Adjectivul

Adjectivul este o parte de vorbire flexibilă care arată însușirea unui obiect, însoțește și determină un substantiv. Adjectivul se acordă în
gen, număr și caz cu substantivul determinat. (om frumos, oameni frumoși; mașină frumoasă, mașini frumoase)
În general, locul adjectivului este după substantivul pe care îl însoțește (mașină frumoasă), dar poate sta și înaintea acestuia
(frumoasa mașină). Poziționarea adjectivului înaintea substantivului determinat este frecvent întâlnită în operele literare, atunci când este
urmărită accentuarea însușirilor unui anumit obiect (mândrul soare, dulce grai).
Adjectivul nu se desparte prin virgulă de substantivul determinat, indiferent de locul pe care îl ocupă față de substantiv. În cazurile în care
un substantiv are mai multe adjective, adjectivele se despart prin virgulă dacă nu au cuvinte de legătură între ele sau sunt legate prin
cuvintele dar, nici, însă.
În funcție de posibilitatea sau imposibilitatea schimbării formei în vederea acordului cu substantivul determinat, adjectivele se împart în
variabile și invariabile.

Adjective variabile

Adjectivele variabile sunt adjectivele care își schimbă forma în timpul flexiunii. (mașină frumoasă, mașini frumoase)

După numărul terminațiilor și a formelor flexionare, adjectivele variabile se împart în:

 adjective variabile cu două terminații și patru forme flexionare (bun, alb, negru, amar, crud, periculos) – două forme pentru singular și
două pentru plural. (om periculos, oameni periculoși; situație periculoasă, situații periculoase)
 adjective variabile cu două terminații și trei forme flexionare (lung, cenușiu, vișiniu, drag) – două pentru singular și una pentru plural
(om drag, fată dragă oameni/fete dragi)
 variabile cu două terminații și două forme flexionare (vioi, dibaci, greoi, bălai) – o formă la masculin și una la feminin (om vioi,
oameni vioi; fată vioaie, fete vioaie)
 variabile cu o terminație și două forme flexionare (mare, dulce, veche) – o formă la singular și una la plural (om mare, casă mare;
oameni mari, case mari)
Adjective invariabile

Adjectivele invariabile sunt adjectivele care nu își schimbă forma în timpul flexiunii. (gata, cumsecade, ferice, vivace, eficace, vernil, atare,
asemenea).

Locuțiunile adjectivale sunt exprimate printr-un grup de două sau mai multe cuvinte, care împreună au valoarea unui adjectiv și exprimă
însușirea unui obiect. (om fără noroc, mașină de ocazie, om de nimic, om cu stare, om cu dare de mână, griji de zi cu zi)
Locuțiunile adjectivale se comportă precum un adjectiv: au același funcții sintactice, pot fi însoțite de un articol demonstrativ (omul cel cu dare
de mână) și pot avea grade de comparație (un om foarte de treabă).

Gradele de comparație:
Gradul pozitiv
La gradul pozitiv, adjectivul arată însușirea unui obiect, fără a o compara cu însușirea altui obiect sau cu însușirea sa. (mare, mic, cald, rece,
roșu – mașina mare, copacul mic, ceaiul cald, apa rece, tricoul roșu)
Uneori adjectivele la gradul pozitiv pot fi însoțite de articolele: cel, cea, cei, cele. (copacul cel mare, mașina cea mare, copacii cei mari,
mașinile cele mari).
Gradul comparativ
La gradul comparativ, adjectivul poate exprima însușirea unui obiect comparată cu însușirea altui obiect (Mașina albastră este mai mare decât
mașina roșie.) sau însușirea obiectului comparată cu aceeași însușire, dar într-o situație diferită (Sania alunecă mai bine pe zăpadă decât pe
iarbă.).
Termenii comparației pot fi în aceeași propoziție, ca mai sus, sau în propoziții diferite (Mașina albastră este mare. Mașina roșie este mai
mare. / Aerul este curat în oraș. La munte este însă mai curat.)
Gradul comparativ poate prezenta trei trepte ale însușirii, cu ajutorul unor adverbe sau locuțiuni adverbiale:

 comparativul de superioritate – mai mare

 comparativul de egalitate – la fel de mare, tot atât de mare, tot așa de mare
 comparativul de inferioritate – mai puțin mare
Termenii comparației sunt legați prin adverbele decât, ca (mai mare decât …, mai mare ca …) sau prin locuțiunile prepoziționale față de, în
comparație cu (mai mare față de …, mai mare în comparație cu …).
Gradul superlativ
La gradul superlativ, adjectivul arată însușirea la gradul cel mai scăzut sau cel mai înalt și pot fi de două feluri: relativ sau absolut.

Gradul superlativ relativ

Adjectivul la gradul superlativ relativ arată însușirea la gradul cel mai înalt sau cel mai scăzut comparată cu aceeași însușire a altor obiecte sau cu
însușirea aceluiași obiect în situații diferite. Gradul superlativ relativ poate fi:

 superlativ relativ de superioritate (cel mai mare) – Copacul acesta este cel mai mare dintre toți copacii din pădure.
 superlativ relativ de inferioritate (cel mai puțin mare) – Dintre toți copacii din jur acesta este cel mai puțin mare.
În cazul unui substantiv care prezintă mai multe adjective la gradul superlativ relativ, atunci când se dorește accentuarea gradului superlativ al
însușirilor, articolul (cel, cea, cei, cele) se poate repeta înaintea fiecărui adjectiv: omul cel mai bun, cel mai harnic și cel mai voinic (omul cel mai
bun, harnic și voinic).
Gradul superlativ absolut
Adjectivul la gradul superlativ absolut arată cel mai înalt grad al însușirii, fără a compara însușirea cu însușirile altor obiecte sau cu însușirea
aceluiași obiect în împrejurări diferite. În cele mai multe cazuri, superlativul absolut se construiește cu ajutorul adverbului foarte (foarte mare,
foarte frumos, foarte departe). În unele cazuri este format și cu ajutorul adverbului tare (tare frumos).
Atunci când se dorește accentuarea unor însușiri sunt folosite și mijloace mai expresive decât adverbele foarte și tare:

 adverbe și locuțiuni adverbiale’: prea, nemaipomenit de, grozav de, din cale-afară de, nespus de, neînchipuit de, nemaipomenit de,
minunat de, nevoie-mare
 reluarea adjectivului printr-un diminutiv: singur-singurel
 substantive cu valoare de adverb de mod: foc, tun (sănătos tun, frumos foc)
 repetarea adjectivului: mare, mare; mică-mică
 prelungirea unor sunete: rrrece, maaare

Adjective fără grade de comparație

O serie de adjective nu prezintă grade de comparație, în general cele care reprezintă însușiri care nu pot fi comparate (complet, întreg, etern, viu,
mort, rotund, unic, strămoșesc, perfect) sau cele provenite din limba latină unde erau forme de superlativ ori comparativ (suprem, superior,
inferior, optim, major, minor, interior, exterior, posterior, minim).