Nicolae BALCESCU

biografie

Nascut la 29 iunie 1819 in Bucuresti, decedat in 29 noiembrie 1852 la Palermo, in

Italia, Nicolae Balcescu este considerat sufletul Revolutiei de la 1848 in Tarile
Romane si este unul dintre cei mai cunoscuti reprezentanti ai generatiei de la . Este
istoric prin vocatie, dar mai ales prin solicitarile epocii: creatiile sale de rezistenta
vor fi realizate in acest domeniu.
Tineretea sa sta sub semnul unei duble fascinatii: una pentru studiu si eruditie, alta
pentru virtutile militare; la abia 19 ani il aflam cadet in ostire, intr-o cazarma la a
carei scoala era si invatator. Cunoscut n-avea insa sa devina gratie carierei militare,
repede abandonata, ci datorita studiilor sale istorice, in cea mai mare parte
publicate in revista pe care o scotea impreuna cu August Treboniu Laurian:
Magazin istoric pentru Dacia".
Debuteaza cu studiul Puterea armata si arta militara de la intemeierea Principatului
Valahiei pana acum. in timpul Revolutiei de la 1848, Balcescu ia parte activa atat la
evenimentele din Tara Romaneasca, cat si la cele din Ardeal. Dupa esecul revolutiei
va pleca in exil si, pana la sfarsitul vietii, nu i se va permite intoarcerea in tara. in
ultimii ani ai vietii, Balcescu isi va elabora lucrarea capitala la care cugeta de multa
vreme: Romanii supt Mihai-Voievod Viteazul. Din cele sase parti proiectate istoricul
incheie doar patru (Libertatea nationala, Calugarenii, Servagiu, Unitatea nationala)
si o scrie aproape in intregime pe a cincea: Miraslau.

Prezentarea textului - comentariu

Romanii supt Mihai-Voievod Viteazul

Un BARBAT ALES SI VESTIT."

Atat cat a fost scrisa, lucrarea monumentala reface evenimentele istorice cuprinse

intre anii 1593 si 1600, al caror protagonist a fost Mihai Viteazul. Naratiunea incepe
in vremea din urma a domniei in Tara Romaneasca a lui Alexandru Bogdan, pe cand
Mihai nu era decat ban al Craiovei, vestit insa deja pentru calitatile sale: ,Jn acel
timp de chin si de jale, stralucea peste Olt, in Craiova, un barbat ales si vestit si
laudat prin frumusetea trupului sau, prin virtutile lui alese si felurite, prin credinta
catre Dumnezeu, dragostea pentru patrie, ingaduiala catre toti deopotriva, prin
sinceritatea, statornicia si darnicia ce impodobea mult laudatul sau caracter". De
teama lui, Alexandru-Voda il condamna, sub invinuiri scornite, la moarte. E salvat
intr-un mod aproape miraculos: calaul, cand vede acel trup maret, acea cautatura
salbatica si ingrozitoare", se inspaimanta si refuza a-l ucide. Presat de cererea
poporului, voievodul e silit sa-l ierte, dar nu pentru multa vreme. Obligat sa fuga din
tara, Mihai pleaca la Constantinopol, unde, cu recomandatii si daruri, reuseste a fi
recunoscut drept domn al Tarii Romanesti. Aceasta se intampla in 1593, cand Mihai
avea doar 35 de ani.
Desi venit pe tron cu sprijinul Portii, Voda nu va rabda prea mult birurile grele,
desele pradari si dezordinea pe care turcii o faceau in tara. Se intampla ca tocmai in
acea perioada papa, nemultumit la randu-i de puterea otomana, sa inceapa a face
aliante intre tarile crestine pentru a i se ridica impotriva. Mihai promise deci a li se
alatura.
Razvratirea incepe cu un complot caruia ii cad prada mai toti turcii ce se gaseau in
tara la 13 noiembrie 1594 si, pentru ca vrajba sa fie completa, Mihai navaleste si
asupra orasului Giurgiu, pe care il prada si il arde. Cu ajutor de oaste de la
Sigismund Bathory (printul Transilvaniei), cu care avea alianta, Mihai intreprinde in
iama dintre 1594 si 1595 o serie de atacuri fulgeratoare asupra oraselor de la
Dunare: Harsova, Silistra, Rusciuc, Sistov, Cernavoda, Babadag, Oblucita, Turtucaia,
Braila. Rand pe rand acestea trec prin sabia si focul ostilor lui Mihai. indrazneala lor
merge in cateva randuri chiar pana la a trece muntii si a prada pana aproape de
portile Constantinopolului. Cumplitei campanii de iarna a lui Mihai ii urmeaza
revansa turcilor, dar impresionanta navala a lui Sinan in Tara Romaneasca e oprita
la Calugareni, intr-o infrangere de necrezut. 180000 de soldati otomani nu pot tine
piept celor abia 16000 ai lui Mihai. in retragerea lor prin Targoviste, Bucuresti si
Giurgiu turcii sufera inca mari pierderi, cele mai grozave fiind la malul Dunarii.
Despartindu-se de ajutoarele moldovenesti si transilvanene, Mihai incheie faptele
acelei veri cu luarea cetatilor Nicopole si Vidin.

Intre timp, situatia aliatilor sai se schimba ingrijorator. in Moldova, Razvan e inlocuit
de Ieremia Movila, credincios turcilor, iar Sigismund Bathory, print capricios, abdica
de doua ori, ultima oara in favoarea cardinalului Andrei Bathory, si acesta avand
intelegere cu turcii. Mihai schimba politica si incepe acea campanie pe care
Balcescu o va numi a unitatii nationale". in unsprezece zile Ardealul este supus si
doar opt sunt necesare alipirii Moldovei. Dar stapanirea prea heteroclita,
amenintarile din partea Austriei, Poloniei si Turciei, precum si intrigile nobililor
provoaca inceputul nenorocirilor voievodului Mihai, culminand cu infrangerea grea
de la Miraslau in lupta cu generalul Basta.

FAPTELE CARE CONTUREAZA PERSONALITATEA

VOIEVODULUI.

Balcescu isi condimenteaza relatarea cu o serie de anecdote si de scene

impresionante, menite a contura personalitatea voievodului. Pe popa Stoica, un
preot ce-si luase obiceiul ca, dupa liturghie, sa plece cu credinciosii la vanat turci,
Mihai pune sa-l dezlege de cele sfinte si, dandu-i sabie, il face general de
pedestrime. Cand se trezeste surprins nepregatit de navala hanului Gherei ce
aducea cu sine mai bine de 34000 de soldati, Mihai alege o solutie disperata,
strangand in graba 6000 de oameni si plecand sa-i izbeasca pe tatari. Uimit peste
masura de asemenea indrazneala, hanul nu are curaj sa se bata si trece in graba
hotarele tarii. in fine, la Calugareni, cand dupa trei respingeri ale ostasilor sai soarta
bataliei e in grea cumpana, Mihai insusi o inclina in favoarea-i, prin propriul
exemplu: "Ridicand ochii spre cer, marinimosul domn cheama in ajutoru-i protectia
mantuitoare a dumnezeului armatelor.

Smulge o secure ostaseasca de la un soldat, se arunca in coloana vrajmasa ce-l

ameninta mai de-aproape, doboara pe toti cei ce se incearca a-i sta impotriva,
ajunge pe Caraiman-Pasa, ii zboara capul, izbeste si pe alte capete de vrajmasi si,

facand minuni de vitejie, se intoarce la ai sai plin de trofee si fara a fi ranit". Mihai
este aprig, dar nu crud: ii iarta pe boierii care comploteaza impotriva lui, iar in fata
capului dusmanului sau, cardinalul Andrei Bathory, care fusese ucis cu cruzime, fara
stirea sa, varsa lacrimi, exclamand: O. saracul popa, saracul popa!", apoi ii
pedepseste pe vinovatii ce asteptau rasplata.

CONDUCATORUL MILITAR
Mihai-Voievod Viteazul

Incheiem aceasta prezentare cu un portret pe care Balcescu i-l face acestui domn
razboinic:

Mihai isi iubea ostasii si cea dintai a Iui ingrijire era pentru
dansii. Totdeauna in mijlocul lor, facandu-le necurmat cautare,
cercetand trebuintele lor, cand aratandu-le familiaritatea unui
camarad, cand vorbindu-le cu puterea si marimea unui domn,
cand cu dragostea unui parinte, el fermeca si rapea mintea si
inimile ostasilor. Vitejii din toate partile si din toate natiile alerga
cu entuziasm supt steagul unui erou care le fagaduia biruinti
slavite, caci ei stia bine ca el isi tine fagaduiala, si infocarea lor era
asa de mare cat si increderea lor. Cu asemenea capitan ei erau
gata a intreprinde tot, siguri ca vor izbuti. Ei era mandri de dansul
si mandri de ei insisi, gandind ca fac parte dintr-o armie nebiruita"

SENSUL MORAL AL ISTORIEI

In elaborarea operei sale, Balcescu pornea de la o conceptie extrem de optimista

asupra progresului, o utopie - din punctul de vedere al istoriei asa cum o concepem
azi: fiecarepas a vietii omenirei este un pas in aceasta cale care o apropie de

Dumnezeu; () fiecare pas al ei este un triumfal binelui asupra raului". Misiunea

istoricului devenea in aceste conditii tocmai punerea in evidenta a mersului lumii
sub supravegherea providentei, caci orice natie, precum orice individ, are o misie a
indeplini in omenire". Alegerea figurii lui Mihai Viteazul si felul in care este aceasta
abordata vor fi semnificative in acest sens: el e reprezentativ ca erou al crestinatatii
si ca erou al neamului sau, pe care a incercat a-l aduce la unitatea ce i se cuvenea.
Prin calitatile sale, el slujeste ideea de erou providential.
Barbat devotat unor idealuri mai presus de el si inzestrat cu un curaj Si o vointa
iesite din comun, Mihai izbandeste in lucrari ce ar fi parut imposibile oricui.
Paradoxal pare faptul ca, in ciuda culorii concrete pe care istoricul stie sa o dea
evenimentelor, in ciuda anecdotelor particularizatoare, figura lui Mihai nu se
individualizeaza pana la a ne pune in fata un om, ci ramane atasata unei zone
ideale, evoluand continuu in plin sublim, lucru la care contribuie si interventiile
exaltate ale autorului in text. Faptul este insa de inteles, caci pe Balcescu il
intereseaza in Mihai simbolul, conducatorul a carui vointa se uneste cu cea a
providentei. Caderea lui Mihai nu este datorata pur si simplu tradarii celor din jur
sau vreunei greseli tactice, ea are motive mai adanci, stand in neintelegerea pana la
capat a misiei eroului (Mihai, de exemplu, nu-i elibereaza din jugul lor pe romanii din
Ardeal, sprijinindu-se in planurile sale razboinice pe nobili). Istoricul ii va deplange
asadar marelui om esecul, dar, nu mai putin, il va considera just, meritat. Balcescu
nu nazuieste la o simpla reconstituire din fapte nude, pe el il intereseaza puterea de
exemplu a evenimentelor, intelesul moral ce se poate extrage din ele. Pentru
aceasta. Ioana Em. Petrescu gasea ca Balcescu face din Mihai figura cea mai
impersonala a cartii - o existenta in care individualul se estompeaza, tinzand spre
simbol", in cele din urma, eroul dispare de pe scena istoriei, dar izbanzile sale,
misiunea sa raman spre a fi duse mai departe: ..si toata aceasta visare, tot acest
frumos ideal national de atunci se infiinta."
BIBLIOGRAFIE:
Calinescu, G. - Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, ed. a II-a, Ed.
Minerva, Bucuresti, 1982; Manolescu, Nicolae - Istoria critica a literaturii romane,
voi. I, Ed. Minerva, Bucuresti, 1990; Negoitescu, Ion - Istoria literaturii romane, Ed.

Minerva, Bucuresti, 1991; Petrescu, Ioana Em. - Configuratii, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,
1981.