Genul Dramatic Perioada Postbelică

Iona
de Marin Sorescu

Opera „Iona” de Marin Sorescu este piesa de debut a autorului în dramaturgie

și este publicată în anul 1968 în revista „Luceafărul”. Piesa are la origine, după
cum se observă și din titlu, mitul biblic al profetului Iona care este însărcinat să
propovăduiască cuvântul Domnului, însă Marin Sorescu reinterpretează mitul și
îl golește de conținutul religios.
Drama este o specie a genului dramatic, în versuri sau în proză, care
înfățișează viața reală printr-un conflict complex și puternic al personajelor, în
care acțiunea este încărcată de tensiune și scene violente, cu întâmplări și
situații tragice, unde eroii au un destin nefericit.
Ca specie literară, piesa „Iona” de Marin Sorescu este o parabolă dramatică, o
meditație despre condiția omului modern, dar și un monolog care cultivă
metafora și alegoria.
Tema piesei este singurătatea, stare în care omul încearcă să se regăsească pe
sine, deși nu cunoaște calea către această cunoaștere. Alături de această temă,
se adaugă problema omului care se revoltă în fata destinului și care suferă din
cauza lipsei de libertate și de comunicare.
Titlul piesei se află în strânsă legătură cu mitul biblic al profetului Iona din
Vechiul Testament. Cu toate acestea, Marin Sorescu păstrează doar numele
profetului, pe care i-l atribuie eroului operei sale.
Incipitul este abrupt, deoarece personajul este prezentat direct în gura peștelui,
fără a se oferi o explicație în legătură cu motivul pentru care se află acolo.
Prezenta didascaliilor au rolul de a ajuta la clarificarea semnificațiilor simbolice
și de a oferi cititorului posibilitatea de a înțelege textul.
Piesa este alcătuită dintr-o succesiune de patru tablouri. Planul exterior din
primul și ultimul tablou alternează cu planurile lumii interioare din al doilea și al
treilea tablou, fiecare dintre acestea prezentând un context diferit în care se află
personajul.
Conflictul specific teatrului clasic, confruntarea dintre personaje, lipsește
din tragedia lui Sorescu. Conflictul este, de fapt, o dramă existențială a
protagonistului Iona. Imagine a omului modern, Iona trăiește plenar un conflict
interior de esență tragică cu propriul sine, într-o intrigă născută din discrepanța
dintre ideal și realitatea de a trăi într-un orizont închis ca un pântece de balenă.
Subiectul dramatic nu trebuie interpretat ca o succesiune de fapte, piesa fiind
în fond o parabolă a căutării spirituale a individului. Toate acțiunile și gesturile
eroului, indicațiile de regie, decorul, timpul și spațiul au valoare simbolică în
teatrul modern.

Tema și viziunea despre lumea

Viziunea despre lume a lui Marin Sorescu este redată într-o parabolă
dramatică modernă de reflecție existențialistă despre singurătate și despre
tragica absență a sensului din lume.
În tabloul I, Iona stă în gura peștelui nepăsător, întors cu spatele în barcă. În
acest moment, ignoră pur și simplu pericolul. Micul acvariu pe care îl ignorase
reprezintă, de fapt, un avertisment despre inconștiența cu care se comportă
omul în fața iminentă a producerii unei situații limită.
În tabloul II, odată ajuns în burta peștelui, Iona nu realizează situația în care
se află și încearcă să se adapteze noului mediu de viața. Timpul și spațiul
nemaiavând coordonate reale, încep să-și piardă din concretitate, intervenind un
timp interior „Începe să fie târziu în mine.”.
În tabloul III, aflat în burta celui de al doilea pește, Iona se simte „atras ca de
un vârtej”. Atitudinea lui este specifică omului care refuză să-și conștientizeze
situația, încercând doar să se adapteze. Iona începe să-și pună întrebări legate
de viață și de moarte, și se gândește dacă nu cumva este mort și trebuie să se
nască încă o dată.
Tabloul IV ne prezintă o gaură de grotă pustie. Barba lui Iona a devenit lungă și
ascuțită, semn că a trecut o veșnicie de când încearcă zadarnic să găsească o
cale de scăpare. În final, descoperă că soluția era în el însuși și că tot ce trebuia
să facă era să-și redescopere trecutul și identitatea.
Gestul final de a-și spinteca burta, poate fi interpretat atât într-o manieră
existențialistă (sinuciderea fiind singura modalitate de a evada din limitele
existenței), cât și din punct de vedere simbolic (personajul găsind calea
iluminării în sine), astfel se explică și metafora din ultima propoziție a
piesei „Răzbim noi cumva la lumină”.
 În concluzie, piesa „Iona” de Marin Sorescu aduce o înnoire radicală în
teatrul romanesc. Lipsa precizării perioadei istorice, situarea în atemporal și
demitizarea reprezentând unele dintre caracteristicile teatrului modern.

Evoluția personajului principal (Iona)

Iona este un personaj-simbol care întruchipează, în mod alegoric, singurătatea
ființei umane, prins fără voia sa într-o capcană din care încearcă să scape.
Motivul central al pisei este labirintul, care simbolizează drumul cunoașterii de
sine.
Spre deosebire de prorocul al cărui nume îl poartă, personajul tragic se află de
la început prizonier în gura unui pește, fără a fi săvârșit vreun păcat și fără
șansa de a fi salvat de divinitate. În plus, spre deosebire de credinciosul Iona,
om al lumii vechi, care comunica direct cu divinitatea, monologul lui Iona
reflectă mentalitatea modernă, o lumea demitizată, din care Dumnezeu s-a
retras.
Statutul social de pescar are în piesă un rol simbolic. Actul de a pescui
semnifică nevoia de cunoaștere și de autocunoaștere, și este punctul esențial
care conturează statutul psihologic și moral al personajului.
Mijloacele de caracterizare sunt specifice personajului dramatic: este
caracterizat direct de către autor prin intermediul didascaliilor, și indirect prin
limbaj, gesturi și acțiuni, redate prin intermediul monologului. Procedee
moderne de caracterizare sunt introspecția și monologul interior.
Realizând că datoria lui nu este să supraviețuiască înăuntru, ci „să încerce”, își
taie o bucată de piele din podul palmei stângi, gest interpretat ca pe o soluție de
valorificare a propriilor resurse și ca imagine tragică a sacrificiului mântuitor.
Astfel, o trăsătura definitorie a personalității lui Iona poate fi reflexivitatea.
Conștientizarea propriei condiții și, drept urmare, gândul că trebuie să
găsească o soluție de salvare nu vin de la sine. Inițial, faptul că se află izolat nu
îi stârnește panică, întâmplarea fiind considerată firească, urmată de o încercare
de adaptare.
Totuși, ideea căutării unei soluții se insinuează treptat în mintea lui. Primele
sale acțiuni sunt mai degrabă rodul unor impulsuri de moment decât niște acte
raționale: prins în capcană, el doar încearcă să scape. Iona spintecă burta
peștelui care l-a înghițit și se trezește în burta altuia, mai mare decât a primului.
 Această evoluție de la starea de inconștiență a lui Iona la cea de luciditate din
final reprezintă un drum al cunoașterii. Ieșit în sfârșit la lumină, deși îmbătrânit,
din spintecătura ultimului pește, pe o plajă pustie, orizontul care i se arată îl
înspăimântă din nou, pentru că și acesta este alcătuit dintr-un alt șir nesfârșit
de burți de pește.
Gestul final de a-și spinteca burta, poate fi interpretat atât într-o manieră
existențialistă (sinuciderea fiind singura modalitate de a evada din limitele
existenței), cât și din punct de vedere simbolic (personajul găsind calea
iluminării în sine), astfel se explică și metafora din ultima propoziție a
piesei „Răzbim noi cumva la lumină”.
În concluzie, Iona este un personaj ilustrativ pentru problemele existențialiste
ale condiției umane, având o personalitate schimbătoare deoarece mediul
înconjurător este principalul factor, astfel acesta suferă o dramă a omului
modern, săvârșind prin taina morții.