Adjectivul

Adjectivul reprezinta clasa cuvintelor flexibile subordonate substantivului,

acordându-se cu acesta si limitându-i extensiunea prin atribuirea unei informaţii
specifice.
Dependenţa sintactică faţa de substantive se produce direct, în cadrul grupului
nominal (casă spatiosă), sau prin intermediul unui verb, in cadrul grupului verbal
(elevii sunt/ cresc sanatoşi) şi se manifesta prin repetarea informatiei gramaticale
asociate substantivului.
Din punct de vedere semantic adjectivul are autonomie exprimă însuşirea
numelui, nu singur ci numai prin raportarea la subiect. Însuşirea priveşte forma
obiectelor, marimea, gustul, culoarea, originea, valoarea.

Ex: mare, frumos, rotund, încapator.

Din punct de vedere morphologic adjectivul are flexiune sintetică marcată prin
desinenţe de gen, caz şi de determinarea articolului htarât enclitic. Articolul nu este
specific adjectivului ci substantivului, dar apare în structura adjectivului din cauza
topicii antepuse.

Ex: marele spectacol

privirea jucauşă- desinenţă de feminine singular N A
florii gingaşe – desinenţă de feminine G-D
Din punct de vedere sintactic adjectivul este plasat langă substantive în topica
normală sau directă şi dupa substantive in topica indirectă, este antepus
substantivului. Are capacitatea de a avea functii sintactice şi intra în relaţie cu alte
adjective, ori chiar cu verbul copulativ.

Ex:Maria are rochia galbena. (atribut adjectival)

Tânarul este mai intelligent decat credea.
Prin sens şi comportament morfologic se disting adjectivele propriu-zise (în
care sunt incluse participiile şi gerunziile adjectivale) de cele pronominale (acest om,
aceasta problemă, orice intervenţie, cartea mea) şi cantitative (doua bomboane).
Acestea din urma aparţin clasei adjectivului numai datorita acordului cu substantivul,
dar semantic si flexionar se încadrează in clasa pronumelui, respective a numeralului.
Adjectivele “determinative” nu pot fi supuse gradarii, deci nu au categoria
gramaticala a gradelor de intensitate. În ce priveşte posibilitatea asocierii cu
substantivele, adjectivele pronominale au o compatibilitate mai larga, iar cantitativele
sunt selectate in special de substantive numarabile. Adjectivele pronominale si
numeralele folosite adjectival nu pot fi centre de grup sintactic.

Clasificarea adjectivelor:
a)După structură adjecticvală sunt
-simple: frumos, urât, bun, prietenos, protector
-compuse: binecrescut, verde deschis, roman-englez, roşu aroins, cumsecade
b) După sens adjectivele sunt:
Adjectivele propriu-zise pot fi clasificate, în functie de tipul informaţiei semantice
adaugate regentului, în calificative şi categoriale.
1.Adjectivele calificative exprimă caracteristici variate ale obiectelor denumite
de substantive privind, aspectul, greutatea, înalţimea, gustul, temperature, starea etc.
(scund, înalt, mic, mare, frumos, urât, diafan, acru, dulce, cald, rece, pessimist, tânar,
batrân). Atriibuirea calitaţii prin adjective sunstantivului diferă de al vorbitor (este în
mare masură subiectivă) şi ea poate fi preyentă, de obicei, în diferite grade de
intensitate, daca sensul adjectivului este susceptibil de evaluări (foarte important, dar
nu foarte mort)
Ex: Luna este in astru (mai/foarte/prea/cam) îndepartat.
.Adjectivele calificative se pot adverbializa si substantiva. Altfel spus,
adjectivele calificative pot trece în clasa adverbului şi a substantivului, în poziţiile
specifice acestora din urmă: cântare frumoasa (urâtă, stridentă, melodioasă/ Ei cântă
frumos, urât, strident, melodios. Femeia gospodină se cunoaste dupa aspectul casei.
Gospodina se cunoaşte dupa aspectul casei. În calitate de constituenţi ai grupului
nominal, aceste adjective sunt attribute, ele pot şi constituenţi ai grupului verbal.
(Pisica este /rămâne leneşă.) ocupând poziţia de nume predicative sau de predicative
suplimentar.
Topica neutră stilistică a adjectivului calificativ faţă de regentul substantival
este în postpunere. Cu efecte stilistice, aceste adjective pot fi şi antepuse
substantivului: El este un coleg bun al meu. / El este un bun coleg al meu.
Antepunerea implica adeseori un grad mai ridicat de afectivitate, de aceea este
mai frecvent utilizat in poezie, chiar în condiţiile în care, în exprimarea curentă, este
evitată. În neagra noapte.
Izolate faţă de elmentul regent, adjectivele calificative exprimă nuanşe
circumstanţiale: Elevul, silitor, a trecut clasa.
În funcţie de poziţia faţă de substantive, unele adjective calificative pot
actualiza sensuri diferite: bun( o buna parte din prajitură “o mare parte” şi o parte
bună din prajitură “o parte gustoasă”), mândru (o mândră fată “o fată frumoasă” şi o
fată mândră “o fată orgolioasă”), sărac ( o săracă femeie “o biată femeie” şi o femeie
săracă “o femeie fără avere”).
Semnificaţia adjectivului calificativ în grupul nominal poate fi infuenţată şi de
prezenţa articolului definit. În această situaţie, adjectivul poate avea rol restrictive.
Adjectivul nou in atepoziţie înseamnă “alt” numai când nu este articulat definit; când
este înşoţit de articolul definit, el îşi păstrează sensul propriu: un nou local, noi străzi,
“un alt local, alte străzi”, dar noul local, noile străzi “localul cel nou, străzile cele noi”
O altă caracteristică a adjectivelor calificative este posibilitatea de a-şi asocial
adjuncţi , adică de a fi centru de grup sintactic.: om frumos de pică, om iulte la mânie,
film bun de a fi discutat, tânar apt sa muncească.
2. Adjectivele categoriale caracterizează referentul denumit de substantive
încadrându-l într-o anumită clasă: proprietate privată spre deosebire de proprietate
publică, centru şcolar spre deosebire de centru cultural, sportive. Aceste adjevtive
intră frecvent în componenţa unor denumiri din limbajul tehnico-ştiinţific: triunghi
isoscel, numitor comun, acid acetic. etc.
 În grupul nominal în care un substantive este asociat cu mai multe adjective
categoriale necoordonate, primul adjective restrânge extensiunea substantivului
centru, iar celelalte introduc, succesiv, informaţii suplimentare care sunt atribuite
sintagmei anterioare. Sunt delimitate astefel subclase ale referentului repreyentat prin
substantivul- centru Ordinea acestor adjective in grupul nominal nu este înâmplătoare
: centru sportive, centru sportive şcolar, centru sportive şcolar internaţional.
Asemenea grupuri nominale dezvoltate nu pot fi despărţite de adjective calificative:
(mare/ vestit centru sportive şcolar internaţuinal, darn u centru sportive vestit scolar
internaţional).
Spre deosebire de adjectivele calificative, adjectivele categoriale preferă
postpoziţia, nu sunt de obicei variabile ca intensitate, nu se adverbializează şi nu se
substantivizează totdeauna. Se poate spune Triunghiul desenat este dreptunghic, dar
nu Triunghiul este foarte dreptunghic, sau Desenează dreptunghic triunghiuri.
Dreptunghicul a fost desenat.
Cele două clase semantice de adjective (calificative şi categoriale)sunt
instabile şi interferente. Unul şi acelaşi adjectv poate avea într-un anumit context sens
calificativ, iar altul sens categorical. De pildă adjectivul comun ( “banal”) este de
obicei calificativ. Poartă o îmbrăcăminte foarte comună, Comportamentul este comun
, etc. dar cu sensul “general” este categorical : părerea comună, divizor comun. O
delimitare între cele doua clase semantice de adjective nu se poate face decât dacă
dacă avem in vedere cazuri extreme (frumos- acetic) cele mai multe adjective
categoriale devin calificative, când dobândesc sensuri metaforice (creion negru-
neagra realitate)
Adjectivele de provenienţă verbală sunt înrudite cu un verb, inclusiv
participiile adjectivizate (suparăcios, zâmbitor, deocheat, copt, rupt etc)au, faţă de
restul adjectivelor, o capacitate crescută de a primi adjuncţi, adesea comuni cu verbul
din care provin (dependent de ceva/depinde de ceva) si admit acumulari de
adjuncţi(ceea ce se întâmplă mai rar cu alte categorii de adjective).
Compatibilitatea semantică între adjective si substantivul regent este o condiţie
obligatory pentru a putea forma un grup nominal. Un adjective nu se poate combina
cu orice substantive şi invers.
3. Pronominale. Adjectivele pronominale sunt aşezate lânga substantive şi acordate în
gen, numar, cay cu acesta, se cunosc mai multe tipuri de adjective pronominale
aşezate lânga substantive.
-demonstrative: Această floare.
-posesive. Cartea sa.
-relative. Nu stiu care elev a facut o lucrare excelentă.
-de întărire: Mama insăsi face toată treaba.
-negtive: Niciun student nu a raspuns greşit.
-interogative. Care fotbalist s-a accidentat.
-nehotărâte: Orice copil are dreptul la fericire.

Flexiunea adjectivului.
 Clasa adjectivului este constituită în cea mai mare parte din adjective flexibile
sau variabile, analizabile în radical şi flective (articol, desinenţe) şi dintr-un numar
relative restrâns de adjective neflexibile sau invariabile.
Privit in ansamblu, adjectivul este o parte de vorbire flexibilă, care exprimă
prin formele sale genul, numarul şi cazul, preluate de la regent şi manifestate prin
accord. Paradigma adjectivului este mai bogată decât a substantivului
Radicalul adjectivelor flexibile poate fi simplu sau dezvoltat, variabil sau
invariabil. Adjectivul invariabil este alcatuit dintr-un singur cuvant simplu (gri)
compus sudat (cumsecade) sau compus nesudat: (verde-crud) sau dintr-un grup de
cuvinte care functioneaza ca adjectiv, numit locuţiune adjectivală (lucrare in dorul
lelii „neingrijită”)
După posibilitaţiile de ataşare a flectivelor gramaticale la radical, adjectivele
variabile se impart in doua grupe:
a)adjective care primesc flectivul la sfârşitul cuvântului, indifferent de modul
de formare (simple: bun, rău, generos, derivate: frumuşel, telegenic sau compuse:
instructive-educativă, româno-engleze).
b)adjective care pot primi flectivele gramaticale(şi) în interiorul cuvântului,
adica la sfârşitul primului element care intră in compunere. E vorba de adjectivele
compuse nesudate, provenite din [adjectiv+adjectiv] sau [adjective+substantive]:
verzi-întunecaţi, galbenă-chihlimbar.
Compusele din două adjective (expromând combinaţii sau nuanţe de culori)
sunt adesea invariabile: rochie/rochii albastru-deschis, verde-crud, galben-pal, roşu-
aprins.

Adjectivele variabile
Flexiunea adjectivelor distinge prin forme specifice categoriile de gen, număr
şi caz, pe care le “preia” de la substantivul regent. În cazul adjectivului, genul,
numărul şi cazul, manifestate prin acordul cu substantivul, se înscriu numai în planul
expresiei, în timp ce din punctual de vedere al conţinutului, ele privesc substantivul.
La adjective genul reprezintă- ca şi numărul şi cazul- o categorie flexionară,
realizată prin forme distincte (alb/albă, fragil/fragilă, albi/albe, fragili/fragile)ceea ce
face ca paradigma adjectivului să fie mai extinsă decât cea substantivală: cal alb/cai
albi, pisică albă/ unei, unor pisici albe.

Clase flexionare
Adjectivele româneşti variabile nearticulate se prezintă in clase flexionare
după numărul de forme distincte:
a)Clase adjectivale cu patru forme flexionare
Această clasă este reprezentanta tipică a flexiunii adjectivale româneşti şi
cuprinde adjectivele care au: o formă pentru m.sg (toate cazurile), una pentru f.sg. N-
Ac, una pentru m.pl. (toate cazurile) şi una pentru f.sg. G-D şi pl. (toate cazurile),
marcate prin: mulţimea vidă/-u,-ă,-i (asilabic, silabic şi semivocalic), -e (bun, bună,
buni, bune; scump, acru, continuu etc.)
 b)Clasa adjectiveor cu trei forme flexionare
Această clasă se caracterizează prin prezenţa unor omonimii suplimentare
repartizate după gen şi număr. Au trei forme flexionare:
--adjectivele care nu disting genul la plural, multe terminate cu rădăcina în
consoanele –c (inclusive cele formate cu sufixul-esc) şi –g: adânc/adâncă/adânci (însă
sărac cu patru forme flexionare), românesc/ /românească/româneşti, larg/largă/largi;
adjectivele de tip castaniu, pustiu, cu femininul in –e şi pluralul în –i:
argintiu/argintie/arginti, straniu/stranie/stranii, adjective care prezintă forme
neregulate: nou/ nouă/noi, roşu/roşie/roşii.
--adjective care nu disting numărul la feminine, cum sunt derivatele în –tor(fumător-
fumători, f.sg şi pl. fumătoare) şi adjective terminate in –âu[îu], -eu[eu]:
lălâu/lălâi/lălâie, instantaneu/instantanei/instantanee.
--adjectivul atipic june cu o singură formă pentru m.sg. şi f.pl.: june; f.sg. jună-m.pl
juni.
c)Clasa adjectivelor cu două forme flexionare
Este reprezentată printr-un număr redus de adjective:
-adjective care nu disting genul: dulce, limpede, mare ([m.sg.N=Ac=G=D]=[f.sg.
N=Ac])/dulci, limpezi, mari (pl.ambelor genuri şi G=D sg.f);
-adjective care nu disting numărul:m.sg. şi pl. gălbui, greoi, rotofei etc. (f.sg. şi
pl.gălbuie, greoaie, rotofeie);
-adjective care nu disting genul, iar la feminine nici numărul: sagace, tenace, m.pl.
sagaci, tenaci.
Alte adjectiveterminatein –e sunt invariabile: atroce, perspicace etc.
-adjective cu o singură formă pentru m.sg şi pl.şi sg G-D şi pl.: vechi, f. sg. veche.

d)Clasa adjectivelor cu cinci forme flexionare

Desinenţa –or proprie flexiunii pronominale la genitiv-dativ plural nearticul s-
a extins şi la câteva adjective propriu-zise creând aşa-numita clasă a adjectivelor cu
cinci forme: anumit, destul, diferit, felurit, etc. Am dat bună seara
anumitor/destulor/feluritor personae. Adjectivele menţionate (la care se adaugă şi
numeros care nu foloseşte desinenţa –or la G/D pl. neart.) pot exprima genitivul şi
dativul nalitic cu prepoziţiile a, respective la: opiniile a
destui/diverşi/feluriţi/numeroşi cetăţeni sau drumul s-a reparat graţie a
destui/numeroşi cetăţeni şi am dat bună seara la destui/ diverşi/feluriţi/numeroşi
cetăţeni.

Adjectivele defective
La adjectivele variabile se încadrează şi cele defective de gen, ceea ce reduce
numărul de forme fără a schimba clasa flexionară. Alte adjective variabile, mai ales
din limbajul tehnico-ştiinţific, au o distribuţie limitatănsemantic la asocierea cu un
unic substantive, de un anumit gen, celelalte forme gramaticale nefiind înregistrate:
-adjective numai cu formă de m./ n. Sg (determină substantive masive): lapte covăsit,
zahăr farin, hidrogen sulfurat etc.
-adjective numai cu forme de m.sg şi pl.: ţânţar anofel/ tânţari anofeli, an bisect/ani
bisecţi etc.
-adjective numai cu forme de f. sg şi pl.: urnă cinerară/urne cirerare, liră sterlină/lire
sterline, glandă sudoripară/glande sudoripare etc.
-adjective numai cu forme de neutru (sg si pl): barometru aneroid/ barometre
aneroide, foc bengal/ focuri bengale, accent circumflex/ accente circumflexe,
substantive epicene/substantive epicene etc.

Adjective invariabile

Un numar de adjective relativ restrâns, dar în continuă creştere, nu cunoaşte

opoziţiile de gen, număr şi caz. Din clasa adjectivelor invariabile fac parte unele
adjective simple (bleu, maro, otova) sau compuse (alb-vanilie, grena-lucios, roz-
oranj), dar şi locuţiunile adjectivale (ca vai de lume, fel de fel de, cum trebuie).
În general, adjectivele din această categorie nu pot fi nici articulate.
Numeroase adjective invariabile pot avea însă grade de intensitate sau modalizatori
de evaluare: este foarte /cel mai /mişto, este cam prea cumsecade. Topica
adjectivelor invariabile, ca şi a unor adjective variabile, poate fi liberă(o plăcere
anume/ o anume plăcere, o închipuire aievea/ o aievea închipuire) sau fixă, fie în
postpunere faţă de centru (îmbrăcăminte aparte, păpuşă gigea, roman sadea), fie în
antepunere (asemenea oamrni, aşa banchet, coşcogea omul). În vecinătatea
adjectivelor invariabile antepuse, substantivul centru poate fi numai nearticulat (asa
om, asemenea fată) sau în variaţie liberă articulat/ nearticulat: coşcogea vlajgan(ul).
Unele adjective invariabile provin din adverbe (asemenea, aşa, atare), altele au
fost la origine grupări locuţionale care s-au sudat (anume, cumsecade).Numeroase
prefixoide, abrevieri şi trunchieri sunt folosite adjectival în limba actuală (muzică
latino, program tele, coafură afro, profesoară O.K., studentă simpa). Invariabile sunt
si adjectivele cu prefixe de la substantive (pastă anticarie, vestă antiglonţ, măsuri
anticommunism, etapă postconflict/postprivatizare, program preaderare etc.)
Cele mai multe adjective invariabile sunt împrumuturi. Cele vechi-
(coş)cogea(mite), ditai, doldora, sadea etc.-sunt populare şi familiare. Cele recente,
mult mai numeroase, reprezintă o clasă în curs de extindere. O categorie largă este
constituită din adjectivele in –e (atroce, eficace, factice, forte, locvace, motrice,
pendinte, perspicace, propice, rapace, vivace, vorace; altele, ca tenace, au însă o
invariabilitate limitată, deoarece pot fi articulate definit.
Adjectivele compuse din două adjective invariabile sunt, la rândul lor,
invariabile totdeauna (avea o rochie roz-oranj). Cele care conţin cel puţin un adjective
variabil pot fi invariabile sau variabile contextual: Avea o rochie grena
închis(ă)/albastru-închis(ă)/ albastră-inchisă.

Gradele de intensitate

Categoria intensitaţii, numită tradiţional categoria comparaţiei, reprezintă, în

grupul nominal, particularitatea specifucă a adjectivului faţă de substantive şi
pronume şi priveşte semantic adjectivul, iar în grupul verbal, adverbul.
De obicei se vorbeşte despre trei grade de intensitate: pozitivul, comparativul
(de egalitate, de superioritate, de inferioritate) şi superlativul (relative şi absolute),
dintre care pot exprima o comparaţie explicită numai comparativul şi superlativul
relative. Superlativul absolut nu presupune o comparaţie.
Gradul pozitiv nu implică nicio precizare privind intensitatea, dar admite
comparaţia prin unele sintagme care-l fac echivalent cu un comparative de egalitate
(silitor ca tine). Intensitatea comparată poate fi de egalitate (om la fel de frumos ca
soarele) şi de inegalitate (cel mai frumos/ cel mai frumos dintre ei).
Intensitatea unei însuşiri poate fi evaluată şi prin alte mijloace, exprimând
aprecieri de gradare intermediare: aproape frumos, uşor cărunt, cam alb, destul de
bun etc.
Gradul pozitiv este termenul zero, neutru din punctual de vedere al intensităţii,
şi constituie punctul de reper la care se raportează celelalte grade ale intensităţii. El
reprezintă forma-tip a adjectivului, nemodificat formal şi semantic de prezenţa
marcilor de intensitate: om bun, casă mare, El este frumos.
Pozitivul poate fi antrenat într-o comparaţie de egalitate, nemarcată (în absenţa
grupărilor locuţionale: la fel de, tot asa etc.), gradul de intensitate fiind indicat
exclusive prin ce-l de-al doilea termen al comparaţiei (deştept ca tine sau, in
inversiunea, ca tine de deştept).
Construcţiile cu adjectivul la gradul pozitiv comparat cu un obiect tipic pentru
însuşirea respectivă sunt de cele mai multe ori echivelente semantice ale
superlativului absolute: tare ca piatra, iute ca săgeata, mare cât o zi de post..
Ideea de superlative, neexprimată aici grammatical, este stabilită în raport de
cunoştinţele curente despre însuşirile (calitate, dimensiune etc.) lucrurilor fixate ca
punct de reper.
Gradul comparativ indică evaluarea intensitaţii însuşirii ca superioară, egală
sau inferioară în raport cu aceeaşi însuşire a altui/altor obiect(e) sau a aceluiaşi obiect
(în circumstanţe diferite) ori in raport cu altă însuşire care trimite fie la acelaşi obiect,
fie la obiecte diferite. Gradul comparative poate exprima deci egalitatea şi
inegalitatea; in ultimul caz se disting comparativul de superioritate si cel de
inferioritate. Toate varietaţile comparativului presupun, din punct de vedere formal,
asocierea mărcilor graduale antepuse cu adjectivul la gradul pozitiv, urmat, de obicei,
de reperul comparaţiei. Termenul în raport de care se face comparaţia poate fi un
complement comparative.
Comparativul de egalitate se formează cu locuţiunile la fel de, tot asa de, tot
atât de, deopotrivă de+adjectivul (lagradul pozitiv), iar reperul comparaţiei este
introdus prin ca şi ca şi, cât şi cât şi sau, dacă este o parte de propoziţie şi prin
(pre)cum, după cum, aşa cum, întocmai cum şi cât dacă este o propoziţie. Reperul
introdus prin cât realizează, de obicei, o comparaţie cantitativă: mare cât casa, cât se
poate:
Ex: Oglinda este tot atât de strălucitoare ca şi cristaslul.
Modestia e tot atât de bună ca cinstea.
El este la fel de (tot aşa de, tot atât de, deopotrivă de) bun ca (ca şi, cât, cât,
cât şi) ea/ cum (precum, după cum, aşa cum, întocmai cum, cât) este şi ea.

Uneori reperul comparaţiei de egalitate este deductibil din context, termenul al

doilea fiind neexprimat, dar subînţeles, fiind vorba de aceeaşi calitate, raportată la
momente diferite: Au trecut mai mult de zece ani de atunci, si frumuseţea ei n-a
scăzut, e la fel de radiantă (ca acum zece ani).
Elementul introduciv al reperului poate de asemenea, să fie parţial neexprimat,
dar recuperabil anaforic: Atenţia sa deopotrivă de incordată in gravarea cifrelor şi a
complicatelor litere, în loc de: şi în gravearea complicatelor litere.
Raportul de intensitate egală poate include două calităţi, fiind exprimat în
propoziţie prin termini coreletivi: tot atât de / pe cât de + adjective + cât şi de / pe atât
de + adjective, iar în frază prin tot atât de…. pe cât este de…sau pe cât este de…pe
atât este de…: Estep e cât de cuminte, pe atât de bun., Este tot atât de bun pe cât este
de cuminte./ Pe cât este de bun, pe atât este de cuminte.
Comparaţia de egalitate poate admite, la fel ca şi unele grade ale comparaţiei
de inegalitate, modalizatori adverbiali cu rol de aproximare sau de diminuare ori de
speificare a egalităţii: Scrisul e aproape la fel de important ca cititul. Toate sunt cam
deopotrivă de absurde.
Comparativul de inegalitate al adjectivului indică gradul mai ridicat sau mai
redus al calitaţii atribuite unui obiect. Marcarea superiorităţii se face prim mai, a
inferiorităţii prin mai puţin, ambele antepuse adjectivului. Termenul de
compatraţiebeste introdus prin decât, în variaţie liberă cu ca, pentru cele două specii
de comparative de inegalitate, când reperul este nonpropoziţional, şi prin decât
(popular şi de cum) când este exprimat printr-o propoziţie
Ex: Era mai deştept decât părea.
Era mai puţin harnic decât spunea.

Termenul in raport cu care se face comparaţia se introduce prin prepoziţia de

când arată măsura: Podeaua era de marmură sin u avea latura mai mare de trei metri.
În comparaţia de inegalitate, în evaluarea implicită, reperul poate fi introdus
prin faţă de, în comparaţie cu, în raport cu, pe lângă, cu adjectivul la gradul pozitiv
(Anda este mare faţă de / în comparaţie cu / în raport cu / pe lângă Anemona.)
Comparativul de inegalitate, ca şi comparativul de egalitate, poate fi folosit în
mod absolute, cu termenul al doilea neprecizat, dar subânţeles, cunoscut sau
presupus: In special lumea mai puţin cultivată poate fi uşor manipulată.
Unele adjective neologiec de origine latină in –(i)or sunt intrinsic comparative
de superioritate: anterior, posterior, ulterior, inferior, superior, exterior, interior.
Majoritatea adjectivelor menţionate implică semantic idea de comparaţie, iar reperul
este exprimat prin substantive la cazul dativ sau este introdus prin faţă de: data
anterioară conferinţei, rezultatul inferior aşteptărilor/ faţă de aşteptări etc. Mjor şi
minor, ca şi junior şi senior , nu mai au sens comparative.
Comparativul de inegalitate, precedat de unele adverbe sau locuţiuni
adverbiale participă la realizarea construcţiilor intensive şi progresive.
În construcţiile intensive, comparativele de inegalitate sunt precedate de mult,
şi rar încă: Maşina mea e mult mai bună decât a lui.
(Cu) mult poate precede şi comparativele etimologice de tipul inferior,
superior in constructii intensive: Aceste autostrăzi erau considerate cu mult
superioare Bulgariei.
 În construcţiile progressive comapativele de inegalitate sunt precedate de
mereu, tot şi din ce în ce, iar în anumite construcţii (cu elemente correlative) sunt
precedate de cu cât … cu atât:
Ex: Se face din ce in ce mai cald.
Comparativul intensive poate fi exprimat şi cu ajutorul lui mai accentuat: mai
frumosă ( şi mai frumoasă)
Ex: Era mai puţin atentă şi mai puţin vioie ca înainte.
Gruparea locuţională mai mult sau mai puţin (oarecum), asociată cu un
adjective, are rol de aproximare a însuşirii:Imagini mai mult sau mai puţin clare.
Un număr restrâns de adjective sunt folosite in limbajul popular, numai la
comparativul de superioritate: haină mai acătării, nuntă mai dihai.
False comparative de superioritate sunt grupările locuţionale de tipul ( un
flăcău) de mai mare dragul, ( o infăţişare) de mai mare mila, (o pierdere) de mai mare
păcatul, echivalente ale unor superlative absolute.
Forma negativă a comparativului de superioritate este echivalentă cu forma
pozitivă a comparativului de egalitate: Sunt in scoală elevi, nu mai mari decat mine:â;
in acest exemplu, nu mai mari = la fel de mari.
Comparativul de inferioritate şi forma negativă a comparativului de egalitate
sunt echivalente din punct de vedere semantic (Casa mea nu e la fel de mare ca a
voastră. Casa mea e mai puţin mare ca a voastră), după cum sunt echivalente
semantic comparativul de inferioritate al unui adjective şi comparativul de
superioritate al adjectivului antonim (mai puţin prost= mai deştept).
Inferioritatea poate fi redată şi prin mijloce lexicale, cu ajutorul unor sufixe
adjectivale diminutivale (bunişor “nu chiar bun, aproape bun”, alburiu “aproape
alb”), sau prin asocierea unor adverbe care arată aproximaţia (aproape roşu, cam
nebun, destul de cuminte etc.) Comparativul de inferioritate se foloseşte mai rar.
Gradul superlativ indică o intensitate maximă a însuşirii şi se realizează ca
relative si absolute, fiecare putând exprima superioritatea şi inferioritatea.
Evaluarea intensităţii prin superlativul relative presupune raportarea la un grup
de obiecte sau circumstanţe diferite; gradul maxim al intensităţii este stabilit prin
comparaţie. Superlativul absolute indică un grad înalt al intensitătii ( e foarte deştept,
dar nu cel mai deştept) fără a se bay ape o comparaţie directă. Ideea de superlative se
redă analitic prin mijloace gramaticale sau prin structuri sau forme specifice.
Câteva adjective neologice provenite din latină (în –im sau –em) reprezintă la
origine superlative sintetice şi neregulate: maxim, minim, optim, proxim, ultimo,
infim, extrem, suprem. Ele au şi în română sensuri de superlative absolute sau / şi
relative şi de aceea nu acceptă asocierea cu mărcile comparaţiei (foarte minim,
grozav de maxim, cel mai ultimo).
Superlativul relativ este marcat prin asocierea comparativului de inegalitate
cu formantul cel, cea, cei, cele (cel mai curat, cel mai puţin curat).Termenul-reper al
comparaţiei, de obicei un substantive sau un substitute, este precedat de prepoziţii:
dintre (rar intre, printre) când substantivul este la plural, din ( rar în, de la, de sub, de
pe etc.) mai ales cu substantivul la singular, şi de cand este un adverb de loc sau de
timp.
 Termenul de reper introdus prin dintre precizează colectivitatea de obiecte
(denumite prin nominale la plural) din care face parte purtătorul însuşirii exprimate
de adjective (inegalitate inclusă): Acesta este cel mai sensibil dintre ei.
Din se combină cu substantive colective, la singular, având acelaşi rol cu
dintre( cel mai frumos băiat din grup-din grupul de băieţi-, din mulţime, din gaşcă,
din clasă) sau cu substantive masive ( cel mai răspândit microb din aer, din
atmosferă, din natură).
Superlativul absolut exprimă o intensitate a însuşirii la un grad înalt fară o
evaluare prin raportare la alte repere. Mijloacele de exprimare a intensităţii prin
superlativul absolut sunt mai mult sau mai puţin gramaticalizate. Procedeul
gramaticalizat în exprimarea acestui grad de intensitate constă în asocierea formei de
pozitiv a adjectivului precedată de foarte (postpunerea acestuia este populară şi
invechită), pentru superioritate, şi, respectiv, foarte puţin, pentru inferioritate.
Superlativul absolut de inferioritate (tipul foarte puţin amabil) i se preferă in general,
pozitivul adjectivului antonim ( el este foarte puţin politicos- el este nepoliticos).
Colocvial, se foloseşte şi tare înaintea unui adjectiv la forma-tip, iar mult ( în
general învechit), este astăzi în uz doar înaintea unor participii cu valoare adjectivală,
tinzând să se diferenţieze de foarte:
Ex: Avea părerile lui foarte stabile, care se diferenţiau intr-un mod foarte plăcut de
judecata curentă.
Sunt tare abătut si nu pot dormi.
Cu prea se construiesc superlativele absolute cu semnificaţia de prezenţă în
exces al calităţii: A cerut un preţ prea mare.
Când mult precedă pe prea are loc o intensificare a sensului de superlativ ( care
întrece măsura, din cale afară de): o idee mult prea deplasată.
În afara procedeelor gramaticalizate de redare a superlativului, ideea de
superlativ se realizează şi prin alte mijloace.
a)Foarte răspândită este construcţia- adverb +de+adjectiv-, totdeauna în
antepoziţie faţă de substantivul determinat, ideea de superlativ fiind datorată
semanticii adverbului, purtător al unor semne graduale-superlative care indică: gradul
maxim al unei cantităţi ( colosal de, fabulos de, imens de, infinit de etc.) depăşirea
unei anumite limite (excesiv de, exagerat de), îndepărtarea maximă faţă de un punct
de referinţă ( extrem de: extrem de clară) sau semne superlative din zona calităţii
( desăvârşit de, extraordinar de, formidabil de) aici trebuie incluse şi cuvintele
conţinând semne din zona „dezagreabilului”: crunt de, cumpli de, fioros de, groaznic
de, infernal de, jalnic de, monstruos de, oribil de. Alţi determinativi adverbiali indică
în cadrul unei comparaţii fie devierea faţă de clasa luată ca punct de referinţă
(anormal de, neobişnuit de, neverosimil de), fie neîncadrarea în această clasă
(nemaipomenit de, nemaivazut de).
Aceste adverbe prezintă diverse grade de expresivitate. În general opoziţia
cantitativ/ calitativ se neutralizează, astfel de determinativi din zona cantităţii apar şi
în contextul unui adjectiv calitativ (colosal de mare, dar şi colosal de frumoasă) după
cum determinativi din zona calităţii pot apărea în context cu un adjectiv referior la
dimensiuni (formidabil de inteligentă, dar şi formidabil de grea). Adverbe din zona
dezagreabilului pot apărea şi în contexte cu sens pozitiv. Se poate spune cumplit de
urât, dar şi cumplit de frumos.
Adverbele aşa, atât, astfel urmate de de, în corelaţie cu încât şi sinonimele lui,
că sau de, întăresc ideea de superlativ: Erau si probleme atât de grele incâtnecesitau o
gândire profundă.
b) Valoare de superlativ poate fi exprimată şi prin unele supine postpuse
adjectivului şi legate de acesta prin prepoziţia de : frumoasă de speriat, mândră de
nespus, aprig de temut.
c)Echivalente cu superlativul absolut şi construcţiile în care adjectivul este
însoţit de unele locuţiuni adverbiale cu semnificaţia de superlativ:
-grupul locuţional poate fi postpus adjectivului sau antepus, dar legat prin de: Frumos
din cale-afară.
- grupurile de altă structură păstrează aceeaşi formă, indiferent de poziţie: Alb cu
totul şi cu totul.
d) Au valoare de superlativ şi unele adjective având ca adjuncţi alte adjective
antepuse legate de regent prin de (moartă de beată). Adjectivele antepuse imprimă
celorlalte sensul de superlativ, prin analogie cu adverbele din construcţia colosal de
mare; de se grupează cu primul adjectiv: -putredă de-bogată; -frântă de- obosită,
-nebuni de- îndrăgostiţi; -morţi de- beţi.
e)Ideea de superlativ poate fi exprimată şi de câteva substantive care se
comportă adverbial: beat turtă, scump foc, singur cuc, îndrăgostit lulea. Unele
substantive (adverbilalizate) din această categorie pot fi antepuse, situaţie în care sunt
legate de adjectivul regent prin de: turtă de beat, foc de scump.
f)Sunt echivalente cu superlativul absolut unele construcţii exclamative, cu
topică şi intonaţie specifică, de pildă cele cu adjectivul la gradul pozitiv precedat de
ce adverbialsau de cât de : Ah, cât de inteligentă esti!, Cât de frumoasă esti, natură!
Sau chiar numai de adjectivul la gradul pozitiv: Frumoasă esti, padurea mea.
g)Are valoare de superlativ absolut şi repetarea adjectivului:
Ex: Şi a facut o nuntă mare, mare.
Limbajul colocvial şi popular dispunne de o gamă de construcţii echivalente cu
superlativul: o frumuseţe de copil, o bunătate de prăjitură sau deşteptul deştepţilor,
frumos de nu se mai poate, amărât cât se poate de mult, mare cât nu exista pe lume
etc. În prezent, se extind structurile repetative nerecomandabile, argitice de tipul băiat
de băiat, cinema de cinema; structurile ca o bunătate de prăjitură sau deşteptul
deştepţilor sunt în contunuare uzuale.
Superlativul absolut poate fi exprimat şi prin procedee fonetice ca: lungirea
unor sunete (acrrruuu, buună, rrrău), despărţirea în silabe ( în-cân-tat), accentuarea
intensă a unei silabe (aprig). Aceste procedee sunt însoţite de obicei de o intonaţie
specială.
Pentru a exprima intensitatea maximă, limba română recurge si la procedeul de
formare a cuvintelor prin derivare. O serie de afixe (sufixul neologic- isim şi unele
prefixe vechi: prea-, răz-, stră- sau noi: arhi-, extra-, hiper-, super-, supra-, ultra-)
formează adjective cu sens intensiv. Procedeul se situază la limita dintre morfologie
şi vocabular. Derivatele cu afixele respective nu sunt însă forme de superlativ ale
cuvântului de bază, ci reprezintă cuvinte noi, a căror semnificaţie cuprinde trăsătura
„superlativ”:
-isim: importantisim, rarisim, simplisim;
arhi: arhiaglomerat, arhicunoscut, arhiplin:
extra: extrafin, extrapolat:
hiper:hiperemotiv, hipercorect, hipersensibil;
prea (invechit, păstrat in limbajul bisericesc): precurat, preafericit, preaînălţat.
stră-: străvechi
răs-/răz- (popular): răscunoscut, răzbucuros;
super-: superadaptat, superfin, superrefractar;
supra-: supranatural, supraaglomerat, supraîncălzit,
ultra-: ultracentral, ultraelegant, ultramodern.
Anumite adjective se sustrag de la gradare, sunt incompatibile cu gradele de
intensitate. În această categorie se înscriu în primul rând adjectivele pronominale şi
numerale, ca şi adjectivele provenite din gerunziul unor verbe, la cre ideea de acţiune
în desfăşurare este mai intensă decât cea de calitate. Nu se întâlnesc contexte ca tigară
foarte fumegândă,ordine mai crescândă.
In compatibile cu variaţiile de intensitate sunt:
- adjectivele care denumesc o însuţire negradabilă ( absolut, brut, definitiv,
etern, fix, final, frânt, iniţial, mort, murg, nud, unic, veşnic etc);
- adjectivele categoriale ( simple şi compuse, aparţinand mai ales terminilogiei
tehnico-ştiinţifice), subclasă foarte bogată, prin care se exprimă referinţa,
apartenenţa, originea, componenţa, materia, acţiunea, agentul etc.( acetic,
acrilic, balsamic, calcic, endemic, euclidian, geografic, geopolitic, metalic,
moscovit, mangaliot, petrolifer, pulmonar, rădăcinos, termogen, vizual etc:
unele adjective compuse ca albastru-verzui, bleu-spălaăcit, cafeniu sticlos,
dulce acrişor, galben-deschis, roşu-inchis etc, care în principiu nu admit
mărcile comparaţiei
- adjectivele care, etimologic, reprezintă forme de comparativ şi de superlativ
latinesc ( anterior, posterior, ulterior, superior, inferior, exterior, interior, optim
, maxim, minim, proxim, ultim, infim, extrem, suprem). Prezenţa unor mărci
de intensitate este, in cazul lor plonastică
- adjectivele care prezintă in matricea lor semanticcă semne superlative:
admirabil, atotbiruitor, atotcuprinzător, enorm, extraordinar, gigantic, grozav,
infinit, incalculabil, nemaipomenit, teribil, uriaş. Aici se includ şi adjectivele
derivate cu afixe exprimând superlativul:; cu prefixe: arhicunoscut, extrafin,
hipercorect, hipersensibil, preafericit, preapunernic, rascopt, străvechi: cu
sufixe: importantisim, rarisim, simplisim.
- adjectivele derivate cu sufixe diminutivale, cu valori apropiate comparativului
de inferioritate: căldicel, dulcişor, frumuşel, slăbuţ, tărişor. Colocvial, aceste
adjective admit uneori mărci ale intensităţii : e foarte/ mai slăbuţ, e grozav de
frumuşel.
- adjective provenite din adverbe: asemenea, aşa (colocial, ca adverb, poate avea
comparativ: stai mai aşa!) atare, gata.
 Raportul adjectivului cu alte clase lexico-gramaticale

Adjectivul constituie o sursă de îmbogăţire pentru alte clase de cuvinte, după

cum alte clase de cuvinte contribuie la creşterea sa numerică.

Treceri dinspre clasa adjectivului

Adjectivul constituie în mod frecvent o sursă de îmbogăţire pentru substantiv şi
adverb. Această creştere a celor două clase gramaticale se realizează prin schimbarea
valorii gramaticale sau prin derivare.

Substantive provenite din adjective

Conversiunea adjectivului în substantiv este deosebit de productivă, deoarece
din unul şi acelaşi adjectiv se pot obţine două substantive, unul masculin si altul
feminin. Schimbarea valorii gramaticale in cea substantivala se realizează prin mai
multe pricedee:
a) articularea cu articolul hotărât – bolnavii, bolnavele, o cuvioasă, un neisprăvit-.
Numeroase adjective calificative antepuse asociate unor substantive regente care
denumesc animate se substantivizează în construcţiile cu prepoziţia de: ticălosul de
negustor, sclifositul de Ion, nenoiorocitul de el , blonda de nevastă-sa: L-a înşelat un
necinstit de vânzător. A ajutat o amărâtă de babă.
b) asocierea cu un cuvânt din clasa determinanţilor. Aceşti viteji au fost deciraţi.
Două blonde prezentau programul.
c) Plasarea adjectivelor precedate de prepoziţii in context substantival: Era cel
mai cunoscut dintre silitori, Le-a dat bomboane la plângăcioşi.
d) ataşarea mărcilor de vocativ –ule şi –o unor adjective- drăguţule.: Dă-mi o
carte , drăguţule!. Desinenţa –o nefiind proprie adjectivelor, taşarea ei le
substantivizează totdeauna. Aşadar, femininele scumpo, urâto, nu pot fi
niciodată adjective.
e) elipsa termenului determinat dintr-o îmbinare fixă (pătlăgica) roşie / vânătă,
(animale) nevertebrate etc.
Substantivizarea adjectivului prin elipsa termenului regent din îmbinări fixe
constituie modul de formare a numeroşi termeni tehnici: rădăcinoase, vertebrate,
frontal, occipital, narcotic, purgativ, exploziv.
Mijlocul cel mai general de manifestare a substantivizării adjectivului este
utilizarea lui în poziţiile sintactice ale substantivului.
Conversiunea adjectivelor îmogăţeşte clasa substantivelor de gen neutru (nume
de culori şi abstracte: albul, noul, inefabilul, grotescul, care sunt defective de plural).
Acest procedeu este o sursă importantă de creare a substantivelor proprii de la
adjective: nume de persoane provenite din porecle: Albu, Buzatu, Grosu, Lungu, etc.
şi nume de locuri: Bârsana, Oacheşul, Surul etc., nume etnice sau nume de familie
din adjective care arată provenienţa : algerianul, danezul, englezul, francezul,
Moldoveanul, Munteanul etc. ca şi nume de limbi daneza, engleza, franceza etc.
Bine reprezentată este şi formarea de substantive de la adjectiv prin derivarea
cu sufixe (siguranţă, bunătate, goliciune, fierbinţeală, asprime dulceaţă, modeernism,
mândrie, moralitate, frumuseţe, scumpete, şchiopenie). Marea majoritate a
substantivelor derivate de la adjectiv au sensuri abstracte, de aceea limba populară
este mai saracă în ubstantive de acest tip, iar limba literară se imbogăţeşte mai ales cu
derivate postadjectivale in –itate de la teme neologice ( fertilitate, pliditate, simplitate
etc. unele baze fiind, la rândul lor derivate cu sufixe ca –os, -al, -ic, -bil, -ant etc.
pompozitate, frontalitate, penibilitate, şcolaritate) tipuri care reprezintă o treime din
numărul total al derivatelor abstracte. Adjectivele calificative de uz general sunt cu
prioritate baze pentru derivarea substantivelor şi mai rar adjectivelor categoriale. Nu
constituie baze pentru derivarea adjectivelor in –esc.

Adverbe provenite din adjective

Conversiunea adjectivelor în adverbe este un procedeu foarte răspândit în
limba română. Se adverbializează cu precădere adjectivele calificative de uz general
(om frumos/ scrie frumos), cu excepţia unora ca bun, adorabil, anumit, bătrân, macru,
mâncăcios, sărac, sărman, singur, vechi, etc. care, semantic, nu sunt compatibile cu
adverbializarea.
Nu se adverbializează direct adjectivele în –esc, corespondentul adverbial fiind
format cu –eşte (părintesc/ părinteşte, frăţesc/ frăţeşte). Nu devin adverbe, in general,
adjectivele categoriale din stilul ştiinţific ) cu un număr limitat de substantive
regente: acetic, cloric, isoscel, palolitic ) cele indicând apartenenţa etnică ) englez,
italian, maghiar, român, rus, suedez), culoarea (numai cu sensul figurat se poate
adverbializa : Văd albastru, negru în faţa ochilor.)
Procedeul derivării adverbelor de la adjective este extrem de sărac. Puţine
adverbe sunt derivate direct de la adjective: chiorâş, repeziş, destoiniceşte etc.
Adverbele formate cu sufixul –eşte au, in general, un corespondent adjectival în –esc,
de unde şi posibilitatea de a forma aceste adverbe prin schimbarea de sufix
(voinicesc- voiniceşte, românesc- româneşte). Puţine adverbe formate cu –eşte nu au
corespondent in- esc: istoriceşte, neghiobeşte, tehniceşte.
Unele adverbe împrumutate pot fi nalizare ca având baze adjectivale:
actualmente, socialmente.

Treceri înspre clasa adjectivului.

Clasa adjectivelor se îmbogăţeşte continuu pe seama cuvintelor aparţinând
altor clase gramaticale sau chiar pe baza unor afixe independente.

Adjective provenite din substantive

Adjectivele se formează de la substantive prin următoarele procedee:
- cel mai frecvent, prin derivarea cu sufixe; numeroase sufixe ca –al, -ar, -aş, -at,
-esc, -eţ, -ist, -iu, -os etc. formează adjective de la substantive: cameral, şcolar,
mărginaş, moăat, vulturesc, mălăieţ, troţchist, cenuşiu, botos.
- prin compunere cu un substantiv (cuminte, verde-praz, galben-pai, roşu-
carmin);
- prin conversiune (bărbat: câini mai bârbaţi, savant: femeiesavantă)
- prin trunchiere: o fată lesbi, o revistă porno, produse bio, mălai extra)
 Adjective provenite din verbe

Adjectivele se formează de la forme verbale prin conversiune sau prin derivare.

Mai frecventă este cnversiunea participiului şi mai rară a gerunziului. Cu excepţia
participiilor unor verbe ntranzitive, unele neergativr, care nu se pot adjectiviza,
precum a depinde (#copii depinşi de mame), a înota (# sportiv înotat) a lătra (căţel
lătrat) a miuna ( pisoi mieunat) participiul se caracterizează prin asocierea trăsăturilor
adjectivale şi verbale.
Numărul adjectivelor provenite din gerunziu este destul de restrâns ( mâncare
aburindă, valori crescânde, coşuri fumegânde, persoană suferindă, poziţie sezândă
etc.)
Numeroase sunt adjectivele formate de la verbe prin derivare cu sufixe (-tor,
-bil, -ăreţ, -ant, etc. grăitor, durabil, băgăreţ, poetizant), cele mai numeroase fiind în –
tor.

Adjective provenite din adverbe

Se adjectivează câteva adverbe: anume, asemenea, aşa, gata, precum şi
numeroase locuţiuni adverbiale culte: acord de facto, comentariu in extenso,
fecundare in vitro.

Adjectivizarea unor prefixe sau prefixoide

Foarte actuală, in special în limbajul colocvial, este folosirea cu valoare de
adjectiv a unor prefixe sau prefixoide: petrecere super sau a unor compuse formate
din aceste elemente: tehnică audio-video, eveniment euro-radio.

Locuţiuni adjectivale
Locuţiunile adjectivale sunt grupuri de cuvinte cu sens unitar care funcţionează
global ca un adjectiv, exprimând calitatea sau aparteneţa la o categorie a obiectelor
denumite de substantiv.
Componenţa locuţiunilor adjectivale este foarte variată. Cel mai adesea avem a
face cu un grup nominal prepoziţional simplu sau dezvoltat ( de seamă, de geniu, de
treabă, de nimic, din alea, ca aceea, de prost gust, în toate minţile, cu frica lui
Dumnezeu, în floarea vârstei, cu nasul pe sus, la locul lui, în doi peri, fel de) un grup
adverbial ( de bine), un grup interjecţional ( ca vai de lume, ca vai de el) sau o
expresie frazeologică verbală ( cum trebuie, nu ştiu cum, de doamne-ajută, lasă-mă să
te las).
Majoritatea locuţiunilor adjectivale se comportă ca adjectivele invariabile:
răspuns(uri) cu cap şi coadă, fel de fel de lucruri.
Locuţiunile adjectivale care au în componenţa lor un adjectiv centru de grup
sintactic sau care funcţionează ca participii ale unor locuţiuni verbale sunt variabile
după gem, număr şi caz: bătut/bătută/bătută în cap, dat/dată/ daţi/ date/ dracului, ( a
bate la/ în cap, a da dracului): Persoanele mai slabe de inger trebuie protejate.
 Funcţii sintactice
Atribut adjectival: I- am dat un creion copilului inteligent.
Rochia roz mi-a plăcut.
Nume predicativ: Copilul e deştept.
Ea a devenit mai palida.
Predicativ suplimentar: Îl credeam deătept. O vedeam veselă.
Complement de cauză: De deştept ce era toţi il invidiau.
De neatent ce era, a greşit.
Complement circ. de timp: De mic fusese respectuos.
De tânar era responsabil.
Compl. Circ de relaţie: De bun e bun. De frumoasă e frumoasă.