Genul Dramatic Perioada Postbelică

Iona
de Marin Sorescu

Opera „Iona” de Marin Sorescu este piesa de debut in dramarturgie a autorului

și este publicată în anul 1968 în revista „Luceafărul”. Piesa are la origine , dupa
cum se observă şi din titlu , mitul biblic al profetului Iona care este însărcinat
să propovăduiască cuvântul Domnului , insa Marin Sorescu reinterpretează
mitul și îl goleşte de conţinutul religios.
Drama este o specie a genului dramatic , în versuri sau în proză , care
înfățișează viața reală printr-un conflict complex și puternic al personajelor , in
care acțiunea este încărcată de tensiune și scene violente , cu întâmplări și
situații tragice , unde eroii au un destin nefericit.
Tema piesei este singurătatea , stare în care omul încearcă să se regăsească pe
sine , deşi nu cunoaşte calea către această cunoaştere. Alături de această temă ,
se adaugă problema omului care se revoltă în faţa destinului şi care suferă din
cauza lipsei de libertate şi de comunicare.
Titlul piesei se află în strânsă legătură cu mitul biblic al profetului Iona din
Vechiul Testament. Cu toate acestea , Marin Sorescu păstrează doar numele
profetului , pe care i-l atribuie eroului operei sale.
Deşi autorul şi-a intitulat piesa „tragedie în patru tablouri”, aceasta este, de
fapt , o parabolă dramatică , alcătuită sub forma unui monolog care conţine
elemente lirice , precum metafora şi alegoria.
Incipitul este abrupt, deoarece personajul este prezentat direct în gura
peştelui, fără a se oferi o explicaţie în legătură cu motivul pentru care se află
acolo.
Rolul didascaliilor este acela de a ajuta la clarificarea semnificaţiilor simbolice
şi de a oferi cititorului posibilitatea de a înţelege textul.
Piesa este alcatuita dinr-o succesiune de patru tablouri. Planul exterior din
primul și ultimul tablou alternează cu planurile lumii interioare din al doilea și al
treilea tablou , fiecare dintre acestea prezentând un context diferit în care se află
personajul.
Subiectul dramatic nu trebuie interpretat ca succesiune de fapte, piesa fiind in
fond o parabola a căutării spirituale a individului. Toate acțiunile si gesturile
eroului, indicațiile de regie, decorul, timpul si spațiul au valoare simbolica in
teatrul modern.

Tema si viziunea despre lumea

În tabloul I , Iona stă în gura peștelui nepăsător , întors cu spatele în barcă. În
acest moment , ignoră pur și simplu pericolul. Micul acvariu pe care îl ignorase
reprezintă , de fapt , un avertisment despre inconștiența cu care se comportă
omul în fața iminentă a producerii unei situații limita.
În tabloul II , odată ajuns în burta peştelui , Iona nu realizează situaţia în care
se află şi încearcă să se adapteze noului mediu de viața. Timpul şi spaţiul
memaiavând coordonate reale , încep să-şi piardă din concretitate, intervenind
un timp interior „Începe să fie târziu în mine.”.
În tabloul III , aflat în burta celui de al doilea peşte , Iona se simte „atras ca de
un vârtej”. Atitudinea lui este specifică omului care refuză să îşi conştientizeze
situaţia , încercând doar să se adapteze. Iona începe să-şi pună întrebări legate
de viaţă şi de moarte , şi se gândeşte dacă nu cumva este mort şi trebuie să se
nască încă o dată.
Tabloul IV reprezinta o gaura de grotă pustie. Barba lui Iona a devenit lungă și
ascuțită , semn că a trecut o veșnice de când încearcă zadarnic să găsească o
soluţie de scapare. În final , descoperă că soluţia era în el însuşi şi că tot ce
trebuia să facă era să-şi redescopere trecutul şi identitatea.
Gestul de a-și spinteca burta nu trebuie ințeles ca pe o sinucidere , ci din puct
de vedere simbolic. Iona a găsit calea , iar aceasta se află în sine, astfel se
explică şi metafora luminii din ultima propoziţie a piesei: „Răzbim noi cumva la
lumină.”.
În concluzie , piesa „Iona” de Marin Sorescu aduce o înnoire radicală în teatrul
romanesc. Lipsa precizării perioadei istorice , situarea în atemporal și
demitizarea reprezentând unele dintre caracteristicile teatrului modern.

Evolutia personajului principal ( Iona )

Iona este un personaj-simbol care întruchipează, in mod alegoric, singurătatea
ființei umane, prins fără voia sa într-o capcană din care încearcă să scape. Motivul
central al pisei este labirintul, care simbolizează drumul cunoașterii de sine.
 Spre deosebire de prorocul biblic, pescarul se afla de la început prizonier in gura
unui peste, fără posibilitatea evadării si fără a fi săvârșit vreun păcat. Astfel, Iona
trăiește un conflict interior specific omului modern, care se vede nevoit sa
viețuiască într-o lume din care Dumnezeu s-a retras.
Statutul social de pescar are in piesa un rol simbolic: el reprezintă speranța
eterna. Actul de a pescui semnifica nevoia de cunoaștere si autocunoaștere si este
punctul esențial care conturează statutul psihologic si moral al personajului.
Mijloacele de caracterizare sunt specifice personajului dramatic: este caracterizat
direct de către autor prin intermediul didascaliilor, și indirect prin limbaj, gesturi si
acțiuni, redate prin intermediul monologului. Procedee moderne de caracterizare
sunt introspecția si monologul interior.
Realizând că datoria lui nu e să supraviețuiască înăuntru, ci „să încerce”, își taie o
bucată de piele din podul palmei stângi, gest interpretat ca pe o soluție de
valorificare a propriilor resurse și ca imagine tragică a sacrificiului mântuitor.
Astfel, o trăsătura definitorie a personalității lui Iona poate fi reflexivitatea.
Conștientizarea propriei condiții și, drept urmare, gândul că trebuie să găsească o
soluție de salvare nu vin de la sine. Inițial, faptul că se află izolat nu îi stârnește
panică, întâmplarea fiind considerată firească, urmată de o încercare de adaptare.
Totuși, ideea căutării unei soluții se insinuează treptat în mintea lui. Primele sale
acțiuni sunt mai degrabă rodul unor impulsuri de moment decât niște acte
raționale: prins în capcană, el doar încearcă să scape. Iona spintecă burta peștelui
care l-a înghițit și se trezește în burta altuia, mai mare decât a primului.
Această evoluție de la starea de inconștiență a lui Iona la cea de luciditate din final
reprezintă un drum al cunoașterii. Ieșit în sfârșit la lumină, deși îmbătrânit, din
spintecătura ultimului peste, pe o plajă pustie, orizontul care i se arată îl
înspăimântă din nou pentru că și acesta este alcătuit dintr-un alt șir nesfârșit de
burți de peste.
Gestul final, de a-si spinteca burta, poate fi interpretat atât într-o maniera
existențialista, sinuciderea fiind singura modalitate de a evada din limitele
existentei, cat si din punct de vedere simbolic, personajul găsind calea iluminării in
sine.
În concluzie, Iona este un personaj ilustrativ pentru problemele existențialiste ale
condiției umane, având o personalitate schimbătoare deoarece mediul înconjurător
este principalul factor, astfel acesta suferă o dramă a omului modern, săvârșind
prin taina morții.