– „Hoţul de cărţi

„Oamenii observă culorile unei zile numai la sfârşit şi la început, dar, pentru mine,
este destul de clar că ea combină o multitudine de nuanţe şi de tonuri, cu fiecare moment
care trece. O singură oră poate consta în mii de culori diferite: galbenuri cernite, nuanţe de
albastru pătate pe nori, întunecimi de nepătruns…”
Romanul lui Markus Zusak – „Hoţul de cărţi” aduce în prim-plan Germania nazistă
din anul 1939, anul începerii celui de al doilea Război Mondial, o perioadă deosebit de
tulbure şi de plină de durere pentru întreaga lume. Pe acest fundal, se conturează povestea
unui copil, Liesel Meminger, care este despărţită la o vârstă fragedă (doar 9 ani) de tot ceea
ce avea mai drag: mama şi fratele ei, pentru a fi plasată unei familii sociale. Evenimentele pe
care trebuie să le parcurgă pe drumul devenirii ei sunt deosebit de greu de suportat, fapt
pentru care se refugiază în lumea cărţilor şi a cuvintelor, singurele care au puterea de a crea
lumi noi, singurele care au puterea de a ajuta persoana să evadeze dintr-un cotidian mult prea
dureros… Poate tocmai acesta este motivul pentru care personajul narativ, cel prin ochii
căruia se derulează întreaga viaţă a lui Liesel şi a celor din strada Himmel, este unul mai
neobişnuit, rar întâlnit ca atare şi atât de bine conturat în literatură: Moartea (un fel de
conştiinţă colectivă a tuturor celor care au fost nevoiţi să treacă prin experienţa dureroasă a
celor aruncaţi în stradă din propriile case, a celor despărţiţi de persoane dragi din raţiuni pur
discriminatorii şi nedrepte). Tot Moartea este cea care prezintă realitatea cu un ochi critic,
singura care nu este redusă la tăcere de naziştii îndoctrinaţi, singura care nu este nevoită să
salute cu „Heil Hitler” pentru a putea avea un loc în societate…
Este o poveste deosebit de emoţionantă, o poveste a iubirii de oameni, de viaţă, de
cuvinte, care este în contrast cu cotidianul plin de lipsuri (a hranei, a libertăţii de exprimare, a
oamenilor dragi etc.) şi de durere, în care o lume întreagă simte cum universul le este dat
peste cap şi întors cu susul în jos din cauza războiului, îngreunat şi mai tare de regulile stricte
ale Fuherului, Hitler, cel care doreşte existenţa unei lumi pure, în care primează doar rasa
albă…
Liesel Merminger simte cât de crudă şi de nedreaptă este viaţa încă din momentul în
care se află alături de mama şi de fratele ei mai mic în trenul ce trebuia să îi ducă la o familie
socială: bolnav şi slăbit din lipsa de hrană, cel mic moare pe drumul refugiului şi este
îngropat undeva pe drum. Liesel găseşte lângă mormântul fratelui ei, în zăpadă, o carte
abandonată: „Manualul groparului”, primul ei abecedar în casa în care va poposi.
În Munchen, ajunge pe strada Himmel, o stradă a oamenilor săraci, o stradă a
meşteşugarilor: călcătorese, zugravi, croitori… Ea este adoptată de familia Ilsei şi a lui Hans
Hubermann, care vor ajunge să devină asemeni propriilor părinţi, suplinind rolul celor
adevăraţi, alungaţi, cum avea să afle mai târziu, de faptul că erau „kommunist”. Aici, ea îşi
găseşte alinare de coşmarurile pe care le avea în braţele grijulii ale lui Hans, în muzica
acordeonului acestuia şi în lecţiile de citire pe care acesta i le oferă în pivniţa casei, folosind
metode mai puţin convenţionale: „Manualul groparului” pe post de abecedar şi pereţii
pivniţei pe post de dicţionar.
Cursul vieţii lui Liesel este zguduit de evenimentele care au loc, însă ea alege să obţină
ceea ce este mai bun din aceasta: deşi ceilalţi copii furau hrană, ea începe să fure cărţi, atât
din focurile în care naziştii ardeau cărţile interzise, cât şi din casa primarului, unde va găsi un
aliat în soţia primarului, cea care îşi pierduse copilul pe front. Partener şi umăr de sprijin îi va
fi întotdeauna băiatul vecinilor, Rudy, copilul cu părul asemeni lămâii, cel care o va sprijini
necondiţionat şi care o va ajuta să suporte mai uşor viaţa grea, băiatul cu vise mari şi speranţe
măreţe.
De asemenea, în casa Hubermanilor, Liesel poate observa cât de nedreaptă este soarta:
Max, un evreu, fiul celui care salvase viaţa lui Hans în Primul Război Mondial, este ascuns în
propria lor casă, devenind prietenul lui Liesel şi cel care îi descoperă prima dată talentul în
meşteşugul cuvintelor, cel care o ajută să îşi dezvolte talentul scriitoricesc. El îi creează cărţi
personalizate, fapt care îl ajută şi pe el să uite de faptul că este prizonier într-o pivniţă, fetiţa
fiind singura lui legătură cu lumea de afară, pe care o poate observa de aproape doar când
„stele de foc” (bombele) apar pe cer, moment în care toţi ceilalţi sunt ascunşi în adăposturi.
Romanul se întinde pe mai mulţi ani, până în anul 1945, când războiul devine şi mai
intens: cu toţii se ascund în adăposturi sub pământ, loc în care frica este temperată prin
lecturile lui Liesel. Fetiţa experimentează plecarea celor dragi pe front, observă exilul şi
marşurile evreilor… Ea, asemeni familiei la care stă şi a prietenului Rudy, nu poate iubi
sistemul, nu îl poate iubi pe Hitler, cel care le-a adus atâta nefericire, şi luptă pentru dreptate.
Însă, destinul se dovedeşte din nou cumplit pentru Liesel: toţi cei dragi ei, noii părinţi,
Rudy, tot ceea ce cunoştea dispare, fiind purtate pe aripile Morţii, în urma unui atac surpriză,
un bombardament care îi ucide pe toţi în timpul somnului. Singura care scapă este Liesel: ea
şi-a urmat visul, aceea de a aşterne propria viaţă pe hârtie, sub forma cărţii „Hoţul de cărţi”,
scris în pivniţă, locul ei de refugiu…
„Hoţul de cărţi” este un roman minunat, cu o poveste emoţionantă despre războaie
exterioare, urmate de cele interioare ale neputinţei şi fricii, care sunt combătute în cel mai
frumos mod cu putinţă: prin intermediul cuvintelor şi a imaginaţiei. Markus Zusak a ştiut că
aceasta este povestea pe care vrea să o aştearnă pe hârtie încă din momentul în care asculta
poveşti despre Germania nazistă, despre bombardarea Munchenului şi despre evreii mânaţi
spre lagăre prin oraşul natal al mamei sale. El însuşi spune:
„Aveam în minte aceste imagini cu băieţi mărşăluind impecabil şi salutând cu Heil
Hitler şi ideea că toată lumea în Germania nazistă gândea la fel. Dar mai existau şi copii
rebeli, care nu respectau regulile, şi oameni care îi ascundeau pe evrei şi pe alţi oameni în
casele lor. Aşadar, Germania avea şi o altă latură…”
Un roman minunat, o proză care schimbă perspective şi care te marchează şi cucereşte
în acelaşi timp, triumfătoare şi tragică deopotrivă, care te pune pe gânduri…
„Hotul de carti” este o carte captivantă, care, deși vorbește mai mult despre moarte,
cruzime și traumă, reușește să le îmbine armonios cu prietenia, curajul și blândețea,
personajele ei, acțiunea și felul în care a fost scrisă sunt cele care îi conferă. valoare
incontestabilă. Este din punctul meu de vedere, dar și din partea majorității criticilor literari,
una dintre cele mai durabile lecturi ale literaturii universale.