Atunci anul are 366 de zile și se numește an bisect.
Consecinte:

 durata inegală a zilelor și a nopților în cursul anului;

Când Pământul își expune spre Soare mai mult emisfera boreală (21 martie – 23 septembrie),
zilele sunt aici mai lungi (din ce în ce mai lungi de la ecuator până la Polul Nord), iar în emisfera
australă sunt mai scurte (din ce în ce mai scurte de la ecuator până la Polul Sud). Când Pământul
își îndreaptă spre Soare mai mult emisfera australă (23 septembrie – 21 martie), zilele sunt aici
mai lungi și în emisfera boreală mai scurte.

 varietatea temperaturii pe glob (depinde de înclinația sub care cad razele solare).
Între cele două tropice, razele solare cad perpendicular, Inspre poli razele Soarelui
cad din ce în ce mai înclinat.
 formarea anotimpurilor, axa polilor este înclinată pe planul orbitei Pământului, cu
66°30′, din această cauză, Pământul își arată Soarelui când un pol, când pe celălalt.
Cele două emisfere (de nord și de sud) sunt pe rând întoarse către Soare câte o
jumătate de an, primind în această vreme o cantitate de căldură mai mare. Deci,
răspândirea luminii și a căldurii variază periodic în cele două emisfere, fapt care duce
la formarea anotimpurilor.

Acestea încep în diferite perioade ale anului și sunt cunoscute sub numele de solstiții și
echinocții .

Solstițiul de iarnă (emisfera nordică: 21 decembrie; emisfera sudică: 21 iunie).

Echinocțiul de primăvară (emisfera nordică: 21 martie; emisfera sudică: 21 septembrie).

Solstițiul de vară (emisfera nordică: 21 iunie; emisfera sudică: 21 decembrie).

Echinocțiul de toamnă (emisfera nordică: 23 septembrie; emisfera sudică: 21 martie).