TEMĂ ȘI VIZIUNE DESPRE LUME

„UMBRA LUI MIRCEA LA COZIA„

de Grigore Alexandrescu

1. Încadrarea în context/curentul literar

Perioada pașoptistă are în centru revoluția anului 1848, astfel, modernizarea societății
românești, independența politică, libertatea națională, unirea provinciilor române sunt obiectivele
social-politice ale mișcării pașoptiste. Această perioadă marchează începutul literaturii noastre
moderne. Pașoptismul este o ideologie literară reflectată în articolele programatice ale vremii. În
acest sens, revista „Dacia Literară„, redactată de Mihail Kogălniceanu are un rol deosebit în
reliefarea direcțiilor pe care le impune literaturii române, „Introducția„ fiind manifestul literar al
romantismului românesc.

„Umbra lui Mircea. La Cozia„ face parte din lirica de evocare istorică, în care poetul
învestește cu o aură morală, evocatoare, un trecut glorios. Dacă prin caracterul de meditație al
poeziei, precum și prin tema istorică ori prin invocații și exclamații retorice creația poate fi
subsumată romantismului, dimensiunea de odă amintește de clasicism, iar accentul pus pe
valoarea formativă a științelor și artelor trimite la idei iluministe. Lirica lui Grigore Alexandrescu
ilustrează, în cel mai înalt grad programul romantismului românesc prin elementele specifice
acestui curent literar: tema istorică, motivele preromantice: al umbrelor, al zidurilor, nocturnele,
fantoma, îmbinarea diferitelor specii lirice, antiteza trecut-prezent, particularitățile stilului retoric
prin invocații, interogații, hiperbola. Poezia este o meditaţie cu elemente de elegie, de odă şi de
pastel.

2. Patru elemente de structură/compoziție

„Umbra lui Mircea. La Cozia„ a fost scrisă în urma călătoriei făcute împreună cu
prietenul său Ion Ghica, în 1842, la mănăstirile din Oltenia. Vechea mănăstire Cozia, situată pe
malul drept al Oltului, loc de veci pentru domnitorul Mircea cel Bătrân, i-a trezit sentimente
puternice autorului şi reflecţii originale despre trecutul glorios şi despre război. Poezia a apărut
în revista Propăşirea, în1844, editată de Mihail Kogălniceanu. Tema este trecutul naţional, iar
poetul alege figura exemplară a lui Mircea cel Bătrân, domnitor ideal și pentru Mihai Eminescu
în „Scrisoarea III„. Titlul este format din două sintagme despărţite de un punct. Prima sintagmă
dovedeşte apartenenţa la romantism prin referirea la o personalitate istorică şi prin motivul
umbrei. A doua sintagmă fixează cadrul spaţial evocat, mănăstirea Cozia de pe malul râului Olt.

Incipitul şi finalul sunt simetrice prin repetiţia unor versuri, echilibrând textul.
Structural, extul este alcătuit din 16 strofe, care se împart în patru secvenţe lirice, organizate
pe baza antitezei trecut-prezent. Primele șapte strofe compun un pastel romantic evidențiat prin
descrierea cadrului natural nocturn în care apare fantoma lui Mircea cel Bătrân, următoarele cinci
strofe conțin elemente de odă și imn prin care sunt slăvite faptele de vitejie ale domnitorului,
următoarele două reprezintă o meditație asupra trecerii ireversibile a timpului și ultimele două
strofe reiterează simetric imaginea initial a pastelului, împlinind astfel perfecțiunea artistică a
poeziei.

3. Două secvențe lirice care susțin tema

Primele șapte strofe compun un pastel romantic în care predomină imaginile vizuale ale
umbrelor turnurilor aplecate peste undele și valurile Oltului, care lovesc ritmic „Zidul vechi al
mănăstirei„, singurul element auditiv al liniștii înserării. Incipitul este evidențiat prin
muzicalitatea interioară a versurilor care dă poeziei gravitate evocatoare: „Ale turnurilor umbre
peste unde stau culcate„. Eul poetic aseamănă generațiile de oameni care s-au succedat în timp
pe aceste meleaguri cu undele curgătoare ale râului, printr-o personificare metaforică: „Ș-ale
valurilor mândre generații spumegate„. Imaginarul poetic susține descrierea cadrului nocturn
specific romantismului care, prin procedee artistice, relevă atmosfera misterioasă care induce
emoție și înfiorare. Atmosfera fantastică și înfricoșătoare este ilustrată de ceasul nălucirei,
element tipic romantic: „O fantomă-ncoronată din ele iese…o zăresc„, fiind apariția fantomei
voievodale. Natura este umanizată prin imagini hiperbolizate pentru a evidenția măreția
copleșitoare cu care marea fantomă poruncește și, la semnul său imperativ, „Oștiri, taberi fără
număr împrejuru-I înviez„. Printr-o întoarcere în trecut, procedeu tipitc romantic,, poetul incită
la contemplație, pentru a se vedea cum marea fantomă a dat speranță românilor și a îngrozit pe
toți dușmanii de odinioară: „Transilvania-l aude, ungurii se înarmez„. Oltul este personificat,
fiind martorul vitejiilor trecute, dar și cel care repetă cu evlavie și admirație numele voievodului
român. Portretul acestuia este realizat prin identificarea lui cu cele mai grandioase personalități
istorice: „Cavaler de ai credinței sau al Tibrului stăpân, / Traian cinste a Romei ce se luptă cu
natura,/Uriaș e al Daciei, sau e Mircea cel Bătrân? „

Următoarea secvență este o odă închinată domnitorului , eul liric omagiind perseverența
acestuia în lupta pentru libertate și îndependența țării. Epitetul triplu „dreaptă, nobilă„ și
„mare„ accentuează eroismul patriotic, dăruirea totală și misiunea domnitorului. Alăturarea
simbolică a celor două nume Mircea și Mihai evidențiază ideea continuității luptei pentru
libertate, dar și venerarea acestora de către generațiile care au învățat despre faptele de vitejie ale
lor.

Următoarea secvență este o meditație filosofică asupra trecerii ireversibile a timpului,

trecutul fiind prezentat în antteză cu prezentul. În timp ce trecutul este glorios, dar sângeros,
prezentul este superior prin civilizație și progress, care au reușit să înfrățească națiile. Ultimele
două strofe constituie un pastel și reiterează imaginea inițială a tabloului nocturn. Comparația
„norii se întind ca un veșmânt„ are rolul de a recompune atmosfera misterioasă de la începutul
poeziei. Peste întreaga natură se instalează groază și tăcere atunci când umbra intră în mormânt.

4. Opinia
 Consider că prin îmbinarea elementelor romantice, clasice și iluministe, cât și în ceea ce
privește viziunea paseistă despre lume, „Umbra lui Mircea. La Cozia„ se integrează în lirica
pașoptistă. Muzicalitatea reiese din alternarea ritmului dactilic și iambic, cât și prin utilizarea
versurilor lungi. Limbajul este caracterizat de abundenţa figurilor de stil tipice romantismului și
de inversiuni. Registrul stilistic dominant este cel arhaic care ajută la conturarea temei trecutului.

Creația literară a lui Grigore Alexandrescu s-a putea define prin câteva caracteristici:
meditativă, elegiacă și satirică, fapt ce l-a determinat pe criticul literar, Paul Cornea, să afirme
despre acest scriitor că este „un romantic printre clasici și un classic printre romantici.„