Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
cronicarilor moldoveni
„De moartea lui Ştefan vadă celui Bun, vă leato 7012 <1504>”
„Nu multă vreme, daca s-au întorsu Ştefan vodă de la Pocutiia la scaunul său,
la Suceava, fiindu bolnav şi slabu de ani, ca un om ce era într-atâtea războaie şi
osteneală şi neodihnă, în 47 de ani, în toate părţile să bătea cu toţii şi după multe
războaie cu noroc, ce au făcut, cu mare laudă au murit, marţi, iulie 2 zile.
Fost-au acestu Ştefan vodă om nu mare de statu, mânios şi de grabu vărsătoriu
de sânge nevinovat; de multe ori la ospeţe omorâea fără judeţu. Amintrilea era om
întreg la fire, neleneşu, şi lucrul său îl ştiia a-l acoperi şi unde nu gândiiai, acolo îl
aflai. La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie însuşi, se vârâia, ca văzându-l ai
săi, să nu să îndărăpteaze şi pentru aceia rariu războiu de nu biruia. Şi unde-l biruia
alţii, nu pierdea nădejdea, că ştiindu-să căzut jos, să ridica, deasupra biruitorilor. Mai
apoi, după moartea lui şi feciorul său, Bogdan vodă, urma lui luasă, de lucruri
vitejeşti, cum să tâmplă din pom bun, roadă bună iese.
Iar pe Ştefan vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire în
Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toţi ca după un părinte al
său, că cunoştiia toţi că s-au scăpatu de mult bine, şi de multă apărătură. Ce după
moartea lui, până astăzi îi zicu sveti Ştefan vodă, nu pentru sufletu, ce ieste în mâna
lui Dumnezeu, că el încă au fostu om cu păcate, ci pentru lucrurile lui cele vitejeşti,
carile niminea din domni, nici mai nainte, nici după aceia l-au ajuns.”
(Grigore Ureche-„Letopiseţul Ţării Moldovei”)
După cum se poate constata cu uşurinţă, portretul lui Ştefan cel Mare are un rol
ilustrativ, de gravură, menită să emoţioneze pe cititor. Cu toate că a luat cunoştinţă de
personalitatea lui Ştefan cel Mare numai din izvoare scrise sau din tradiţie, cronicarul
procedează ca un artist, plecând, în executarea portretului, de la un amănunt de ordin
fizic: „om nu mare de statu”, pentru ca, prin contrast, să însemneze trăsăturile de
ordin moral, începând cu aceea care i se pare dominantă: „mânios şi de grabu
vărsătoriu de sânge nevinovat”. Deşi, în genere, scriind cronica sa, Grigore Ureche nu
dă semnele unei preocupări artistice conştiente, în portretul lui Ştefan cel Mare se
vede grija pentru cursivitate, printr-o sacadare a frazei făcută de suişuri şi coborâşuri
egale, sprijinite antitetic, precum construcţia: „ om nu mare de statu, mânios şi de
grabu vărsătoriu de sânge…”.
„Venit-au domnu Ţării Moldovii Costantin Cantemir-vodă, pre careli l-au ales la
domnie boierii Ţărâi Moldovii în locul lui Dumitraşco-vodă, cu nevoinţa şi cheltuiala
lui Şerban-vodă, domnului muntenescu, precum mai sus s-au scris. Acest domnu
Cantemir-vodă au fost de oameni proşti de la ţinutul Fălciiului. Şi dacă s-au rădicat la
vârstă, s-au dus în Ţara Leşască de au slujit la oaste, până au agiunsu de au fost
rohmistru. Apoi viindu în Moldova, s-au dus cu Grigoraşco-Vodă Ghica în Ţara
Muntenească şi au fost acolo ceauş spătărescu. Şi era om viteazu şi cu sfat bun. După
aceea, viindu aice în ţară în Moldova şi slujindu bine, l-au pus căpitan mare,şi apoi au
fost şi sărdariu, şi mai pe urmă au fost şi cliucer mare. Fost-au şi capichihaie la Poarta
împărăţii, ştiindu limbi multe şi fiind om bătrân. Cu alesul tuturor boierilor ce era
pribegi în Ţara Muntenească l-au ridicat domnu, cu cheltuiala lui Şerban-vodă,
domnului muntenescu, precum mai sus s-au scris. Şi titluşul lui nu scrie Cantemir-
vodă, ce numai Costantin-vodă.
Care nu ştie, ce numai iscălitura învăţasă de o face. Practică bune ave la
voroavă, era sănătos, mânca bine şi be bine. Semne multe ave pe trup de la război, în
cap şi la mâini, de pe cându fusese slujitoriu în Ţara Leşească. La stat nu era mare;
era gros, burduhos, rumăn la faţă, buzat. Barba îi era albă ca zăpada. Cu boierii trăie
până la ovreme, pentru că era om de ţară şi-i ştie pe toţi, tot anume, pre carile cum
era. Şi nu era mândru, nici face cheltuială ţării, că era un moşneagu fără doamnă.”
(Ion Neculce-„Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija vodă
până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat”)
„O samă de cuvinte”
Naraţiunea lui Ion Neculce este una mai bine înţeleasă, ceea ce ne demonstrează
evoluţia limbii române. Ion Neculce ne narează totul extrem de bine, timpul şi locul
ne este prezentat, apar citate din momentul convorbirii lui Ghica-vodă cu „viziriul”.
Chiar în sfârşit Ion Neculce ne spune faptul că el ne povesteşte cele întâmplate: „Aşe
au fost povestea ieşirii acestor doi oameni…”.