Curentul Simbolism Perioada Interbelică

Plumb
de George Bacovia
( Tema și viziunea )

Poezia „Plumb” de George Bacovia deschide volumul de debut, cu același

titlu, apărut în 1916. Simbolismul românesc își găsește chintesența în poezia
bacoviană atât din punct de vedere al recuzitei, cât și la nivelul retoricii.
Textul poetic se înscrie în estetica simbolistă prin tema singurătății și prin
motivele literare precum plumbul și somnul; prin cultivarea sugestivă a
simbolului, a sugestiei și a corespondențelor, dar și prin tehnica repetițiilor, ce
conferă poeziei muzicalitate interioară și dramatism trăirii eului liric.
Textul este o elegie, deoarece sentimentul de tristețe și spaima de moarte
sunt transmise sub forma unui monolog liric al unui eu, care apare în
ipostază fantomatică.
Tema poeziei o constituie condiția poetului izolat într-o societate lipsită de
aspirații și artificială, condiție marcată de imposibilitatea comunicării și a
evadării.
Titlul poeziei este simbolul „plumb”, ce are drept corespondent în natură
metalul, ale cărui trăsături specifice sugerează stări sufletești, greutatea
metalului sugerează apăsarea sufletească, culoarea cenușie sugerează
monotonie, iar sonoritatea surdă a cuvântului alcătuit din patru consoane și o
singură vocală, sugerează închiderea definitivă a spațiului existențial, fără
soluții de ieșire.
În ceea ce privește prozodia, „Plumb” are o construcție sobră, riguroasă, care
sugerează angoasa și imposibilitatea salvării. Elementele de prozodie clasice
ce produc muzicalitate exterioară, prin rima îmbrățișată, măsură fixă de 10
silabe și ritm iambic. Muzicalitatea interioara, specifică simbolismului, se
realizează prin sonoritatea dată de consoanele „grele” ale simbolului „plumb”,
repetat obsesiv în rimă.
Incipitul poeziei stă sub semnul morții. Prezența termenilor din câmpul
semantic al morții: „sicrie”, „flori”, „funerar” și „coroane” accentuează
sentimentele de apăsare, de sufocare ale poetului, iar verbul la imperfect
„dormeau”, însoțit de epitetul „adânc”, sugerează ideea somnului etern al
morții.
Strofa a II-a debutează sub semnul tragicului existențial, generat de moartea
iubirii „Dormea întors amorul meu de plumb”. În epitetul „dormea întors”
constă misterul poeziei. Metafora „amorul meu de plumb” sugerează ideea că
mineralizarea, produsă de efectul toxic al plumbului, a cuprins și lumea
interioară. De asemenea, metafora „aripile de plumb” presupune zborul în jos,
căderea surdă și grea, imposibilitatea evadării și moartea afectivității.
Finalul este unul dramatic, deoarece eul liric este surprins în ipostaza de
spectator: „Stam singur lângă mort”, o imagine tragică și absurdă a înstrăinării
de sine. Motivul strigătului exprimă, de fapt, disperarea de care eul liric este
cuprins, dându-și seama că încercarea de salvare este iluzorie.
Ambiguitatea, o caracteristică a limbajului modern, este produsă de
multiplele semnificații pe care le pot primi sintagme precum epitetul „(dormea)
întors” sau metafora „aripile de plumb”.
Poezia „Plumb” transmite spaima de neant a ființei, fiind realizată ca un
tablou static, cu imagini vizuale preponderente, dar impresia de coșmar se
amplifica în prezența unor imagini auditive din prima strofă: „scârțâiau
coroanele de plumb”, sugerând dezacordul eului cu lumea. În a II-a strofă
vuietul se interiorizează, devenind un strigăt de disperare al ființei.
Simbolurile frigul și vântul reprezintă disoluția materiei și realizează, prin
senzații tactile, corespondența dintre planul naturii și golul sufletesc exprimat
de laitmotivul „stam singur”.
Starea de solitudine a eului liric este sugerată de repetarea sintagmei „stam
singur”, care alături de celelalte simboluri accentuează senzația de pustietate
sufletească.
Remarcăm și folosirea verbelor la imperfect, dispuse simetric în paralelism
„dormeau” și „stam”, care plasează confesiunea poetica într-un trecut
nedefinit, ca într-un coșmar din care eul liric nu poate scăpa.
Totodată, poezia este structurată în două catrene, în care cuvântul „plumb”
asigură legătura de substanță, fiind repetat de șase ori și plasat în poziții
simetrice. Primul catren surprinde lumea exterioară unde eul liric se află în
ipostaza însinguratului, într-o lume pustie și moartă. În cel de-al doilea
catren, moartea iubirii/iubitei acutizează angoasa și sentimentul de
singurătate.
În concluzie, viziunea despre lume exprimată în poezia „Plumb” de George
Bacovia este dominată de sentimente de tristețe, angoasă, dezgust, spleen,
elemente specifice imaginarului poetic simbolist.