Sunteți pe pagina 1din 4

Rezumat „Singur pe Lume”

de Hector Malot

În romanul, „Singur pe lume”, personajul principal duce o lungă călătorie prin


lume. Totul începe când, Remi a aflat, după 8 ani, că mama lui, Berberin la Chavarron
este de fapt mama lui adoptivă.

Acesta află când soțul mamei lui adoptive, Jerome, zidar la Paris, i se întâmplă
un accident și acesta devine schiop. Acesta dă în judecată pe patonul lui, iar acesta
pierde procesul. Ca să supraviețuiască, Jerome vinde vaca lor și apoi îl închiriază pe
Remi pentru patruzeci de franci, unui on numit Vitalis și care călătorește în lume cu
trupa lui. Acesta este formată din trei câini, numiți Capi, Dolce și Zerbino, și o
maimuță numită Jolicoeur. Remi împreună cu trupa inedită călătorește prin Franța. În
timpul unei reprezentații la Toulouse, Vitalis este închis, pentru lovirea unui polițist,
timp de 2 luni.

În acel moment, Remi se trezește singur cu animalele avâd doar câțiva bănuți.
Aceștia au încercat să mai susțină câteva spectacole, dar fără succes. Eroii noștrii se
întâlnesc cu doamna Milligan și cu fiul ei Arthur, care suferă de o boala, călătoreau
împreuna cu mama sa la bordul Lebedei. Lui Remi i-ar fi placut sa rămână cu ei, dar
Vitalis a revenit și și-au continuat calătoria prin Franța. Din păcate, în timpul unei
furtuni de gheață, trupa a fost atacată de o haită de lupi, iar doi dintre câini nu au putut
scapa. Seria de nenorociri nu se oprește aici, deoarece maimuțica se îmbolnăveste de
pleumonie si acesta moare, chiar daca un medic a încercat să o ajute.

Cu greu, trupa destrămată a ajuns la Paris unde, din cauza lipsei banilor, Vitalis
îl lasă in grija unui patron, care îl va folosi pe Remi, in timpul iernii, în trupa lui.
Patronul numit Garofoli, se dovedește fiind un om rău și lacom, care punea copii
orfani să cerșească, batundu-i și înfomatându-i. În timpul perioadei în care a stat la
acest patron, a întâlnit un copil de treabă, numit Mattia, care era inteligent și bun la
suflet. După mult timp, lui Remi, îi surâse norocul și este salvat de Vitalis, care a
rămas îngrozit de ce se întâmpla acolo.

Aceștia se întorc pe drumuri, spre un nou oraș în care să castige banii cu care se
pot hranii, dar frigul ăi nauceste, iar Vitalis moare, din cauza frigului. Remi scapă cu
viață, deoarece era mai tânăr și avea un corp care a putut rezista la frigul cumplit.
Remi este gasit de o familie de fermieri ce cultivau zarzavaturi. Aceștia se dovedesc
fiind niște oameni buni, care au avut grija de ei și care l-au primit în familia lor, dupa
ce au aflat ca a rămas singur, dar a impus o singura conditie, să își câstige traiul
muncid alături de ceilalți. Remi accepta și așa începu munca lui la fermă. Doamana
Acquin, murise dupa ce născuse primul copil, numit Lisa, care avea un handicap, era
mută, în schimb acesta era inteligentă și bună la suflet. Familia mai era formată din
doi băieți și o fată ,care era cea mai mare și toata gospoderia cădea pe umerii ei.

Remi se întâlnește cu un comisar care investigează moartea lui Vitalis. Remi


află că de fapt Vitalis era un cântăreț vestit, numit Carol Balzani și care la un moment
dat, își pierde vocea. Cuprins de disperare, el își schimbă numele, devenind un
comediant. Din păcate, Remi nu a putut rămâne prea mult la acestă familie de
fermieri, deoarece din cauza unei furtuni cu grindina, serele au fost distruse complet.
Astefel domunul Acquin, rămăsese fara nici un ban și acesta face pușcărie din cauza
că nu poate plătii ratele fermei. Astfel fu nevoit să călătorească din nou pe străzi.

Înainte să plece din Paris, el se întâlnește cu prietenul lui Mattia, care era și el
pe drumuri, având asupra lui doar o vioară. Remi este rugat de Mattia să poată
calatorii cu el, iar acesta acceptă înduioșat. Remi a costatat ca Mattia era un copil
talentat care știa să cânte la multe instrumente. Capi, Remi și Mattia alcătuiau o echipă
de șoc și au început să facă rost de o grămadă de bani.

Remi era dornic să își revadă mama adoptiva, iar acesta se gândi sa îi cumpere
o vacă. Între timp aceștia se oprira să se întâlnească cu unul dintre baietii domnului
Acquin care lucra în mine alături de unchiul lui. Trupa a stat acolo timp de câteva zile
și au aflat că Alexe, baiatul domnului Acquin, s-a julit și și-a strivit un deget, astfel
Remi ajugând in mina, dar din pacate în a doua zi a lui de munca are loc o explozie și
rămane blocat în mina. Aceștia au început să se certe cu timpul, dar Remi se dovedi un
copil puternic și reușise să salveze pe vinovatul exploziei. Într-un final toți oamenii
blocați au fost salvați.

Apoi trupa, reunita a plecat la drum. După ceva timp au reușit să stranga suma
necesară pentru a cumpăra o vacă. Aceștia au avut o grămada de peripeții în care își
puteau pierdea vaca. Ajunși la mama sa adoptivă, acest a afla ca tatal lui adoptiv a
plecat la Paris în cautarea lui, deoarece a venit un domn care i-a oferit niște bani in
găsirea lui. Acesta se hotărăste sa meargă la Paris. În drumul lui acesta îi ia Lisei o
păpusă care o dăruiește atunci când se întâlnește ce ea. Când au ajuns la Paris a aflat
că tatal adoptiv a murit și că în urma lui nu a lasat nici o scrisoare care sa îl ajute pe
Remi. Mama lui adoptiva îi arătă o scrisoare în care era specificata o adresa din
Londra unde se aflau avocații care se ocupau cu căutarea lui.

Astfel Remi se hotaraste sa meargă la Londra. Acolo se întâlnii cu trei barbati


care de fapt faceau parte dintr-o familie de hotii. Fată de Remi scorniseră o poveste
din care se desprindea că o rivala a sotiei sale,ca să se razbune ca n-a fost ea cea luată
de sotie, i-a furat copilul născut de abia șase luni și l-a abandonat pe o stradă din Paris,
unde a fost găsit apoi de Barberin. De soarta copilului ar fi aflat cu putin timp în urma,
de la aceeasi femeie ,care fiind pe patul de moarte, își mărturisise fapta. El si cu
Mattia munceau din nou pe străzile Londrei, dând reprezentații și câștigand bani, pe
care îi împărțeau cu noua sa familie. Într-una din zile, Mattia îl recunoscu printre
membrii unei trupe rivale pe Bob, un negru cu care se împrietenise la Paris. Deși era
convins că tatăl său vindea mărfuri furate, încă ezita să îl părăseasca, dar o anumită
împrejurare, care avu loc cu ocazia unor alergări de cai ,îl convinse. Într-o seara ,tatăl
lui Remi are nevoie de el să îi păzească mărfurile de hoți. Baiatul fu de acord, fără să
bănuiască nicio clipă că tatăl său îl va folosi ca să-l păzească de fapt pe el și pe un alt
copil al său în timp ce furau dintr-o biserica. Hoții au fugit, dar Capi a fost prins. Remi
s-a întâlnit cu Capi, legat și dus de un gardian. Câinele îl recunoscu în dată și se
repezi la el. Gardianul a dedus că Remi este stăpânul câinelui și l-a arestat, ducândul
la închisoare. Mattia și Bob reuși să îl elibereze pe Remi, reușind să îi demaște pe hoți.
În drum spre casă, aceștia o iau și pe Lisa, care a fost încredintată tocmai doamnei
Milligan,care căuta un copil cu care să se joace Arthur. Aceștia începură să se îndrepte
spre Elveția alături de doamna Milligan. În timp ce căutau pe o strada pe Lisa aceștia
auzi un glas după un zid. Înmărmuriți,copiii alergară în jurul zidului și dădură peste
Liza. În sfârsit, o găsiseră. Mai mult decât atât, se întamplase și o minune. Fata, din
cauza emoției puternice, își recăpătase glasul. Aceștia îi explicaseră doamnei Milligan
ce s-a întâmplat și ea îi facuse cunoștință cu James. James a fost invitat în cameră, iar
doamna Milligan i-a spus tot ce aflase. Omul din Anglia căruia James î-l incredintase
candva pe Remi, dupa ce îl furase, fusese prins și mărturisise tot ce știa. Rufele,
pastrate de doica Barberin erau dovada supremă. James părăsi camera foarte supărat.

După 8 ani, Remi s-a mutat în Anglia și s-a căsătorit cu Lisa și a moștenit un
castel. Aceștia au avut un copil care a fost îngrijit de către mama lui vitrega, iar toți
prietenii lui și-au refăcut viața. În final, Remi i-a închinat un monument lui Vitalis la
Paris.

S-ar putea să vă placă și