Alcătuirea și structura

scoarței terestre

 Alcătuirea mineralogică și petrografică
a scoarței terestre

Scoarța terestră este alcătuită din minerale și roci.
Mineralele sunt substanțe naturale omogene care pot fi
formate dintr-un singur element chimic (exemple: aurul nativ,
sulful nativ, diamantul etc) sau din mai multe elemente
chimice (exemple: silicați, carbonați, oxizi, hidroxizi, săruri etc).
Mineralele au o serie de proprietăți pe baza cărora pot fi
identificate: structura internă (cristalizată sau amorfă),
duritatea (măsurată pe scara Mohs, variază de la 1-talc, la 10-
diamant), culoarea, densitatea, transparența, clivajul
(spărtura) etc.
 Rocile

Rocile sunt asociații de minerale.

După modul de formare, rocile se împart în 3 categorii:

 Roci magmatice/vulcanice

 Roci sedimentare

 Roci metamorfice
 Rocile magmatice/vulcanice

Se formează prin răcirea și solidificarea magmei sau a
lavei.
Consolidarea magmei pătrunse în fisurile scoarței terestre
duce la formarea rocilor vulcanice intrusive (granit,
granodiorit, diorit, gabrou etc).
Magma care reușește să străpungă complet scoarța terestră
și să ajungă la suprafață se transformă în lavă (prin pierderea
vaporilor de apă și a gazelor). Răcirea și solidificarea lavei
duce la formarea rocilor vulcanice efuzive (bazalt, andezit,
dacit, riolit etc).
Granit


Detunatele - coloane de bazalt


 Rocile sedimentare

Se formează prin:
 acumularea unor fragmente provenite din alte tipuri de roci
– roci detritice. Rocile detritice pot fi necimentate (nisip,
pietriș, grohotiș, löess etc) sau cimentate (gresie,
conglomerate, brecii, argilă etc).
 acumularea unor resturi de viețuitoare – roci biogene
(cărbunii, petrolul, unele calcare etc).
 prin depunerea unor substanțe dizolvate în apă – roci de
precipitare (sarea, gipsul, dolomitul etc).
 prin alterarea chimică a unor minerale/roci – roci reziduale
(bauxita, lateritul etc).
 Löess
Nisip

Grohotiș

Pietriș
 Argilă
Gresii


Brecie

Conglomerat
Cărbune
Gips

Calcar
 Rocile metamorfice

Se formează prin transformarea (metamorfozarea) altor
tipuri de roci în condiții de temperatură și presiune foarte
mari, în interiorul scoarței terestre. Se formează de obicei în
timpul orogenezelor.
Exemple: marmură, șist cristalin, gnais, micașist etc.
Cariere de exploatare a marmurei
 Structura scoarței terestre

Se referă la modul de aranjare a rocilor în adâncimea scoar ței
terestre.
Cunoaștem deja distribuția straturilor de roci în cele două tipuri de
scoarță terestră: oceanică și continentală.
Analiza structurii scoarței terestre la o scară mai redusă (mai
detaliată) evidențiază existența câtorva tipuri de structuri:
 Structura cutată – rezultată din încrețirea scoarței terestre. Alcătuită
din culmi (suprapuse pe anticlinale) și văi (suprapuse pe sinclinale).
 Structura monoclinală – straturile de roci înclinându-se într-o
singură direcție.
 Structură tabulară – straturile de roci sunt distribuite aproximativ
pe orizontală.
Tectonica plăcilor – originea teoriei

Privește pe harta fizică a lumii de mai jos America de Sud
și Africa. Ce observație referitoare la țărmurile celor două
continente poți face?
 Tectonica plăcilor – originea teoriei

Nu-i așa că cele două continente s-ar „lipi” aproape perfect dacă
Oceanul Atlantic ar dispărea?
Același lucru l-a observat și savantul german Alfred Wegener, cel
care a elaborat și teoria mișcării plăcilor tectonice.
În elaborarea teoriei sale, Wegener nu s-a bazat numai pe
similaritățile țărmurilor africane, respective sud-americane. Savantul
german a descoperit în nordul îndepărtat, în regiunea Arcticii, roci care
nu se puteau forma decât la Ecuator. Ce concluzie a putut trage?
De asemenea, Wegener a descoperit că pe continente diferite există
fosile ale acelorași animale dispărute între timp. Puteau traversa
animalele oceanele?
 Tectonica plăcilor – originea teoriei

Așadar, conform teoriei lui Wegener, scoarța terestră este
formată din blocuri uriașe, care plutesc și se deplasează pe
magma din astenosferă. Acestea se numesc plăci tectonice.
 Scoarța terestră și plăcile tectonice

Știm deja că scoarța Pământului nu constituie un înveli ș
unitar. Ea este formată din blocuri/fragmente masive diferite ca
mărime și alcătuire, numite plăci tectonice sau plăci litosferice,
care plutesc pe magma din astenosferă și se deplasează unele în
raport cu celelalte, datorită curenților de convecție.
Se deosebesc:
 plăcile majore: Pacifică, Euroasiatică, Africană, Indo-
Australiană, Antarctică, Nord-Americană, Sud-Americană.
 plăcile medii: Filipinelor, Nazca, Cocos, Caraibelor etc.
 microplăcile: Transilvană, Moesică, Panonică, Mării Negre,
Est-Europeană etc.
 Curenții de convecție

Magma din astenosferă se deplasează continuu sub forma
curenților de convecție. Aceștia iau forma unor „celule”, în
cadrul cărora se diferențiază ramuri ascendente, ramuri
descendente, ramuri convergente și ramuri divergente.
Asupra scoarței terestre, curenții de convecție exercită trei
acțiuni: de izbire-topire (în dreptul ramurilor ascendente), de
deplasare laterală (în cazul ramurilor divergente) și de
coborâre (în cazul ramurilor descendente).
 Contactul de divergență dintre plăcile tectonice

 topesc scoarța terestră,


rezultând o despicătură/fractură a
scoarței numită rift.
 apariția riftului determină fragmentarea unei plăci tectonice în
două, mai mici.
 magma care urcă prin rift, se depune de o parte și de alta a
riftului , unde, prin răcire și înălțare, formează un lanț montan
subacvatic numit dorsală oceanică.
 prin adăugarea de roci bazaltice pe marginile riftului are loc
creșterea suprafeței plăcilor, fenomen numit acreție, prin care se
formează scoarță oceanică.
 Acreția, împreună cu ramurile divergente ale curenților de
convecție împing plăcile vecine riftului în direc ții opuse,
producând astfel expansiunea fundului oceanic.
 Rifturile


 Bazinele oceanelor Atlantic și Indian sunt în expansiune,
având dorsale oceanice cu rift deschis.
 Tot în expansiune sunt rifturile Est-African și cel al Mării
Roșii, care vor determina în viitor desprinderea estului
Africii de restul continentului.
 În timp, riftul poate deveni inactiv – o dorsală fără vale
mediană (de tip Pacific).
 De o parte și de alta a riftului există rupturi laterale
profunde, numite falii transformante, în lungul cărora se
produc mișcări ale scoarței.
 Contactul de convergență dintre plăcile tectonice


 Împingerea plăcilor dinspre rift va duce la coliziunea a două
plăci, proces ce se produce în zona ramurilor descendente ale
curenților de convecție.
 Ca urmare a coliziunii se produce procesul numit subducție:
placa mai grea coboară (se subduce) de-a lungul unui plan
înclinat numit plan Benioff, ajungând în astenosferă unde se
topește, acest fenomen ducând la consum de scoarță.
 Tipuri de coliziune între plăci


 În cazul ciocnirii unei plăci oceanice cu una continentală, este
subdusă placa mai grea (cea oceanică), cea cu scoar ță
continentală rămânând la suprafață. Marginea plăcii
continentale este deformată, rezultând lanțuri de mun ți (ex:
Anzi, Alpi, Cordilierii Nord-Americanietc).
 La ciocnirea a două plăci continentale, ambele rămân la
suprafață, zona de contact dintre ele ridicându-se și dând
naștere prin încrețire unor lanțuri montane (ex: Himalaya).
 În situația ciocnirii a două plăci oceanice , una dintre ele este
comprimată prin subducție în astenosferă, generând o
activitate vulcanică și seismică intensă (ex: Cercul de Foc al
Pacificului).
Procese și fenomene asociate dinamicii scoarței terestre


 În zonele de rift au loc următoarele procese și fenomene:
acreție cu formarea scoarței oceanice, expansiunea
fundurilor oceanice, îndepărtarea continentelor, vulcanism,
apariția faliilor transformante, seisme.

 În zonele de subducție au loc următoarele procese și

fenomene: consumul de scoarță terestră prin subducție,
formarea foselor oceanice, mișcări orogenetice, vulcanism,
cutremure de pământ.