Sunteți pe pagina 1din 2

Ernest Hemingway, Bătrânul și marea

Editura: Polirom
Anul primei aparții: 1952
Nr. pagini: 176

„Bătrânul și marea” este o operă scrisă de autorul american Ernest Hemingway în


1951 la Cayo Blanco (Cuba) și publicată în 1952. A fost ultima sa operă importantă care a
fost publicată în timpul vieții sale și una dintre cele mai faimoase. În 1954, Ernest
Hemingway a primit Premiul Nobel pentru Literatură, această operă contribuind foarte mult la
acordarea acestui premiu.

Întreaga opera a lui Hemingway are un puternic caracter autobiografic, fiind dominată
de conflicte emoționale puternice. Gloria romanului „Bătrânul și mare” vine după o perioada
de stagnare, Hemingway a reușit să creeze cadrul pentru mai multe romane noi, însă acestea
nu s-au transformat niciodată în lucrări complete. A lăsat deoparte aceste lucrări nereușite și a
început să scrie povestea unui bătrân pescar.

Bătrânul Santiago, pescar sărac dintr-un sat de pe coasta Cubei, se pregătea să iasă din
nou în larg, la pescuit, după aproape trei luni de trudă zadarnică.

“Singur într-o barcă pescuia bătrânul pe Gulf-Stream (Curentul Golfului) și trecuseră


optzeci și patru de zile fără să-i cadă vreun pește. În primele patruzeci de zile îi ținuse
tovărășie un băiat. Dar când s-a împlinit sorocul acesta, pește tot n-au prins, părinții i-au spus
băiatului, fără doar și poate, bătrânul e un salao, adică un om mai ocolit de noroc nici că se
mai afla și, la porunca lor, băiatul a trecut pe altă barcă ce din prima săptămână a prins trei
pești mari.”

În cea de-a optzeci și cincea zi se prinde în undița bătrânului un marlin, un pește spadă
uriaș. Două zile și două nopți durează lupta dintre om și pește care trage barca după el în larg.
În sfârșit răpus, marlinul este prea mare ca să poată fi ridicat la bord și Santiago îl leagă de
barcă lăsându-l în apă, dar, pe drumul de întoarcere, rechinii îl devorează cu toată împotrivirea
disperată a bătrânului, care revine la țărm epuizat și aducând cu el doar scheletul peștelui.
Această povestire aparent simplă reprezintă in realitate o adevărată parabolă a condiției
umane, a invincibilității omului. Fiind pescar, Santiago nu exercită o profesie oarecare, ci
îndeplinește un destin, unul tot atât de inevitabil ca și acela de a fi om : “Poate că n-ar fi
trebuit să fiu pescar! Îl străfulgeră un gând. Dar pentru asta am fost făcut.”

Lupta cu peștele simbolizează bătălia omului cu existența, încordare surdă (ca atunci
când bătrânul strânge în mâinile rănite frânghia de care trage din răsputeri uriașul venit din
adâncuri), înfruntarea pe față (ca la uciderea marlinului sau la lupta cu rechinii), iar rarele
momente de destindere înseamnă mai ales bucuria, victoria si măreția înfrângerii. Impulsul îl
constituie câștigarea traiului de zi cu zi, dar lupta ajunge să semnifice, dincolo de satisfacerea
necesităților materiale, dorința omului de a-și afirma propria valoare, ca justificare a
existenței. Dar bucuria afirmării, a triumfului este repede urmată de pierderea a ceea ce a fost
dobândit cu trudă și suferință: “Era prea frumos ca să dăinuie” – este gândul bătrânului la
atacul rechinilor. Iar când își pune singur întrebarea: “Și ce te-a înfrânt?”, răspunsul este:
“Nimic. […] Am ieșit prea în larg!”, pescarul apărându-ne astfel înscris într-un mit al
îndrăznelii și semeției omului.

Măreția bătrânului constă în asumarea curajoasă a eșecului, în depășirea lui prin


păstrarea demnității umane. Simbolul scheletului uriaș cu care pescarul se întoarce acasă
simbolizează în mod esențializat victoria morală a omului, satisfacția pe care i-o dă nu
câștigul în sine, ci conștiința faptului că și-a învins propriile slăbiciuni, că și-a depășit
propriile limite. Forța și măreția omului constau în faptul că, pierzând o bătălie, nu se lasă
înfrânt, ci se pregătește de alta. “Bătrânul și marea” se încheie cu planurile de viitor pe care
și le fac Santiago și băiatul (Manolin). Descurajarea de moment a bătrânului face treptat loc
unui optimism exprimat prin proiecte concrete, aparent mărunte, dar care, prin însuși acest
fapt, dau senzația revenirii la viață.

S-ar putea să vă placă și