In perioada interbelica, in poezia romaneasca au existat doua curente: modernismul

(Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu) si traditionalismul (Vasile Voiculescu, Ion
Pillat).

Modernismul are la baza Teoria Sincronismului, lansata de Eugen Lovinescu, si
porneste de la necesitatea aducerii poeziei romanesti la nivelul celei europene. Acest
curent aduce o serie de inovatii precum aria tematica filozofica (conditia umana, creatia,
trecerea timpului si cunoasterea), ambiguitatea limbajului, prezenta metaforei-cheie, iar
versificatia traditionala este abandonata in favoarea ingambamentului, versului alb sau
versului liber, organizare astrofica si masura variabila.


Ion Barbu este in literatura romana reprezentantul ermetismului, o varianta extrema a
modernismului interbelic care are la baza ideea incifrarii mesajului poetic prin
utilizarea unor meologisme, constructii sintactice neobisnuite sau crearea unor metafore
complexe.

Poezia [Din ceas dedus...] deschide volumul Joc secund din 1930 si este oarta
poetica deoarece autorul incearca sa dea o definitie artistica poeziei.


Intrucat textul este o arta poetica, lirismul este subiectiv, desi nu apare nici o marca
lexico-gramaticala a eului liric.

Titlul poeziei a fost ales de catre editor intrucat autorul decisese publicarea fara acesta.
Asadar, se imprumuta titlul volumului, avand in vedere ca Joc secund este si
metafora centrala care permite descifrarea poeziei. Eul liric defineste poezia ca fiind
o imitatie de gradul al II-lea, un joc abstractivizat. La baza acestei idei se afla o teorie a
filozofului grec Platon care face distinctie intre lumea ideilor, accesibila numai zeitatilor
si lumea oamenilor (realitate), vazuta ca singura accesibila oamenilor.

Conform viziunii lui Barbu, poezia reprezinta o copie a realitatii, o varianta
abstractivizata si filtrata prin imaginatia poetului. Astfel, daca realitatea este o copie de
gradul I a lumii ideilor, un joc prim, deci poezia este o copie de gradul II al acesteia, un
joc secund.


Din punct de vedere structural, poezia are doua secvente lirice, corespunzatoare
celor doua strofe.

Secventa initiala are caracter descriptiv, marcat de faptul ca in aceasta strofa nu exista
predicat. Incipitul reda ideea ca poezia si arta, in general, sunt atemporale,
metafora din ceas, dedus sugerand universalitatea lirismului. Metaforele adancul
acestei calme creste si mantuit azur se refera la lumea ideilor din conceptul formulat
de Platon. Concretizarea acestei lumi in realitate e sugerata prin imaginea cirezilor
agreste (rurale). In poezie, realitatea trece printr-un proces de transfigurare
artistica astfel incat concretul devine abstract, imaterial, ca si reflectarea intr-o apa sau
oglinda. Cea mai clasica reprezentare a acestei strofe ii apartine lui George Calinescu:
poezia (adancul acestei calme creste) este o iesire din contingent (din ceas dedus) in pura
gratuitate, e un joc secund, ca inecarea imaginii cirezii in apa.

Cea de-a doua strofa debuteaza printr-o structura exclamativa care cuprinde termenul
stiintific nadir; in astronomie, termenul nadir desemneaza pozitia inferioara a
Soarelui, inainte de apus. Eul liric sugereaza faptul ca orice poet trebuie sa caute diverse
surse de inspiratie in realitatea concreta, banala, nu in lumea superioara a zenitului.
Rolul poetului este, asadar de a gasi harfele rasfirate, adica sursele de inspiratie
ascunse in lumea obisnuita. Structura metaforica ce-n sbor invers le pierzi se refera
la greseala unor poeti de a cauta inspiratia in alta sfera decat cea a concretului.
Comparatia extinsa din final, introdusa prin cum, ilustreaza faptul ca un poet nu reda
in operele sale realitatea asa cum e, ci o supune propriei imaginatii, modificand-o,
dandu-i alte valente.

Substantivul ceas de la inceputul poeziei apartine campului semantic al timpului, dar
este timpul neclintit, fara curgere. Timpul barbian este, dupa aprecierea lui Alexandru
Paleologu, dedus, sustras oricarei prize a temporalitatii curente.

Din punct de vedere prozodic se remarca utilizarea unei versificatii aproape
traditionale: rima este incrucisata, textul este organizat in doua catrene, ritmul este
iambic si masura este variabila (12-14 silabe).


La nivel morfologic, ar fi de remarcat conversiunea adjectivului adanc in
substantivul adancul, folosirea adjectivlor provenind din verbe la participiu, in prima
strofa (dedus, intrata) si a unor infinitive lungi, in ansamblul poeziei (inecarea,
insumarea), forme care reprezinta efortul abstragerii, al iesirii din limitata lume
senzoriala.

La nivel sintactic, se observa ca ambele strofe se reduc la cate o singura fraza. Peima
strofa este eliptica de predicat, pe cand a doua include coordonari si buordonari de
propozitii.

La nivel lexical se remarca utilizarea unor cuvinte din domeniul stiintific (dedus,
nadir), acestea avand rolul de a incifra mesajul. In acelasi scop, la nivelul sintactic s-
au folosit enunturi ample, lipsite de predicat

Din punct de vedere stilistic abundenta metaforelor justifica oarecum incifrarea
textului: ceas dedus, calma creasta, mantuit azur, nadir latent, harfe rasfirate, sau
a inversiunilor: calma creasta, mantuit azur, dar si a epitetelor:ceas dedus, cantec
ascuns, nadir latent, harfe rasfirate, clopotele verzi. Este de ramrcat ca aceleasi
sintagme constituie simultan figuri de stil diferite, ceea ce sustine concizia si incifrarea
limbajului poetic.


In concluzie, poezia Joc secund este reprezentativa pentru curentul modernist
interbelic prin prezenta metaforei cheie, incifrarea mesajului, tema filozofica si
utilizarea vocabularului neobisnuit.