PATRIOTISMUL

In vremuri ca ale noastre, firescul patriotismului este alternativa pe care o putem opune

acestui avans ce pare de neoprit al imposturii, corupţiei şi minciunii. Statul de drept nu este doar

un set de garanţii reci şi abstracte, el este acea osatură în jurul căreia se articulează viitorul

libertăţii noastre. Demnitatea individuală şi colectivă este incompatibilă cu apărarea, cotidiană,

tenace şi insolentă, a privilegiilor pe care o elită parlamentară le priveşte ca naturale. Patriotismul

înseamnă, înainte de toate, a fi ataşat egalităţii în faţa legii, a rezista tentaţiei de a ceda resemnării

sau disperării, în clipele în care totul pare pierdut.

S-a spus, în lunile din urmă, că ofensiva propagandistică a PSD a maculat, confiscat şi

compromis temele esenţiale ale unui imaginar naţional : “mândria de a fi român”- ce poate fi mai

puternic şi mobilizator decât acest strigăt prin care Victor Ponta şi Liviu Dragnea convoacă

energia secolelor, pe urmele primului preşedinte cu sceptru al României Socialiste? Este aceasta

o mândrie pe care nu o pot înţelege şi accepta niciodată cei pentru care România este, în cele din

urmă, o comunitate fondată nu pe cleptocraţie, ci pe temelia , solidă şi vizionară, a domniei legii.

Mândria din postere şi din mitinguri electorale nu este şi nu poate fi mândria noastră, de vreme

ce România lor nu este şi nu poate fi România noastră.

Patriotismul, astăzi, este inseparabil de acest ataşament, lucid şi lipsit de ezitare, faţă de

libertatea pe care o protejează justiţia independentă. Ordinii decebrate a complicităţii şi corupţiei

îi contrapunem arhitectura simplă şi luminoasă a statului de drept. Solidaritatea cu aceste valori

sub asalt este ipostaza ultimă a patriotismului, astăzi.

 Voltaire: „Este lamentabil că, pentru a deveni un bun patriot, cineva trebuie să ajungă să

dușmănească restul omenirii.“

David Hume: „Înălţimile popularităţii şi ale patriotismului sînt drumuri bătute către putere şi

tiranie.“

Umberto Eco: „Cineva (Samuel Johnson, n.m., A.P.) a spus că patriotismul e ultimul

refugiu al canaliilor: cine nu are principii morale se înfăşoară de obicei într-un steag; bastarzii

fac întotdeauna apel la puritatea stirpei lor.“

Mark Twain: „Patriot: persoana care răcneşte cel mai tare, fără să ştie ce anume

răcneşte.“

Albert Schweitzer: „Ce este naţionalismul? Este patriotism care şi-a pierdut nobleţea.“

Thomas Jefferson (al treilea președinte al Statelor Unite, autor al Declarației de

Independență din 1775): „Deosebirea de opinie este cea mai înaltă formă de patriotism.“

G.K. Chesterton: „«Bună sau rea, e țara mea» este un lucru pe care nici un patriot n-ar

trebui să se gîndească să-l spună, decît într-un caz disperat. Este ca şi cum ar zice «beată sau

trează», e maică-mea!“

Charles E. Jefferson (cleric american, 1860-1937): „Patriotismul este asemenea religiei:

este cel mai bun atunci cînd este cel mai puţin ostentativ.“

Edward Abbey (scriitor și eseist american): „Un patriot trebuie să fie întotdeauna gata să-

şi apere ţara împotriva guvernului său.“

Josip Margeta (scriitor croat): „Bucură-te, patrie dragă, pentru că eşti tîlhărită de patrioţi, nu de

nişte pierde-vară.“

Dar să trecem și la ai noștri, că nu sînt deloc de lepădat:

Ion Heliade Rădulescu: „Patriotul cel bun nu este fanatic, el este iubitor de oameni şi ştie

că natura nu cunoaşte neamţ, englez, francez, grec sau român, ci numai om.“

Traian Demetrescu: „Mă plimbam într-o zi pe cîmp, la ţară... Deodată însă, colţul acesta

fericit de natură e spintecat de răgetul strident al unui măgar, care păştea în apropiere de crîng.

Fu parcă un ţipăt de trîmbiţă într-un concert de vioare. Şi nu ştiu cum, măgarul acesta îmi făcu

impresia unui... poet patriot.“

Și, pour la bonne bouche, Mihai Eminescu: „Cînd vedem dar pe «patrioţi» cumulînd cîte 5-6

însărcinări publice asupra lor, putem fi de mai înainte siguri că nu-şi îndeplinesc nici una cum se

cade.“

Și: „Toate numirile în funcţiuni nu se fac după merit, ci după cum ordonă deputaţii, care,

la rîndul lor, atîrnă de comitetele de politicieni de profesie, formate în fiece centru de judeţ.

Aceste comitete îşi împart toate în familie. Ele creează, din banii judeţelor, burse pentru copiii

«patrioţilor», trimişi în străinătate să numere pietrele de pe bulevarde, ele decid a se face drumuri

judeţene pe unde «patrioţii» au cîte un petec de moşie, încît toată munca publică, fie sub forma

de contribuţie, fie sub cea de prestaţiune, se scurge, direct ori indirect, în buzunarul unui

«patriot».“ (Timpul, 21 aprilie 1881). Vă sună cunoscut?

 Inventarul acestor melancolii se poate extinde indefinit… Una peste alta, ceea ce rezultă

este că, încăput pe mîna infractorilor, șmecherilor și proștilor, patriotismul e modalitatea cea mai

la îndemînă de a face rău țării.