Alexandru Lăpușneanul- nuvelă romantică, istorică

RELAȚIA DINTRE DOUĂ PERSONAJE

Costache Negruzzi
Tudor Vianu aprecia că “prin nuvela Alexandru Lăpușneanul, Negruzzi devine primul
scriitor epic de seamă al literaturii române”.
Alexandru Lăpușneanul, de Costache Negruzzi este prima nuvelă istorică din literatura
română. Publicată în perioada pașoptistă, în primul număr al „Daciei literare” (1840), nuvela
aparține prozei romantice, fiind inspirată din istoria națională, potrivit recomandării lui Mihail
Kogalniceanu din „Introducție”, manifestul literar al romantismului românesc.
Încadrare. Opera literară Alexandru Lăpuşneanul este o nuvelă istorică de factură
romantică, întrucât este o specie epică în proză, cu o construcţie riguroasă, având un fir narativ
central. Intriga este una concisă, perspectiva narativă este una obiectivă, iar faptele, verosimile.
Personajele sunt relativ puţine, caracterizate succint, gravitând în jurul personajului principal.
Este o nuvelă istorică pentru că este inspirată din trecutul istoric: tema, subiectul, personajele
şi culoarea epocii. Coexistenţa elementelor romantice cu elemente clasice într-o operă literară
este o trăsătură a literaturii paşoptiste. Fiind o nuvelă istorică, Alexandru Lăpuşneanul este şi o
nuvelă romantică, prin respectarea principiului enunţat în Introducţie la Dacia literară –
inspiraţia din istoria naţională, prin specie, temă, personaje excepţionale în împrejurări
excepţionale, personajul principal alcătuit din contraste, antiteza angelic – demonic, culoarea
epocii. Elementele romantice se împletesc cu cele clasice: echilibrul compoziţiei, construcţia
simetrică, aspectul verosimil al faptelor, caracterul obiectiv al naraţiunii. Interesul pentru
culoarea locală deschide drumul observaţiei realiste a cadrului prin tehnica detaliului,
semnificativ, caracterul pictural al unor scene.
Valoarea nuvelei este exprimată prin afirmaţia lui G. Călinescu: „nuvela istorică Alexandru
Lăpuşneanul ar fi devenit o scriere celebră ca şi Hamlet dacă ar fi avut în ajutor prestigiul unei
limbi universale.”
1. Ilustrarea a patru elemente de structură
Tema nuvelei istorice ilustrează evocarea unui moment zbuciumat din istoria Moldovei în
timpul celei de a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanul (1564-1569). Naratorul este
omniscient, omniprezent, sobru, detașat, predominant obiectiv, dar intervine direct prin cateva
epitete de caracterizare (ex: tiran, mișelul boier). Naratiunea la persoana a III-a (cu focalizare 0,
viziunea “dindărăt”) amintește prin obiectivitate și concizie de relatarea cronicarilor. Naratiunea
se desfasoara linear, cronologic, prin înlantuirea secvențelor narative.
Incipitul și finalul se remarcă prin sobrietatea auctorială. Astfel, paragraful inițial rezumă
evenimentele care motivează revenirea la tron a lui Lapușneanul și atitudinea lui vindicativă.
Frazele finale consemnează sfârșitul tiranului în mod concis, lapidar și obiectiv, amintind de
stilul cronicarului, iar prin menționarea portretului votiv se realizează caracterul verosimil,
speficic nuvelei.
Echilibrul compozițional este realizat prin organizarea textului narativ în patru capitole,
care fixează momentele subiectului, capitolele poartă câte un motto cu rol rezumativ, care
constituie replici memorabile ale personajelor: capitolul I- “Daca voi nu mă vreți, eu vă vreu..”,
capitolul II-“Ai să dai samă, Doamnă!”, capitolul III-“Capul lui Moțoc vrem..”, capitolul IV-“De
mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu..”. Cele patru părți ale nuvelei au fost asemănate cu
cele patru acte ale unei drame, întrucât fiecare marchează clar câte unul din momentele
subiectului.
2. Prezentarea statutului social, psihologic, moral et. al fiecăruia dintre personajele
alese
În desfășurarea narativă, Alexandru Lăpușneanul este principalul element constitutiv,
celelalte personaje gravitând în jurul personalității sale. Imaginea personalității domnitorului
Alexandru Lăpușneanul este conturată în „Letopisețul Țării Moldovei” de Grigore Ureche,
cronica din care, Negruzzi preia scene, fapte și replici (ex: motto-ul capitolului I si IV), dar se
distanțează de realitatea istorică prin apelul la ficțiune și prin viziunea romantică asupra istoriei,
influențată de ideologia pașoptistă. Astfel, pornind de la persoane reale/personalități istorice,
scriitorul creează personaje literare, reprezentând anumite tipuri umane, cu destine și profiluri
psihologice care susțin coerență narativă. Personajele sunt realizate potrivit esteticii romantice:
personaje excepționale (au calități și defecte ieșite din comun) în situații excepționale, antiteza ca
procedeu de construcție, liniaritatea psihologică, replicile memorabile.
Alexandru Lăpușneanul este personajul principal din nuvelă, personaj romantic, excepțional,
care acționează în situații excepționale (ex: scena uciderii boierilor, a pedepsirii lui Moțoc, a
morții domnitorului otrăvit). Întruchipează tipul domnitorului tiran și crud, perfect integrat în
mentalitatea epocii, care guvernează absolutist într-o societate dominată de anarhie feudală. El
este construit din contraste și are o psihologie complexă, calități și defecte puternice, fiind „un
damnat” romantic. Pierzându-și tronul în prima domnie din pricina trădării boierești,
Lăpușneanul se întoarce cu oaste otomană, hotărât să și-l reia. El este hotărît să sature lăcomia
cetelor de păgâni luând ceea ce îi trebuie de la boieri ”voi mulgeți laptele țării, dar au venit
vremea să mulg și eu pre voi”. Lăpușneanul este construit în antiteză cu doamna Ruxanda, soția
sa, pe baza raportului înger-demon, dar și cu boierul Moțoc, personaj secundar, tipul boierului
intrigant, trădător și laș.
3. Evidențierea prin două episoade /citate/secvențe commentate a modului în care
evoluează relația dintre cele doua personaje
Relația dintre cele două personaje se realizează pe baza antitezei romantice caracter
tare/caracter slab. Conflictul dintre cei doi este unul secundar marcat de primul și al treilea
capitol. Destinul lui Lăpușneanul este acela de a impune autoritatea domnească prin orice
mijloace.
Crud, hotărât, viclean, disimulat, inteligent, bun cunoscător al psihologiei umane, abil politic,
personajul este puternic individualizat și memorabil. Hotărârea de a avea puterea domnească este
implacabilă și formulată de la începutul nuvelei, în răspunsul dat soliei boierilor: „Daca voi nu
ma vreți, eu vă vreu, răspunse Lapușneanul”. Prin puterea de evocare a dialogului, printr-o fină
observație a gesturilor, a mimicii, se dezvăluie toată adâncimea omenească, toată mișcarea
psihologică a viitorului tiran încă din primul capitol. Dovedește inteligență pentru că intuiește că
Moțoc îi întinde o cursă și se arată a fi un bun cunoscător al psihologiei oamenilor. Îl cruță pe
Moțoc, pentru că îi este “trebuitor ca să se mai ușureze de blestemurile norodului”. Scena
aceasta adaugă alte trăsături ale domnitorului: duritatea, luciditatea, ironia necruțătoare.
Hotărârea este pusă în practică prin guvernarea cu ajutorul terorii, prin lichidarea posibilelor
opoziții, culminând cu uciderea celor 47 de boieri la ospăț și sfârșindu-se prin revenirea asupra
hotărârii de a se calugari.
Face promisiuni liniștitoare pentru ceilalți, dar care ascund un plan de răzbunare.
Promisiunea pe care i-o face lui Moțoc- „iți făgăduiesc că sabia mea nu se va manji în sângele
tău”- îl liniștește pe boierul intrigant care se crede util domnitorului, intrându-i din nou „în
favor”. Planul de razbunare al lui Lapușneanul este însa crud, concretizat în capitolul al treilea.
Astfel, punctul culminant este realizat printr-o scenă de maxim dramatism-măcelul. În contrast
cu scena uciderii boierilor sunt prezentați domitorul care râdea și Moțoc care, “silindu-se a râde,
simțea părul zburlindu-se pe cap și dinții săi clănțănind”, ceea ce dovedește lașitatea acestui
boier profitor. Cinismul, luciditatea, sângele rece, tonul sarcastic în fața scenei sângeroase,
comportamentul față de Moțoc, disprețuitor și cinic, dezvăluie o structură diabolică. Când
mulțimea cere să fie sacrificat boierul, reacțiile domnitorului și ale lui Moțoc sunt diferite.
Boierul este disperat, vrea să se salveze, cere domnitorului să ucidă mulțimea pentru că “ei sunt
niște proști”. Răspunsul domnitorului este hotărât “proști, dar mulți”. În aceste momente de
spaimă, Moțoc își dovedește înca o dată lașitatea. Semnificativă este însă și scena mulțimii
“brațele idrei acestei cu multe capete care provoacă moartea boierului”. Sacrificându-l pe boier,
se razbună pentru trădarea acestuia în prima domnie și potolește mulțimea revoltată, de a cărei
putere este conștient: „Proști, dar mulți”. Ultima scenă prezintă cinismul domnitorului care face
o piramidă din capetele celor 47 de boieri uciși pentru a da „un leac de frică„ doamnei.
Personaj romantic, „alcătuit din contraste tari„ (Zoe Dumitrescu Bușulenga), Alexandru
Lăpușneanul este totodată și un personaj complex ale cărui cruzimi și excese în executarea
puterii sunt contrabalansate prin opunerea unor trăsături pozitive: luciditatea politică, hotărârea și
inteligența. Având „capacitatea de a ne surprinde, într-un mod convingător”, Lapușneanul este
un personaj „rotund”, spre deosebire de celelalte personaje individuale din nuvela, personaje
„plate”, „construite în jurul unei singure idei sau calități” (E.M.Forster)
Opinia si încheierea