Proiect Geografie

VULCANII PE GLOB
 VULCANII PE GLOB

1. ELEMENTELE COMPONENTE ALE UNUI VULCAN

 Vatra vulcanului
 Cosul vulcanic
 Craterul
 Conul vulcanic
 Lava
 Cenusa
 Bombe vulcanice
 Nor vulcanic
2. Raspandirea vulcanilor pe Glob
3. Clasificarea vulcanilor
4. Vulcanul Etna
5. Concluzii
 1. ELEMENTELE COMPONENTE ALE UNUI VULCAN

 Vatra vulcanului
 Cosul vulcanic
 Craterul
 Conul vulcanic
 Lava
 Cenusa
 Bombe vulcanice
 Nor vulcanic
Sub scoarța terestră, în partea superioară a mantalei sunt temperaturi şi
presiuni diferite față de partea ei inferioară. Din cauza acestor diferențe,
magma circulă sub scoarță cu nişte mişcări circulare şi formează aşa-
numiții curenţi magmatici.
Datorită acestor curenți magmatici, plăcile tectonice care formează scoarța
terestră se deplasează pe suprafața mantalei cu câțiva centimetri pe an,
plutind pe magmă. Uneori, aceşti curenți magmatici aduc magma spre
suprafață. Din cauza temperaturilor foarte mari ale magmei, scoarța terestră
începe să se topească şi să se rupă. Într-un final, magma din manta ajunge la
suprafața Terrei. Aceste zone în care plăcile tectonice se rup, iar magma care
vine din interior la suprafață împinge fragmentele de placă tectonică, se
numesc rifturi (fig. 2). Rifturile sunt zone în care se formează o scoarță nouă,
prin întărirea lavei. Practic, în zonele de rift sunt foarte mulți vulcani, iar
erupțiile vulcanice sunt foarte dese. Rifturile sunt active milioane de ani,
formându-se în acest timp fundul unei noi mări.
Plăcile tectonice împinse de magmă din zonele de rift se deplasează spre
alte plăci tectonice şi se formează zonele de subducţie (fig. 3). Aici plăcile
tectonice se deplasează una spre cealaltă, ciocnindu-se. În timpul ciocnirii,
placa mai grea pătrunde sub placa mai uşoară, care ajunge în manta, unde se
va topi. În locul în care placa mai grea pătrunde în manta se formează o groapă
foarte adâncă, cu formă alungită, numită fosă. Fosele reprezintă cele mai
adânci zone de pe glob.
 În zonele de rift şi în cele de subducție, când plăcile tectonice se strivesc
una de alta, se formează fisuri pe marginea plăcilor prin care magma din
manta urcă spre suprafață. Magma se acumulează formând pungi
magmatice, care constituie un fel de rezervoare (vetre) pentru vulcani. Un
vulcan are formă conică şi este alcătuit din mai multe elemente (fig. 6)

Vulcanul este formațiunea geologică de formă conică formată din

acumularea materialelor rezultate din erupția magmei dintr-un focar situat la
adâncime în manta sau scoarța unui corp ceresc (precum planeta Terra),
printr-o deschizătura a scoarței denumită ventră vulcanică.
Formarea vulcanilor este legată de pătrunderea magmei prin crăpăturile și
fisurile scoarței terestre și acumularea ei în așa-numitele bazine magmatice,
situate la diferite adâncimi. Acestea reprezintă vatra vulcanilor, adică sursa de
alimentare/rezervorul oricărui vulcan de pe glob.
Din bazinul magmatic/vatră, magma urcă pe coșul vulcanic spre suprafața
scoarței. La partea superioară a coșului se găsește craterul, o adâncitură în
formă de pâlnie prin care țâșnesc în aer gaze și vapori de apă fierbinți. Magma
este un amestec lichid compus din diferite minerale care se află în stare topită,
gaze și bucăți solide de diferite roci. Magma ajunsă la suprafață, sărăcită în
gaze și vapori de apă, dar aflată în continuare la temperaturi uriașe și în stare
de materie topită, se numește lavă. În timpul erupțiilor explozive, după
emanațiile de gaze și de vapori de apă vulcanul aruncă în aer bombe
vulcanice (bucăți mari de lavă întărită) și cenușă (particule foarte fine de lavă).
Lava incandescentă curge sub forma unor „șuvoaie de foc“ peste marginile
craterului. După fiecare erupție, lava răcită și întărită, precum și materialele
aruncate de vulcan (bombe, cenușă) contribuie la formarea conului vulcanic,
care reprezintă de fapt muntele vulcanic.

2. RASPANDIREA VULCANILOR PE GLOB

Pe glob, cei mai mulți vulcani se găsesc de jur împrejurul Oceanului Pacific
şi formează aşa-numitul Cerc de Foc al Pacificului. Această regiune este de fapt
o multitudine de zone de subducție. Tot într-o zonă de subducție se găsesc şi
vulcanii din sudul Europei (din Italia). Vulcani se găsesc şi în zona mediană a
Oceanului Atlantic, precum şi în estul Africii, acestea fiind două zone de
rift (fig. 7).

Fig. 7. Răspândirea vulcanilor pe glob

Raspandirea vulcanilor pe glob variaza de la o regiune la alta. Pe teritorii
vaste nu se constata nici o activitate vulcanica (Scandinavia, Siberia
Occidentala, Australia, Canada) in timp ce alte regiuni se caracterizeaza prin
puternice manifestari vulcanice.
 Cercul de foc al Pacificului este cea mai intinsa si active arie vulcanica de
pe glob. El concentreaza 60% din vulcanii activi (350), 2/3 din acestia aflandu-
se in insulele situate in Pacificul de vest.
In partea de vest a Oceanului Pacific, Cercul de Foc incepe din Peninsula
Kamceatka sau “Soba pamantului”, aici existand peste 40 de vulcani aliniati
unul langa celalalt printer care Avatka, Utiskaia, Sopca.
Cercul de Foc se continua prin insulele Kurile, numite si “Leaganul
Diavolilor”, cel mai important vulcan fiind Alaid (3.300 m).
Urmeaza Japonia, care numara nu mai putin de 57 de vulcani activi in
frunte cu Asama, inalt de 2.542m, Aso, Sirama, Fuji.
In Arhipelagul Indonezian, zona cea mai vulcanica de pe glob, pe aproape
fiecare dintre cele 13.000 de insule care-l alcatuiesc, se gasesc vulcani activi
sau stinsi, recordul detinandu-l insuma Java, cu peste 100 de vulcani, dintre
care 35 activi si Sumatera cu 8 vulcani activi.
Pe coasta estica (americana) a Pacificului, lantul de vulcani incepe din
arhipelagul Aleutine. Din cauza intensitatii vulcanice subterane, arhipelagul
este intr-o continua transformare a conturului si reliefului sau. Urmeaza apoi
vulcanii activi din Alaska care au o altitudine medie de 1500 m.
Si in Mexic se gasesc vulcani activi precum Santiaquito, Fuego, Pacay din
sud-vest tarii, care in 1974 au intrat simultan in activitate. San Miguel, situate
la 140 de kilometri nord-est de capitala san Salvador, este cel mai active dintre
cei 23 de vulcani al tarii, cea mai recenta eruptive fiind inregistrata in anul
2013.
In Nicaragua sunt circa 40 de vulcani raspanditi pe intreg teritoriul tarii.
Cercul de Foc se continua in America de Sud in statul Ecuador care detine
unii dintre cei mai inalti si activi vulcani de pe glob: Cotopaxi (5897 m),
Chimborazo (6.272m), Sangay(5.323m).
In Bolivia, tot in activitate se afla vulcanii Sajama si Isluga, iar Elmisti si
Tutupaca sunt localizati in Peru. Lantul vulcanilor activi din Chile incepe cu
Maipo, continua cu Chillan Antuco, Villarica, Corcovado si sfarseste cu Calten
cel mai sudic vulcan al Cercului de Foc.
Intre America de Nord si America de Sud se afla arhipelagul Antilelor, cu
celebrul munte Pelee (Martinica). Tot la provincial atlantica revin vulcanii din
insulele Canare (Pico de Teide), Azoro(Pico Alto), Capul Verde (Pico de Fogo-
unicul vulcan active din arhipelag si din golful Guinee.
Numeroase conure vulcanice apar si n interiorul Pacificului, la nord de
Ecuador, in insulele Hawaii.
In Africa Centrala exista vucani activi precum cei din Kenya, Kilimanjaro,
Meru si Ngorongoro.
 Din Oceanul Indian s-au facut cunoscuti vulcanii ce revin insulelor Comore
(Khartala-unicul vulcan active din arhipelag), Reunion (vf. Piton des Neiges cel
mai inalt din insula) si aehipelagul Kerguelen.
Islanda este una din regiunile vulcanice cele mai active si cu forme
vulcanologice cele mai variate de pe glob, explicatia fiind asezarea insulei pe
fractura centrala a scoartei terestre din Oceanul Atlantic.
Procesele vulcanice din Islanda genereaza noi insule vulcanice ca de
exemplu Heimaey si Surtsey.
In Europa intalnim centura de vulcani mediteraneeni sau zona alpina. Aici
se gasesc vulcanii Etna (cel mai inalt si cel mai active vulcan din Europa) in
Sicilia, Vezuviu in Pen. Italica, Stramboli si Vulcano in ins. Lipari, Thira
(=Santorin) din Marea Egee.
In tara noastra exista numai vulcani stinsi, care au fost activi doar in
timpurile geologice. In era neozoica, intensitatea si expansiunea mare a
vulcanismului a determinat aparitia unui intins si dezvoltat relief vulcanic
( lantul vulcanic Oas-Calimani-Harghita, cel mai lung din Europa).
Pe latura Apuseana a Carpatilor Orientali, spre Podisul Transilvaniei, se afla
ramura muntilor vulcanici, despartiti in doua grupe:una Nordica (Oas-Gutai-
Tibles) si alta sudica (Calimani-Gurghiu-Harghita), intinzandu-se pe o lungime
de 300 km.
In Romania, cei mai cunoscuti si spectaculosi sunt vulcanii noroiosi de la
Beciul din Subcarpatii Buzaului, dintre Berca si Arbanasi. De asemenea mai
exista vulcanii noroiosi de la Paclele Mari si Paclele Mici, care, ca si vegetatia
specifica asociata lor, sunt componente ale unei rezervatii naturale.
 3. Clasificarea vulcanilor:

Scurgere de lavă pe Hawaii

 După perioada de formare:
o vulcani tineri
o vulcani bătrâni
 După activitate:
o vulcani activi, care continuă să erupă (ca. 600)
o vulcani inactivi (stinși), a căror activitate a încetat cu
milenii în urmă și care nu mai au cameră magmatică.
o vulcani adormiți, care nu au avut activitate o perioadă
mai lungă de timp, de ordinul a sute sau chiar mii de ani,
dar care au potențialul de a erupe în viitor. De regulă
aceștia sunt cei mai periculoși și pot produce erupții de
tip exploziv.
 După tipul de manifestare a erupției:
o de tip islandic, cu erupții liniare de lave fluide, fără
explozii
o de tip hawaian, cu erupții centrale liniștite de lave
fluide
o de tip strombolian, cu erupții de lave fluide și explozii
ritmice de gaze
o de tip vulcanian, cu erupții de lave vâscoase care, după
consolidarea în coșul vulcanic, vor fi expulzate sub
formă de cenușă și bombe vulcanice prin explozii
puternice ale gazelor
o de tip peleean, cu erupții de lavă vâscoasă care se ridică
în forma unui stâlp
o de tip Bandai-San, la care exploziile foarte puternice
aruncă în aer vechiul aparat vulcanic.
 4. Vulcanul ETNA

Vulcanul Etna (3340 m ) este situate la contactul a doua placi tectonice

majore (Africana si Euroasiatica), fiind unul dintre cei mai cunoscuti si studiati
vulcani de pe Terra.
Etna este vulcanul cu cea mai lunga perioada de activitate in timpurile
istorice ( peste 6.000 de ani ), dintre eruptii remarcandu-se cele din anul 396
I.H( care a impiedicat armata cartagineza sa avanseze catre Roma ) si din anul
1956 ( care a inaltat conul principal cu 32 m²). Romanii considerau craterul sa
drept hornul atelierelor subterane ale zeului focului, Vulcan.
Chiar şi în perioadele străvechi, oamenii se minunau de forţele capabile să
arunce lava în aer la înălţimi considerabile. În mitologia greacă şi romană,
vulcanul este reprezentat de un fierar ce produce scântei cu ajutorul ciocanului
său. Legenda spune că filozoful Empedocle a sărit în craterul acestui vulcan
acum 2.500 de ani. În urma sa nu au rămas decât încălţările sale de fier, pe
care vulcanul le-a „scuipat” ulterior în afara craterului.
Cel mai înalt şi mai activ vulcan din Europa, Etna, „scuipă” lavă cu o
intensitate nemaivăzută în ultimii ani, iar oamenii de ştiinţă nu înţeleg de ce
are loc acest eveniment. Deşi este cel mai studiat vulcan din lume, muntele
sicilian este totodată şi cel mai imprevizibil vulcan de pe Terra.
La fiecare câteva săptămâni, Etna lansează lavă în aer, unele „fântâni de
lavă” depăşind în înălţime Turnul Eiffel, roca topită scurgându-se apoi în văile
ce înconjoară muntele.
 (Foto: Shutterstock.com)
Etna se înalţă la 3.329 de metri deasupra Pământului, oferind o panoramă
spectaculoasă din oraşul sicilian Catania. În iunie, UNESCO va decide dacă acest
vulcan va fi inclus pe Lista Patrimoniului Mondial. Etna este considerat a fi cel
mai studiat vulcan din lume, fiind împânzit cu senzori. Pe lângă lavă, Etna
produce şi foarte multe date – câţiva gigabytes pe zi ce rezultă din senzorii
câmpului magnetic, altimetru GPS şi senzori seismici.
Pentru mulţi geologi, Etna continuă să fie cel mai enigmatic vulcan din
lume. Muntele este poziţionat exact în locul în care se întâlnesc placa tectonică
europeană şi cea africană. În această zonă de frontieră, lava cu o viscozitate
redusă urcă de la o adâncime de 30 de kilometri într-un rezervor magmatic
situat la 2 kilometri sub vârful muntelui.
„Fluxul de magmă nu se deplasează uniform, ci în puseuri, vibrând ca şi
cum s-ar afla într-o pompă hidraulică”, explică geofizicianul Rolf Schick. „Din
acest motiv, vulcanul Etna este impredictibil”, afirmă specialistul. Schick a
devenit un star între vulcanologi începând cu anul 1972, atunci când a făcut
câteva descoperiri despre Etna ce au provocat rumoare. Folosind senzori
seismici, cercetătorul a descoperit că fluxul de magmă are un „puls”, fiind
forţat prin orificiu într-un ritm de 72 de bătăi pe minut – întâmplător, un ritm
similar bătăilor inimii umane.
Schick a petrecut 40 de ani călătorind în mod repetat în Sicilia pentru a
explora Etna. „Obişnuiam să cred că vom reuşi în scurt timp să prezicem
erupţiile vulcanice”, afirmă cercetătorul ce va împlini 80 de ani luna viitoare.
„Astăzi, nu mai sunt convins că vom reuşi vreodată acest lucru”, spuen Schick.
 Într-una dintre călătoriile sale, Schick se afla în apropierea
orăşelului Nicolósi, ce a fost distrus în mod repetat de lavă. Pe baza „pulsului”
vulcanic pe care îl măsurase, geofizicianul şi-a dat seama că o „inimă topită”
bate sub el. Magma se afla la doar 400 de metri de suprafaţă, iar o erupţie
părea iminentă. Cu toate acestea, nu s-a întâmplat nimic.
Zilele acestea, Etna se comportă ca o sticlă de şampanie sub presiune.
Magma, un amestec de gaz şi rocă încinsă topită, ajunge la suprafaţă mult mai
repede în ultimii ani.
În acest moment, Etna aruncă în aer în fiecare zi aproximativ un milion de
tone de vapori de apă şi peste 50.000 de tone de dioxid de carbon. Pe măsură
ce se ridică, bulele de gaz se extind cu o viteză extraordinară, iar dacă nu pot
scăpa în timp util, acestea împing în aer bucăţi de magmă ca pe un dop de
şampanie.
„Astfel de erupţii violente au mai avut loc la câteva mii de ani distanţă, un
exemplu fiind erupţia din anul 122 î.e.n.”, spune Behncke. Cercetătorul se
aşteaptă la o erupţie distructivă pe flancul de est al muntelui în următoarele
luni sau, cel mult, în câţiva ani. „Acest lucru este relativ normal pentru Etna,
dar societatea s-a schimbat considerabil. Este mult mai dificil astăzi să realizezi
o evacuare”, a concluzionat cercetătorul.

Erupţia vulcanului Etna din 30 iulie 2011 a fost surprinsă într-o fotografie spectaculoasă realizată în
oraşul Catania 
 5. CONCLUZII

Vulcanii pot fi activi sau stinşi. Cei activi prezintă activitate vulcanică şi
erup la intervale mai mari sau mai mici, iar cei stinşi nu mai sunt alimentați cu
magmă şi nu mai pot erupe.
Efectele erupțiilor vulcanice sunt, de regulă, distructive. Pe lângă lavă şi
alte produse vulcanice (bombe vulcanice), în timpul erupțiilor se emană şi
cenuşă vulcanică, dar şi gaze nocive. De multe ori, nu lava în sine produce
victime, ci inhalarea cenuşii vulcanice şi a gazelor toxice. Norii de cenuşă
vulcanică (fig. 8) se deplasează în atmosferă şi acoperă parțial Soarele, care se
vede ca o minge roşiatică pe care o putem privi cu ochiul liber. Din cauza
acoperirii Soarelui, acesta nu mai poate încălzi suprafața terestră, producându-
se o răcire. De asemenea, gazele toxice se pot combina cu apa din atmosferă şi
pot apărea ploi acide, foarte distrugătoare mai ales pentru culturile agricole. În
aceste cazuri, efectele erupțiilor vulcanice sunt indirecte.
Efectele erupțiilor vulcanice pot fi şi pozitive. Solurile vulcanice sunt dintre
cele mai fertile, motiv pentru care oamenii s-au stabilit la poalele vulcanilor
încă din timpuri foarte vechi. De asemenea, după ce un vulcan se stinge, acesta
continuă să emane anumite gaze, care se combină cu apa din adâncuri şi
formează izvoare minerale. Rocile vulcanice se folosesc în construcții, iar
erupțiile aduc la suprafață unele minerale utile, precum aurul şi argintul.
Astăzi vulcanii activi sau zonele vulcanice sunt monitorizate îndeaproape.
Sunt instalați numeroşi senzori pe aparate vulcanice, care pot detecta
activitățile vulcanice. De asemenea, vulcanii sunt supravegheați din spațiu, prin
fotografierea lor din sateliți, astfel încât oamenii să poată fi avertizați şi
evacuați în cazul producerii unor erupții vulcanice. Datorită acestor
monitorizări, chiar dacă vulcanii continuă să erupă, victimele sunt tot mai
puține.
 Cu toate că vulcanii sunt în general asociați cu fenomenul de distrugere, ei
au și unele efecte pozitive: minerale din adâncul Terrei fac ca solul din jurul
multor vulcani să fie foarte fertil; ei creează noi forme de teren pe fundul
mărilor, iar studiul vulcanilor contribuie în mod semnificativ la înțelegerea
noastră cu privire la interiorul Terrei.
Fenomenul ieșirii magmei la suprafață este denumit erupție și are loc acolo
unde scoarța terestră opune cea mai mică rezistență. Acest punct de rezistență
redusă este reprezentat de crăpăturile din scoarță sau de limitele dintre plăcile
tectonice continentale (ex. vulcani din Indonezia, din Cercul de foc al
Pacificului), sau vulcani din Islanda.
Erupția vulcanului este însoțită de cutremure de pământ, erupție de gaze,
cenușă, bombe vulcanice (fragmente rupte din crater) și lavă (vâscozitatea ei
diferă după reacția acidă sau bazică a lavei) care se solidifica prin răcire.
Erupția începe printr-un jet fierbinte de gaze și vapori de apă, însoțit de
materiale solide de diferite dimensiuni (cenușă, bombe vulcanice, blocuri
compacte), după care lava incandescentă începe să curgă sub forma unor
torenți sau a unor suvoaie de foc pe marginele craterului.
Dupa ieșirea lavei, erupția se linistește, dar continuă să iasă gaze. La mult
timp dupa încetarea erupției, activitatea vulcanică poate continua cu emanații
de gaze reci (este cazul mofetelor din România) sau cu formarea de gheizere.
Vulcanii, ca stare, pot fi stinși sau activi.