Naratiunea "Mihai Viteazul" face parte din volumul "Romanii supt Mihai-Voievod Viteazul" al lui Nicolae Balcescu.

Din fragmentul prezentat se desprinde figura lui Mihai Viteazul,ban al Craiovei,personajul principal al intregii opere. In vremuri grele,ban al Craiovei era Mihai Viteazul,fiu al lui Patrascu voievod.Tot de aici,desprindem portretul lui Mihai Viteazul,cu insistenta asupra trasaturilor morale.Pentru credinta in Dumnezeu,dragostea pentru patrie,sinceritate,darnicie si statornicie,Mihai Viteazul este iubit de catre popor.Alexandru voda hotaraste sa-i ia viata,fiind invidios pe calitatiile acestuia.Mihai Viteazul afla ce i s-a pus la cale si fuge la Constantinopol.Este prins de oamenii lui Alexandru voda si adus la Bucuresti,unde este intemnitat.Alexandru voda ii grabeste executia,de teama ca poporul sa nu se revolte.Calaul,care initial trebuia sa-i ia viata,nu poate savarsi gestul;arunca satarul si fuge in multime.Oamenii au considerat aceasta intamplare ca pe un semn de la Dumnezeu,care a dorit sa-l tina in viata. Autorul,Nicolae Balcescu,foloseste ca mijloace de caracterizarea atat caracterizarea directa,cat si pe cea indirecta.El este descris fizic ca fiind "un barbat ales si vestit si laudat pentru frumusetea trupului sau",insa autorul ii accentueaza trasaturile morale:"credinta in Dumnezeu","dragostea catre patrie","ingaduiala catre cei asemenea","sinceritatea,statornicia si darnicia ce impodobeau mult laudatul sau caracter","sfatul lui cel drept si priceput","cuvantul lui bun si imbielsugat","razbunatorul atat de mult dorit si asteptat".Numele personajului,Mihai VITEAZUL",sugereaza curajul,determinand o atitudine de admiratie si respect din partea cititorului. Mihai Viteazul a fost o personalitate emblematica a poporului roman,ce a marcat trecutul istoric.El a fost primul domnitor care a reusit,pentru putin timp,sa uneasca Transilvania,Tara Romaneasca si Moldova,formand-se prima unire a principatelor romane.

MIHAI VITEAZUL Romanii supt Mihai-Voievod Viteazul de Nicolae Balcescu Cel ce avea sa fie sufletul Revolutiei de la 1848, omul mai spectaculos decat opera (G. Calinescu), pasionat cercetator al documentelor istorice, Balcescu aprecia istoria drept cea dintai carte a unei natii, iar poeziile populare drept un mare izvor istoric, dezvoltand astfel ideile national-populare ale lui M. Kogalniceau fundamentate prin Dacia literara. Romanii supt Mihai-Voievod Viteazul opera pricipala a lui Balcescu a ramas neterminata, in timpul vietii n-a fost publicat decat un singur capitol. Lui Alexandru Odobescu ii revine meritul de a fi publicat, partial, in Revista romana, intre 1861-1863, manuscrisul Istoriei... lui Balcescu, iar in 1878, sub patronajul Societatii Academice Romane, s-a editat prima versiune completa a manuscrisului. Asezat de G. Calienscu, in a sa Istorie a literaturii romane de la origini pana in prezent, in capitolul Mesianicii pozitivi, alaturi de Mihai Kogalniceanu, s.a., N. Balcescu a vazut in Mihai Viteazul, ca si ceilalti carturari pasoptisti ai epocii, un simbol al luptei de eliberare nationala si al unitatii tuturor romanilor, infaptuita vremelnic de stralucitul voievod, in 1600 . Lucrarea a fost proiectata in 6 parti, cu titluri sugestive petru fiecare moment din viata eroului: Libertatea nationala, Calugarenii, Robirea taranului, Unitatea nationala, Miraslau si Goraslau (mauscrisul se opreste in fata capitolului 33 din cartea a V-a). Istoria romanilor supt Mihai-Voievod Viteazul este o sinteza a personalitatii lui Balcescu prin informatia si documentatia rigu-roasa, dezvaluind un erudit, la vremea sa, dar si un artist al cuvantului. Lucrarea este o monografie in memoria marelui voievod, dar si o monografie a epocii, o lucrare unica in felul ei, cu neputita de atins de insusi Hasdeu care, in Ion Voda cel Cumplit, venea pe urmele lui Balcescu (Ion Rotaru, O istorie a literaturii romane). Scrierea lui

Balcescu este vibrant patriotica si are in centrul ei un erou de epopee pe care-l admira si-l iubeste pentru ca a ridicat steagul libertatii, dorind mantuirea patriei. Balcescu urmareste ascensiunea si caderea lui Mihai, in care vede un geniu militar, un regenerator al natiei sale, un mare barbat implinitor al unirii tuturor romanilor, unul dintre cei mai minunati ai omenirii. Valoarea literara a cartii sta in compozitie si stil, si, asa cum s-a observat de-a lungul vremii, impune prin sensibilitatea afectiva, prin seninatatea grava a unui suflet cucernic si pur, din care se alcatuieste o atmosfera morala (Tudor Vianu, Arta prozatorilor romani). Prin dorul de libertate, eroul exceptional ce intruchipa idealurile pasoptiste prin viziunile providentiale, gustul antitezelor, Balcescu este un spirit romantic. George Calinescu aprecia ca personalitatea scrierii sta in tonul religios inspirat. Cartea I, Libertatea nationala (15931595 aprilie) incepe cu vorbe pioase invaluite intr-o aura mesianca, din care razbate grav si solemn sentimentul demnitatii nationale. Deschid sfanta carte unde se afla inscrisa gloria Romaniei, ca sa pun inaintea ochilor fiilor ei cateva pagine din viata eroica a parintilor lor. Voi arata acele lupte uriase pentru libertatea si unitatea natioala, cu care romanii, supt povata celui mai vestit si mai mare din voievozii lor, incheiara veacul al XVI-lea. Fragmentul ales spre ilustrarea portretului voievodului cucereste prin naturaletea si sinceritatea tonului, prin curgerea limpede si cadentata, aproape rituala, a frazei ample, armonioase, in care cuvantul e ales cu migala in care vibreaza intr-o tonalitate grava, profetica, un suflet de poet. In acel timp de chin si de jale, stralucea peste Olt, in Craiova, un barbat ales si vestit si laudat prin frumusetea trupului sau, prin virtutile alese si feliurite, prin credinta catre Dumnezeu, dragostea catre patrie, ingaduiala catre cei asemenea, omenia catre cei mai de jos, dreptatea catre toti deopotriva, prin sinceritatea, statornicia si darnicia ce impodobea mult laudatul sau caracter. Acesta era Mihai, banul Craiovii, fiu al lui Patrascu Vv., care, pentru blandetea cu care carmui tara de la 15/54 pana la 1557, se numeste cel Bun. Stralucirea nasterii lui Mihai, sfatul lui cel drept si priceput, cuvantul lui bland si imbelsugat, iar mai cu seama faptele cunoscute ale lui ii castiga inima poporului si trambita numele lui in toate partile tarii. El administra de catava vreme banatul Craiovei si aduse cu incetul aceasta banie in starea ei cea veche de neatarnare administrativa si judecatoreasca si ostaseasca, fara alta legatura cu domnia tarii decat plata de un tribut. Astfel, in minutul cand armata tarii era dezorganizata de domnul ce se temea de dansa, el isi organiza un trup de ostire prin care tinea in frana impilarile turcilor si ocrotea pe supusii sai. Balcescu pune in lumina insusirile de caracter ale eroului sau intr-o curgere de adjective asociate cu naturalete, grupate, de re-gula, cate doua-trei. De la inceput, el isi defineste eroul printr-un contrast: in acel timp de chin si jale stralucea... un barbat ales si vestit si laudat..., pentru ca, in continuare, sa enumere virtutiile alese si felurite prin perechi de adjective, cat si prin antepunerea adjectivului, care este astfel pus in lumina (mult laudatul), concluzionand asupra caracterului lui Mihai. In spiritul portretisticii de tip clasic, care se opreste indeosebi asupra trasaturilor morale, Balcescu surprinde de la inceput, dintr-o privire, trasaturile semificative si fundamentale ale eroului. El vorbeste de faptele acestuia care il arata bun organizator si admi-nistrator al baniei, de calitatile lui militare. Fragmentul se incheie cu admiratia inflacarata a lui Balcescu care-si investeste eroul cu insusiri mesianice: spiritul revolutionar, increderea in clasele de jos, duhul religios eliberator. Al doilea fragment prezentat spre ilustrare il arata pe Mihai intr-o situatie de exceptie, momentul osandei poruncita de Alexadru-Voda: Temandu-se ca poporul sa nu se ridice infuriat si sa scape pe prinsul sau, Alexandru-Voda hotari a-i grabi moartea. Intr-o zi il scoasera din puscarie legat si il pornira la locul osandei. Multimea poporului urmarea pe osandit, trista, jalnica si tacuta, vazand ca cea din urma nadejde de mantuire i se va curma cu capul acelui june barbat eroic. In cale, trecand pe langa Biserica Alba, pe vremea liturghiei, spun ca il lasara a intra in biserica si, rugandu-se, se fagadui lui sfantu Nicolae, fiind hramul, ca de-l va mantui, sa-i faca manastire in numele lui, precum a si facut, de se numeste acea biserica acum Mihai-Voda.

Sosind in locul unde trebuia a primi moartea, gadea, cu satarul in mana, cu inima cruda, cu ochii sangerosi, se apropie de osandit. Dar cand atinteste ochii asupra jertfei sale, cand vede acel trup maret, acea cautatura salbatica si ingrozitoare, un tremur groaznic il apuca, ridica satarul, voieste a izbi, dar mana ii cade, puterile ii slabesc, groaza il stapaneste si, trantind la pamant satarul, fuge printre multimea adunata imprejur, strigand in gura mare ca el nu indrazneste a ucide pe acest om... Aceasta intamplare minunata infioara multimea ca o miscare electrica. Vazu intr-insa un semn ceresc, prin care Dumnezeu voia pastrarea acestui om, si un glas detunator de mila si iertare scapa din peptul acelei gloate. Boieri si popor luara pe osandit in mijlocul lor si, ducadu-se la palat, inaintea voievodului, cerura iertare. Vrand, nevrand, domnul fu silit a se imblanzi si a-i darui viata. Dramatismul momentului e subliniat de prezentarea multimii adunate, trista, jalnica si tacuta (o enumerare de trei adjective-epitet), iar Mihai un june barbat eroic. Naratiunea devine dramatica si capata duhul legendei (folosirea vorbirii impersonale: spun ca...). Balcescu fixeaza locul si momentul evenimentului: pe langa biserica Alba, pe vremea liturghiei, Mihai fagadui lui Sf. Nicolae sa-i faca manastire, de va fi mantuit. Folosind antiteza, autorul scoate in relief personalitatea de exceptie a lui Mihai: gadea, cu satarul in mana, cu inima cruda, cu ochii sangerosi; iar Mihai, acel trup maret, acea cautatura salba-tica si ingrozitoare imagine evident romantica. Momentul narat e vazut de Balcescu prin reactia multimii adunate: ea vede in aceasta o intamplare minunata care infioara multimea ca o miscare electrica. Astfel, Balcescu surprinde si el miscarea multimii ca perso-naj colectiv... un glas detunator de mila si iertare scapa din peptul acelei gloate. Boieri si popor luara pe osandit in mijlocul lor si, ducandu-se la palat, inaintea voievodului, cerura iertare. Eroul lui Balcescu, pentru care vibreaza toata admiratia sa, se afla astfel in prim plan, maret, in toata splendoarea. Prin aceasta variata folosire a timpurilor verbale, naratiunea capata o perspectiva, o pluralitate de planuri in adancime. Faptele simpatice si vrednice de lauda sunt situate in prim plan si inundate de lumina. Faptele secundare sau antagoniste sunt asezate in planuri mai indepartate si mai umbrite. Intreaga naratiune ia infatisarea unui basorelief, remarca Tudor Vianu in Arta prozatorilor romani. Ion Valeriu Cristea considera mai potrivit a vorbi de o tehnica si de efecte ale cinematografului in relief (Interpretari critice, 1970). Balcescu vede in marele voievod un patriot, un cruciat, un genial ostas pe campul de lupta, un bun familist (ca toate inimile de leu, el isi iubea familia, un protector al ostasilor sai, un visator al unirii natioale, ferm si iute la manie, unul dintre cei mai minu-nati barbati mari ai omenirii. In fragmentul Calugarenii (aprilie 1595 decembrie 1595) din Cartea a II-a, figura lui Mihai Viteazul se contureaza monumental in eroismul sau: Sfarsind aceste pregatiri, Mihai cugeta intru inima sa ca impregiurarea cere neaparat vreo fapta eroica, spre a descuragia pe turci si a imbarbata pe ai sai. El hotaraste atunci a se jertfi ca alta data si a cumpara biruinta cu primejdia vietii sale. Radicand ochii catre cer, marinimosul domn cheama in ajutoru-i protectia mantuitoare a Dumnezeului armatelor, smulge o secure ostaseasca de la un soldat, se arunca in coloana vrasmasa ce-l ameninta mai de aproape, doboara pe toti cei ce incearca a-i sta impotriva, ajunge pe Caraiman-Pasa, ii zboara capul, izbeste si pe alte capete din vrajmasi si, facand minuni de vitejie, se intoarce la ai sai, plin de trofee si fara a fi ranit. Aceasta fapta eroica infioara pe turc de spaima, iar pe crestini ii insufleteste si ii aprinde de acel eroic entuziasm, izvor bogat de fapte minunate. Verbele la prezent, precum si adjectivele-epitet fac vie si expresiva imaginea dinamica a luptei din care Mihai iese incununat de glorie. Suita de propozitii coordonate juxtapuse asigura frazei ample o anumita cadenta, armonie muzicala ce interiorizeaza admiratia inflacarata a scriitorului. Astfel, Istoria romanilor supt Mihai-Voievod Viteazul este nu numai o lucrare istorica, dar mai ales dezavluie un autentic scriitor cu vocatie romantica (stilul inflacarat, grav, solem, cu inflexiuni profetice). Prin vitalitatea sa spirituala neobisnuita, prin ardoarea si puritatea idealurilor sale puse in slujba tari, prin frumusetea sa morala, prin daruirea totala pentru progresul si unitatea

neamului sau mai presus de propria-i viata, Nicolae Balcescu a devenit un simbol. George Ivascu, in Istoria literaturii romane (vol. I, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1969), il considera pe Balcescu unul din creatorii limbii romane moderne, unul din ctitorii constiintei de sine a natiunii sale, un Miron Costin al veacului al XIX-lea, care a creat primul monument istoric al istoriografiei noastre dupa opera marilor cronicari si a faurit proza de idei moderna. (M.P.)