VULCANII ȘI CUTREMURELE

Clasa: A-9-A
 I. VULCANII
FENOMENE DE MAGMATISM ȘI VULCANISM
MAGAMATISM
Magmatismul reprezintă amplasarea magmei în interiorul și la
suprafața straturilor exterioare ale unei planete terestre (telurice),
care se solidifică sub formă de roci magmatice . Datorită
crăpăturilor din scoarța terestră, magmele pătrund la nivele diferite
ale scoarței, generând fenomene de magmatism .
Magmele pot ajunge până aproape de suprafață, unde alimentează
vetrele vulcanilor. Din aceste vetre pornesc coșurile vulcanilor,
asemenea unor canale, prin care magma ajunge la suprafață.
Știați că ?
Așadar vulcanii reprezintă partea superioară a unui sistem
magmatic.
În lume sunt identificați 10.000 vulcani, din care 500
VULCANISM sunt activi !

Vulcanismul reprezintă totalitatea proceselor și

fenomenelor geologice, legate de ascensiunea magmei
din mantaua Pământului până la suprafața scoarței terestre.
De obicei, regiunile cu o activitate vulcanică sunt afectate și de
mișcări tectonice, cum ar fi cutremure, zone de subducțiune, sau
Hot-Spot (zone fierbinți: de exemplu în insulele Hawaii).
  Vulcanul
Este o formă de relief conică construită din acumularea
materialelor rezultate din erupția magmei (fenomenul ieșirii
magmei la suprafața scoarței).
Magma urcă din interiorul Terrei, ajunge la suprafață și curge
sub forma de lavă, după scurt timp, se solidifică.
Erupțiile succesive creează relieful vulcanic. Principala formă
de relief e vulcanul propriu-zis, cu aspect de con. În locul unde
magma ajunge la suprafață se formează cratere aproape
circulare.
Momentele principale ale activității vulcanice sunt:
1. apariția unor fenomene care anunță erupția vulcanică;
2. revărsarea magmei la suprafață;
3. curgerea lavei pe pantele vulcanului și solidificarea acesteia;
4. modificarea formelor anterioare;
5. fenomene asociate: zgomote, cutremure, nori de vapori de apă,
praf, ploi de pietre, explozii.
  ELEMENTELE VULCANULUI:
Aparatul vulcanic este compus din:
• Vatra = locul din scoarță de unde provine magma.
• Coșul = canalul pe unde urcă magma.
• Conul = vulcanul propriu-zis.
• Craterul = gura vulcanului.
Platouri vulcanice - suprafețe aproape orizontale, rezultate din
consolidarea lavelor fluide.
Erupția vulcanică
Este procesul de ieșire a materiei topite la suprafața scoarței terestre
(magma ajunsă la suprafața scoarței terestre se numește lavă).
Erupțiile vulcanice pot fi:
Efuzive - liniștite, neexplozive Explozive – violente

Ex: Erupțiile vulcanului Kilauea Ex: Erupțiile vulcanului Etna din Sicilia,
din Hawaii sunt efuzive Italia sunt explozive
  PRODUSELE VULCANICE
Produsele vulcanice pot fi:
• solide (ex: cenușă vulcanică, lapili, bombe vulcanice etc., toate acestea, în general, denumite și
piroclastite sau tefra);
• lichide - cum este lava, care poate fi: acidă, vâscoasă, care curge greu și bazică, fluidă, care curge
rapid;
• gazoase (vapori de apă, dioxid de sulf, dioxid de carbon, etc.);
După formă și aspect :
 TIPURI DE VULCANI (CLASIFICARE)
După activitate:
- Dom Vulcanic (Con de cenușă)
Ridicat de erupția lentă a lavei groase, vâscoase. 1. vulcani activi- care continuă să erupă
- Vulcan-scut 2. vulcani inactivi (stinși)- a căror
Con de mică altitudine, tipic pentru Hawaii activitate a încetat cu milenii în urmă
- Stratovulcanii și care nu mai au cameră magmatică.
Con clasic, abrupt de lavă și straturi de cenușă. 3. vulcani adormiți- care nu au avut
- Caldeiră activitate o perioadă mai lungă de
Con prăbușit. În aceste cratere se formează timp, de ordinul a sute sau chiar mii
deseori lacuri. de ani, dar care au potențialul de a
erupe în viitor. De regulă aceștia sunt
După perioada de formare: cei mai periculoși și pot produce
erupții de tip exploziv.
1. vulcani tineri
2. vulcani bătrâni
 TIPURI DE ERUPȚII VULCANICE

1. Erupție de tip islandic - cu erupții liniare de lave

fluide, fără explozii
2. Erupție de tip hawaian - cu erupții centrale liniștite de
lave fluide
3. Erupție de tip strombolian - cu erupții de lave fluide și
explozii ritmice de gaze
4. Erupție de tip vulcanian - cu erupții de lave vâscoase
care, după consolidarea în coșul vulcanic, vor fi
expulzate sub formă de cenușă și bombe vulcanice
prin explozii puternice ale gazelor
5. Erupție de tip peleean - cu erupții de lavă vâscoasă
care se ridică în forma unui stâlp
6. Erupție de tip Bandai-San - la care exploziile foarte
puternice aruncă în aer vechiul aparat vulcanic.
 Răspândirea vulcanilor pe Glob
• este în mare parte legată de Hartă - Răspândirea vulcanilor pe glob
marginile plăcilor tectonice
(zonele de rift, de subducție);

• vulcanii apar și în mijlocul

plăcilor tectonice, în asa
numitele zone hot-spot.

PRINCIPALELE
ARTERE VULCANICE
GLOBALE

Hartă - Vulcani activi de pe glob

 CERCUL DE FOC AL
PACIFICULUI

 MAREA MEDITERANĂ

 OCEANUL ATLANTIC

 REGIUNEA INDO-
AUSTRALIANĂ
RECORDURI MONDIALE - VULCANI

1. Cel mai înalt vulcan peste fundul

mării - Mauna Loa din Hawaii
2. Cel mai înalt vulcan activ peste
nivelul mării - Cotopaxi din Ecuador
3. Cel mai activ în prezent
- Kilauea din Hawaii
4. Cel mai activ din istorie
- Stromboli din Italia
5. Cele mai multe victime - Tambora
din Indonezia
6. Potențial cel mai periculos -
Vezuviu din Italia
7. Cea mai mare explozie -
Krakatau din Indonezia
 CUTREMURELE
Seism sau Cutremur sunt termenii folosiți pentru mișcările pământului, ce
constau în vibrații generate în zonele interne ale Terrei, propagate în formă
de unde prin roci. Aceste vibrații rezultă din mișcările plăcilor tectonice,
fiind des cauzate de o activitate vulcanică.
Ele sunt mișcări bruște ale scoarței terestre provocate de rupturi produse
în litosferă. Locul de origine al cutremurelor se numește hipocentru. Cel mai
apropiat loc la suprafață de acesta se numește epicentru. Cutremurele se
propagă din epicentru în toate direcțiile, sub forma undelor seismice.
Undele seismice sunt studiate cu ajutorul unor aparate de înregistrare
(seismografe) care permit stabilirea caracteristicilor cutremurelor (poziția
epicentrului, adâncimea hipocentrului, tăria mișcării scoarței).
Cutremurele provoacă distrugeri. Pe oceane, creează valuri de tip
tsunami. Ruptura din interiorul scoarței duce la modificarea nivelului apei la
suprafață, care se propagă apoi în toate direcțiile.
Ele sunt fenomene naturale cauzate de eliberarea de energie in interiorul
Pamantului in urma fracturarii rocilor supuse tensiunilor
acumulate. Suprafata de-a lungul careia rocile "se rup" si se deplaseaza se
numeste plan de falie.
Cutremurele din Romania de origine tectonica se produc de-a lungul unor
falii crustale (situate la adancimi < 60km) sau la adancimi intermediare
(aproximativ intre 60 si 200 km adancime).
 Magnitudinea (M) unui cutremur este o marime adimensionala ce
caracterizeaza energia eliberata in focarul unui cutremur sub forma de
unde seismice Se determina, in mod uzual, pe scara Richter folosind
inregistrarile diferitelor statii seismice. O alta practica este calculul
magnitudinii din moment seismic, marime proportionala cu produsul
dintre aria suprafetei de rupere si deplasarea medie pe falie. Scara de
magnitudine este exponentiala: o crestere cu o unitate a magnitudinii
corespunde cu o crestere de 30 de ori a energiei eliberate. De exemplu,
pentru un cutremur de magnitudine 6.0 energia eliberata este de
aproximativ 30 de ori mai mare decat la un cutremur de magnitudine 5.0,
in timp ce la un cutremur de magnitudine 7.0 energia eliberata este de
aproximativ 900 de ori (30 x 30) mai mare decat la un cutremur de
magnitudine 5.0.
Locul din interiorul pamantului unde
se genereaza cutremurul se numeste
hipocentru sau focar, iar proiectia
acestuia la suprafata Pamantului se
numeste epicentru. Distanta de la
epicentru la un alt punct de pe suprafata
Pamantului se numeste distanta
epicentrala, iar distanta de la focar la un
punct de pe suprafata Pamantului se
numeste distanta hipocentrala.
 În momentul în care se declanșează cutremurul, din epicentru, adică din punctul situat deasupra
vetrei cutremurului, vor porni unde de șoc. Primele valuri care vor porni se numesc unde primare
Producerea
sau unde P. Acestea sunt valuri longitudinale, care se propagă asemănător cu undele sonore: cutremurelor
produc mișcări în sens înainte – înapoi, în direcția de propagare. Undele primare sunt urmate de
undele secundare, sau undele S. Sub efectul acestora, rocile se vor zgudui perpendicular pe
direcția de mers. Al treilea tip de unde, undele de suprafață, provoacă unduirea solului și
accentuează efectul distrugător al undelor secundare.
1. Unda P :
•este o undă longitudinală, de compresie
•determină mișcarea particulelor solului paralel cu direcția de propagare
•unda se deplasează prin compresie-dilatare în direcția de mers
•amplitudinea acestei unde este direct proporțională cu magnitudinea (energia cutremurului)
•este percepută la suprafață de către oameni ca pe o săltare, un mic șoc în plan vertical
•nu este periculoasă pentru structuri (clădiri) deoarece conține (transportă) aproximativ 20% din
energia totală a cutremurului
2. Unda S :
•este o undă transversală, de forfecare
•determină mișcarea particulelor solului perpendicular (transversal) față de direcția de propagare
•deplasarea acestei unde este similară cu înaintarea unui șarpe (mișcări ondulatorii stânga-dreapta
față de direcția de înaintare)
•este resimțită la suprafață sub forma unei mișcări de forfecare, de balans în plan orizontal
•este periculoasă, deoarece transportă aproximativ 80% din energia totală a cutremurului
•determină distrugeri proporționale cu magnitudinea cutremurului și cu durata de oscilație
•clădirile cad datorită intrării în rezonanță a frecvenței proprii de oscilație a structurii clădirii cu
frecvența undei incidente, în acest caz efectul distructiv fiind puternic amplificat .
 La un cutremur se pot deosebi mișcări: orizontale, verticale și de torsiune. În funcție de cauzele care
le produc, se deosebesc: cutremure tectonice, cutremure vulcanice și cutremure de prăbușire.
Cutrmurele cele mai întâlnite sunt cutremurele tectonice (de pământ).
In functie de adancimea focarului, cutremurele sunt de trei tipuri si anume: superficiale (de suprafață,crustale) -
(0-50km adâncime), intermediare (subcrustale)- (50-250km adâncime) si cutremure de adâncime (profunde) -
(250-700km adâncime).

Epicentrele cutremurelor de pe glob, 1963 - 1998

Cauzele producerii cutremurelor

Cauzele producerii cutremurelor pot fi de

două feluri:
1. Naturale:
•deplasarea plăcilor tectonice
•erupții vulcanice
•impactul cu meteoriți
2. Antropice ( non-seismice)
•mijloacele de transport(produc
Cutremurul din 1977 (Cutremurul din '77) a fost
minicutremure)
un cutremur puternic care s-a produs la ora 21:22:22 în data
•explozii subterane antropice (de exemplu un
de 4 martie 1977, cu efecte devastatoare asupra României .
test nuclear subteran)
•edificii care se surpă (mine abandonate de
exemplu)
Anual se înregistrează circa 500.000 de
mișcări seismice, însă doar 0,2% din ele pot
provoca pagube.
 Una dintre cauzele producerii cutremurelor :
Placile tectonice: O placa litosferica este un fragment masiv solid de roca, cu o forma neregulata, alcatuit atat din crusta
oceanica cat si continentala. Lungimea placilor poate varia foarte mult, de la cateva sute de kilometri la mii de kilometri
(printre cele mai mari se numara placa Pacificului si Antartica). Placile variaza foarte mult si in grosime, de la 15 km (placile
cu litosfera oceanica tanara) pana la 200 km sau chiar mai mult (placile litosferice vechi continentale, ex: zonele centrale ale
placilor Americii de Nord si Sud). Principala forta ce a modelat suprafata Pamantului, de la formare si pana in zilele noastre,
este forta ce a dus si la fragmentarea si deplasarea placilor litosferice ce alcatuiesc invelisul extern al Pamantului. Majoritatea
cutremurelor se datoreaza miscarilor relative ale placilor litosferice ale Pamantului si se produc predominant la limitele de
separatie dintre ele (margini de placi). Expertii au identificat un numar de sapte pana la 12 placi majore si un numar mai mare
de subplaci. Placile au primit numele de la continentele (ex: placa Eurasiatica), oceanele (Placa Pacifica) sau regiunile
geografice (Placa Arabica) pe care le inglobeaza.
 EFECTELE CUTREMURELOR
Amplitudinea miscarii solului datorata
unui cutremur depinde de o serie de factori
precum magnitudinea, distanta epicentrala,
distanta hipocentrala, topografia si
conditiile geologice locale.
Intensitatea (I) cutremurului este
marimea care exprima modul in care a fost
simtit un cutremur intr-o zona. Scara MSK
(Medvedev, Sponhauer, Karnik) modificata,
este o scara de 12 grade (I-XII) cu ajutorul
careia se poate aprecia intensitatea
cutremurelor in diferite zone in functie de
efectele produse de aceste cutremure asupra
oamenilor, animalelor, constructiilor,
solului, etc.
 Alaturi de cutremure, cele mai evidente marturii
ale miscarii relative a placilor sunt formele
caracteristice de relief create la marginile de placi.
Acestea difera in functie de tipul de miscare relativa
a placilor unele fata de celelalte si de compozitia lor.
Astfel au fost identificate trei tipuri de margini de
placa:
 Margini convegente
 Margini divergente
 Margini transformante

a) Convergenta dintre o placa oceanica si una continentala

Margini convergente - intalnite
acolo unde doua placi intra in
coliziune. Daca datorita miscarii
divergente se formeaza crusta noua,
miscarea convergenta o recicleaza.
Marturie a acestor procese sta faptul ca
dimensiunile Pamantului au ramas
neschimbate de la formarea lui si pana
astazi.
b) Convergenta dintre doua placi continentale
 Margini divergente - ce caracterizeaza
interactia dintre doua placi ce se
departeaza una de cealalta. Ca urmare a
acestei miscari se formeaza o deschidere
in crusta (rift mediu-oceanic) prin care
materialul topit din astenosfera urca la
suprafata, se raceste, formand crusta
oceanica noua. Aceasta se depoziteaza de
o parte si de alta a riftului formand
lanturi de munti oceanici (dorsale). Un
exemplu elocvent il constituie Riftul
Medio-Atlantic care strabate Oceanul
Arctic pana in sudul Africii.
 Margini transformante -
intalnite in zonele in care
placile aluneca una pe langa
cealalta. Conceptul de falii
transformante se refera la
acele zone fracturate care fac
legatura intre doua margini de
placi divergente, sau mai rar
intre doua margini de placi
convergente. Majoritatea
faliilor de transformare sunt
situate pe fundul oceanului.
Sunt caracterizate de o
importanta activitate seismica
de suprafata, una dintre cele
mai cunoscute fiind falia San
Andreas (California).
 SEISMICITATEA ROMÂNIEI

Zonele seismogene se definesc ca arii

cu seismicitate grupata, in interiorul
carora activitatea seismica si campul de
tensiuni sunt considerate a fi relativ
uniforme. Seismicitatea subcrustala (adancime > 60 km) (catalogul
Identificarea caracteristicilor pe ROMPLUS, Oncescu et al., 1999, actualizat).
termen lung ale procesului de generare
a cutremurelor in fiecare zona
seismogena este de importanta majora
pentru estimarea hazardului seismic.
Pe teritoriul Romaniei, zona
seismogena cu cel mai ridicat potential
distructiv este situata in litosfera
subcrustala, la curbura Carpatilor Seismicitatea de adancime normala (h < 60 km) (catalogul
Orientali - regiunea Vrancea. ROMPLUS, Oncescu et al., 1999, actualizat). Zonele seismogene -
dupa Radulian et al. (2000) si Ardeleanu et al. (2005).
VĂ MULȚUMESC PENTRU
ATENȚIE !!!