In opinia mea, exista o legatura intre filosofie si poezie, mai ales in opere lui Eminescu care

ramâne in istorie ca un mare poet filosof, care a preluat idei din diferite sisteme filosofice si carora le-a
dat o forma artistica inegalabila. Formula de poezie filosofica la Eminescu este repetitiva si se justifica
numai din ratiuni metodologice si didactice pentru ca-n realitate toata poezia lui Eminescu este în esenta
ei filosofica. Nu exista poezie si nici chiar vers care sa nu contina implicit si o filozofie.

In primul rand, multe creatii poetice au fost precedate de studii filosofice anterioare, spre
exemplu, admiraţia lui Mihai Eminescu pentru Immanuel Kant este totală, iar repetatele sale tentative de
a defini şi explica teoria kantiana este o dovadă nu numai a pasiunii sale filosofice, dar şi a maturităţii
sale de cugetare, poetul înfăţişându-se cu toată independenţa de gândire atunci când interpretează pe
Kant. Relativitatea cunoaşterii noastre, a lăsat reminiscenţe vădite şi hotărâtoare în gândirea şi opera
literară a Luceafărului poeziei româneşti. Ideea kantiană că „nu putem cunoaşte lumea în sine”, devine,
la Eminescu, o adevărată obsesie, completându-se, evident, şi cu idei schopenhaueriene, care
aprofundează şi plasticizează poetic această concepţie. Din sursele filosofiei kantiene şi
schopenhaueriene, la care se adaugă motive indice, mistice şi mitologice, Mihai Eminescu îşi creează o
filosofie proprie, unde primează fantasticul şi poeticul.