ADJECTIVUL

Adjectivul este o parte de vorbire flexibilă care arată însușirea unui obiect, însoțește și
determină un substantiv. Adjectivul se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat.
(om frumos, oameni frumoși; mașină frumoasă, mașini frumoase)

În general locul adjectivului este după substantivul pe care îl însoțește (mașină frumoasă),

dar poate sta și înaintea acestuia (frumoasa mașină). Poziționarea adjectivului înaintea
substantivului determinat este frecvent întâlnită în operele literare, atunci când este urmărită
accentuarea însușirilor unui anumit obiect (mândrul soare, dulce grai).

Adjectivul nu se desparte prin virgulă de substantivul determinat, indiferent de locul pe care

îl ocupă față de substantiv. În cazurile în care un substantiv are mai multe adjective,
adjectivele se despart prin virgulă dacă nu au cuvinte de legătură între ele sau sunt legate prin
cuvintele dar, nici, însă.

Cuprins

 Clasificarea adjectivelor
 Gradele de comparație ale adjectivului
 Funcțiile sintactice ale adjectivului
 Schimbarea valorii gramaticale a adjectivului
 Valorile stilistice ale adjectivului

Clasificarea adjectivelor

După numărul cuvintelor aflate în structura adjectivelor, acestea pot fi: simple (bun, rău,
frumos, urât, harnic, leneș) sau compuse. Adjectivele compuse sunt formate prin
contopirea mai multor cuvinte într-unul singur (atotștiutor, cumsecade,
atotputernic, multimilenar) ori prin alăturarea unor cuvinte despărțite prin liniuță de
unire (social-politic, instructiv-educativ, alb-argintiu).

Alte adjective formate prin alăturarea elementelor componente:

 adjective compuse din numele unui punct cardinal și un adjectiv care exprimă
etnicitatea (nord-american, sud-american, nord-dunărean)
 adjective compuse formate din mai multe adjective care arată originea etnică (franco-
română, româno-bulgaro, franco-anglo-americană); există câteva excepții în acest caz,
atunci când adjectivul se referă la următoarele dialecte (dacoromân, istroromân,
macedoromân, meglenoromân)
 adjective formate dintr-un adverb (înainte, așa), adjectiv (liber nou) sau verb
(înainte-mergător, liber-cugetător, nou-ales, propriu-zis, așa-zisă)

După formele flexionare, adjectivele se împart în variabile (bun, alb, negru, greu,
lung, cenușiu) și invariabile (cumsecade, ferice, asemenea, atare, așa).

Adjective variabile Adjectivele variabile sunt adjectivele care își schimbă forma în
timpul flexiunii. (mașină frumoasă, mașini frumoase)
După numărul terminațiilor și a formelor flexionare, adjectivele variabile se împart în:

 adjective variabile cu două terminații și patru forme flexionare (bun, alb, negru,
amar, crud, periculos) – două forme pentru singular și două pentru plural.
(om periculos, oameni periculoși; situație periculoasă, situații periculoase)
 adjective variabile cu două terminații și trei forme flexionare (lung, cenușiu,
vișiniu, drag) – două pentru singular și una pentru plural (om drag,
fată dragă oameni/fete dragi)
 variabile cu două terminații și două forme flexionare (vioi, dibaci, greoi,
bălai) – o formă la masculin și una la feminin (om vioi, oameni vioi; fată vioaie,
fete vioaie)
 variabile cu o terminație și două forme flexionare (mare, dulce, veche) – o formă
la singular și una la plural (om mare, casă mare; oameni mari, case mari)

Adjective invariabile

Adjectivele invariabile sunt adjectivele care nu își schimbă forma în timpul flexiunii. (gata,
cumsecade, ferice, vivace, eficace, vernil, atare, asemenea)

Două sau mai multe cuvinte, care împreună au valoarea unui adjectiv, formează locuțiunile
adjectivale Locuțiunile adjectivale sunt exprimate printr-un grup de două sau mai multe
cuvinte, care împreună au valoarea unui adjectiv și exprimă însușirea unui obiect. (om fără
noroc, mașină de ocazie, om de nimic, om cu stare, om cu dare de mână, griji de zi
cu zi)

Locuțiunile adjectivale se comportă precum un adjectiv: au același funcții sintactice, pot fi

însoțite de un articol demonstrativ (omul cel cu dare de mână) și pot avea grade de
comparație (un om foarte de treabă).

Gradele de comparație ale adjectivului

Adjectivele pot avea trei grade de comparație: pozitiv (mare), comparativ (de superioritate
– mai mare, de egalitate – la fel de mare, de inferioritate – mai puțin mare), superlativ
(relativ de superioritate – cel mai mare, relativ de inferioritate – cel mai puțin mare,
absolut – foarte mare).

Există și o serie de adjective care nu prezintă grade de comparație, în general cele care
reprezintă însușiri care nu pot fi comparate (etern, viu, mort, rotund) sau cele care
reprezintă în sine forme de comparativ sau superlativ (superior, inferior, optim).

Gradul pozitiv

La gradul pozitiv, adjectivul arată însușirea unui obiect, fără a o compara cu însușirea altui
obiect sau cu însușirea sa. (mare, mic, cald, rece, roșu – mașina mare,
copacul mic, ceaiul cald, apa rece, tricoul roșu)

Uneori adjectivele la gradul pozitiv pot fi însoțite de articolele: cel, cea, cei, cele.
(copacul cel mare, mașina cea mare, copacii cei mari, mașinile cele mari).
Gradul comparativ

La gradul comparativ, adjectivul poate exprima însușirea unui obiect comparată cu însușirea
altui obiect (Mașina albastră este mai mare decât mașina roșie.) sau însușirea
obiectului comparată cu aceeași însușire, dar într-o situație diferită (Sania alunecă mai
bine pe zăpadă decât pe iarbă.).

Termenii comparației pot fi în aceeași propoziție, ca mai sus, sau în propoziții diferite
(Mașina albastră este mare. Mașina roșie este mai mare. / Aerul este curat în
oraș. La munte este însă mai curat.)

Gradul comparativ poate prezenta trei trepte ale însușirii, cu ajutorul

unor adverbe sau locuțiuni adverbiale:

 comparativul de superioritate – mai mare

 comparativul de egalitate – la fel de mare, tot atât de mare, tot așa
de mare
 comparativul de inferioritate – mai puțin mare

Termenii comparației sunt legați prin adverbele decât, ca (mai mare decât …, mai mare ca
…) sau prin locuțiunile prepoziționale față de, în comparație cu (mai mare față de …,
mai mare în comparație cu …).

Gradul superlativ

La gradul superlativ, adjectivul arată însușirea la gradul cel mai scăzut sau cel mai înalt și pot
fi de două feluri: relativ sau absolut.

Gradul superlativ relativ

Adjectivul la gradul superlativ relativ arată însușirea la gradul cel mai înalt sau cel mai scăzut
comparată cu aceeași însușire a altor obiecte sau cu însușirea aceluiași obiect în situații
diferite. Gradul superlativ relativ poate fi:

 superlativ relativ de superioritate (cel mai mare) – Copacul acesta este cel mai
mare dintre toți copacii din pădure.
 superlativ relativ de inferioritate (cel mai puțin mare) – Dintre toți copacii din jur acesta
este cel mai puțin mare.

În cazul unui substantiv care prezintă mai multe adjective la gradul superlativ relativ, atunci
când se dorește accentuarea gradului superlativ al însușirilor, articolul (cel, cea, cei, cele) se
poate repeta înaintea fiecărui adjectiv: omul cel mai bun, cel mai harnic și cel mai voinic
(omul cel mai bun, harnic și voinic).

Gradul superlativ absolut

Adjectivul la gradul superlativ absolut arată cel mai înalt grad al însușirii, fără a compara
însușirea cu însușirile altor obiecte sau cu însușirea aceluiași obiect în împrejurări diferite. În
cele mai multe cazuri, superlativul absolut se construiește cu ajutorul
adverbului foarte (foarte mare, foarte frumos, foarte departe). În unele cazuri
este format și cu ajutorul adverbului tare (tare frumos).

Atunci când se dorește accentuarea unor însușiri sunt folosite și mijloace mai expresive decât
adverbele foarte și tare:

 adverbe și locuțiuni adverbiale’: prea, nemaipomenit de, grozav de, din cale-

afară de, nespus de, neînchipuit de, nemaipomenit de, minunat de,
nevoie-mare
 reluarea adjectivului printr-un diminutiv: singur-singurel
 substantive cu valoare de adverb de mod: foc, tun (sănătos tun, frumos foc)
 repetarea adjectivului: mare, mare; mică-mică
 prelungirea unor sunete: rrrece, maaare

Adjective fără grade de comparație

O serie de adjective nu prezintă grade de comparație, în general cele care reprezintă însușiri
care nu pot fi comparate (complet, întreg, etern, viu, mort, rotund, unic,
strămoșesc, perfect) sau cele provenite din limba latină unde erau forme de superlativ ori
comparativ (suprem, superior, inferior, optim, major, minor, interior,
exterior, posterior, minim).

Funcțiile sintactice ale adjectivului

Adjectivul poate avea în propoziție funcțiile sintactice de atribut adjectival, nume predicativ,
complement circumstanțial de timp, complement indirect, complement circumstanțial de
cauză.

Schimbarea valorii gramaticale a adjectivului

 prin conversiune: substantiv, adverb

 cu valoare de adjectiv: participiu, gerunziu, adverb

Valorile stilistice ale adjectivului

epitet, enumerație, inversiune, comparație, epitet cromatic, epitet metaforic, epitet

personificator, antiteză