Sunteți pe pagina 1din 4

Chiriță - CIREȘARII - Rezumat

Cavalerii florii de cireș” volumul I de Constantin Chiriță - Rezumat


În această carte este vorba despre un grup de prietenii care locuiesc pe strada
Cireșului. Aceștia sunt: Maria, frumoasă și sensibilă, Tic, frățiorul ei mai mic
care era foarte jucăuș, Ursu, care de fapt se numea Teodoru Teodor, foarte puternic
și un gimnast neîntrecut, Victor, care este bun la școală și foarte deștept, Dan,
un foarte bun prieten, Lucia, isteață și îndrăzneață și Ionel, care uneori e cam
plin de el.

Ei și-au dorit să plece într-o expediție, să exploreze Peștera Neagră și să


alcătuiască o hartă, iar aceasta să fie expusă la renumita expoziție a școlii. Dar
pentru că în peșteră erau și râuri, le trebuia o barcă. Noroc că ei cunoșteau un
vânător, Petrăchescu, care avea o barcă de cauciuc. S-au dus și i-au cerut-o.
Acesta a început o poveste destul de lungă și foarte plictisitoare în care repeta
mereu aceleași fraze. Până la urmă nu le-a dat barca, de aceea s-au hotărât să
construiască una din lemne când vor ajunge acolo. Așa că au pornit în expediție. Cu
ei l-au luat și pe Țombi, cățelul lui Tic.

Drumul către peșteră a fost lung și obositor, mai puțin pentru Ursu, care era
foarte rezistent. În apropierea peșterii, s-au oprit pentru a hotărî cine va merge
în peșteră, deoarece puteau intra doar patru. Așa că au tras la sorți. Norocoșii au
fost Victor, Maria, Ionel, Tic și, bineînțeles, Țombi. Ceilalți, Dan, Ursu și
Lucia, au rămas afară să exploreze împrejurimile și să ia legătura cu cei din
peșteră cu ajutorul aparatelor TFF. Înainte de a intra, au construit barca. Au
intrat în peșteră.Totul acolo era foarte frumos, ca într-un vis.

După un timp ei primesc un mesaj de la cei de afară. Aceștia spuneau că Ursu s-a
întâlnit cu Petrăchescu. Dar, ce nu știa nimeni este că după plecarea lui Ursu, de
după o stâncă a apărut un individ cu barbă. El și cu vânătorul plănuiau să afle ce
căutau copiii în peșteră și să-i omoare. Cireșarii din peșteră au ajuns la capătul
acesteia. Victor descoperi un râu care o lua în jos și s-a gândit că după acel râu
mai putea fi ceva. Au coborât și au descoperit o nouă peșteră. Tot atunci au
pierdut barca cu tot cu Țombi. Dar, mai târziu, într-o parte îngustă a peșterii, au
găsit barca de cauciuc a lui Petrăchescu. Cireșarii au luat-o cu ei.

De la început, pe drumul lor, au descoperit conserve, țigări și bănuiau că se mai


află cineva în peșteră. Primul ar fi fost Petrăchescu, dar mai trebuia să fie cu
cineva. Vânătorul și bărbosul îi urmăreau. La un moment dat, peștera se împarțea în
două. Victor a zis să continue în aceeași direcție, dar Ionel l-a contrazis și a
ales drumul opus. Așa că a plecat separat de toți pe drumul lui. Acolo este
capturat de cei doi care voiau să-i facă rău. L-au lovit și după aceea l-au ascuns
după un bolovan. Ceilalți, îngrijorați, au pornit în căutarea lui.

După ce l-au găsit, acesta le-a spus cine erau urmăritorii. Mai departe de ei erau
vânătorul și bărbosul. Vânătorul a ridicat pistolul spre bărbos și i-a mărturisit
că el este „Expresul negru”, unul dintre cei mai mari răufăcători. A tras în el.
După ce a plecat, acesta s-a ridicat. Nu a pățit nimic. Pistolul nu mai avea
cartușe. Așa că s-a dus la o cabană din apropiere să ceară ajutor.

Între timp, cireșarii au ieșit din peșteră, dar se aflau într-o prăpastie. Atunci
Ursu i-a văzut și i-a salvat cu ajutorul unei frânghii. După aceea, au găsit vechea
lor barcă împreună cu Țombi. Au venit și Dan și Lucia și au povestit întâmplările
prin care au trecut. La un moment dat, Ursu, știind că Petrăchescu este încă în
peșteră, fix în clipa în care era să iasă, l-a blocat acolo cu un bolovan. Atunci
au venit și ajutoarele și i-au mulțumit lui Ursu.

Ciresarii - Castelul fetei in alb


Cireşarii se află în vacanţa de vară.Victor este plecat cu părinţii lui în
Austria,iar Ionel este plecat într-o excursie pe malul mării.Ceilalţi cireşari îşi
petrec vacanţa în orăşelul lor natal.
În timp ce se plimba prin curtea şcolii,Tic a văzut o fată foarte
frumoasă îmbrăcată într-o rochie albă.El s-a hotărât s-o privească de mai
aproape,dar fata l-a observat aşa că Tic a renunţat la planul său.Copilul a
poreclit-o „fata în alb”.Tic a aflat că pe fata în alb o cheamă Laura şi că ea se
află în vacanţă la bunica ei care este foarte severă.

Ursu se pregătea pentru un meci foarte important de box.El se antrena


foarte mult.Din fericire Ursu a câştigat meciul dar foarte greu.La meci,Tic a
văzut-o pe Laura pentru ultima dată fiindcă ea a dispărut imediat după meci.

Cireşarii au aflat că fata în alb a fost răpită de trei oameni şi a fost dusă în
Castelul Vulturilor.Acolo ea a fost închisă într-o încăpere.

Cireşarii nu ştiau unde se află castelul.Ei credeau că acest castel


se află la nişte ruine din apropierea oraşului,aşa că au început căutările.Ei n-au
găsit castelul la ruine,în schimb au găsit un document.vechi de mai bine de trei
sute de ani.Ei au descifrat documentul care era scris în alfabetul chirilic.Cu
ajutorul lui Victor care s-a întors din Austria,cireşarii au aflat că drumul spre
castel le va fi arătat de un pom strâmb de pe o colină din oraşul Şoimeni.

Ziua următoare ei au pornit spre Şoimeni.Ajunşi acolo ei au găsit în


locul pomului o biserică construită exact după forma pomului.Ei s-au luat după
umbra lăsată de biserică.Cireşarii au căutat gaura unde putea fi ascunsă intrarea
în castel şi au găsit-o într-un munte.Ei au intrat în gaură şi au descoperit un
tunel care ducea spre castel.

Însă tunelul avea o grămadă de capcane,dar cireşarii au scăpat cu


bine. Ajunşi la capătul tunelului cireşarii au descoperit Castelul Vulturilor.După
ce

le-au trecut emoţiile ei au intrat în castel unde au descoperit o încăpere care


avea pe pereţi tot felul de arme decorate cu pietre preţioase.După mai multe
căutări ei au găsit două tunele diferite care duceau spre inima castelului.Tic a
intrat în primul iar Victor a intrat în al doilea.

La capătul tunelului în care a intrat Victor a găsit încăperea în


care se afla fata în alb.El a scos-o din încăpere şi a vrut s-o ducă la ceilalţi
cireşari dar Victor şi Laura au căzut într-o capcană.Când Tic a ajuns la capătul
tunelului în care a intrat a descoperit încăperea în care se aflau cei trei
oameni.Aceştia l-au prins pe Tic şi l-au ţinut legat crezând că este un hoţ.

Victor şi Laura au fost salvaţi de Ursu.Cei trei oameni au aflat de


la Tic că mai sunt şi alţi copii cu el.Întâlnindu-se cu ei,cireşarii le-au arătat
celor trei oameni unde se află comoara.Tic a fost eliberat de căutătorii de comori
aşa că toţi s-au întors fericiţi acasă.

Bunica fetei în alb s-a bucurat foarte mult văzând-o pe nepoata ei


şi i-a felicitat pe cireşari.Tic s-a îndrăgostit pentru prima oară.El a intrat în
adolescenţă.

Ciresarii - Roata norocului


Este din nou vacanţa de vară.Toţi copiii sunt fericiţi fiindcă vacanţa mare a
sosit.Fiecare cireşar este la casa lui.Verişoara lui Dan,Ioana i-a invitat pe
cireşari să-şi petreacă vacanţa la bunica ei.Singurul bucuros de acestă propunere
era Tic.Ceilalţi cireşari nici nu voiau să audă de această propunere.
Maria trebuie să vină şi ea la bunica Ioanei deoarece nu poate să-l
lase singur pe frăţiorul ei,Tic,într-un oraş străin fiindcă băiatul se poate pierde
sau i se poate întâmpla ceva.

Cei trei cireşari împreună cu verişoara lui Dan,Ioana au plecat spre


oraşul „D” care era foarte renumit pentru bâlciul său care se ţine o dată pe an.
Acolo,cireşarii au întâlnit-o pe bunica Ioanei care era foarte severă,ca o
profesoară.Copiii trebuie să fie prezenţi la ora fixă la masă.Dacă nu vor fi
prezenţi ei vor fi certaţi de bunica Ioanei.

Prima zi,cireşarii au plecat împreună cu Ioana la renumitul


bâlci.Acolo ei au văzut tot felul de culori şi de lumini.Tic s-a ataşat foarte mult
de un joc numit „Roata norocului” unde trebuie împinsă o şipcă.La orice număr la
care se opreşte şipca este un premiu.Tic a tras de foarte multe ori dar nu a
câştigat decât lulele negăurite şi iepuraşi din gips.El şi-a dat seama că
proprietarul „Roţii norocului” trişează.

A doua zi,bunica Ioanei i-a dus pe copii la muzeul din oraş.Tic s-a
despărţit de ceilalţi şi s-a dus într-o încăpere unde a văzut nişte statui foarte
valoroase numite „tanagrale”.Bunica Ioanei,Ioana şi cireşarii nu au mai putut vedea
tanagralele deoarece acestea au fost furate.Cei trei cireşari se confruntau din nou
cu o aventură.Ei i-au chemat şi pe ceilalţi cireşari: Victor,Ionel,Lucia şi Ursu.

Tic le-a arătat tuturor cireşarilor bâlciul din oraş.Unii dintre


copii au şi jucat la „Roata norocului” dar n-au câştigat nimic deosebit.Tic vrea cu
orice preţ statuia lui Fradaburidi.Copilul şi-a făcut un plan ca să fure statuia
dar n-a spus nimănui.

În timp ce se plimba prin parc,Tic a văzut într-o grădină ceva


strălucitor,dar nu erau decât nişte cărămizi şi o păpuşă.Într-o zi,cireşarii s-au
dus la circ unde au cunoscut un tânăr atlet.Un echilibrist pe nume Torenzo l-a
provocat pe Ursu la luptă.Ursu a acceptat provocarea şi l-a învins cu greu pe
Torenzo.

Într-o zi,cireşarii au aflat şmecheria pe care o folosea


proprietarul „Roţii norocului”.Ei trebuiau să întoarcă cuiele de pe şipcă în sens
opus.Victor

i-a oferit acest serviciu lui Ursu.Tic era foarte fericit fiindcă putea câştiga
statuia lui Fradaburidi pe drept.

A doua zi cireşarii s-au dus în bâlci,iar Ursu a întors foarte rapid


cuiele în sens opus.Cireşarii au început să joace la „Roata norocului” şi au
câştigat premii foarte frumoase şi scumpe.Proprietarul „Roţii norocului” era
foarte nervos fiindcă cireşarii au câştigat toate premiile de valoare.

Tic era foarte mâhnit deoarece nu a putut câştiga statuia lui


Fradaburidi. Copilul a furat statuia cu ajutorul unui lasou.Fiind foarte
inteligent,Victor a doscoperit în ultimul moment unde se găseau tanagralele.Ele
erau chiar în premile câştigate de cireşari.Astfel enigma tanagralelor a fost
descoperită.

Ciresarii - Aripi de zapada


Iarna a sosit.Cireşarii sunt în vacanţă.Ei îşi petrec vacanţa la
munte,într-o cabană împreună cu alţi copii.În locul în care se află cireşarii se
organizează tot felul de concursuri cu premii.Se fac concursuri de viteză cu
schiurile,se construiesc oameni de zăpadă şi copii se bat cu bulgări de zăpadă.

Mulţi copii sunt deghizaţi în mari campioni la schi,iar alţii sunt


deghizaţi în cireşari.Toţi cireşarii arată la fel.Nu se pot deosebi cireşarii
adevăraţi.Dacă cineva spune că este un cireşar adevărat poate fi bătut de ceilalţi
copii.De aceea cireşarii adevăraţi nu se prea arată în public.

La un concurs de schi,Maria a ieşit pe primul loc.Victor ar fi trebuit


să câştige concursul,dar a fost lovit cu un bulgăr de un copil şi şi-a pierdut
echilibrul.Într-o zi,Dan a fost prins şi a fost ţinut de către nişte copii deoarece
a spus că este un cireşar adevărat.După câteva ore,Dan a fost salvat de către Ursu.

Fiindcă era foarte periculos,cireşarii s-au hotărât să plece într-un


oraş pe nume Mitiş.Ei l-au întrebat pe un cabanier pe unde trebuie să meargă ca să
ajungă în oraş.Acesta le-a arătat pe o hartă drumul pe unde trebuie să o ia.Pentru
a ajunge în oraş ei trebuie să trecă într-un loc foarte periculos numit Şaua Mare.
Cireşarii au plecat spre Mitiş.

Când ajung într-o vale,pe cireşari îi prinde un viscol foarte


puternic determinându-i pe cireşari să se adăpostească în zona unei stâne părăsite.
Ei erau urmăriţi de o haită de lupi.Toţi din cei şapte copii erau foarte
speriaţi.La uşă a rămas de pândă Ursu.Ceilalţi cireşari s-au culcat fiindcă erau
foarte obosiţi.

Dimineaţa,Victor la văzut pe Ursu mort de oboseală deoarece s-a


luptat cu lupii.El i-a tăiat piciorul unuia din lupi.Cireşarii s-au hotărât să
plece din adăpostul bântuit de lupi.Dar înainte de a pleca ei i-au omorât pe
lupi.Cireşarii nu mai puteau ajunge la Mitiş din cauza viscolului,aşa că s-au
hotărât să ajungă la cabana „Izvoarele”.

Mergând pe o potecă,Victor a descoperit un tunel prin care cireşarii


au ajuns la o cabană numită „Coştila”.Ei au găsit acolo locuri în care să doarmă şi
saltele cu care au aprins un foc.Cercetând cabana,Victor a descoperit în vârful
unui munte cabana mult căutată: „Izvoarele”.Ursu şi Victor s-au hotărât să se ducă
la cabană să dea un telefon pentru a chema ajutoare.

În cabană se aflau trei oameni: cabanierul numit Paul Bălan,Liviu


Iordan şi Ion Petric.Aceştia s-au purtat foarte urât cu cei doi cireşari.Ursu a
văzut că firul telefonului este tăiat aşa că nu a mai insistat să ceară ajutoare.
Victor şi Ursu s-au ales doar cu patru saltele pentru foc.

Tic s-a hotărât să se ducă la cealaltă cabană şi să fure ceva


mâncare deoarece cireşarii nu mai aveau ce să mănânce.Ajuns la cabană,Tic nu a
intrat înăuntru,ci a intrat în magazie.Acolo a găsit foarte multă mâncare şi
băuturi. Copilul a furat împreună cu Ţombi tot ce au găsit.Cireşarii de la cabană
s-au bucurat foarte mult fiindcă aveau ce să mănânce,dar ştiau că cei trei oameni
se vor întoarce şi se vor răzbuna.

Oamenii de la cabană s-au hotărât să se răzbune pe cireşari.Liviu


Iordache avea un pistol cu care putea să omoare pe oricine.Cireşarii s-au pregătit
pentru atac foarte mult.În timpul atacului cei trei oameni au luat ostatic pe Tic,
dar Ursu l-a salvat pe copil.Oamenii au fost bătuţi foarte tare de Ursu până au
sosit ajutoarele.

Cireşarii şi-au petrecut restul vacanţei cu nişte copii pe nume


Tiberiu şi Atena.

S-ar putea să vă placă și