DINAMICA

RELIEFULUI
AGENȚII INTERNI
Geomorfologie
Geomorfologia este știința geografică a formelor de relief,
cuprinzând originea, evoluția și procesele care le
modelează. Ea răspunde la întrebarea “De ce formele de
relief arată așa ? Geomorfologii încearcă să înțeleagă
istoricul și dinamica formelor de relief și să prezică
schimbările viitoare prin observații de teren, experimente
fizice și modelare numerică.
Formele de relief evoluează ca răspuns la o combinație de
procese naturale și antropogenice. Relieful s-a construit
prin ridicări tectonice și prin vulcanism.
 Relief
Relieful este considerat o abatere a suprafeței litosferei față de un
plan de referință general sau local. Acesta reprezintă baza unui
macrosistem pe care îl alcătuiește împreună cu alte cinci
elemente esențiale, și
anume apa, atmosfera, viețuitoarele, solul și omul cu activitățile
sale. Ca sistem este alcătuit dintr-o infinitate de elemente (forme
de relief) cu dimensiuni, geneză, evoluție și vârstă diferite. Este
un sistem deschis, unitar, dinamic și complex ierarhizat.
 Dinamica scoarței terestre

Formarea și deplasarea plăcilor tectonice au loc datorită structurii interne a

Pământului. Aceasta definește dinamica scoarței terestre.
Formarea plăcilor tectonice
Scoarța terestră nu este nici netedă și nici continuă. Crăpături adânci ce ajung
până la manta fragmentează litosfera în mai multe plăci tectonice. Formarea
plăcilor tectonice este datorată presiunii create de curenții magmatici din
mantaua Pământului asupra scoarței terestre. Aceștia se formează ca rezultat
al ridicării magmei fierbinți spre partea superioară a mantalei, urmând să ia
locul magmei mai reci care, la rândul ei va coborî în adâncime.
Ramurile ascendente ale curenților din manta din două inele vecine creează o
presiune foarte mare asupra scoarței terestre, subțiind-o până când aceasta se
fisurează până la suprafață. Această spărtură se numește rift și determină
fragmentarea plăcii tectonice existente în două plăci mai mici. Prin rift,
magma ajunge la suprafața scoarței și, datorită pierderii gazelor din
componență devine lavă.
Harta placilor tectonice
Contacte de tip rift
Aceste contacte sunt aliniamente, pe mii de kilometri lungime, de fracturi (de tip rift
si de tip de subducție) ce străbat scoarța în întregime; se dezvoltă în regiunile unde
scoarța este subțire si ruptă prin topire și presiune de curenții ascendenți ai celulelor
de convecție din astenosferă.
Procesele care se produc aici sunt:
 Consolidarea pe marginile riftului a unei părți din topitura ce pătrunde din
astenosferă, ceea ce duce la îngustarea lui;
 Ieșirea altei părți din topitură pe marginile celor doua plăci, unde, prin acumulare și
consolidare, va genera un relief ondulat de creste si varfuri ce pot sa ajunga uneori la
suprafața oceanului ca insule vulcanice ( Islanda, Feroe) ;
 Dezvoltarea de presiuni laterale asupra plăcilor de către topitura ce continuă să iasă
prin riftul îngustat, urmată de împingerea acestora;
 Cutremure de pământ, când topitura care iese prin rift rupe unele consolidări ce l-au
astupat local;
 Erupții vulcanice, când ieșirea topiturii se face violent.
În prezent, pe suprafața Pământului sunt rifturi de la începutul evolutiei, care au
creat dorsală (în estul Africii) și rifturi astupate (dorsală de tip Pacific).
 FENOMENE FORME MAJORE DE RELIEF EXEMPLE
SPECIFICE
Rifturile se formeaza si se Dorsale medio-oceanice. Riftul si dorsala medio-
largesc Impreuna, dorsalele formeaza cel atlantica (ridge)
mai lung lant muntos al Terrei (65
000km);
Lava erupe din astenosfera: dorsale tip “ridge” (cu rift activ- Riftul si dorsala din mijlocul
vulcanism; formarea rocilor de tip Atlantic) dorsale tip “rise”, Oc. Indian (ridge)
vulcanice cu rifturi inactive (de tip Pacific)
Lava se depune pe peretii vulcani
rifturilor si la suprafata placilor
tectonice,
Sub actiunea curentilor de Insule vulcanice
convectie si a impingerii
reciproce a placilor, acestea sunt
puse in miscare
(v=2-12 cm/an)
Expansiunea fundului oceanic Văi-rift (in interiorul placilor Marele Rift African (in
(oceanul in expansiune) continentale) expansiune)
seisme  
Izvoare hidrotermale Islanda
 Contacte de tip subducție
Se află pe latura opusă rifturilor. Apar in dreptul curenților predescenenți ai celulelor
de convecție din astenosferă, în porțiuni din scoarță cu alcătuire diferită si grosime
mică. Curenții descendenți, ca si deplasarea în sens opus a porțiunilor de scoartă,
fac ca aceasta să se rupă, planul fracturării (numit Benioff) nemaifiind vertical, ci
inclinat (60-65˚) . Blocul mai greu si mai gros (scoarța oceanică) coboară, fiind
“aspirat” de curenții de convecție descendenți și adus la adâncimi mari, unde se
topește. Blocul mai ușor (scoarță continentală) se va deplasa pe planul Benioff și va
fi fracturat, rezultând o serie de consecințe: erupții vulcanice active, cutremure de
pământ, nasterea unor depresiuni tectonice mari (fose, geosinclinale etc)
Așadar în zonele de subducție au loc :
 coborârea în astenosferă și consumarea marginii plăcii grele (oceanice)
 vulcanicanismul , care va da naștere la insule ( Cercul de Foc al Pacificului)
și va provoca cutremure intense.
 formarea de depresiuni tectonice.

Concluzii:
 în zonele de rift se produce nașterea si cresterea plăcilor;
 în zonele de subducție are loc consumarea plăcilor grele;
 în ambele zone rezultă, prin consolidarea lavei, forme de relief cu
dimensiuni mari;
 la baza întregii dinamici stau curenții de convecție din astenosferă.
 FENOMENE FORME MAJORE DE EXEMPLE
SPECIFICE RELIEF
Apropierea, coliziunea si  Subductia: Placii Pacificului la ambele
suprapunerea placilor capete, Placii Africii sub Placa
(coliziuni:continental- Euroasiatica, coliziunea de tip cont-cont
oceanic;oceanicoceanic;contine dintre Placa Indiei si Placa Euroasiatica
ntal-continental
Subductia si topirea in fose Marianelor 11022m ;Aleutine; Japonia;
astenosfera a capatului de placa Filipine; Java; Tonga; Kermadec; Chile-
mai grea Peru; Americii Centrale; South Sandwich
Magmatism, vulcanism Vulcani activi, insule Cercul de Foc al Pacificului, I. Kurile; I
vulcanice, arcuri insulareAndaman, I Nicobar; I Sicilia, I Lipari
vulcanice (Stromboli) S italiei, Ins Hawaii
Metamorfozarea si cutarea Lanturi muntoase (munti cuM Anzi ,7000km;M Stancosi
sedimentelor depuse in foselestructura cutata, dezvoltati pe4800km; M Coastelor; M Himalaya
de la marginea placilormare lungime de-a lungul liniei3800 km; M Pamir; M Tian San; M Kunlun
tectonice (orogeneze) de contact dintre placi) MAltai; Ural;M Alpi; M Carpati; M caucaz,
M Zagros
Fracturarea scoartei si formarea Horsturi, grabene  
de microplaci si falii; up-lift

Seisme puternice   Japonia, Indochina, America Centrala,

America de Nord Pen Balcanica, Asia Mica,
Caucaz, M Anzi, Vrancea
tsunami   de SE, japonia, Oc IIndian
Mobilitatea plăcilor tectonice

Plăcile tectonice sunt mobile. Ele se deplasează pe suprafața mantalei cu 3-4 cm/an. Magma
iese încontinuu la suprafață prin rift iar marginile acestuia încep să se depărteze. În spațiul
rezultat din depărtarea marginilor riftului se formează, prin răcirea magmei o scoarță
oceanică alcătuită din roci bazaltice. Odată cu trecerea timpului, în acest loc se va forma
fundul unei mări iar, mai târziu va forma fundul unui nou ocean. Astfel se explică
formarea a două oceane: Oceanul Atlantic și Oceanul Indian.
Căldura ce acționează plăcile
Sub scoarța terestră se află mantaua,un strat gros de material dens,care separă scoarța
Pământului de nucleu. Mantaua este alcătuita din rocă, însă din pricina temperaturii
foarte ridicate, aceasta se află în stare semilichidă. Temperatura și mai ridicată a nucleului
ajută la formarea curenților de convecție care determină mantaua să se extindă la
extremitatea superioară, unde se răcește, iar apoi se scufundă din nou. Căldura provoacă
topirea rocilor și ridicarea acestora spre suprafața ca lavă topită. Aceasta curge prin solul
marin, creând lanțuri vulcanice subacvatice și uneori chiar insule vulcanice precum 
Islanda.
Formarea cutremurelor de pământ

În timpul deplasării plăcilor tectonice, acestea inevitabil vor întâlni alte plăci tectonice în
cale. Acestea se vor ciocni iar placa mai grea va intra sub placa mai ușoară, se va afunda în
mantaua Pământului și se va topi. Acest proces se numește subducție. Crăpătura scoarței
pe unde placa pătrunde în manta se numește fosă.
De multe ori au loc cutremure de pământ și erupții vulcanice în zonele de rift și de
subducție.
 Mișcările tectonice si formarea sistemelor de munți
Toate formele de realizare a mișcarii materiei în scoartă sunt în strânsă legătură
unele cu altele și de multe ori unele condiționează dezvoltarea celorlalte . Cel mai
evident apar aceste legături în evolutia depresiunilor geosinclinale spre sisteme
muntoase de cutare.
În această evoluție se disting două etape.
1. Etapa de geosinclinal. Geosinclinal reprezintă depresiune tectonică mare care s-a
format în arii continentale,în lungul unor linii de fractură profundă ( cu lungimi de
sute sau mii de kilometri si lățimi de zeci sau sute de km) .
Procese caracteristice in geosinclinal sunt:
 Lăsarea (subsidență) continuă a fundului lor ;
 Acumularea unor mari cantități de materiale aduse din regiunile de uscat vecine;
 Transformarea depozitelor sub efectul presiunii si al temperaturilor tot mai mari în
raport cu adâncimea;
 Ondulări ale straturilor ;
 Erupții submarine .
 Pe teritoriul Romaniei actioneaza 3 placi tectonice:

1. Placa intra-alpina: mobila. Sedeplaseaza spe est si sud-est. A condus la formarea

muntilor Carpati si a depresiunii colinare a Transilvaniei.
2. Placa est-europeana: patrunde din est spre vest. Formeaza fundamentul podisului
Moldovei.
 3. Placa Moesica: patrunde spre subcarpatii Meridionali, formeaza fundamentul
Campiei Romane si podisului Dobrogei centrale si de sud.
Placa Moesica peste care se suprapune podisul Dobrogei  centrale se deplaseaza spre
nord-vest si intra in contact cu placa intra-alpina care se deplaseaza spre sudd-est.
Contactul are loc dupa un plan inclinat numit plan Benioff.  In fata Carpatilor si
Subcarpatilor de Curbura s-a format o zona umpluta cu sedimente groase de 1000
de metri ce se taseaza sub propria greutate determinand formarea unei subsidente
active (Campia Siretului Inferior).
Consecinte ale deplasarii placilor tectonice: existenta zonei seismice Vrancea;
existenta lantului Carpatic si dispunerea curbata a acestuia; Carpatii si Subcarpatii
de Curbura se afla in faza de ridicare.  
Agenții interni și relieful creat
În această categorie se includ : mișcările tectonce, vulcanismul, seismicitatea, gravitația.

Mișcarile tectonice
Acestea sunt deplasări ale materiei pe spații din scoarță limitate ca întindere, generate de
energia care rezultă, in timp îndelungat, in locurile respective din dinamica pe orizontală sau pe
verticală a blocurilor scoarței. În functie de specificul manifestării și de rezultate, se împart in
mișcari orogenetice si epirogenetice.
Miscarile orogenetice si relieful creat. Aceste mișcări au loc în depresiuni tectonice largi si adânci
(geosinclinale) si produc cutarea, metamorfozarea si înălțarea materialelor acumulate în cadrul
respectivelor depresiuni. În urma acțiunii lor rezultă munți de cutare, ce se asociază în lanțuri
cu lungimi de sute sau mii de kilometri.
Pe suprafața Pământului există mai multe sisteme de munti, sau urme ale acestora, care au fost
create de mișcari orogenetice. În ultimii 600 de milioane de ani s-au produs mișcărole
orogenetice caledonice, hercinice, alipine, fiecare cu mai multe faze, ce indică începutul ,
paroxismul ( iau naștere lanțurile de munți) si finalul manifestări lor.
Mișcarile epirogenetice și consecințele lor.

Aceste mișcări se produc in regiunile continentale, ca ridicări ( epirogeneză pozitivă) sau coborâri
( epirogeneză negativă) ale unor porțiuni mai mari sau mai mici din acestea. Prin ridicare cresc
altitudinile si se extinde suprafața de uscat, iar , prin coborâre, altitudinile scad si suprafața se
restrânge .
Mișcarile de acest tip nu provoacă modificări din structura geologică.

Magmatismul, vulcanismul si rezultatele

Asemenea fenomene sunt legate de deplasarea materiei topite in scoarță sau la suprafața ei, pe
diferite direcții, deplasare însoțită de diverse procese ce duc la transformarea rocilor cu care
intră în contact (topirea, metamorfozarea etc) sau la crearea de structuri si reliefuri prin
consolidare.

Magmatismul constituie ansamblul de procese și de structuri interne rezultate din mișcarea

și consolidarea topiturii (magmei) în scoarță.
Ca urmare a magmatismului rezultă :
 Batoliți, corpuri magmatice cu dimensiuni foarte mari, având nivelul superior variat ca formă;
rezulta frcvent prin consolidarea topiturilor granitice, mai ales în vetrele de provenientă;
 Lacoliți, corpuri de dimensiuni mai mici, cu o forma specifică de ciupercă : se separă la
partea superioară o structură lenticulară , la bază se află vatra, de unde s-a deplasat
topitura iar între ele există un picior, reprezentând canalul prin care s-a produs procesul
dinamic.
 Diverse corpuri, care au rezultat prin consolidarea topiturii pe fracturi ce sectioneaza
straturile. Apar sub forma unor bare ( apofize, filoane ) , stâlpi (neck-uri) , pereți verticali
sau înclinați (dyk-uri) sau mase paralele cu straturile între care au pătruns (silluri) .
Vulcanismul este un ansamblu de procese și forme de relief legate de ieșirea si consolidarea materiei
topite la suprafața scoarței. Toate se înscriu într-un sistem numit erupție vulcanică al cărei
rezultat este, de regulă un aparat vulcanic.
Aparatul vulcanic este compus din :
 Vatră, locul de provenientă a lavei ;
 Coș, sector prin lava si gazele ies din adânc la suprafață;
 Con, formă creată prin acumularea si consolidarea materiei topite (lavă) si a altor produse la
suprafața scoarței, este mai ascuțit si mai aplatizat în functie de vâscozitatea lavei, uneori erupțiile
puternice și mai multe faze creează un con principal si conuri secundare pe flancurile acestuia;
 Crater, partea superioară a conului, prin care iese lava, vapori de apă si alte gaze, cenusă, bombe
vulcanice. La unii vulcani are dimensiuni foarte mari si este numic caldeiră (Vezuviu) ;
 Platouri vulcanice, suprafețe cvasiorizontale rezultate din consolidare lavei fluide (bazice).
Relieful vulcanic depine de tipul de lavă si de modul în care s-a realizat erupția. Lavele pot fi acide
( vâscoaze) si bazice (fluide) , primele creând aparate vulcanice mari si extinse, iar celelalte ,
platouri vulcanice.
Erupțiile pot fi violente sau, dimpotriva, slabe de caracterul acestora depinzând mărimea si forma
aparatului vulcanic rezultat. Sunt expulzate cantităti însemnate de lavă, cenusă (pulberi fine) ,
lapili ( particule cu diametri de pana la 5mm), bombe vulcanice (lavă care se consolidează in aer și
au aspect fusiform)
LAHARURI
2. Etapa de orogen . Are ca rezultat transformarea depresiunii tectonice în lanț
muntos. Cauza principală o reprezintă apropierea blocurilor care încadrează
geosinclinalul, deci exercitarea unor intense presiuni laterale. Ca urmare se dezvoltă
energii tectonice uriașe din lateral, care declanșează mișcări orogenetice, însoțite de:
 Schimbarea pe ansamblu a sensului mișcării materiei in geosinclinal , din coborâre
generală în ridicare;
 Crearea , la început, a unor cordiliere submerse separate de fose;
 Dezvoltarea treptată a unui lanț muntos prin ridicarea generală (epirogeneză) ;
 Eruptii vulcanice si seisme locale;
 Individualizarea cu caracter compensator a unor depresiuni tectonice mai mici , în care se
vor acumula depozite pe grosimi de sute sau de mii de metri, în final acestea vor fi
umplute și exondate, dând naștere la reliefuri de câmpii, podisuri;
 Ridicarea , într-o fază de paroxism epirogenic a întregului ansamblu și transformarea sa
intr-un sistem complex cu lanțuri de munți în centru si dealuri, podișuri si câmpi pe
margine. Treptat energia tectonică ce a produs cutările si înălțările se epuizează iar
regiunea devine rigidă, fiind supusă unei intense acțiuni a agenților externi.
Tipuri de relief

Relief antropic Relief vulcanic

Relief deșertic Relieful creat de apele curgătoare
Relief litoral Relieful glaciar
Relief petrografic Relieful periglaciar

Acțiunea agenților externi asupra reliefului

Asupra formelor de relief, create prin acțiunea agenților interni, acționează agenții externi. Acțiunile acestora
sunt generate de energia solară și de gravitație. Agenții externi cu un rol important în activitatea de modelare a
formelor de relief sunt: vântul, apele curgătoare, ghețarii, valurile etc. Activitatea acestora se manifestă printr-
o triplă acțiune: cea de eroziune, cea de transport a materialelor erodate și cea de depunere a acestora.
În afară de agenții interni (din cadrul geosferelor), asupra formelor de relief acționează și o serie de procese de
natură fizică, chimică și gravitațională.
Agenții externi acționează diferit în funcție de climă, de rocile care alcătuiesc relieful, precum și în funcție de
modul de așezare a straturilor.
În ceea ce privește clima, acesta determină acțiuni diferite ale agenților externi .Astfel,deși vântul acționează pe
tot globul ,activitatea sa și formele de relief pe care le creează diferă de la o zonă de climă la alta. În deșerturi,
vântul este agentul principal care exercita acțiuni de eroziune, transport și depunere, dând naștere dunelor de
nisip.
În zonele de climă temperată, apele curgătoare reprezintă agentul principal. Forma de relief rezultată prin
acțiunea de eroziune a râurilor este valea râului, pe care aceasta tinde permanent să o adâncească și să o
lărgească. Produsele erodate sunt transportate sub formă de pietrișuri, nisipuri și mâluri, apoi sunt depuse.
În zonele reci și pe munții înalți, agenții pricipali de modelare sunt ghețarii.
Procese
Geomorfologia modernă se concentrează pe analiza cantitativă a proceselor interconectate, cum ar fi
contribuția energiei solare, etapele ciclului hidrologic și mișcarea plăcilor din geofizică pentru a calcula
vârsta și evoluția estimată a formelor de relief. Folosirea tehnicilor de măsură mai precise a făcut posibilă
observarea directă a proceselor ca eroziunea. Simularea numerică este de asemenea valoroasă pentru a
testa faptul că un model particular dă rezultate similare cu un teren real.

Procesele de suprafață primare care sunt responsabile pentru cele mai multe caracteristici topografice
includ vântul, valurile, eroziunea, mass wasting, pânza freatică, apa de suprafață, ghețarii, tectonica și
vulcanismul.

Geomorfologia fluvială
Râurile sau corpuri de apă curgătoare, nu transportă numai apă ci și sedimente (scurgere solidă). Apa,
curgând mobilizează sedimente și le transportă în aval, fie ca bedload, suspended load sau dissolved load.
Rata transportului de sediment (kg/s) depinde de disponibilitatea litologică și de competența râului.

Geomorfologia glaciară
Ghețarii, deși sunt restrânși ca arie geografică, sunt agenți activi ai schimbării reliefului. Mișcarea graduală a
gheții în josul unei văi cauzează abraziunea și dizlocarea rocilor de pe vale. Abraziunea produce sedimente
fine, numite făină glaciară. Debris-urile transportate de către ghețar, când ghețarul se retrage, se numesc 
morene. Eroziunea glaciară determină formarea văilor cu profilul transversal sub forma literei „U”, spre
deosebire de văile cu profilul în „V” de origine fluvială.

Eroziunea
Eroziunea rezultă din dizolvarea chimică a rocii și din uzura mecanică a rocii de către rădăcinile plantelor,
gheață și de acțiunea abrazivă a sedimentelor. Eroziunea este sursa sedimentelor transportate de procesele
fluviale, glaciare, eoliene sau biologice.
Elementele unei alunecări