ADJECTIVUL

DEFINIŢIE:

Adjectivul este partea de vorbire flexibilă care arată o însuşire a unui obiect, însoţind şi
determinând substantivul care exprimă numele acelui obiect.

FELURILE ADJECTIVELOR:

1. Calificative propriu-zise – adjective propriu-zise.

Ex.: vesel, trist, moale, maro, etc.
Pot fi:
• Variabile cu două terminaţii (alb – albă, bun – bună, deştept - deşteaptă)
• Variabile cu o terminaţie (tare, mare, iute, moale)
• Invariabile (maro, kaki, roz, etc.)

2. Pronominale – care rezultă din conversiunea unor pronume, după ce acesta şi-a pierdut
capacitatea de substituţie a unui nume.
Ex.: (calul) meu, acest (elev), unii (copii), fiecare (gând)

! Adjectivele pronominale stau pe lângă un substantiv (sau un substitut al acestuia) şi

îndeplinesc întotdeauna funcţia de atribut adjectival.

Adjectivul pronominal poate fi:

• de întărire Radu însuşi a fost acolo.

• posesiv cartea mea, munca sa
• demonstrativ acest om, acel an
• nehotărât fiecare om, alţi ani
• relativ ce oameni, care carte
• interogativ care om?, ce copil?
• negativ niciun om, nicio casă

Analiza morfosintactică se face în următoarea ordine:

• Funcţia sintactică
• Felul
• Genul
• Numărul
• Cazul
• Gradul de comparaţie (sau precizarea faptului că adjectivul nu are grade de comparaţie)
• Articolul (dacă adjectivul are articol)
• Acordul cu regentul din propoziţie (potrivirea logică dintre obiect şi însuşire)
GRADELE DE COMPARAŢIE ALE ADJECTIVULUI
Una şi aceeaşi însuşire există diferit, la obiecte diferite, poate exista într-o măsură mai mare sau
mai mică, la unul şi acelaşi obiect plasat diferit pe axa timpului.

• Gradul pozitiv – exprimă însuşirea / calitatea, fără a o raporta la alt obiect sau la acelaşi
obiect, în împrejurări diferite.
Ex.: Dana este harnică.

• Gradul comparativ – exprimă însuşirea / calitatea într-un grad mai mare, egal sau mai mic,
faţă de cea a altui obiect, sau a aceluiaşi obiect în împrejurări diferite.

Formele gradului comparativ:

- Comparativul de superioritate
Se realizează prin adverbul mai + adjectiv:
Ex.: mai frumos, mai harnic, mai înalt

- Comparativul de egalitate - prin comparaţia intervenită, însuşirea se distribuie în mod egal

celor doi termeni ai comparaţiei
Se realizează cu ajutorul locuţiunilor adverbiale: tot atât de, tot aşa de, la fel de, sau prin
intermediul unei comparaţii (înalt ca tine, bun ca pâinea caldă, înalt cât o prăjină)

- Comparativul de inferioritate – primului termen al comparaţiei însuşirea îi aparţine într-o

măsură mai mică decât celui de-al doilea.
Se realizează prin adverbele mai, puţin + adjectiv.
Ex.: El este mai puţin harnic decât colegul său de bancă.

• Gradul superlativ – exprimă gradul cel mai înalt al calităţii / însuşirii.

Formele gradului superlativ:

- Superlativul relativ de superioritate – indică apartenenţa însuşirii în cel mai înalt grad
pentru un obiect pus în relaţie cu grupul în care se include.
Se realizează prin articolul adjectival demonstrativ cel / cea / cei / cele + adverbul mai +
adjectiv.
Ex.: cel mai harnic, cele mai proaspete, cea mai înaltă, cei mai punctuali.

- Superlativul relativ de inferioritate – indică apartenenţa însuşirii în cel mai mic grad pentru
un obiect pus în relaţie cu grupul în care se include.
Se realizează prin articolul adjectival demonstrativ cel / cea / cei / cele + adverbele mai,
puţin + adjectiv.
Ex.: cel mai puţin frumoasă, cea mai puţin înaltă

- Superlativul absolut – însuşirea apare într-o măsură foarte mare, fără relativizare la grup.
Se realizează prin:
 unul din adverbele foarte, tare, prea + adjectiv (foarte cumsecade, tarea frumos,
prea bun)
 locuţiuni adverbiale extraordinar de, extrem de, nemaipomenit de, grozav
de, minunat de, neînchipuit de, din cale afară de + adjectiv (extraordinar de
frumos)
  alte mijloace expresive, cu valoare stilistică: deştept foc, frumos nevoie
mare, persoane ultrasensibile, lucruri arhicunoscute, bunătate de om, copil
trăsnet la carte, vreme rea din cale-afară, vorbă dulce, dulce.

ADJECTIVE FĂRĂ GRADE DE COMPARAŢIE

Nu au grade de comparaţie:

• Adjectivele care, prin sensul lor, exclud comparaţia:

Ex.: unic, viu, perfect, principal, secundar, complet, întreg, egal, oral, etern, asemenea,
general, pătrat, oval, strămoşesc, etc.

• Adjectivele care reprezintă împrumuturi din limba latină şi care au sens sau
formă de comparativ sau superlativ:
Ex.: superior, inferior, posterior, major, minor, optim, maxim, minim, interior, exterior,
ulterior, excelent, admirabil, splendid, complet, incomplet, perfect.

FUNCŢIILE SINTACTICE ALE ADJECTIVULUI

• Atribut adjectival
Ex.: Mihai este un copil vesel.
• Nume predicativ
Ex.: Mihai a venit şi este vesel.
• Atribut circumstanţial (regentul este şi verbul, şi substantivul)
Ex.: Mihaela a venit veselă.

! Adjectivele îşi pot schimba clasa gramaticală, devenind substantive (prin procesul de
substantivizare) sau adverbe (adverbializare)

! Cea mai importantă valoare stilistică a adjectivului este aceea de epitet.

! Adjectivele pot fi derivate (netrebnic, nefericit, răsfăţat, debusolat) şi compuse (binevoitor,

social-economic, galben-verzui)

LOCUŢIUNILE ADJECTIVALE

Locuţiunea adjectivală este grupul de cuvinte cu valoare unitară de adjectiv.

Ex.: cu judecată, cu stare, cu dare de mână, de căpetenie, de nimic, în stare, etc.

Locuţiunile adjectivale se comportă ca şi adjectivele şi pot fi însoţite de articol adjectival

demonstrativ.
Ex.: Omul cel cu judecată are mai puţine necazuri.
Unii oameni sunt foarte de treabă.
! La locuţiunile adjectivale nu se mai stabileşte acordul cu elementul regent, se indică
doar funcţia sintactică şi felul locuţiunii.