Terra face parte dintre planetele care sunt alcătuite din roci, deci are la suprafață un înveliș solid.

Este singura planetă din Sistemul Solar pe care există viață,

Geosferele ATMOSFERA

BIOSFERA

HIDROSFERA

LITOSFERA

LITOSFERA . Caracteristici și importanță

LITOSFERA sau SCOARTA TERESTRA este Învelișul exterior, solid, al

Pământului
- 2/3 este acoperită de apa oceanelor și a mărilor restul formeaza uscatul
- suprafața litosferei nu este netedă, ci prezintă ridicături și adâncituri (continentele
și bazinele oceanice) sau (cele din cadrul continentelor și de pe fundul oceanelor)
- este gazda tuturor apelor, bazin oceanic – suprafață joasă, depresionară, a scoarței
terestre, ocupată de apele unui ocean;
- Formele de relief de la suprafata litosferei influenteaza clima si viata vietuitoarelor
- Influenteaza viata oamenilor
- Are resurse naturale . petrol, roci,minereuri etc
Pământul este alcătuit din trei învelişuri concentrice Dinspre interior spre exterior,
~ nucleul,
~mantaua
~ scoarţa terestră.

 Nucleul este partea centrală a planetei (sâmbure, înconjurat de celelalte două învelișuri), care se
desfășoară din centrul Terrei până la 2 900 km adâncime de la suprafaţă.
 Are două straturi:
o nucleul intern (1), solid, alcătuit predominant din elemente grele (nichel şi fier), cu densitate
foarte ridicată;
o nucleul extern (2), constituit din materie în stare lichidă.
  Mantaua este învelişul cuprins între 2 900 km adâncime și circa 70 km de la suprafață este constituită
din mantaua inferioară (3), cu materie în stare solidă, şi mantaua superioară (4), sau astenosferă,
unde se găsește magma, o materie topită, cu temperaturi de peste 1 000 °C, într-o mișcare cu
curenți ascendenți și descendenți; care determină fragmentarea scoarței terestre și (erupții vulcanice,
cutremure, mișcări de cutare).

 Scoarţa terestră (5) este învelişul exterior, solid al planetei, care acoperă, ca o crustă, mantaua. Are
o scoarță continentală, mai groasă (20 – 80 km), care formează uscaturile continentale;
o scoarță oceanică, mai subțire (5 – 15 km grosime), care reprezintă suportul oceanelor.

Scoarța terestră alcătuită din minerale și roci.

 Mineralele sunt elemente (substanţe chimice pure) predominant în
stare solidă (cu excepţia mercurului), Din imbinarea se formează rocile:
1. magmatice sau eruptive s-au format prin consolidarea materiei topite Sunt roci foarte
rezistente, granitul, bazaltul şi andezitul.
2. Sedimentare sunt rezultate în urma depunerii materialelor provenite în principal din
distrugerea unor roci preexistente;calcarul, travertinul, argila, nisipul, pietrișurile
3. Metamorfice au luat naştere în interiorul scoarţei prin transformarea rocilor
preexistente (magmatice, sedimentare), în condiţii de temperaturi ridicate
cristaline, marmura.
Scoarța terestră și plăcile tectonice
 Scoarța oceanică este formată de pătură de roci bazaltice, acoperită de roci sedimentare. 

Scoarța continentală este groasă, peste rocile bazaltice sunt roci granitice și sedimentare.

Scoarța Pământului nu este continua ci din blocuri (bucăți) de scoarță, numite plăci tectonice 
care se misca datorită curenților din magma

Placile sunt:

- majore sau macroplăci: Euroasiatică , Nord-Americană , Sud-Americană , Pacifică ,

Indo-Australiană , Africană și Antarctică ;
- mijlocii sau mezoplăci, care au rezultat din fragmentarea marginilor plăcilor mari;
- minore sau microplăci, provenite, din fragmentarea celorlalte două tipuri.
 Formarea și deplasarea plăcilor tectonice se datorează curenților ascendenți, magma
fisurează scoarta și se crapă numindu-se RIFT. Prin despicătura creată, magma urcă și se depune
pe marginile riftului, se răcește și se întărește și formează o scoarță nouă, de tip oceanic.

- În lungul riftului, acumulările de materie consolidată se formeaza munti submarini,

numite dorsale. Vârfurile acestor munți pot depăși nivelul apei și formează insule.

- La marginile aflate în poziție opusă rifturilor, plăcile se apropie și se ciocnesc. Marginea

plăcii mai grele (formată din scoarță oceanică) pătrunde sub placa mai ușoară (formată
din scoarță continentală) și coboară afundându-se ,fenomen numit subducție (3).
- În zonele de subducție au loc erupții vulcanice și cutremure. Dacă se ciocnesc doua placi
straturile de roci se strivesc, se cutează (4) și dau naștere lanțurilor de munți (Munții
 Himalaya

RELIEFUL TEREI

RELIEFUL este Totalitatea denivelărilor de la suprafața scoarței

Cuprinde:
- continente și bazine oceanice, cele mmari denivelări ale scoarței terestre, rezultate
 acțiunea forțelor din interiorul planetei; sunt numite forme planetare sau macroforme
de relief;
- relieful major al continentelor și al oceanelor, care include forme rezultate prin
acțiunea forțelor din interiorul scoarței dar si forțe externe (precum apa, vântul) creând
reliefuri de dimensiuni mai mici (de ex munții sunt brăzdați de văile săpate de apele
curgătoare
Continentele sunt cele mai mari întinderi de uscat ale planetei noastre, alcătuite din
scoarță continentală, fiind înconjurate de apa oceanelor și a mărilor.
- ocupă, în total, 29% din suprafața Pământului.
-Asia, Europa, Africa, America de Nord, America de Sud, Australia și Antarctica.
Bazinele oceanice reprezintă cele mmari adâncituri ale scoarței terestre, în care s-a adunat
apă.
- ocupă, în total, 71% din suprafața Terrei, sunt alcătuite din scoarță oceanică și au
rezultat din evoluția rifturilor. Bazinel
- Atlantic, Pacific, Indian și Arctic.

Relieful major al bazinelor oceanice

Bazinele oceanice cuprind forme majore de relief variate ca aspect și dimensiuni.

Platforma continentală (1) este o prelungire a continentului sub apa oceanului, cu
aspectul unei câmpii ce coboară lin până la circa 200 m adâncime.
 Povârnișul (sau abruptul) continental (2) este o suprafață abruptă, care face trecerea de
la platforma continentală la fundul oceanic;
- are până la adâncimi de 3 000 m.
Platforma continentală și povârnișul continental sunt alcătuite din scoarță continentală.
Câmpia abisală sau platoul oceanic (3) este fundul oceanului; ocupă cea mmare
întindere din suprafața bazinului oceanic și coboară până la adâncimi de 6 000 m.
- Este alcătuită numai din scoarță oceanică.
Dorsalele (4) sunt lanțuri muntoase submarine formate de-o parte și de alta a rifturilor
prin acumularea și consolidarea magmei;
- pot atinge înălțimi de peste 2 000 m în raport cu fundul oceanic; când se înalță
deasupra nivelului apei oceanului formează insule.
Gropile abisale sau fosele oceanice (5) sunt porțiunile cele mai coborâte ale reliefului
oceanic, situate la adâncimi de peste 6 000 m, la marginile plăcilor tectonice, acolo unde are
loc fenomenul de subducție.

RELIEFUL MAJOR AL CONTINETELOR

 Formele majore de relief ale continentelor sunt: munții,
dealurile,
podișurile
câmpiile.
Acestea se deosebesc prin altitudine, pantă (înclinare), vârstă, mod de formare, roci. 
Munții sunt forme de relief a căror înălțime (altitudine) depășește 1 000 m.
Sint alcatuiti din poalele, 
versanții (coastele), 
culmile 
vârfurile.
Caracteristice sunt văile, depresiunile, pasurile sau trecătorile.
După modul de formare se deosebesc:
 munți de încrețire, formați prin mișcările de încrețire (cutare) și înălțare ale scoarței;
ca urmare a ciocnirii plăcilor tectonice continentale (Munții Carpați, Munții Himalaya
 munți vulcanici, formați din depuneri de lavă, ca urmare a erupțiilor vulcanice (

După vârstă (munți vechi și munți tineri)

După tipurile de roci din care sunt alcătuiți (de exemplu, munții formați din șisturi
cristaline sau granite sunt mai înalți și mai masivi decât munții formați din roci sedimentare).

- grupați și formează lanțuri muntoase cu lungimi de sute și mii de kilometri (de ex

Anzii , Alpii, Carpații

- izolați poartă numele de masive. Cei mai înalți munți de pe glob sunt Munții Himalaya,
altitudinea de 8 850 m.
 VULCANII SI CUTREMURELE
Curenții magmatici din astenosferă și deplasarea plăcilor tectonice sunt principalele
cauze care determină  erupții vulcanice și cutremure.
Vulcanismul este un fenomen asociat marginilor plăcilor tectonice întâlnit în zonele de
rift și de subducție.
Formarea vulcanilor este legată de pătrunderea magmei prin crăpăturile scoarței
terestre și acumularea ei în  bazine magmatice Din bazinul magmatic/vatră, magma urcă
pe coșul vulcanic spre suprafața scoarței. La partea superioară a coșului se
găsește craterul, o adâncitură în formă de pâlnie prin care țâșnesc în aer gaze și vapori de
apă fierbinți.
Magma ajunsă la suprafață, dar aflată în continuare la temperaturi uriașe și în
stare de materie topită, se numește lavă. În timpul erupțiilor vulcanul aruncă în
aer bombe vulcanice (bucăți mari de lavă întărită) și cenușă.
Lava curge sub forma unor „șuvoaie de foc“ peste marginile craterului. După
fiecare erupție, lava răcită și întărită și materialele aruncate de vulcan formeaza conul
vulcanic, care reprezintă muntele vulcanic.
Cutremurele (numite și seisme) sunt zguduiri bruște, puternice și de scurtă durată
ale unei porțiuni din scoarța terestră.
Prin aceste mișcări se descarcă (eliberează) tensiunile/presiunile acumulate în
interiorul scoarței, ca urmare a deplasării plăcilor tectonice.
Cele mai frecvente și mai puternice cutremure se produc unde se ciocnesc două
plăci continentale sau în zonele de subducție. Există, de asemenea, cutremure provocate
de erupțiile vulcanice.
Punctul din interiorul scoarței unde are loc declanșarea cutremurului se numește
 hipocentru (1) și se poate afla la adâncimi diferite în scoarța terestră. Punctul
de la suprafață corespunzător hipocentrului se numește
 epicentru (2).
Ca urmare a declanșării unui cutremur, se formează 
undele seismice (3), care se propagă din hipocentru spre exteriOR