9.

SCOARȚA TERESTRĂ ,CA SUPORT AL RELIEFULUI:

STRUCTURĂ ȘI ALCĂTUIRE PETROGRAFICĂ

STRUCTURA INTERNĂ PĂMÂNTULUI

- se distribuie în mai multe învelișuri concentrice, cu grosime și alcătuire variabile, numite geosfere
- trei învelișuri importante: nucleul, mantaua și scoarța
a) Nucleul se află în centrul Pământului,6378 Km adâncime- până la 2 900 km adâncime. Este alcătuit
predominant din elemente grele (nichel și fier),cu densități și temperaturi foarte mari (4 000-5 000°
C). Prezintă două părți: nucleul intern (solid) și nucleul extern (vâscos).
b) Mantaua „îmbracă” nucleul planetei desfășurându-se până la scoarța (crusta) terestră. Pe lângă nichel
și fier, apar și elemente mai ușoare (siliciu și magneziu). Partea inferioară a mantalei este densă, iar
în cea superioară (astenosfera) -Materia este o topitură vâscoasă de silicați de magneziu, cu
temperaturi de peste 1.000°C, o densitate de 3-5 g/cm3- numită magmă . Datorită diferențelor de
temperatură, aici se formează curenți de convecție: magma fierbinte de la baza astenosferei urcă spre
suprafață, se prelinge pe sub scoarță (unde se răcește) și coboară, reluând ciclul.
c) Scoarța Pământului este învelișul exterior, preponderent solid. Are grosime mare în blocurile
continentale (80-120 km) și mică sub oceane (10-20 km).
Scoarța Pământului se prezintă sub forma unor blocuri cu volum și masă deosebite, care se afundă în
astenosferă; acestea poartă numele de plăci.
Se deosebesc trei tipuri de plăci:
• plăci majore sau macroplăci: Placa Euroasiatică, Placa Pacifică, Placa Americană, Placa Africană, Placa Indo-
Australiana, Placa Antarctică;
• mezoplăci: plăcile Gorda, Cocos, Nazca, Filipinelor, Caraibilor, Arabă etc;
• numeroase microplăci, care au provenit în principal din fragmentarea plăcilor mari și mijlocii
Mișcarea plăcilor este determinată de deplasarea materiei topite din astenosferă(curenți de convecție) .
Viteza este extrem de mică, de la câțiva cm/an, pentru cele mari, la 10-20 cm/an pentru microplăci.
Prin specificul proceselor ce au loc se disting două tipuri de contacte, care, la nivelul fiecărei plăci, au
totdeauna poziţie opusă:
Contacte de tip rift.
Sunt aliniamente (mii de kilometri lungime) de fracturi care străbat scoarța în întregime. Procesele care se
produc aici determină, printre altele:
• cutremure de pământ, când topitura care iese prin rift rupe unele consolidări ce l-au astupat local;
• erupții vulcanice, când ieșirea topiturii se face violent.
Contacte de tip subducţie.
Se află pe latura plăcilor opuse rifturilor. În zonele de subducţie au loc procese cum sunt:
• coborârea în astenosferă și consumarea marginii plăcii grele (oceanice);
• vulcanismul, care va da naștere la insule (de exemplu: Cercul de Foc al Pacificului) și va provoca
cutremure intense.
• formarea de depresiuni tectonice.
ALCĂTUIREA SCOARȚEI
Scoarța terestră este formată din minerale și roci ce au origine, pondere și repartiție diferite.
Mineralele sunt elemente sau compuși de natură anorganică (uneori organică), predominant în stare solidă
(excepție mercurul), în formă cristalizată (atomii au o dispoziție ordonată) sau amorfă (așezarea neregulată a
atomilor) și cu proprietăți fizice și chimice constante. Mineralele iau naștere îndeosebi prin cristalizarea
elementelor din topiturile magmatice, din soluțiile apoase și din unele produse gazoase.
Rocile sunt asociații de minerale rezultate prin procese naturale.
Există trei mari tipuri:
Rocile magmatice. Au rezultat prin consolidarea materiei topite în scoarță la adâncimi diferite (roci intrusive)
sau la suprafața acesteia (roci efuzive). Mai frecvent întâlnite și cunoscute sunt: bazaltul, granitul și andezitul.
Rocile sedimentare. Au rezultat la suprafața scoarței prin diverse procese (dezagregare, alterare, acumulare,
sedimentare, cimentare, precipitare chimică etc), de unde și gruparea lor:
• detritice: bolovăniș, pietriș, nisip, gresii, argile ş.a.;
• de precipitare chimică: sare, gips, travertin ş.a.;
• organogene: calcare, cărbune, petrol, gaze naturale ş.a.
Rocile metamorfice. Au luat naștere în interiorul scoarței sau în mari bazine tectonice prin transformarea
rocilor preexistente (magmatice, sedimentare etc.) în condiții de temperaturi ridicate și presiuni foarte mari; se
produc dezvoltarea unor noi minerale, o structură aparte (frecvent șistoasă); frecvente sunt șisturile cristaline,
cuarțitele, marmure ş.a.