Moromeții

de Marin Preda

1. Încadrarea operei în curentul literar / genul / specia / orientarea tematică:

Realismul – curent, mișcare culturală și artistică ce s-a cristalizat în secolul al
XIX-lea, a luat naștere în Franța, având ca principiu de bază reflectarea credibilă,
verosimilă a realității în datele ei esențiale, obiective. Elementele fundamentale ale
realismului sunt: perspectiva narativă obiectivă, personajele întruchipează mai
multe categorii sociale, complex caracterizate și reprezintă tipuri umane –
dominate de o trăsătură principală de caracter; realizarea unor fresce ale epocilor,
operele devenind monografii ale lumii prezentate.
Talent nativ de o forță extraordinară, Marin Preda face parte din „dinastia”
scriitorilor realiști obiectivi, continuând tradiția romanului românesc de inspirație
rurală, dar în același timp distanțându-se de literatura anterioară, propunând o
viziune nouă asupra temei satului și a țăranului român. Totodată, el fundamentează
prin opera sa o concepție profund modernă despre roman.

Opera „Moromeții”, scrisă de Marin Preda, a fost publicată în două volume –

1955 și 1967, fiind un roman social, obiectiv, realist și postbelic. Romanul
oglindește realitățile sociale românești din perioada postbelică, imaginea unui sat
tradițional românesc aflat la tranziția spre lumea modernă, care îi va șlefui pentru
totdeauna înfățișarea.

2. Prezentarea temei și viziunii despre lume:

Romanul „Moromeții” reprezintă unul dintre momentele de vârf ale prozei
românești postbelice, prin care Preda abordează o temă fundamentală: dispariția
civilizației tradiționale românești. În roman mai pot fi identificate și alte teme
aduse în dezbatere, ca linii de forță ale gândirii scriitorului: tema familiei dar și a
tmpului, a confruntării individului cu istoria, tema vieții și a morții, tema
cunoașterii, libertatea și constrângerea, iluzia și realitatea, solidaritatea umană și
exilul interior.
„Moromeții” reprezintă o „propunere de realitate”, care confirmă mituri arhaice,
dar destramă „miturile” moderne ale secolului al XX-lea: mitul sămănătorist al
supraviețuirii micii gospodării țărănești în forme arhaice, mitul comunist al
colectivizării și cel al omului de „tip nou”. Țăranul lui Preda nu mai este dominat
de nevoia de a acumula pământ și îi sunt descoperite, astfel, complicațiile
necunoscute ale sufletului, firea contemplativă, bucuria și libertatea spiritului rural.

3. Explicarea titlului operei (un element de structură, de compoziție şi de

limbaj):
Titlul operei este sintetic și eponim. Deși titlul romanului subliniază intenția de a
urmări destinul unei familii ca element esențial al lumii țărănești, „Moromeții”
reprezintă, de fapt, destinul unei colectivități ale cărei temelii sunt grav amenințate
de un timp viclean și de o istorie-capcană. Viziunea scriitorului se fundamentează
din perspectiva omului cu Timpul, a umanității cu istoria, la răscruce de epoci, sub
presiunea unor evenimente istorice necruțătoare.

4. Prezentarea conținutului (2 scene semnificative):

La nivel compozițional, primul volum se construiește pe o axă fundamentală –
cea a timpului care nu rămâne simplă cronologie în care se desfășoară
evenimentele, ci se constituie ca o forță înșelătoare, vicleană, încercuind
primejdios existența.
O primă scenă reprezentativă o constituie cina de sâmbăta seara din tinda
Moromeților, cu toată familia adunată în jurul mesei joase și rotunde, părând un
ceremonial care va dăinui cât satul românesc. În realitate, încă de acum se întrevăd
conflicte grave, care vor duce la fărâmițarea familiei. Ilie Moromete domină prin
statura sa această scenă, stând parcă deasupra tuturor, pe pragul celei de-a doua
odăi. Catrina stă pe jumătate întoarsă către oalele de pe sobă, avându-i lângă ea pe
proprii copii, iar Paraschiv, Nilă și Achim sunt așezați pe partea dinspre exterior a
tindei – element care anticipează finalul primului volum. Dialogul din timpul cinei
este o adevărată coliziune de idei și pune în lumină o stare de criză latentă care se
va declanșa treptat. Mica-i proprietate va intra curând în declin, iar cauzele sunt
multiple. În primul rând, numeroasa familie este hibridă, cu interese divergente.
Cei trei băieți mai mari, aflați aproape de vârsta ieșirii de sub tutela familiei, își
urăsc mama vitregă, pe Catrina, și pe copiii ei –Tita, Ilinca și Niculae, „copii făcuți
cu Moromete”.

A doua scenă ilustrativă este reprezentată de finalul celui de-al doilea volum,
prezentând moartea lui Ilie Moromete. Acesta trece în neființă fără zbucium, fără
patetism, fără dramatism, având o moarte lentă, venită ca un firesc al vieții:
„Bătrânul nu suferă de vreo boală, dar i s-a scurs viața.”. Împuținat la trup, cu
chipul aureolat de o lumină, bătrânul avea obiceiul să nu stea acasă, o lua cu
ciomagul pe lângă garduri, ultima dată fiind adus acasă cu roaba. Într-o noapte,
acesta cade la pat și nu mai cunoaște pe nimeni, iar ultimele sale cuvinte exprimă
crezul său: „Domnule, eu totdeauna am dus o viață independentă.”. Moartea lui
Moromete este relatată de Ilinca și ceilalți membri ai familiei, care, în timpul
privegherii, îi povestesc lui Niculae, fapt ce atribuie momentului unicitate și o
autenticitate inedită. Prin simbolul lui Moromete se stinge o parte de istorie, se
stinge o mentalitate de neam, se stinge filonul tradiției românești în pragul unor noi
realități și a unei noi epoci.

5. Prezentarea a 3 elemente de structură, de compoziție şi de limbaj:

Obiectivitatea romanului se reflectă în viziunea naratorului de a relata faptele,
naratorul fiind extradiegetic. El este în egală măsură omniscient , lăsând impresia
ca este creatorul faptelor relatate la persoana a III-a; este un narator obiectiv, cu
viziune dindărăt, cu focalizare zero, dând naștere unei perspective narative
obiective.
Conflictele reflectate în roman sunt de factură realistă: destrămarea familiei în
opoziție cu strădania lui Moromete de a-i ține uniți, problematica pământului,
reticența la valorile noi, lupta dintre păstrarea valorilor și acceptarea inovației.
În ceea ce privește indicii temporali, acțiunea primului volum se desfășoară
înainte cu trei ani de începerea celui de-al Doilea Război Modinal, de la începutul
verii până toamna târziu, iar volumul al doilea surprinde un timp tragic, catastrofic,
când temeliile lumii satului românesc sunt agresate de instaurarea regimului
comunist. Astfel, anii 50 reprezintă „obsedantul deceniu” pe care Preda îl prezintă
ca pe un timp al declinului.
Toposul romanului îl reprezintă satul Siliștea-Gumești, din Câmpia Dunării, reper
geografic sufletesc al autorului. Simbolul verticalității acestui topos este salcâmul
din grădina Moromeților, iar simbolul libertății morale ale acestei lumi – poiana
fierăriei lui Iocan.

6. Prezentarea opiniei despre tema și viziunea despre lume: