Zonele Vulcanice de pe Glob

Vulcanismul
Sub denumirea de vulcanism se înțeleg totalitatea proceselor și fenomenelor geologice, legate de
ascensiunea magmei din mantaua pământului până la suprafața scoarței terestre. De regulă regiunile cu
o activitate vulcanică sunt afectate și de mișcări tectonice, ca și cutremure, zone de subducție, sau
Hot-Spot (zone fierbinți, de exemplu în insulele Hawaii). Prin activitatea vulcanică apar și unele
transformări chimice sau termice ale regiunii ca de exemplu (ape minerale, ape termale, retopirea unor
roci deja existente (formarea de roci magmatice), magma fiind înmagazinată în așa numită cameră
sau rezervor de magmă care va fi alimentată cu magmă proaspătă din adâncime printr-un canal îngust de
legătură. Produsele proceselor vulanice (erupției) pot fi:

1. solide ca: bombele vulcanice (fragmente peste 64 mm de lavă solidificată ce pot atinge o
dimensiune de mai mulți metri cubi), lapilii (fragmente între 2 - 64 mm) și cenușa
vulcanică (particule sub 2mm).
2. lichide ca: lava (magma ajunsă la suprafață), lahar (curent noroios), gheizer (izvoare fierbinți ce
izbucnesc din pământ ca fântâni arteziene), maare (lacuri circulare vulcanice)

3. gaze: gaze vulcanice, fumarole (emanații vulcanice cu vapori de apă și sulf).

4. sau forme mixte cu scurgeri de piroclaste, echivalentul magmei în adâncime

sunt plutonitele (roci magmatice de adâncime formate la presiuni și temperaturi ridicate).

Vulcanii sunt rezultatul proceselor geodinamice ale vulcanismului, ce au loc și pe celelalte corpuri
din sistemul solar, nu numai pe Pământ, ca vulcanii cunoscuți pe lunile planetelor (Io - satelitul
lui Jupiter sau Triton - satelit al lui Neptun) sau vulcanii stinși de pe planetele Marte și Venus.
Activitatea vulcanilor pot produce catastrofe naturale semnalate în istorie, sau pot influența clima
pământului prin cantitățile mari de gaze și cenușă vulcanică produsă de vulcanii activi. În același timp
activitatea vulcanică are și efecte pozitive prin crearea unor soluri fertile, prin rocile nou formate din
care rezultă materiale de construcție; de asemenea energia geotermică este tot mai folosită la încălzire,
sau vulcanii sunt atracție turistică. Un produs de asemenea important al vulcanismului sunt mineralele
utile importante mineritului. O zecime din din populația globului terestru trăiesc în zona de influență a
vulcanilor activi. Obsevatoare țin sub supraveghere permanentă acești vulcani activi, înregistrând și
analizând activitatea lor, aceste date servind în prognoza activității vulcanului și alarmă în cazul unei
erupții probabile.
Fenomenul ieșirii magmei la suprafață este denumit erupție și are loc acolo unde scoarța terestră
opune cea mai mică rezistență. Acest punct de rezistență redusă este reprezentat de crăpăturile din
scoarță sau de limitele dintre plăcile tectonice continentale (ex. vulcani din Indonezia, din Cercul de foc
al Pacificului.
Erupția vulcanului este însoțită de cutremure de pământ, erupție de gaze, cenușă, bombe
vulcanice (fragmente rupte din crater) și lavă (vâscozitatea ei diferă după reacția acidă sau bazică a
lavei) care se solidifica prin răcire.

2
 Erupțiile vulcanice sunt de două feluri:

 erupția efuzivă este o erupție vulcanică silențioasă, care scoate la suprafață lava bazaltică cu
viteză mică (erupțiile vulcanului Kilauea din Hawaii sunt efuzive).
 erupție explozivă este o erupție puternică a unui vulcan care aruncă în aer materia pe distanțe
uriașe; lava e săracă în silicat; poate fi foarte periculoasă pentru locuitorii aflați în apropiere de locul
erupției.

Clasificare:
După perioada de formare:

 vulcani tineri
 vulcani bătrâni

După activitate:

 vulcani activi, care continuă să erupă

 vulcani inactivi (stinși), a căror activitate a încetat cu milenii în urmă și care nu mai au
cameră magmatică

 vulcani adormiți, care nu au avut activitate o perioadă mai lungă de timp, de ordinul a
sute sau chiar mii de ani, dar care au potențialul de a erupe în viitor. De regulă aceștia
sunt cei mai periculoși și pot produce erupții de tip exploziv.

După tipul de manifestare a erupției:

 de tip islandic, cu erupții liniare de lave fluide, fără explozii

 de tip hawaian, cu erupții centrale liniștite de lave fluide

 de tip strombolian, cu erupții de lave fluide și explozii ritmice de gaze

 de tip vulcanian, cu erupții de lave vâscoase care, după consolidarea în coșul vulcanic,
vor fi expulzate sub formă de cenușă și bombe vulcanice prin explozii puternice ale
gazelor

 de tip peleean, cu erupții de lavă vâscoasă care se ridică în forma unui stâlp

3
 de tip Bandai-San, la care exploziile foarte puternice aruncă în aer vechiul aparat
vulcanic.

Regiune a insulelor Filipine,

acoperită cu cenușa vulcanului
Pinatubo în 1991.

4
 Principalii vulcani ai lumii

Cercul de foc al Pacificului

Cercul de foc al Pacificului este cea mai întinsă și activă zonă vulcanică de pe Terra concentrând
62% din vulcanii activi existenți în prezent (peste 350 din cei 600 vulcani activi).
Două treimi din acest cerc se află în arcurile insulare din Pacificul de Vest, iar restul pe țărmurile
pacifice ale celor două Americi. Cercul de Foc al Pacificului este o suprafață frecventată de cutremure și
erupții vulcanice care încercuiesc oceanul Pacific. Forma zonei de foc este a unei potcoave de 40.000 de
km. El este alcătuit din 452 de vulcani activi. Aici se găsesc 75% din vulcanii activi ai lumii. Fosele care
mărginesc Pacificul sunt activate din punct de vedere seismic, fapt care determină producerea a
numeroase cutremure, care, asociate vulcanismului activ, justifică denumirea de centura de foc sau
cercul de foc dată de specialiști acestei zone. Din cele 100 de cutremure de mare magnitudine care au
avut loc la jumătatea secolului al XX-lea, 75 s-au produs în această zonă. Inelul este întreupt numai de-a
lungul coastei vestice a SUA și Canadei, unde nu apare nici o fosă și unde se produc rareori cutremure.
Dar, în sudul țărmului pacific al SUA, se află cea mai lungă zonă de fractură oceanică, Mendcino (lungă
de peste 3000 km.), care se continuă pe uscat cu una dintre cele mai mari falii terestre, San
Andreas (California). De-a lungul Centurii de foc au loc deplasări submarine care
provoacă tsunami (valuri oceanice devastatoare care invadează coastele pacifice).
Printre vulcanii din cercul de foc se înscriu: Muntele Asama (cel mai activ dintre cei 57 vulcani
japonezi aflați în activitate), Bromo, Tambora și Perbuaton, cei mai distrugători dintre cei peste 100 de
vulcani activi din Arhipeleagul Indonezian, Kliucevski Kamaceatka, Katmai în Alaska și Mauna Loa su
Kilauea sau Taali. Dintre cutremurele catastrofale din centura de foc amintim pe cele din câmpia
japoneză Kanto din septembrie 1923, din insula filipineză Mindanao (aprilie 1955), cele din Peru din
noiembrie 1946, ianuarie 1962, mai 1970, octombrie 1970, octombrie 1974, aprilie1988,
noiembrie 1996 sau din California, San Francisco, cel din 1906.

5
 Kilimanjaro
Masivul Kilimanjaro (Kilima Njaro = "Muntele alb", respectiv "Muntele cu zăpadă") nume
utilizat: Kilimandscharo, Kilimanjaro, respectiv Mount Kilimanjaro (din 1902 până în 1918
numit Kaiser-Wilhelm-Spitze), este un munte, un stratovulcan, situat în nord-estul Tanzaniei. Include
vârful Uhuru Peak de 5.895 m, cel mai înalt vârf din Africa, urmat de muntele Kenya. În anul 1987 a
fost declarat monument al naturii sub protecția UNESCO.

Așezarea geografică a masivului Kilimanjaro este la 340 km sud de ecuator, la granița

dintre Tanzania și Kenia, fiind situat în nord-vest pe teritoriul Tanzaniei , la circa 500 km de Dar es
Salaam, 200 km de Nairobi și 560 km de lacul Victoria. Un platou înalt cu altitudinea între 750 și 1000
m înconjoară masivul muntos; înspre est sunt munții Pare (2.463 m) spre vest podișul Tanzaniei, la sud
stepa populației masai, iar la aproximativ 70 de km se înalță Muntele Meruavând 4.562 m.

Râurile importante ce se formează prin unirea pâraielor sunt Pangani și Galana.

In masivul Kilimanjaro se află cel mai înalt vârf al Africii, Uhuru Peak cu 5.895 m ( din acest
motiv este un obiectiv turistic important al Tanzaniei ). Masivul muntos pe locul doi ca înălțime, Batian,
se află la o distanță de 325 km în Masivul Muntelui Kenya, urmat de Margherita Peak, situat la nord-
vest de Kilimanjaro, la 898 km depărtare, în munții Ruwenzori.

6
 Masivul muntos este de origine vulcanică, mai exact este un stratovulcan. Date furnizate de
specialiști în 2003 atestă că magma se găsește doar la circa 400 de m sub fundul solidificat
alcraterului din vârf. Datorită poziționării anasamblului montan la limita de coliziune a plăcilor
tectonice africane și a celei numită placa tectonică a Somaliei (placa de est), există o posibilitate
permanentă de erupție vulcanică. De asemenea, prin ciocnirea acestor două plăci, în urmă cu milioane de
ani, s-a format Marele Rift al Africii, care ar putea deveni, conform unor estimări geologice, un nou
ocean.
La marginea acestui gol, numit rift, magma urcă din adâncime creând forme de relief, așa cum
sunt munți de încrețire și vulcani. Kilimajaro se găsește în partea estică a acestei gropi. Masivul
Kilimajaro era încă un vulcan activ în urmă cu 2-3 milioane de ani. Se presupune că o ultimă erupție
puternică ar fi avut loc în urmă cu circa 300 000 de ani. Ultima erupție a craterului central, Kibo, ar fi
avut loc în anul 1700, făcând din acest stratovulcan un munte cu o activitate vulcanică redusă, care este
manifestată prin prezența fumarolelor.
Vegetaţia tropicală, parţial înlocuită de culturi de porumb, plantaţii de arbori de cafea şi banane,
se întâlneşte până la 1 100m şi chiar mai mult; apoi urmează o zonă forestieră cu arbori mari, pe alocuri
cu arbuşti subtropicali până la 2 000 m, păduri temperate până la 3 300 m, după care, până la 4 000 m, se
dezvoltă întinse pajişti, păşuni alpine; până spre vârf se întâlnesc muşchi şi licheni, gheţari, stânci goale.
De altfel, partea superioară este în permanenţă acoperită de zăpadă (pe care vechii locuitori - swahili - o
credeau argint, organizând numeroase expediţii pentru a căuta preţiosul metal din această zonă înaltă).
Varietatea florei din zona masivului Kilimanjaro poate fi comparată cu o varietate de plante
adaptative celor patru anotimpuri ale anului. Aceasta este influențată de clima ecuatorială și de Oceanul
Indian.Vegetația diferită mai este dată de variația temperaturii de la vârf spre bază, de clima locală si de
cantitatea de radiație solară.
Zona de pădure împreună cu zona de cultivare primesc cea mai mare cantitate de precipitații pe
an, cca. 2300 mm/an. Cele mai impresionante flori din zona montană sunt Impatiens Kilimanjari, o
floare de un roșu și un galben impresionant, si de asemenea Viola Eminii și Impatiens Pseudo Viola.

Impatiens Kilimanjari

Viola Eminii

Impatiens Pseudo Viola

7
 În zona subalpină temperaturile pot coborî sub 0 grade. Ierburile dominante sunt florile sălbatice
ca si Protea Kilimandscharica si Kniphofia Thomsonii.

Protea Kilimandscharica
Kniphofia Thomsonii

Fauna din zona Kilimanjaro este concentrată în special în pădurile care acoperă baza muntelui.
Printre speciile mai importante se numără maimuța albastră ( gri/negre cu gâtul alb ), maimuta colobus,
babuini de măslini, leoparzi, manguste și porci de tufiș. La altitudini de cca 2800 m se pot observa lei,
elefanți sau girafe, în regiunea platoului Shira.

Maimuța albastră

Maimuța colobus

8
 De asemenea, speciile de păsări ce se pot întâlni sunt foarte spectaculoase, de exemplu păsările
rinocer, hartlaub turaco și rândunica de zi.

Pasărea rinocer hartlaub turaco

Vulcanii din Islanda

Islanda este una din regiunile vulcanice cele mai active, și cu formele vulcanologice cele mai
variate de pe glob, explicația este așezarea insulei pe fractura centrală a scoarței terestre din Oceanul
Atlantic.

Islanda se localizează la 65° 0′ 0″ N și 18° 0′ 0″ W

De-a lungul fracturii terestre, la marginea platoului continental, se grupează vulcanii activi din
Islanda, aici iese magma din profunzime la suprafață. Astfel au luat naștere în această zonă o serie de
vulcani tineri, cu excepția vulcanilor de pe insulaSnæfellsnes care în partea lor sudică se bifurcă.
Câmpurile de bazalt din vestul și estul insulei s-au format în perioda geologică terțiară. Prin
creșterea suprafaței insulei în direcția est-vest, vulcanii deja existenți au fost izolați printr-o zonă
mlăștinoasă, nemaifiind alimentați cu magmă au devenit inactivi. Aceași situație se prezintă și prin
izolarea vulcanilor vechi prin placa de bazalt cenușiu din epoca pleistocenă veche, cele mai vechi datând
de asemenea din terțiar, cu depuneri sedimentare, morene (ce documentează activitatea glaciară) și
bombe vulcanice.
Majoritatea vulcanilor activi se găsesc în zonele nelocuite ale Islandei (podișul înalt insular), mulți
vulcani poartă pe creasta lor ghețari, după cum urmează:

 Vatnajökull (8.300 km²)

 Langjökull (953 km²)

 Hofsjökull (930 km²)

 Mýrdalsjökull (695 km²)

9
 Drangajökull (199 km²)

 Eyjafjallajökull (107 km²)

Procesele vulcanice din Islanda generază noi insule vulcanice ca de exemplu: Heimaey, Surtsey.
Eyjafjallajökull (în traducere „ghețar muntos insular”) este un ghețar, al cincilea ca mărime
din Islanda. Ghețarul care acoperă muntele vulcanic Guðnasteinn este amplasat la vest de
ghețarul Mýrdalsjökull pe coasta de sud-vest a Islandei și are înălțimea de 1666 m. Prin erupția
vulcanului de sub Eyjafjallajökull din aprilie 2010, norul de cenușă vulcanică a paralizat circulația
aeriană în aproape toată Europa.
Vulcanul de sub ghețar se numește Guðnasteinn deși adeseori se face referire la acest vulcan în mod
impropriu prin numele ghețarului Eyjafjallajökull. Vulcanul Guðnasteinn aparține de zona vulcanică de
sud a Islandei. El este considerat de majoritatea vulcanologilor un stratovulcan. Caldera vulcanului are
un diametru de 3–4 km. Craterele prezintă câteva crăpături cu lungimi de peste 30 km, orientate est-vest,
ce emană căldură.
Vârsta rocilor înconjurătoare vulcanului este apreciată la 700.000–800.000 ani. Acestea sunt, în
majoritate, compuse din bazalt de tranziție, ca de exempludacitul.
Guðnasteinn este un vulcan care a erupt deja în urmă cu 800.000 de ani, erupții mai cunoscute fiind
în anul 870 și 2010, cu toate că nu face parte din grupa vulcanilor cu activitate deosebită din Islanda.

Eruptia vulcanului Eyjafjallajökull din 2010

Hidrografia Islandei este reprezentată de râurile Blanda, Jökulsá, Skjálfandafljót, Hvítá și lacurile
glaciare Þingvellir, Thoris.
Principala climă a Islandei este temperat oceanică (caracteristicile acestui climat sunt date de
circulația vânturilor de vest. Temperaturile medii anuale sunt de 10-15 oC, cu amplitudini reduse.
Precipițatiile sunt abundente și cad tot timpul anului) insula mai este influențată de clima subpolară
datorită localizării geografice însa foarte putin.

10
 Datorită tipurilor de climă există o zonă de tundră în care vegetația este puțin variată, cu specii de
arbori și arbuști ca și: afin, merișor, argintică, mesteacăn pitic, salcie pitică și licheni.
Insulele Hawaii
Insulele Hawaii constituie un arhipelag cu nouăsprezece insule și atoli, precum și alte mici insulițe,
dispuse de-a lungul unui lanț pe direcția nord-vest – sud-est în nordul Oceanului Pacific. Numele
arhipelagului vine de la cea mai mare insulă care îl compune, Insula Hawaii.
Hawaii este al 50-lea stat al Statelor Unite ale Americii care este localizat la 21 o18’41’’ N și
157o47’47’’ V. Statul Hawaii se gasește la 3700 km depărtare de Statele Unite continentale.
Aproape întreaga suprafață este reprezentată de 8 insule principale, care sunt de la est la vest
Hawaii, Maui, Kahoolawe, Lanai, Molokai, Oahu, Kauai și Niihau.

Insulele Hawaii, precum și celelalte formațiuni din apropiere, reprezintă vârfurile unor munți
acvatici care fac parte dintr-un mare lanț care cuprinde vulcani stinși sau activi.

Placa tectonică care se află sub o mare parte a Oceanului Pacific pare a se misca foarte încet spre
nord-vest cu o rată de aproximativ 10 cm pe an. Hawaii cu suprafața totala de numai 10.240 km pătrați
este unul dintre cele mai mici state americane. Aceste insule ale oceanului au aparut ca o consecinta a
unui cataclism ce a produs o mare scizură pe fundul Pacificului, lungă de aproape 3.200 km. Lava
țâșnită din acest uriaș filon subacvatic a creat lanțuri de munți înalți, vulcanici la suprafata apei, având o
înaltime de circa 18.000 picioare incepand de la fundul oceanului. Se aprecieaza că acești munți sunt
printre cei mai înalți din lume depășind chiar și Everestul.

Climatul Hawaiian desii placut, nu este unul dintre cele mai fericite din lume. Vanturile din nord,
sunt reci si bat destul de des, iar verile nefiind fierbinti. Temperaturile medii pe timp de 25 ani au
inregistrat valori de 25.5*C vara, iarna acestea nu scazand mai mult de 20*C.

Se spune ca numai odata, acum 75 de ani in urma mai precis in 1931, temperature a coborat brusc la
aproape 10*C in Honolulu, dar numai pentru o noapte. Alta data, ceva mai recent, temperature a atins
nivelul de 38*C.

Aici exista insa si o ploaie specifica “In stil Hawaiian”, in zonele unde bat vanturi frecvente, acestea
fiind scurte si intermitente pe tarm si relativ persistente, iar pe varfurile inalte si acoperite de nori nu
inceteaza aproape niciodata. In insulele Hwaii, turistii se pot bucura de vremea frumoasa pe tot timpul
anului, lipsita de vreme racoroasa.

Cele câteva plante, animale și insecte existente pe aceste insule vulcanice au evoluat aproape izolate.
Rezultatul constă intr-o specializare de specii care au fost și încă sunt limitate la ecosisteme cum ar fi un
platou sau, în cele mai multe cazuri, un munte sau o vale. Pe Insulele Hawaii se gasesc 30% din totalul
de specii aflate pe cale de dispariție.
Plante ca și căpșunile guava, ghimbirul kahili sau arborele australian pot fi găsite pe aceste insule.
De asemenea, se pot găsi ferigile de mari, care pot atinge 12 m înăltime și 8 m lătime.

11
 Fauna hawaiană este reprezentată de cerbi, capre, vite, porci sălbatici și poate cel mai important,
gâsca hawaiană sau nene.
Gâsca hawaiană

O insectă foarte importantă și specifică vulcanului Mauna Kea este gândacul Wekiu, Nysius
wekiuicola, care trăiește în zona de vârf a muntelui. În zilele însorite, wekiu iese și caută alte insecte
moarte sau muribunde prin zonele de zăpadă. Păianjenul lup este o altă insectă specifică muntelui
Mauna Kea.

Păianjenul lup
Nysius wekiuicola

Parcul
Vulcanic
Național
din Hawai înființat în 1916, este un parc național din SUA
localizat in insula Hawai'i. Este rezultatul a sute de mii de ani de vulcanism, migrație si evoluție -
procese ce au luat o mică parte de mare și au acoperit-o cu ecosisteme unice și complexe, cu o cultura
distinctă. Parcul cuprinde diverse ecosisteme ce variază de la nivelul mării pînă în cel mai mare punct de
uscat, vîrful vulcanului Mauna Loa(4.170m).Kilauea, unul dintre cei mai activi vulcani ai lumii, oferă
savanților date importante despre nașterea insulelor hawaiene, și vizitatorilor priveliști vulcanice
dramatice. Parcul se întinde pe o suprafața de 1348km2.
Peste jumatate din parc este salbatic si pune la dispozitia vizitatorilor plimbari neobisnuite si
posibilitati de camping. In recunoasterea valorilor naturale remarcabile Parcul National al vulcanilor din
Hawaii a fost desemnat rezervatie internationala a biosferei in 1980 si un loc de mostenire mondială în
1987.
Activitatea vulcanică generată în Parcul Național al vulcanilor din Hawaii a ajutat la crearea orașului
Kalapana(acum acoperit de lavă de la erupțiile recente), și alte plaje cu nisip negru.

12
 In limitele parcului se afla Tubul de Lava Thurston, un tub de lava de aproximativ 540 de ani cu o
scurta poteca ce il strabate, Observatorul Vulcanilor, si museul Jaggar.
Exista o fașie nedezvoltată a tunelului de lava care se intinde pe inca 330m peste zona formata ce se
termina in dealuri.Desi este ingradita pentru a tine la distanta vizitatorii nedoriti, fasia usor de traversat
este deschisa publicului, accesul facandu-se printr-o usa din gard. Vizitatorii, pe fasia neformata ar
trebui sa aiba grija la coborarea pe podeaua tubului din cauza terenului accidentat. Odată trecut de
intrare, restul terenului este plan.
Munții Anzi
Munții Anzi sunt cel mai lung lanț muntos din lume. Ei se întind de-a lungul coastei de vest
a Americii de Sud prin Venezuela, Columbia, Ecuador, Peru, Bolivia, Argentina și Chile. Sunt alcătuiți
de fapt din două sau mai multe lanțuri paralele în unele regiuni ca de exemplu în Peru, Bolivia, nordul
Chile și Argentinei, unde între lanțurile muntoase sunt distanțe mari, delimitând între lanțuri
podișul Altiplano cu lacul Titicaca. Centrul fostului imperiu Inca, orașul Cuzco, se află în nordul acestui
podiș. Lungimea Anzilor Cordilieri este de aproximativ 7.500 km de la zona tropicală latitudine nordică
(cca. 10° Nord) și până în afara zonelor tropicale latitudine sudică (cca. 55° Sud). În partea sudică și în
Ecuador lățimea lor atinge 200 km, în schimb între Arica (Chile) și Santa Cruz de la Sierra (Bolivia)
ating pe direcția est-vest lățimea de peste 600 km.
Anzii prezintă un caz tipic între o placă continentală și o placă oceanică (Pacific). Placa "Nazca" s-a
ciocnit cu placa continentală a Americii de Sud în urmă cu circa 150 de miloane de ani. Pe această linie
de joncțiune s-a format o falie (crăpătură) în adâncimea oceanului numite "Gropa Peru" (6262 m) și
"Groapa Atacama" (8066 m) adâncime. În zona Anzilor și azi au loc o numeroasă serie de procese
geodinamice, cu ridicări de teren până la 10 cm pe an, iar în zonele unde crusta pământului este deosebit
de groasă (60 – 70 km) ridicându-se cu 1 mm pe an, aceste fenomene fiind numite convergențe
geologice. Orogeneza acestor munți tineri a început în perioada terțiară, dar numai în perioada
pleistocenă are loc procesul de înălțare propriu zisă a Anzilor, ajungând la semeția lor din zilele noastre.

13
 De-a lungul lanțului muntos exista numeroși vulcani, care sunt distribuiți în patru zone vulcanice
separate de arii cu vulcani inactivi. Vulcanizmul muntilor Anzi este un rezultat al zonei de subductie
dintre plăcile tectonice Nazca și Antarctică cu placa Sud-Americană. Vulcanii sunt diferiți in ceea ce
privește activitatea prin stil, roci rezultate si morfologie. Deși este o locație pentru vulcanismul de
subducție, lanțul munților Anzi are o rază mare de caracteristici vulcano-tectonice descrise prin sisteme
de rift și zone expandate.
Climatul in muntii Anzi variază mult contând foarte mult locatia, altitudinea și distanța față de
ocean. Temperatura, presiunea atmosferică și umiditatea descresc odată cu altitudinea. Sectorul din sud
este mai umed și mai rece, în centru fiind uscat. În partea de nord, de obicei, este ploios și cald cu o
temperatură medie de 18 grade celsius. Clima este foarte schimbătpare chiar și pe distanțe mici. Munții
au un efect important asupra temperaturii. Limita zăpezii depinde de locație: 4500 – 4800m în partea
ecuadoriană, columbiană, venezueleană și nordul Perului. 4800-5200m în partea de sud a Perului și
nordul statului Chile. Anzii din Chile și Argentina pot fi împărțiți în două zone climatice importante : cei
umezi și cei uscați.
6% din formele de viață de pe Terra se regăsesc in Anzii Tropicali. Această zonă găzduiește
aproximativv 30000 de specii de plante vasculare si aproape 60% din plantele endemice de pe Glob.
Columelliaceae este una dintre aceste plante endemice. Pădurile din Anzii Tropicali sunt diferite de cele
de pe terenurile de la mai mică altitudine prin diferențe floristice si aparitii a unor familii din clasa
Laurasian și Godwana. Există o plantă specifică, numită Puya raimondii, căreia ii trebuiesc 100 de ani
pentru a ajunge la maturitate. Tot în această zonă se găsesc specii de tutun, cartofi și numeroase
condimente.

Puya Raimondii
Columelliacea

Anzii Tropicali dețin peste 1700 specii de păsări, aproape 600 dintre acestea fiind endemice. De
exeplu, Trochilidae ( pasărea colibri ). Deși se regăsește și in Statele Unite o specie de colibri, în
Columbia există peste 100 de specii de colibri. Există aproximativ 150 specii pe cale de disparitie în
Anzii Tropicali. Cele mai amenințate specii sunt Crax Alberti și Thryonthorus Nicefori.

Nu numai speciile de păsări sunt pe cale de dispariție. Sunt aproape 70 de specii de mamifere
protejate de lege ( Galenomys Garleppi, Lenoxus Apicalis, Nausekka Olivacea, Punomys Lemminus,

14
Anotomys Leander etc. ). Specii reprezentative pentru zona munților Anzi mai sunt lama, alpaca si
vicuna.

Carpații Orientali
Carpaţii Orientali se întind din nordul României până în Valea Prahovei. Lanţul muntos
dintre Transilvania şi Moldova se prezintă fragmentat în numeroase masive, având o lungime de peste
500 km şi o lăţime medie de 100 km. Frământările tectonice urmate de activităţi eruptive au dus la
formarea munţilor de origine vulcanică care dublează lanţul muntos spre vest. Râuri numeroase străbat
masivele alcătuite din şisturi cristaline sau din roci de fliş: Munţii Maramureşului, Rodnei, Bistriţei,
Giurgeului, Tarcăului, Ciuc, Vrancei, Penteleul, Siriul, Ciucaşul şi Munţii Baiului sau Gârbovei.
Spre vest, Carpaţii Orientali sunt dublaţi de Munţii Vulcanici cu un şir de culmi nordice şi un şir
de masive. Șirul de culmi nordice este format din Munţii Oaşului, Munţii Gutîiului şi Munţii Țibleşului,
iar şirul de masive începe cu Munţii Călimani, la nord de Mureş, şi se continuă spre sud cu Munţii
Gurghiului, Munţii Harghita, culmile Bodoc, Baraolt şi Perşani.
Între lanţurile de munţi se află depresiuni intramontane numeroase: Ţara Oaşului şi Ţara
Maramureşului, bazinele Bilbor şi Borsec, Depresiunea Giurgeului sau Gheorghenilor, Depresiunea
Ciucului, mica depresiune a Caşinului şi depresiunea cea mai întinsă, Ţara Bârsei. Carpaţii Orientali
sunt bine împăduriţi, reprezentând principalul domeniu forestier al ţării. Pădurile de conifere (molid,
brad, pin, zadă) coboară până la marginea câmpurilor depresionare din cursul superior al Mureşului şi
Oltului. Clima este mai aspră decât în alte zone muntoase din cauza inversiunilor de temperatură. Iarna
se înregistrează cele mai scăzute temperaturi, iar toamna şi primăvara aici se produc primele şi respectiv
ultimele îngheţuri.
Carpatii Orientali au o clima influentata de desfasurarea lor in larga in latitudine, de etajarea
altitudinala, expunerea si fragmentarea reliefului. Temperaturile medii anuale sunt sensibil diferentiate
scazand de la sud la nord, pentru acelesi altitudini. Ele scad altitudinal de la 7 gr.-6 gr. C (la 1000 m) la
0 gr.C (la peste 1800 m). Corespunzator cresc precipitatiile medii anuale, dar mai accentuat pe fatada
vestica (peste 1200 mm in Ceahlau), crestere cauzata de influenta maselor de aer oceanice transportate
de Vanturile de Vest. Datorita efectului combinat al pozitiei, altitudinii si circulatiei vestice in
extremitatea nordica, mai inalta a Carpatilor Orientali (Muntii Rodnei si Maramuresului) se inregistreaza
cele mai mari precipitatii medii anuale (peste 1300 mm). In depresiuni (Maramures, Giurgeu, Ciuc,
Brasov si depresiunea Dornelor) apar fenomene de inversiuni temice. Intr-o asfel de situatie (25
ianuarie 1942) la Bod s-a inregistrat ce mai mica temperatura.. Ansamblul Carpatilor Orientali are un
climat montan, cu areale de climat alpin in zonele foarte inalte (Rodna, Maramures, Suhard, Caliman,
Ciucas, la peste 1800 m) si influente scandinavo-baltice in nord (Obcine).

Raurile principale care isi au originea in Carptii Orientali sunt: Viseu, Iza (colectate de Tisa),
Somesul Mare, Muresul (cu Niraj, Gurghiu), Oltul (cu Raul Negru, Barsa), Prahova, Teleajen (colectate
de Ialomita), Buzau, Trotus (cu Uz, Oituz), Bistrita(cu Neagra, Bistricioara, Bicaz), Moldova si Suceava
(colectate de Siret).

15
Carpatii Orientali au deasemeni:

- lacuri glaciare (in Rodna:Lala, Buhascu si alte peste 20 de lacuri mai mici);

- lacuri hidroenergetice (Izvorul Muntelui si alte trei in aval, pe Bistrita, Lacul Siriu pe Buzau, Lacul
Paltinu pe Doftana);

- lacuri in masivele de sare (Costiui, Ocna Sugatag, in Depresiunea Maramuresului).

Invelisul biogeografic si pedogeografic este deosebit de variat datorita conditiilor

geomorfologice, climatice si substratului geologic. Vegetatia este etajata, dar etajarea este influentata de
pozitia in latitudine. Astfel, etajele de vegetatie coboara altitudinal spre nord, fenomen foarte vizibil in
limita inferioara a conierelor mult mai joasa in nord (sub 1000 m), decat in sud. In Carpatii Curburii
predomina padurile de fag si la partea superioara in amestec cu molid, in Muntii Moldovei si Obcine
predomina padurile de amestec dintre fag si rasinoase, iar in partea de vest (muntii vulcanic) si nord,
predomina padurile comçpacte de rasinoase. Vegetatia subalpina si alpina se intalneste in Ciucas,
Caliman si Muntii Rodnei. Fauna a cuprins pana in vremuri istorice (sec. XVII) exemplare de zimbru. In
prezent Carpatii Orientali sunt un domeniu al faunei de padure (cu urs brun, cerb, ras) si fauna alpina,
reprezentata de capra neagra, repopulata in Rodna si Ceahlau. Invelisul de soluri cuprinde: andosoluri,
soluri brune acide si andosoluri (pe rocile vulcanice), soluri brune acide (in zona flisului),, spodosoluri
(in zona cristalino-mezozoica), soluri brune (in depresiuni si munti scunzi).

Vârfurile de foc ale Italiei

Din punctul de vedere al muntilor vulcanici, Italia este o țară reprezentativă în Europa,
vulcanismul din această zonă indicând că acest fenomen este unul natural contemporan în aecastă
regiune.

Sunt prezente în special păduri de foioase, dominate de fagi. Mai pot fi însă prezente și păduri
mixte, cu numeroase specii de conifere, dintre care cel mai frecvent întâlnit este pinul.

Fauna este una specifică pădurilor de foioase, incluzând așa specii, precum ursul brun, pisica
sălbatică, cerbul, lupul, precum și vidra în apropierea marilor râuri.

16
 Etna este unul dintre “Vârfurile de foc ale Italiei”. Situat pe insula Sicilia din Italia, în apropiere
de orașele Messina și Catania ( coordinate 37°45.304′N 14°59.715′E ) , vulcanul Etna are înălțimea de
3.340 m, fiind cel mai înalt și cel mai activ vulcan din Europa. Se estimeaza că vulcanul erupe la fiecare
3 luni, și că la fiecare aproximativ 150 de ani sunt distruse și localități.
Înălțimea sa este controversată, datorită distrugerii parțiale a conului vulcanic la erupții, care au
format până la 400 de cratere secundare. Aria de acțiune distrugătoare a vulcanului se întinde pe o
suprafață de 1.250 km².
Cu toate acestea, poalele vulcanului sunt dens populate; acest fapt se explică prin fertilitatea
deosebită a solului. Lava vulcanică adusă de erupții a creat un sol adecvat pentru cultivarea viței de vie,
a pomilor fructiferi și a măslinilor.
Datorită localizării sudice, clima în Sicilia e caracterizată prin veri fierbinţi şi uscate. Vânturi
ocazionale din Africa de Nord aduc valuri de căldură insuportabilă şi atunci temperatura ajunge la peste
40°C. Iernile de-a lungul coastei sunt foarte blânde, dar ume-de – precipitaţiile din octombrie până în
martie sunt de obicei mai frecvente decât pe coasta germană a Mării Nordului.
Având o activitate de peste 6000 de ani, vulcanul Etna este vulcanul activ cu cea mai lungă
perioadă de activitate. Eruptiile vulcanului
Etna sunt mai ales de tip efuziv – adica
manifestate prin revarsarea unei mari
cantitati de lava, fara a implica neaparat un
scenariu zgomotos, cu bubuituri si ploi de
pietre si cenusa, asa cum se intampla in
cazul eruptiilor numite explozive.
Intr-un top al celor mai activi
vulcani ai lumii, in ceea ce priveste

17
cantitatea de lava adusa la suprafata, Etna ocupa locul al doilea – dupa vulcanul Kilauea din Hawaii,
tocmai datorita acestei masive “productii”.

De remarcat este și vulcanul Stromboli, ce are o

altitudine de 926 metri. El se localizează în Sicilia, la
coordonatele geografice 38°78.66′N 15°21.50′E .
Și el e in activitate de cateva milenii, scuipand,
prin crater, pietre si “bombe” de lava, in eruptii explozive
care, de obicei, sunt de mica amploare. Vulcanul e una
dintre atractiile fermecatoarei insule Stromboli si e faimos
prin spectacolul sau de lumini, impresionant mai cu seama
in timpul noptii. Jerbe incandescente tasnesc din craterul lui, ca niste focuri de artificii si, ca o incantare
suplimentara, pot fi admirate de aproape: la mica departare de Stromboli, exista craterul unui alt vulcan,
astazi stins, iar de pe marginea acestuia poti privi, in relativa siguranta, de la o departare de cca. 200 de
metri, magnifica reprezentatie.

Ocazional, Stromboli mai face si niste demonstratii de forta mai brutale, cum s-a intamplat in
1919, 1930 si 2003; totusi, in general, e considerat mai mult spectaculos decat periculos, de la el
provenind numele de eruptii stromboliene dat acestor eruptii explozive slabe, care ii sunt caracteristice.
Vezuviul este un vulcan exploziv situat la aproximativ 10 km est de orașul Napoli
(40°49.33′N 14°25.50′E ) în parcul național omonim din regiunea Campania în Italia. Înălțimea actuală a
conului principal este de 1281 m iar cea a conului secundar (Monte Somma) este de 1149 m.

Vulcanul si-a castigat de multa vreme faima de vulcan periculos, faima cladita mai ales
de eruptia din anul 79, cea mai distrugatoare din cate a consemnat istoria. In doua zile, doua orase
romane infloritoare - Pompeii si Herculaneum - si alte doua asezari mai mici - Stabiae si Oplontis - au
fost distruse, iar locuitorii care mai ramasesera in ele au pierit cu totii. La 20 august, a inceput un sir de
mici cutremure pe care, insa, romanii nu le-a luat in seama. In regiunea Campania asemenea cutremure

18
erau destul de obisnuite si nimeni n-a facut vreo legatuara intre ele si Vezuviu. Dar o legatura exista –
cutremurele fusesera provocate de framantarile din maruntaiele muntelui. In dupa amiaza zilei de 24
august 1979, a inceput eruptia.

Catastrofa s-a petrecut in doua faze: mai intai, peste orase a cazut o ploaie de pietre. Unii dintre
locuitori au fugit, altii s-a adapostit in case, nestiind ca ceea ce era mai rau abia urma sa vina. In cea de-a
doua zi a eruptiei, un val piroclastic - un nor de gaze fierbinti si pietre, calatorind cu o viteza uriasa - s-a
napustit peste asezari si a inabusit, ars si ucis tot ce mai ramasese viu in ele.
S-a calculat ca peste 4 kilometri cubi de pietre si cenusa au cazut peste nefericitele orase,
ingropand totul - constructii, oameni, animale - sub un strat de material eruptiv a carui grosime a ajuns
pana la aproape trei metri.
Cu doua milenii inaintea acestei eruptii, o alta, numita de specialisti eruptia Avellino, petrecuta
in jurul anului 1660 i. Hr., distrusese mai multe asezari din Epoca Bronzului, aflate in apropierea
muntelui. Dupa eruptia din anul 79, n-a mai avut loc nici una la fel de violenta.
Totusi, de-a lungul vremii, Vezuviul a facut de multe ori dovada puterii sale primejdioase. Din
secolul I si pana in secolul al XVI-lea, a erupt de cel putin 15 ori. A erupt de 6 ori in secolul al XVIII, de
opt ori in secolul al XIX-lea si de trei ori in secolul XX: in 1906, 1929 si 1944.

De atunci, pare sa fi luat o pauza – cat de lunga, nu stie nimeni. Un institut specializat,
Osservatorio Vesuvio, monitorizeaza permanent zona, pandind orice semn care ar putea arata ca muntele
se pregateste sa erupa. Ultimele cercetari nu au detectat prezenta magmei la adancimi mai mici de 10
km. Totusi, Vezuviul e inca vazut ca o mare amenintare, pentru ca se gaseste intr-o regiune dens
populata, iar o eruptie de amploarea celei din anul 79 ar putea ucide astazi milioane de oameni. In jurul
Vezuviului, a fost infiintat un parc national; nu se elibereaza autorizatii de constructie pe terenuri aflate
in apropierea muntelui, autoritatile ofera stimulente financiare celor care doresc sa se mute din zona si
demoleaza constructiile ramase goale. Totul face parte din planul de masuri menit sa asigure evacuarea
rapida a populatiei in caz de eruptie, obiectivul autoritatilor fiind acela de a ajunge sa poata evacua pe
toata lumea in 2-3 zile.

19
 Bibliografie

http://www.biodiversityhotspots.org
http://www.en.wikipedia.com
http://www.climbmountkilimanjaro.com
http://www.descopera.ro
Arborele Lumii – Revistă de cultură generală
Hemp A. – “An Ethnobotanical Study on Mt. Kilimanjaro”, Ecotropica, 1999
P. D. Ashlock, W. C. Gagne – „A Remarkable New Micropterous Nysius Species from the
Aeolian Zone of Mauna Kea, Hawai'i Island”, Bishop Museum, 1983

20