Curentul Neomodernism Perioada Postbelică

Leoaica tânără , iubirea

de Nichita Stănescu
( Tema și viziunea )

Poezia „Leoaica tânără , iubirea” de Nichita Stanescu face parte din

volumul „O viziune a sentimentelor” publicat in anul 1964 și este considerată
o capodoperă a liricii erotice românești , individualizându-se prin
transparența imaginilor și proiecția cosmica , prin originalitatea metaforelor
și simetria compoziției.
Tema o constituie consecințele pe care iubirea intensă , năvălind ca un
animal de pradă în spațiul sensibilitații poetice , le are asupra raportului
eului poetic cu lumea exterioară și cu sinele. Motivul central al poezii , care
prin repetare devine laitmotivul , este cel al leoaicei , care simbolizează atât
iubirea , cât și poezia.
Titlul este exprimat printr-o metaforă în care transparența imaginii
sugerează extazul poetic la apariția neasteptată a iubirii , văzute sub forma
unui animal de pradă agresiv „leoaica tânără” , explicitată chiar de poet prin
apoziția „iubirea”. Din acest punct de vedere , întalnirea cu „leoaica” nu este
altceva decât întalnirea cu poezia , metafora-titlu reprezentând metafora
poeticitații , astfel în acest caz , iubirea având sensul de muză.
Poezia „Leoaica tânără , iubirea” este considerată o capodoperă a literaturii
române prin ilustrarea caracterului erotic al poeziei și este o artă poetică
întrucât autorul iși exprimă concepția despre lume din perspectiva unei
estetici nemoderniste , sentimentul poetic fiind acela de contopire cu esența
lumii prin iubire. Lirismul subiectiv confirmă prezența eului liric prin
mărcile lexico-gramaticale la persoana I a verbelor , dar și a pronumelor
personale: „mi-”, „ma”.
În plan compozițional , poezia este formată din trei strofe inegale ca
dimensiune (6-8-10 versuri) , rimă imperfecta și măsură variabilă. La fel ca
Blaga , Nichita Stanescu recurge la virtuțile ingambamentului , care
fluidizeaza temele și motivele , subliniind anumite formule poetice.
 În prima strofă se observă revelația sentimentului iubirii , prin care eul liric
prezintă apariția treptată a acestui sentiment sublim. Imaginea artistică
„coltii albi” sugerează , pe de o parte agresivitatea iubirii , iar pe de altă parte
, puritatea sentimentului.
A doua strofă reprezintă o descriere cosmogonică concentrată , deoarece
instanța poetică propune o imagine a universului , imaginat ca un cerc în
continuă mișcare și rostogolire „și de-odată-n jurul meu se făcu un cerc de-
aură”.
Ultima strofă concretizează efectele întâlnirii cu iubirea. Poetul s-a
identificat cu iubirea şi a ajuns în lumea sentimentelor „aluneca-n neştire /
pe un deşert în strălucire” , această lume fiind necunoscută , imensă şi
frumoasă. Vicleana „leoaică arămie” prezintă noul eu liric , care s-a
identificat cu iubirea , iar „mişcările viclene” sunt gesturile de iubire care nu
mai pot fi controlate.
Expresivitatea neomodernistă a poeziei este susținută de oralitatea stilului
care conferă persuasiune stării emoționale imposibil de controlat , realizată
prin cuvinte și expresii din limbajul colocvial „mă pândise”, „i-a infip”, „țâșni”.
Verbele aflate la perfect simplu , sugerează ideea că iubirea este un
sentiment nou , abia ivit , exprimând o acțiune recentă cu efecte năuicitoare
îndrăgostitului .
Repetiția din finalul poemului , urmată de punctele de suspensie „încă-o
vreme / și-ncă-o vreme..” are rolul de a eterniza clipa trăită , de a smulge
iubirea de sub impactul timpului.
În concluzie , poezia „Leoaica tânără , iubirea” de Nichita Stanescu este o
artă poetică nemodernistă specifică primei etape de creație , caracterizând
un eu liric vitalist , în care iubirea este sentimentul revitalizator atât pentru
ființa sa , cât și pentru creație.