LRC Curs nr.
Curs nr.4 Dintre adjectivele calificante, există câteva cu topică
14.03.2006
Clasa adjectivului – continuare
Eterogenitatea ca flexiune
- adjectivele de provenienţă pronominală au flexiune
asemănătoare pronumelui
- adjectivele propriu-zise sunt şi ele eterogene ca
flexiune
Eterogenitatea semantică şi funcţională – avem 2
categorii de adjective:
1. adjective pronominale, care au funcţie de
determinare şi cuantificare în cadrul grupului nominal.
- funcţie de determinare au adjectivele (a)
demonstrative şi (b) posesive. Funcţia de determinare
este funcţia de restrângere a clasei de indivizi la unul
sau mai mulţi cunoscuţi de locutor. Este asemănătoare
funcţiei pe care o îndeplineşte articolul (restrângerea
clasei de referenţi). Ex: acest / acel / celălalt / acelaşi
copil – asigură funcţia de restrângere apropiat /
îndepărtat / identic. Adjectivele posesive (caietul meu)
stabilesc o relaţie de posesie cu locutorul sau (caietul
tău) cu interlocutorul.
- funcţia de cuantificare este realizată de adjectivele
nehotărâte, negative şi de numerale. Această funcţie e
o restrângere numerică. Cuantificatorii sunt:
 universali - toţi, fiecare,
oricare (o extindere la toţi indivizii desemnaţi de
substantiv)
 existenţiali – un elev,
câţiva / unii elevi
2. adjective nonpronominale – se împart în două
categorii:
a. clasa adjectivelor calificante / apreciative / evaluative
- îndeplinesc o funcţie predicativă în sens semantic,
adică exprimă proprietăţi permanente sau temporare
ale indivizilor / entităţilor Ex: elev frumos
b. clasa adjectivelor categorizante – au o funcţie
restrictivă, au rol de restrângere a referinţei la o
subclasă a acesteia. Ex: o substanţă chimică, o lucrare
lingvistică, urs polar
- funcţia predicativă este îndeplinită numai de centrul
substantival şi de adjectivul categorizant.
Ex: acesta este un urs polar
Ex: lucrarea asta este chomskiană (lucrare chomskiană
= predicaţie semantică). Semantica acestui adjectiv
este de restrângere a entităţii indicate de subiect.
Există teste de diferenţiere a celor două funcţii:
- adjective evaluative acceptă:
(a) testul gradării – mai inteligent, mai slab
(b) antepunerea şi articularea adjectivului în
antepunere – frumosul student
(c) suportă tiparul de construcţie – nesuferitul de
profesor (se produce o modificare de roluri gramatice,
dar la origine adjectivul este calificativ. Adjectivele
categorizante nu suportă acest tipar - *polarul de urs,
*chomskiana de lucrare.
(d) testul izolării – profesorul, nesuferit cum era, a făcut
scandal. Adjectivele categorizante nu suportă acest test
pentru că ele modifică referinţa - *lucrarea, chomskiană
cum era, … Îl suportă doar dacă se produce o
alunecare spre clasa adjectivelor calificante. Ex:
bucureştean este un adjectiv de tip categorizant. Dar în
construcţia: atitudinea ei este mai bucureşteană decât a
altora, adjectivul bucureşteană alunecă şi îşi schimbă
uşor sensul.
Adjectivul inteligent este calificativ, dar poate fi utilizat şi
ca adjectiv categorizant.
Ex: Am ales pentru acest concurs numai studenţi
inteligenţi.
- teste pentru adjectivele categorizante:
(a) nu suportă testul gradării, nu suportă antepunerea,
nu suportă tiparul sintactic: substan-tivizare + de
(b) suportă testul identificării prin restrictivul numai.
Ex: Mă interesează numai lucrările lingvistice
chomskiene
Ex: Am ales numai studenţi inteligenţi
Adjectivul pronominal nehotărât oarecare, în
postpunere, este utilizat calificant
Ex: Este un student oarecare.
Din punct de vedere semantic, calificantele modifică
referentul, sunt o trăsătură suplimentară a referentului.
Adjectivele categorizante modifică referinţa,
restrângând-o la o subclasă a acesteia.
Tipul de procurare a referinţei
Cele mai multe adjective sunt pline referenţial (ex:
roşu). Există o clasă restrânsă de adjective cu utilizare
anaforică sau deictică (îşi procură referinţa din
contextul gramatical)
- adjective anaforice: asemenea, aşa, astfel încât
Ex: A dus o viaţă chinuită. O asemenea viaţă l-a marcat
profund.
- adjective deictice: adjectivul propriu şi adjectivul
personal
Ex: Mi-am bătut joc de însuşirile proprii / personale
Eterogenitatea ca topică
a. există o clasă de adjective care au topică fixă
- topică fixă în antepoziţie: intră aici cele mai multe
dintre adjective pronominale
- topică fixă în postpoziţie: adjectivele categorizante
- în afară de modalizare, şi adjectivele se pot nega ca
fixă, dar nu multe – adjectivele din fondul vechi:
ditamai, cogeamite. În cazul lor, restricţia nu e numai de
topică, ci şi de articulare (cer obligatoriu articularea
centrului substantival – ditamai omul)
Adjectivele bietul, săracul – în antepoziţie primesc
obligatoriu articol.
Observaţie: limba română, spre deosebire de franceză,
are puţine adjective care îşi schimbă sensul în funcţie
de poziţie. Comparaţi: săracul om vs. om sărac
b. adjective cu topică liberă – în special în cadrul clasei
calificantelor
- ca topică sintactică / obiectivă / nonstilistică, deci
topica neutră, adjectivele calificante apar în postpoziţie.
Ele se pot schimba aşezarea în antepunere
libertatea de topică.
- în antepoziţie, topica este marcată fie fără schimbarea
ierarhiilor sintactice (mândru ciobănel), fie prin
schimbarea ierarhiilor sintactice (nesuferitul de
profesor, ingratul de copil). Acest tipar există în toate
limbile romanice, şi poate fi:
tipar de invectivă:
nesuferitul de profesor
tipar cu o funcţie stilistică
de apreciere de tip subiectiv: săracul de el
Natura dublă a adjectivelor, exceptând adjectivele
pronominale
Toate adjectivele calificante, prin particularitatea lor
semantică de a avea o funcţie predicativă (de a
exprima proprietăţi ale entităţilor), se apropie de verbele
de stare între temător şi se teme nu este o diferenţă
esenţială. Alt ex: este vecin cu Ion (vecin = predicaţie
exprimată adjectival) vs. se învecinează cu Ion
(predicaţie exprimată verbal). Prin urmare, adjectivele
calificante au dublă natură: (a) adjectivală şi (b) au
particularităţi de tip „verbal” / predicaţie. Urmările
acestei naturi duble sunt de natură sintactică. În plan
sintactic, sunt multe particularităţi comune între adjectiv
şi verb:
a. adjectivul, ca şi verbul, cere complement şi impune
complementelor restricţie de formă, de caz, de
prepoziţie şi de conjuncţie.
Ex: asemănător, util – cer un complement căruia îi
impun D
Ex: gelos (pe), supărat (pe), avid (de), capabil (de),
sătul (de) – cer complement şi impun complementului o
restricţie prepoziţională
Ex: curioasă dacă (restricţie conjuncţională) – curioasă
cere o propoziţie care înseamnă transpunerea
interogaţiei totale în vorbire indirectă
Ex: bucuroasă că m-a întâlnit (întâlnit = adjectiv de tip
factiv, adică urmează o realitate, întâlnirea s-a produs)
vs. bucuroasă să mă întâlnească (apare o nonaserţiune
– o posibilitate)
Ex: adjectivul capabil - suportă numai conjuncţia să
b. adjectivele, ca şi verbele, pot intra în construcţii
reflexive şi reciproce
Ex: severă cu sine, sigură pe sine, suficientă sieşi,
indiferentă sieşi – sunt adjective care participă la
structuri reflexive. Sunt adjective cu doi actanţi, două
argumente şi pot accepta identitatea referenţială a
primului şi a celui de-al doilea argument. Aceste
adjective pot să apară şi în structuri nonreflexive –
severă cu cei din jur
Există şi adjective care apar în construcţii reciproce.
Avem două situaţii:
adjective cu reciprocitate
inerentă / matricială (tipul antagonic)
Ex: vecin, egal (dacă A e vecin cu B, atunci şi B e vecin
cu A). Avem şi verbe cu trăsătura asta: a colabora, a
coincide, a se învecina. Reflexul sintactic al acestor
particularităţi semantice este că cel de-al doilea
argument apare fie în poziţia complementului, fie în
poziţia subiectului.
adjective cu reciprocitate
contextuală / dobândită (numai în unele contexte apare
trăsătura reciprocităţii
Ex: sever (X şi Y sunt severi unul cu altul)
Ex: atent (X şi Y sunt atenţi unul la altul)
Ex: sătui unul de altul, cunoscuţi unul cu altul, dragi
unul altuia.
Spre deosebire de verb, care cere prezenţa obligatorie
a unui morfem reflexiv ca marcă reciprocă ( se laudă
unul pe altul) iar locuţiunea unul pe celălalt este
facultativă (dezambiguizatoare uneori), în cazul
adjectivului reflexivul nu poate apărea locuţiunea
pronominală devine obligatorie pentru marcarea
sensului reciproc.
Natura dublă a adjectivului
Sunt clase întregi care prezintă particularităţi şi ale altor
clase. Trăsăturile de tip verbal nu sunt morfologice; ele
privesc semantica şi sintaxa.
- din punct de vedere semantic, adjectivul şi verbul se
aseamănă prin funcţia predicativă comună a
adjectivului şi a verbului (adjectivul exprimă predicaţii
de stare, verbele exprimă predicaţii de stare şi de
acţiune) Ex: bolnav – se îmbolnăveşte.
- din punct de vedere sintactic, adjectivul ca şi verbul se
poate modaliza
Ex: poate că a venit (o modalizare epistemică de
posibilitate) vs. poate neinteresantă
Ex: sigur că va ploua (modalizare epistemică de
certitudine) vs. sigur frumoasă
Concluzie - ceea ce leagă această clasă a adjectivului,
verbele extrem de eterogenă funcţional şi flexionar, este
Ex: o carte nu frumoasă, foarte frumoasă realizarea acordului. Exceptând adjectivele invariabile,
- adjectivele se pot aproxima ca şi verbele toate celelalte adjective prezintă acordul cu nucleul
Ex: oarecum / în oarecare măsură interesantă, cam substantival limitele părţilor de vorbire nu sunt atât de
bolnavă rigide cât am crede.
Clasa adverbului
Există unele adjective care prezintă particularităţi ale
mai multor părţi de vorbire (se află, ca tip de trăsături, la Este o clasă reziduală (intră aici tot ce nu intră în alte
interferenţa mai multor clase). Ex: adjectivele cantitative clase) şi extrem de eterogenă.
mulţi, puţini – au fost calificate diferit în gramatici. În Eterogenitatea sintactică – avem următoarele subclase:
Gramatica Academiei (1963) au fost calificate drept
adjective propriu-zise cu 5 forme (cea de-a cincea a. adverbe care funcţionează numai ca termeni
formă era multor, puţinor), în Cursul catedrei şi în subordonaţi dar nu simultan şi adverbe care
Gramatica Academiei (2006) ele sunt trecute în funcţionează ca termeni subordonaţi şi ca termeni
categoria adjectivelor pronominale nehotărâte, iar Iorgu regenţi.
Iordan le cataloga drept numerale cu valoare Ex: citeşte frumos (frumos nu guvernează grupuri
adjectivală. sintactice)
Ex: alături de, aproape de, concomitent cu, aidoma lor,
1. particularităţi de tip numeral – flexiunea. Ele prezintă asemenea lor – adverbe care guvernează grupuri
şi o flexiune analitică pentru G / D (ca numeralele). Ex: sintactice, atrăgându-şi complemente, impunând o
dorinţa a 5 copii / dau la 5 copii vs. dorinţa a mulţi restricţie prepoziţională sau cazuală.
copii / dau la mulţi copii.
2. particularităţi de adjective pronominale: b. clasa adverbelor prepoziţionale – care domină
- prezenţa tiparului de flexiune sintetică cu o desinenţă sintactic o întreagă propoziţie / frază şi care sunt legate
specific pronominală (plecarea multor copii) conjuncţional de propoziţia pe care o domină. Ex.
- semantica de tip pronominal: ele funcţionează negreşit că
anaforic ca toate pronumele ( În clasă erau studenţi.
Mulţi nu scriau), sau cataforic (Mulţi dintre studenţi nu c. adverbe echivalente de frază – se utilizează în
scriau). Semnificaţia lor se constituie din semnificaţia dialog. Unele apar în utilizările neutre stilistic ( ba nu,
sursei referenţiale şi dintr-o semnificaţie proprie (de tip dimpotrivă), altele sunt emfatice (cu siguranţă).
cantitativ) Adverbele echivalente de frază au o utilizare anaforică
3. particularităţi de adjective propriu-zise (cum le transfrastică (îşi obţin informaţia prin trimitere la o
încadrase Mioara Avram) – sunt adjective care acceptă replică anterioară). Ba nu, dimpotrivă – aduc şi propria
gradarea (foarte mulţi, cei mai mulţi dintre ei) informaţie.
Concluzie: de fapt, ele sunt cuvinte care au d. clasa adverbelor relative - pot să aibă utilizare
particularităţi din toate cele 3 clase. Orice modificare anaforică sau variabilă
este o chestiune de decizie: luarea în seamă a unor anaforică: de bolnavă cum era (de: adverbial relativ
particularităţi şi neglijarea celorlalte dificultatea de a le anaforic; sursa referenţială este adjunctul
încadra într-o anumită clasă. variabilă: Cum ai procedat? (informaţia se obţine din
replica de răspuns)
Treceri dinspre şi înspre clasa adjectivului Ex: Nu ştiu cum ai procedat. (utilizare variabilă, provine
dintr-un interogativ în trecerea în vorbirea indirectă)
Clasa adjectivului e foarte deschisă / eterogenă, Ex: Nu ştiu cum trebuia să procedez. (cum – nu se
rezultând numeroase treceri. Aceste treceri sunt mai încadrează în subordonarea pe care o introduce, ci în
frecvente de la adjectivul calificant şi cel cantitativ spre subordonata subordonatei)
adverbe . Limba română prezintă omonimia adjectiv
calificativ – adverb de mod. Ex: exerciţiu corect – scrie
corect, mulţi elevi – citeşte mult.
În ansamblul limbii române, procedeul conversiunii este
limitat. Cu toate acestea, relaţia dintre adjectiv şi
adverbul de mod este de tip conversiune. În engleză şi
franceză, fenomenul conversiunii este mult mai
accentuat. Din punctul de vedere al limbii române
contemporane, ponderea acestui procedeu este mult
limitată. Şi unele adjective participiale se pot
adverbializa, graţie naturii lor adjectivale. Ex: ea
vorbeşte şoptit / răguşit / ascuţit / apăsat / nuanţat.
Migrări dinspre clasa adjectivului
- adesea, adjectivele se substantivizează prin mărcile
de substantivizare (articol hotărât, nehotărât, articol
demonstrativ – cel bun).
- în tiparul sintactic imbecilul de profesor se produce
substantivizarea.
- în afara articolului, rolul de operator de substantivizare
poate să revină unor afixe specifice substantivului
există afixe comune între
substantiv şi adjectiv (case frumoase, copii frumoşi)
există afixe specifice:
afixul de neutru –uri, care nu apare niciodată la
adjectiv. Utilizat cu radical adjectival, duce la
substantivizare (bunuri materiale)
- alt clasificator pentru substantivizare este afixul
substantival o de la vocativ, care e prezent doar la
substantiv. Afixul e este prezent şi la substantiv şi la
adjectiv (iubite / cinstite prietene) Dacă afixul o apare şi
la adjectiv substantivizare (bruneto, proasto,
cârlionţato, iubito). Această marcă de substantivizare a
permis într-un fel menţinerea acestui afix. La
substantive, acest afix a devenit peiorativ (fato), dar e
lipsit total de valoare peiorativă când e folosit ca
substantivant al adjectivului (divino, frumoaso). În cazul
lui –uri, rolul suplimentar de marcă de substantivizare îi
creşte importanţa în sistemul desinenţelor de plural în
limba română.
Substantivizarea se face exclusiv sintactic, fără nici o
marcă morfologică.
Ex: ştie vrute şi nevrute (participiu adjectival)
Ex: a făcut numai rele (aşezarea lui rele într-o poziţie
specifică substantivului şi imposibilă adjectivului)
Migrări înspre clasa adjectivului
- adverbe care devin adjective ( bărbat bine) +
conversiuni accidentale (înălţime susă, stele suse – la
Nichita Stănescu, o problemă „altfelă” – la Paul Goma)
- adjectivarea substantivului (Fii bărbată, Zoe!). În
poziţia numelui predicativ, alunecarea înspre clasa
adjectivului este foarte frecventă (Mai mamă decât
Fecioara Maria nu a existat)
- supinul se poate şi el adjectiva în tipare de nume
predicativ (El este mai de plâns decât alţii. Situaţie mai
de condamnat decât în alte dăţi).