Facultatea de Științe și Litere „Petru Maior”

Morfosintaxa.
Concepte de bază
(4 ore curs; 4 ore seminar)

CS. Sintaxa: aspecte controversate, III RE

Conf. univ. dr. Luminița CHIOREAN

Pentru uz intern
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Morfosintaxa. Generalități
• Gramatica claselor lexico-gramaticale din următoarele perspective:

• flexionară – categorizatorii specifici fiecărei clase, structura flexionară internă a

cuvintelor flexibile, mărcile flexionare, clasele de flexiune// clase neflexibile

• sintactică – disponibilitatea cuvintelor aparținând diferitelor clase de a genera/

proiecta grupuri sintactice; trăsăturile de combinare ale fiecărei clase; structura
internă a fiecărui grup; poziția sintactică în care se inserează grupul în structura altor
grupuri

• semantică – implicațiile gramaticale semnificative ale diverselor funcții și distincții

semantice; funcțiile semantice ale pozițiilor sintactice
 I. Concepte morfologice de bază
1. Morfologia =flexiune, adică păstrarea (neflexibile) sau modificarea formei unui cuvânt
(flexibile) pentru a exprima diverse valori/ categorii gramaticale
• Ex. categorii gramaticale: gen, nr, caz = subst.; pers., nr., caz=pron., mod, timp, pers., nr.=vb. ș.a.
2. Clase lexico-gramaticale=clase de cuvinte/ vocabular care au în comun trăsături semantice
(denumesc substantiv sau exprimă celelalte părți de vorbire), sintactice(posibilități
combinatorii) și flexionare (=categorizatori), trăsături esențiale în configurarea clasei. Notă.
Neflexibile=semantice (modul, timpul, locul...) și sintactice (circumstanța verbului)
• Există clase lexico-gramaticale deschise (subst., adj., vb., adv.) vs închise (prep.,conj.,art.,pron., nr.)
• Notă. Prepoziția poate migra în categoria claselor lex-gram. deschise, odată ce primește termeni din clasa adverbului/
prin conversiune)
• Există clase eminamente lexicale (subst., adj., nr., vb., adv.) vs funcționale (art.,, pierderea” autonomiei
lexicale gramaticalizarea) vs mixte (prep. lexicale și prep. funcționale = delexicalizate)
3. Categorii gramaticale (categorizatori)=semnificații/ valori gramaticale care își găsesc o
marcare flexionară repetabilă pentru o clasă de cuvinte (prin intermediul morfemelor
gramaticale, în special ale predicativității)
• Ex. valorile de „condițional-optativ” (condiție și/sau opțiune), „viitor” pentru verb (axa temporală de
posterioritate: perspectiva) ș.a.
4. Paradigma flexionară =ansamblul formelor pe care același cuvânt le poate primi în flexiune.
• Există forme distincte sau forme omonime
5. Alte modalități de clasificare a vocabularului
5.1. După trăsături flexionare: clase variabile (cu flexiune de tip nominal sau verbal) și
invariabile (fără flexiuneneflexibile)
5.2. După trăsături sintactice comune: clasa conectorilor = asigură coeziunea
grupurilor sintactice și ierarhizarea constituenților în cadrul acestora (ex. prep., conj.,
unele pronume, adj. și adv. - relative, art.- unele utilizări.,
respectiv clasa complementizatorilor (că, să, dacă)=
conectorii conjuncționali care servesc la introducerea propozițiilor completive (CD,
Csec, CPrep), SB și PR.
5.3. După trăsături semantice comune: clasa cantitativelor (nr., pron. și adj. pron.
nehotărâte sau indefinite, adj pr.-zise cu sens cantitativ, unele subst. colective)
5.4. După criteriul semantico-pragmatic=modul de procurare a referinței. Se disting:
- clasa anaforicelor = lipsa unei referințe proprii și împrumutul ei de la o altă sursă
referenţială prezentă în contextul lingvistic;
- clasa deicticelor = își procură referința tot contextual, dar din contextul situațional
(din situația de comunicare)
- Inventar comun.
6. Marca gramaticală=orice element din planul expresiei (al formei cuvântului) asociat în mod constant
cu o anumită semnificație gramaticală și servind la recunoașterea acesteia.
• marcare specifică flexiunii: desinențe, articol, sufixe gramaticale
• mărci specifice diferitelor clase flexionare: subst.=gen fix, nr, caz ș.a.
• marcare specifică funcțiilor sintactice: caz (desinență, art.); CD („pe” morfem intraacuzatival) vs. A.subst. prep.
(modificatorul „de”)
Marcarea flexionară:
• de tip sintetic: alipirea unui afix gramatical legat (a unui flectiv) sau simultan a mai multor afixe la
radicalul cuvântului (flor-i-le, invent-a-se-ră-m). Notă. Flectivul zero (tren, merg)
• de tip analitic: prin mărci/ morfeme libere, nelegate de radical, antepuse acestuia (unui copil, lui
Emil, am cântat, aș fi citit, să citesc).Gramaticalizarea = proces complex și de lungă durată care
presupune modificări de statut al cuvântului/ al lexemului de origine, mergând în următoarele
direcții:
• semantică: are loc o pierdere a autonomiei lexicale a cuvântului de origine, prin abstractizare și și specializare
pentru valori gramaticale (ex. vb. aux)
• fonetică: are loc o îndepărtare totală sau parțială de la forma cuvântului de bază (ex. aș cânta – o să cânt)
• sintactică: are loc o îndepărtare de la sintaxa cuvântului de bază, prin pierderea posibilităților de combinare
originare și restrângerea acestora la un context (ex. pierderea tranzitivității vb. „a avea” prin forma aux.
„am”...din perf. compus).Notă. Forma gramaticalizată pierde capacitatea de a forma grup sintactic, deci de a-și
atrage subordonați și a le impune restricţii de caz și de roluri tematice.
• de tip mixt: mărci sintetice la verb (inf.=flectiv discontinuu întrerupt: marca proclitică „a” +....-a/-ea/-
e/-i/-î suf. gramaticale, inf), subst. (G=marca proclitică al/a.. +-MDH -lui, -ei...: al elevei)
• alternanțe fonetice : vocalice, consonantice (în radical)
7. Analiza morfematică: se aplică cuvintelor flexibile; segmentare: radical +
flectiv; morfeme lexicale (în R) și morfeme gramaticale (în F)
8. Clase de flexiune – declinarea, conjugarea
9. Cazuri de neregularitate: verbe neregulate – reduplicare (radical: d-/dăd-; st-
stăt-; formele supletive: a fi - sunt, este, eram, fusesem...)
10. Clase intermediare
- Morfeme libere / mobile și clitice (pronominale: îl, -l, adjectival-posesive: tat-su)
- Semiadverbele (și, chiar, doar...)
- Formele verbale non-finite (infinitiv, gerunziu, supin, participiu)
11. Trecerea de la o clasă lexico-gramaticală la alta
- Procedeul derivării: progresivă: sufixe, prefixe, derivare parasintetică (sufixe și prefixe) vs
regresivă (prin eliminarea unui sufix: subst. „auz” (cuvânt de bază: verbul „ a auzi” prin
eliminarea sufixului infinitival); „văz” (cuvânt de bază: participiul „văzut” , prin eliminarea
sufixului participial)
- Procedeul conversiunii
 II. Concepte sintactice de bază
• Sintaxa=studiază combinarea cuvintelor în grupuri de cuvinte și în propoziții, după reguli specifice fiecărei limbi, reguli care variază de la o clasă
lexico-gramaticală la alta, iar, în cadrul aceleiași clase, de la o subclasă la alta.
• Unități sintactice
1. Valențele de combinare sintactică a cuvântului. Într-un context unele valențe sunt saturate/ lexicalizate/ exprimate, în timp ce altele rămân
nesaturate/ neexprimate. Cf. Logica întrebărilor (tabel)
2. Grupul sintactic, concept fundamental al sintaxei moderne, reprezintă o proiecție a unui cap lexical*/ centru de grup, realizată pe baza
actualizării disponibilităților combinatorii ale centrului. *Ex. capuri funcționale: Complementizator. Determinant. Flexiune.
Grupul sintactic se caracterizează prin coeziune sintactică (restricții de caz și prep.) și sintactico-semantică (roluri tematice), asigurată prin restricții
de formă gramaticală impuse de centru (regim cazual, regim prepozițional, restricții de acord sau de topică), uneori și prin restricții impuse de
componente, unele asupra altora (în GV, de ex., S impune centrului verbal restricții de acord) sau constrângeri semantice impuse de centrul de
grup subordonaților (ex. atribuirea de roluri tematice) Roluri semantice sau tematice**
În grupurile sintactice, centrul sau capul lexical: a) selectează categoria sintactică a subordonaților; b) impune interpretarea semantică a acestora;
c) atribuie roluri tematice
2.1. GV/ GAdj./ GAdv/ GN = tipare structurante. Notă. Nu: GInterj/ Gprep !!!
2.2. Analiza / sintaxa modernă (ex. Ion scrie nuvele. [GV[GN[Ion] S scrie Centru [GN nuvele]CD]
2.3. Grupuri monomembru (Ex. Lumini! Motor!) vs complexe (Ion scrie nuvele.)
2.4. Structura și ierarhia internă a grupurilor
2.4.1. Complemente (obligativitate semantico-sintactică: subiect, Cd, Ci); restricții de formă, restricții de roluri tematice) vs
Adjuncți (termini subordonați)
2.4.2.Grup sintactic cu centru nominal
2.4.3.Nominalizarea = operația sintactico-morfologică de convertire a unui GV (citire, scriere = inf. lung=subst) sau GAdj
(tristețe, veselie) într-un GN, cu toate modificările morfologice și sintactice pe care le antrenează această convertire (derivare progresivă și/sau
regresivă, conversiune). GN obținute prin nominalizare=trăsături duale (plecarea lui Emil (Compl) în tabără (Modif)
Plecarea lui Emil (Complementizator=AsG) în tabără (Modificator=Asprep) s-a petrecut ieri (Modif=Cct).
3. Propoziția: finită și non-finită
Ion scrie Ion

nuvele scrie

nuvele

Ion scrie nuvele.

GN1 [Ion/S] GV1[scrie nuvele]

GN2 [nuvele/Cd]
4. Roluri semantice (sau tematice)*
• „Decriptarea” sistemului limbii prezenţa şi funcţionarea limbii în comunicare prin unităţi comunicative (enunţuri)
 sintaxa=componentă fundamentală a limbajului uman: limbile naturale surprind relaţiile dintre evenimente şi
semnificaţii venite dinspre constituenţii implicaţi în mesaj.
• Constituenţii sunt părţi de propoziţie, a căror informaţie se actualizează prin părţile de vorbire - expresii lingvistice
care aparţin claselor lexico-gramaticale, în gramaticile tradiţionale, definite noţional, iar, în cele moderne,
morfosintactic, unităţile numindu-se categorii lexicale.
• În descrierea sintactică se operează cu categoriile: Nominal, Verbal, Adj, Adv, Prep, Interj, Conj sau Comp.
• În funcţie de particularităţile semantico-sintactice ale clasei de referinţă, categoriile lexicale au calitatea de predicate
logico-semantice , de argumente sau de modificatori.
• Predicate logico-semantice: operatori care atribuie proprietăți/ funcţii unor argumente sau stabilesc relaţii între
ele, constituindu-se în centre care generează secvenţe organizate de constituenți; prototipic: Verbal, Prep
(purtătoare de informaţie semantică) şi unele Interj.
• Argumente : prototipic, nominalele.
• Modificatori : prototipic, Adj şi Adv.
• Între predicate şi argumentele lor se stabilesc relaţii sintactice, în virtutea cărora constituenții îndeplinesc un rol
semantic.
• Roluri semantice sau tematice:
• exprimă funcţii semantice atribuite de un predicat semantic (operator) argumentelor sale;
• sunt îndeplinite de un GN;
• depind de semantica expresiei lingvistice care funcţionează ca predicat;
• asigură coeziunea semantică a sintagmei/ grupului sintagmatic.
 Rol semantic Descriere
Agent argument „instigator”al acţiunii; simultan [+Animat] şi [+Control]- intenţionalitate (ex.subiect; compl.de agent)

Pacient Atribuit obiectului afectat de acţiune sau rezultat din acţiune; specific: schimbarea de stare; [+Animat]

Rezultat sau Rezultativ entitate ce rezultă în urma consumării evenimentului

Comitativ entitate asociată Agentului; [+Sociativ] (C circ sociativ)
Temă obiecte afectate în sens larg de acţiunea exprimată prin predicat; specific: schimbarea de posesie sau de
localizare; se combină cu rolul de Agent sau de Pacient

Destinatar Transferul unei entităţi şi uneori şi schimbarea de posesie

Cauzal sau Forţă provoacă direct, nemediat , înfăptuirea unui eveniment; [- Control]

Instrument(al) entitate folosită de Agent pentru a înfăptui acţiunea

Experimentator percepe sau simte ceva; [+Animat]
Stimul declanşează percepţia/ senzaţia
Posesor Entitate care deţine ceva [(in)alienabil]
Cauzal sau Forţă provoacă direct, nemediat , înfăptuirea unui eveniment; [- Control]
Beneficiar Entitate animată ce primeşte sau obţine ceva spre folosul său

Onomasiv nume sau poreclă a unui obiect animat sau inanimat

Elementiv entitate activă inanimată, producătoare de acţiuni (de obicei, naturale, stihiale)
 Rol semantic Descriere

Descriptiv sau Atributiv entitate purtătoare a însuşirii exprimate de predicat

Obiect obiect inanimat al acţiunii, stării sau relaţiei

Roluri circumstanţiale

Ţintă asociat cu entităţi abstracte ce pot primi şi rolul de Locativ

Locativ precizează plasarea în spaţiu a Temei
Sursă sursă locativă sau temporală; punctul de plecare al unui eveniment, reperul

Parcurs traseul
Măsură sau evaluarea măsurii în care se realizează evenimentul
Cantitativ

Modal sau Calitativ evaluarea modalității în care se realizează evenimentul

Perceptiv obiectele acţiunii sau stării fiziologice [+Animat] şi [- Animat]

Compozit material, component al unui obiect
Mediativ entitate “mijlocitoare”, mediatoare
 Corespondenţe:
roluri specifice unui predicat – roluri tematice şi macro-roluri
acţiune cogniţie percepţie emoţie

Agent Experimentator Destinatar Stimul Temă Pacient Rezultat

care scrie care gândeşte care aude care care cui i se care e care e plăcut care e care e desenat
iubeşte cuvine văzut urmărit

care care crede care vede care urăşte căruia îi revine care e care e mutat care e care e scris
aleargă auzit răpus

care care ştie care pare căruia îi care e care e care e

cerne cumva place admirat schimbat osândit

care zice care bănuieşte căruia i se care tresare care e dat

pare
care vine care
presupune

ACTOR

AFECTAT
 6. Structuri de bază și structuri reorganizate
6.1. REORGANIZĂRI GRAMATICALIZATE:
6.1.1. Reorganizarea pasivă= convertirea verbelor tranzitive după schema:
- Verbul se intranzitivizează (pierde valența Ac+CD);
- GN-complement direct din structura activă trece în poziția subiectului pasiv;
- Verbul își atașează o marcă pasivă, fie operatorul*** a fi, fie morfemul se.
6.1.2. Reorganizarea impersonală=acționează complementar cu cea pasivă, modificând structurile personale intranzitive, convertite după
schema:
- Verbul se impersonalizează, pierzând valența de nominativ și capacitatea de combinare cu subiectul;
- verbul își atașează o marcă impersonală: morfemul se, asemănător semantic și sintactic morfemului se al pasivului.
6.1.3. Reorganizarea reciprocă vs organizarea reflexivă: spre deosebire de reflexivizare, care nu determină modificarea tiparului sintactic primar,
reciprocizarea modifică structura primară. Reorganizarea se face după schema:
- Două propoziții coordonate se comprimă într-una singură, obținută prin coordonarea celor două subiecte din P1 și P2 și prin suprimarea
verbului din P2;
- Verbul trece la plural;
- Apare un clitic reciproc, simplu sau dublant emfatic (sau cu rol dezambiguizator)printr-un GPron reciproc.
6.1.4. Reorganizarea posesivă: amalgamarea a două grupuri sintactice: un GV matricial și un GN aflat într-o poziție subordonată în structura GV,
amalgamare ce presupune avansarea Posesorului din GN drept clitic-posesor atașat verbului.
6.1.5. Avansări ale subiectului din subordonată în regentă: situația PS (predicativ suplimentar=APN). Ex. Emil consideră că Ana este inteligentă./
Emil o consideră pe Ana inteligentă. O consideră inteligentă.
6.1.6. Reorganizarea comparativă : în GAdj și GAdv, în relație și adj și adv care primesc mărci de intensitate și de comparație. Funcții sintactice în
construcții circumstanţiale!
6.2. REORGANIZĂRI ACCIDENTALE, IMPLICÂND ȘI DIVERSE TIPURI DE ELIPSĂ. Elipsa operatorului copulativ****. Ex. Emil mi-a răspuns și el este
exasperat. / L-a învățat pe Ion, ca să fie respectuos. Rezultă poziții nonmatriciale (PS sau APN)
• Exemplu/ 6.1.6. Reorganizarea comparativă
Îi bate ca pe hoții de cai. construcţia comparativă „ca pe hoții de cai”
are funcția de sintactică de circumstanțial comparativ prin reorganizarea
structurii de profunzime (ca și cum ai bate pe hoții de cai), dar în interiorul
construcției există funcții sintactice, precum: pe hoții=Cd/ subst.,
Ac1+prep intra-Ac „pe”; (de)cai=Asprep/subst, Ac3
• Exemplu/ 6.1.5. și 6.1.7. Reorganizări accidentale
(Si)Considerăm 1/că Ana(S) e inteligentă.2/ 1=PP; 2=CD 
contragere: O considerăm pe Ana inteligentă.
[Noi] considerăm

(pe ea) o pe Ana

(că este) inteligentă

 INVENTAR (… DESCHIS) AL OPERATORILOR ÎN LIMBA ROMÂNĂ
CONSTRUCŢII CU VERBAL (SUPORT VERBAL SAU PRONOMINAL/PV COMPUSE & PASIVIZARE) ŞI
CONSTRUCŢII PERIFRASTICE

Operatori modali: a putea

Operatori aspectuali: intrinsec-aspectuali: a începe, a continua

a conteni, a isprăvi, a înceta, a sfârşi, a termina
contextual-aspectuali: a ajunge la;
a apuca să; a sta să; a da să
a se apuca de; a se lăsa de;
a se opri din;
a se pune pe
Operatori pasivi: verbal: a fi
pronominal: “se” (reflexiv-pasiv)

Operatori eventivi: [+schimbare] a face (a deveni …) etc.

Operatori factitivi: [+cauzal] a face etc.

• Am ajuns la capătul puterilor. operator aspectual (predicație semantică:
epuizarea, sfârșeala, oboseala)
 predicație sintactică (logică): Agent
(semantica epuizării)
 predicație enunțiativă: verb (operator)
copulativ + NP/loc. adj. („epuizat, -ă”)
• Construcție reflexiv-pasivă: Prietenul meu s-a tuns (Agent 1: foarfeca-
devine Instrumental , Ag2: prin intermediul frizerului tunde)
• Construcție (reflexiv)-eventivă: Ea s-a îngrășat. (schimbarea: îngrășare,
corporal; agent inferențial, „în umbră”: static, hrană ș.a.)// Vinul s-a oțetit/
s-a făcut acru. (schimbarea: „oțetirea”/ „acreala”; agent inferențial, „în
umbra textului”: bacterii)
 INVENTAR (… DESCHIS) AL OPERATORILOR ÎN LIMBA
ROMÂNĂ CONSTRUCŢII CU NOMINAL (SUPORT NOMINAL, ADJECTIVAL, VERBAL/ NP & PS)
Operatori copulativi: a fi
a deveni
a părea
a însemna, a arăta, a reprezenta
a rămâne, a sta, a ieşi, a ajunge
a se face, a se preface
Onomasivi: a numi, a boteza, a desemna, a alege, a angaja, a face, a unge, a pune

Conotativi(Atributivi): verbe de percepţie (sentendi): a auzi, a simţi, a vedea;

verbe de cogniţie: a-şi aminti, a cunoaşte, a recunoaşte, a şti;
volitiv: a dori, a prefera, a vrea;
dubitativ: a bănui, a presupune, a suspecta;
verbe de direcţionare: a expedia, a trimite;
verbe de prezentare: a arăta, a expune, a prezenta;
verbe de observare: a observa, a remarca;
apreciativ: a analiza, a aprecia, a caracteriza, a cataloga, a considera, a estima,
a interpreta;
verbe de acceptare: a accepta, a admite, a primi;
factitiv: a face, a lăsa;
verbul a avea...
verbe copulative (cu excepţia lui a fi): a deveni...
verbe movendi (+ nominal, adj): merge, a alerga, a dansa etc.
 7. Funcția sintactică. Definiție, clasa de substituţie, inventar de funcții
7.1. Funcția sintactică: structuri matriciale vs structuri reorganizate
Funcții proprii GN: determinant (Det), cuantificator (Cuant), modificator (Modif), posesor (Pos)valori semantice semnificative
pentru GN: determinarea, cuantificarea, modificarea și posesia=Atribut (în GALR)
Modul de concepere. Funcția sintactică:
- se definește prin relații sintactice și semantico-sintactice față de centrul de grup;
- reprezintă, în plan paradigmatic, o clasă de substituție (=termeni substituibili în aceeași poziție sintactică),
- iar, în plan sintagmatic, un regent specific (manifestat prin distincții morfosintactice) și o restricție specifică (ex. forma cazuală,
topică, acord)
Exemplu: Funcția NP se caracterizează: - în plan sintagmatic=operator (vb) copulativ; relația ternară; prin restricția de formă, N; -
în plan paradigmatic, printr-o clasă de substituție cu mai mulți termeni, dintre care temenii definitorii sunt GAdj și GN fără
determinant.
Sub aspectul relațiilor semantico-sintactice specifice, funcția sintactică se definește, în raport cu un centru de grup, printr-un
anumit rol semantico-sintactic.
Exemple: NP exprimă o proprietate/ caracteristică a nominalului-subiect – El este inteligent.
Determinant (Det) atribuie grupului nominal interpretarea de entitate (cunoscută/ necunoscută) – Dau acestui elev.../
... cartea de poezii/ o carte
Modificator (Modif) „modifică” sau caracterizează semantic centrul nominal (carte interesantă/ apreciată...)
7.2. Modificări de inventar
• Clasa complementelor = S (complement „special” al vb); Cd și CSec; CI și CPrep; NP=complement predicativ; Cpos (Atr în D) și
CI; CPO și PS; CircComp și Circ Mod.
• Clasa circumstanțialelor: matriciale (obligatorii) non-matriciale
• S-a renunțat la atribut, înlocuit cu Det, Cuant, Modif, Pos
7.3. Tipuri de funcții
7.3.1. Clasa complementelor:
• Complemente matriciale = S, Cd, Csec, Ci, CPrep, NP, CPO și non-matriciale, apărute ca efect al reorganizărilor=CAg (reorg.
pasivă), CPos (reorg. posesivă), CircComp (reorg. comparativă);
• Complemente argumentale (cu citire care trimite la entitate) vs predicative (cu citire predicativă, care trimite la proprietate) vs
complemente circumstanțiale (cu semantică adverbială, exprimând timpul, cantitatea, sursa)
• Complemente angajate în structuri binare (CSec care cere coocurența Cd; CPos) vs complemente angajate în structuri ternare
(NP, CPO, PS sau APN)
7.3.2. Clasa circumstanțialelor:
• neintegrate sintactic (CircModalitate) – rol discursiv-pragmatic (certamente, natural...)
• izolate sau slab legate sintactic – circumstanțiale de relație/ condițional/ mod/cauză/scop...
• obținute prin reorganizare: CircOpoz, CircExc, CircCumul
• „logice” (CircCauză, CircScop, CircCond, CircConc
• situative: CircTimp, CircLoc
• procesuale: CircMod, CircCant, CircRel, CircInstr, CircSoc
7.3.3. Inventarul funcțiilor din GN:
• determinanții (rol de individualizare) – un, acest...
• cuantificatorii (rol cantitativ) – câțiva, cinci.... (denumire dată determinanților ce indică cantitatea prin care un nume e definit)
• modificatorii (modifică, precizează referința subst.) - susbt., adj...
• posesorul (în G)
7.4. Interpretarea predicatului:
• predicația semantico-sintactică (predicație semantică; predicție sintactico-logică) și enunțiativă
• predicat simplu vs complex (operatori aspectuali/modali...Cf slide 13)
 8. Aspecte discursiv-pragmatice
8.1. Dimensiunea discursiv-pragmatică a limbajului
• Nivelul discursiv al limbajului=tot ceea ce trece de limitele propoziției.
• Unitatea fundamentală a nivelului discursiv=enunțul;
• Succesiunea de enunțuri formează discursul sau textul.
• Enunțul= unitatea lingvistică (de comunicare) definită prin capacitatea de a transmite
un mesaj concret, dependent de context, care se referă în mod prototipic la realitatea
extralingvistică și realizează cel puțin un act de limbaj.
• Discursul=secvența de enunțuri între care există o anumită continuitate (coeziune și
coerență).
• Pragmatica lingvistică=studiază comunicarea din punctul de vedere al caracterului său
acțional (prin limbaj, vorbitorul face ceva, acționează – cu intenție – asupra lumii) și
interacțional (vorbitorul se poziționează în raport cu interlocutorul); într-un enunț se
identifică intenția comunicativă, actul de limbaj realizat, raportarea la context etc.
• Acte de limbaj=ceea ce vorbitorul face prin intermediul enunțării unor propoziții:
descrie stările de lucruri, informează asupra faptelor (aserțiune), cere informații despre
ele (interogație), cere schimbări ale realității (injoncțiune: ordin, rugăminte ...), se
angajează să producă schimbări (promisiune), își exprimă subiectivitatea , aprecierea
față de stările de lucru (felicitare, mulțumire...)
8.2. Relația dintre aspectele discursiv-pragmatice și cele gramaticale
a) Există categorii gramaticale al căror rol (principal sau secundar)este tocmai acela de a indica aspecte pragmatice; de aici, discursivizarea
prin:
• categoria persoanei (pron, vb) aparține deixisului (indicând participanții la comunicare) – coordonata personală;
• categoria modului și cea a timpului (flexiune verbală)realizează raportarea la intenția de comunicare (actul de limbaj) și la situație (au
rol deictic) –coordonata spațio-temporală, respectiv circumstanțială;
• categoria determinării (exprimată morfosintactic prin categoria determinanților)realizează integrarea enunțiativă și contribuie la
referențialitate – coordonata referențială (aparține dimensiunii socio-culturale)
b) În sintaxă, anumite poziții și construcții au un rol esențial în plan pragmatic:
• Predicatul enunțării se definește prin predicativitate, deci în funcție de a produce enunțuri autonome;
• Anumite construcţii (de pasivizare, impersonalizare), precum și un tip de circumstanțial de relație sunt legate de intenția pragmatică
de orientare a interesului asupra unora dintre componentele sintactice purtătoare de informație;
• Circumstanțialul de modalitate este legat de predicație, exprimă categoria semantico=pragmatică a modalității;
• Topica reflectă intenția discursivă de reliefare a unor constituenți sau necesitatea de a asigura continuitatea și progresia enunțurilor.
c) Unități din anumite (sub)clase lexico-gramaticale sunt specializate pentru funcții discursiv-pragmatice; de exemplu, adverbele și
pronumele demonstrative (aici, acum, acesta...) au rol deictic sau anaforic (de la concret la abstract vs cataforic: de la abstract la
concret); interjecțiile (hai, măi, păi) au rol de marcatori discursivi sau de conectori pragmatici; un anumit grup de adverbe și locuțiuni
adverbiale funcționează ca modalizatori, indicând atitudinea vorbitorului (desigur, musai, din păcate ...)
d) Unități din diferite (sub)clase lexico-gramaticale își schimbă statutul morfosintactic, devenind marcatori sau conectori pragmatici; de
exemplu, anumite adverbe și locuțiuni adverbiale se „pragmaticalizează”, dobândind rol de conectori (astfel, de fapt ...)
e) Elemente pragmatice (elemente suprasegmentale: intonație, accent, topică) intervin în interpretarea sintactico-semantică,
dezambiguizând anumite structuri (de exemplu, intonaţia – ca marcă a focalizării – diferențiază pozițiile de subiect și nume predicativ.
8.3. Fenomene propuse spre interpretare: interferența aspectelor discursiv-pragmatice cu fenomenele
sintactice
a) relațiile dintre intenția comunicativă, actul de limbaj și forma sintactică a enunțului/ tipuri
de enunț (asertiv, interogativ, imperativ) și adaptarea la această intenție prin structurarea
informațională; modalități sintactice de reliefare – tematizare și focalizare;
• Exemplu: ([TEMA Cât despre prietenii tăi], [REMA știu că [FOCUS doar fotografii], ne-au trimis.])
b) ancorarea în contextul situațional prin deictice (Dă-mi acum și aici ce mi-ai promis!) și
păstrarea sau modificarea acestora în discursul raportat, care introduce un nou cadru de
enunțare (I-a cerut [DISCURS INDIRECT să-i dea în acel moment și în acel loc ce-i promisese])
Notă. Temă/ Remă
• TEMA = despre ceea ce este vorba în propoziție, iar REMA =ceea ce vrem să comunicăm despre temă;
• TEMA =partea din propoziție ce reprezintă ceva sau pe cineva despre care este vorba în propoziție, informație deja
cunoscută de participanții la comunicare, ceea ce ține de informația implicit admisă sau presupusă, iar REMA= partea din
propoziție ce reprezintă ceea ce se spune despre temă;
• REMA conține o informație nouă față de temă, iar tema=punctul de pornire al comunicării.
c) Realizarea coeziunii locale prin mijloace specializate: cuvintele și structurile cu rol anaforic
(Am vorbit cu familia mea...) și conectorii discursivi (de fapt...
d) „poziționarea” vorbitorului, prin indicarea atitudinii sale subiective față de conținutul
enunțului - modalizarea (Posibil MODALIZATOR să scrie)

8.3.1. Funcții discursive au și trăsăturile prozodice (intonația, accentul frastic, pauzele)

• Temă, remă, focus (are)
 Bibliografie
a)
*** Gramatica limbii române. Enunţul [GALR], coord. Valeria Guţu-Romalo, Ed. Academiei Române, 2005.
*** Gramatica de bază a limbii române [GBLR], coord. Gabriela Pană-Dindelegan, Univers Enciclopedia Gold, Bucureşti,
2010.
Draşoveanu, D. D., Teze şi antiteze în sintaxa limbii române, Clusium, 1997.
Gheorghe, M., Limba română. Probleme teoretice şi aplicaţii, Ed. Univ. „Transilvania” din Braşov, 2009.
• Pană Dindelegan, Gabriela (coord.); Dragomirescu, A.; Nedelcu, I.; Nicolae. Al., Pană Dindelegan, G.; Rădulescu Sala,
M.; Zafiu, R., Gramatica de bază a limbii române, Univers Enciclopedic Gold, 2010. – acronim: GBLR
• Pană Dindelegan, Gabriela; Dragomirescu, Adina; Nedelcu, Isabela, Morfosintaxa limbii române, Ed. Universității din
București, 2010.
(b)
Chiorean, L., „Predicaţie semantică & operator conotativ. Abordare descriptivă a construcţiilor cu predicativ suplimentar”,
în Dacoromania, Serie nouă XV, nr. 1, 2010, Cluj-Napoca, pp. 53-66.
Chiorean, L., „Conectorii adverbiali. Practica analizei instrucţionale”, în vol. Înspre şi dinspre Cluj. Contribuţii lingvisice.
Omagiu profesorului G.G.Neamţu la 70 de ani, coord. Ionuţ Pomian, Ed. Scriptor şi Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2015.