Curentul Modernism Perioada Interbelică

Testament
de Tudor Arghezi
( Tema și viziunea )

Poezia „Testament” de Tudor Arghezi este publicată în volumul „Cuvinte

potrivite” în anul 1927 și este o artă poetică modernă, alături de „Eu nu strivesc
corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga și „Joc secund” de Ion Barbu. Aceasta
fiind prima poezia din volumul de debut al autorului, ea a fost considerată un
manifest literar.
Este considerată o artă poetică modernă pentru că în cadrul ei apare o triplă
problematică, specifică liricii moderne: transfigurarea socialului în estetic,
estetica urâtului și raportul dintre inspirație și tehnica poetică.
Tema poeziei o reprezintă creația literară în ipostaza de meșteșug, creația lăsată
ca moștenire unui fiu spiritual.
Titlul face trimitere al Biblie, la Vechiul si Noul Testament, deoarece moștenirea
pe care o lasă eul liric urmașilor este una spirituală.
Arta poetica „Testament” ilustrează viziunea lui Arghezi asupra lumii,
atitudinea sa de poet responsabil în fața urmașilor cititori, responsabil pentru
mesajul și valoarea estetică a operei sale. Este un poet angajat social, care își
transfigurează în artă suferințele, apelând la estetica urâtului: „Din bube,
mucegaiuri și noroi / Iscat-am frumuseți și preturi noi”. Creatorul se proiectează în
ipostaza poetului meșteșugar, un „șlefuitor de cuvinte”: „Din graiul lor cu-
ndemnuri pentru vite / Eu am ivit cuvinte potrivite”.
Poezia este scrisă sub forma unui monolog adresat de către tată unui fiu
spiritual, căruia îi este lăsată drept unică moștenire „cartea”, ce simbolizează
creația literară. Eul liric își transmite în mod direct sentimentele și trăirile, fapt
evidențiat de mărcile lexico-gramaticale, cum ar fi pronumele personale la
persoana I: „eu”, „mine” și verbe la persoana I: „am ivit”, „am prefăcut”, „am
preschimbat”.
Prezența timpurilor verbale susține ideile artei poetice. Singurul verb la viitor,
formă negativă „nu-ți voi lăsa”, plasat la incipit, susține caracterul testamentar
al poeziei.
 Poezia este structurată în șase strofe cu număr inegal de versuri, cu metrică
(9-11 silabe) și ritm variabile, astfel, încălcarea regulilor de prozodie fiind o
particularitate a modernismului.
Incipitul este formulat ca o adresare directă a eului liric către un fiu spiritual,
prin intermediul căreia îi lasă moștenire „un nume adunat pe-o carte”, simbol
pentru creația poetică.
În prima strofă, secvența „râpi și gropi adânci / Suite de bătrânii mei pe brânci”
sugerează drumul dificil al cunoașterii și al acumulărilor străbătute de înaintași.
În versul „Cartea mea-i, fiule, o treaptă”, formula de adresare „fiule” desemnează
un potențial cititor, poetul identificându-se, în mod simbolic, cu un tată. Cartea
în această strofă este „o treapta” în desăvârșirea cunoașterii.
În strofa a doua este prezentată o alta ipostază a cărții, ea căpătând o
semnificație sacră, divină, astfel devenind un document important, o carte de
căpătâi, asemănătoare Bibliei „Ea e hrisovul vostru cel dintâi”.
În a treia strofă poezia se materializează, ideea esențială a acestei secvențe este
transformarea elementelor concrete care reprezintă socialul în elemente estetice.
Ipostaza poetului ca meșteșugar este subliniată prin intermediul mărcilor lexico-
gramaticale și al elementelor de opoziție: „sapă”, „brazda” care reprezintă
munca fizică a țăranilor și „condei”, „călimară” care descriu munca intelectuală
a poetului.
Strofa a patra prezintă în continuare imaginea poeziei ca meșteșug, poetul
având puterea de a exprima atât imagini sensibile „să-mbie”, cât și imagini care
să stigmeze răul dimprejur „să-njure”, poezia putând avea un rol estetic, dar și
unul moralizator.
În strofa a cincea se reia problema limbajului prin sublinierea ideii de estetică a
urâtului, autorul considerând că orice aspect al realității, indiferent că este
frumos sau urât, sublim sau grotesc, poate constitui material poetic „Din bube,
mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi”.
Ultima strofă subliniază ideea că poezia este în primul rând meșteșug,
sintetizându-se astfel crezul poetic al artistului. Condiția poetului este redată în
versul „Robul a scris-o, Domnul o citește”.
În concluzie, opera literară „Testament” de Tudor Arghezi este o artă poetică
modernă pentru că poetul devine în concepția lui Arghezi, un născocitor, iar
poezia presupune meșteșugul.