În casa bunicilor de Ionel Teodoreanu(rezumat)

Afară ninge. Poate, un deget mic de copil desenează pe un geam aburit o căsuţă
cu o uşă, două ferestre şi un horn, de unde iasă fum. Astfel începe iarna.

Casa bunicilor e fantastică. Acolo domneşte ordinea, curăţenia şi respectul. Ori

de câte ori copiii pleacă cu părinţii la bunici, aceştia sunt bine instruiţi pentru a nu face
obrăznicii. Prin urmare, copii sunt ca nişte prizonieri, între ochelarii bunicilor şi ochii
părinţilor.

Pornesc spre casa bunicilor într-o trăsură, trasă de doi armăsari năzdrăvani.
Mama nervoasă, într-o rochie elegantă şi cu o cutie de bomboane pe genunchi, tata
fumează. Şi salută pe toată lumea iar copiii stau smirnă în faţa mamei. Ajung la casa
bunicilor în „Beilic“. Mama intră prima apoi tata iar mai apoi copiii. Toţi sărută mâna
bunicilor. Într-o tăcere deplină şi după un ritual bine stabilit se serveşte cafeaua şi
bomboanele vechi copiilor. Copiii stau cuminţi şi nu au voie să facă nimic.
E teribilă casa bunicilor!

Nepoţii au crescut iar părinţii nu mai sunt atât de tineri, însă bunicii au rămas
aceeaşi. Nepoţii sunt plini de păcate. Cel mic cu păr de aur creţ e bătăuş, merge cu
bicicleta cu mâinile la spate printre tramvaie şi trăsuri, scoate limba şi râde la toţi
oamenii din jurul lui.

Cel mijlociu fură ţigări din biroul tatei, are note proaste la şcoală şi e leneş. Iar,
cel mare e „şi mai şi“. Tata a fost convocat la şcoală de către director pentru că, băiatul
cel mare e „Ruşinea unei şcoli model“..
.Într-o zi copilul cel mic se îmbolnăveşte, apoi şi cel mai mare. Astfel că, mama
hotărăşte ca mijlociul să plece la bunici pentru a fi protejat. Prin viscol şi zăpadă ajunge
la poarta bunicilor. Îi deschide bunicul, mult mai primitor decât bunica. Apare şi bunica
cu privirea ascuţită, care îl conduce în odaia unde a copilărit tatăl său bineînţeles după
ce îl dojeneşte la fiecare pas. Nepotul se dezbracă în linişte, însă nu poate adormi. Se
aşează în fotoliul din faţa sobei şi se gândeşte cu fruntea încreţită, la viforniţa de afară,
la orele de şcoală, la fraţii lui bolnavi, la sărbătorile şi vacanţele prea scurte, la faptul că
nu e acasă şi la bunici e în surghiun, şi totuşi zâmbeşte. Bunicii îşi petrec viaţa de zi cu
zi după un ritual de neclintit. Se trezesc devreme, servesc mesele la ore fixe, seara de
asemenea se culcă devreme.

Noaptea târziu, după ce adorm bunicii, nepotul îşi aprinde o ţigară. Lucru
neobişnuit în casa bunicilor. Din nefericire este descoperit şi de bunica şi de bunicul.

Bunicii aveau în casă o fată care îi ajută la treburile gospodăriei. Bunicul îi

spunea Măriuca iar bunica îi spunea Mariţa. Cei doi bunici aveau un motan bătrân, care
în fiecare noapte dormea la picioarele bunicului. Motanul era ca un membru al familiei,
era îngrijit şi protejat în special de către bunicul. Bunicii ţin la anumite tradiţii, primesc
preotul în casă, pentru a le sfinţi casa, primesc musafiri, îi servesc cu bunătăţi. Chiar
dacă bunica e mai răutăcioasă, în sufletul ei e corectă şi dreaptă. În ciuda faptului
că-şi dojeneşte mereu nepotul, ţine foarte mult la el şi prin atitudinea ei doreşte să-l
educe. Bunica îi ajută pe toţi care-i cer ajutorul, bineînţeles după câteva vorbe de duh.
Într-o zi, nepotul a aflat o întâmplare neplăcută din viaţa bunicilor. Se pare că tatăl lui a
avut o soră care a murit la nouă ani. A fost o descoperire impresionantă pentru nepot,
iar acea întâmplare nefericită a lăsat urme adânci de tristeţe în viaţa bunicilor.

O altă zi petrecută în casa bunicilor cu ceai cu lapte şi cu rom a fost aceea în

care bunica citeşte Vieţile Sfinţilor, bunicul gazeta iar nepotul lecţia de istorie. Celor trei
li se alătură motanul. Bunica, cu ochii , când în carte, când la nepot, din nou îşi
apostrofează nepotul, cum că nu învaţă, nu ia note bune, prin urmare, ce-o să facă el în
viaţă!

Se apropie ziua în care părăseşte casa bunicilor, se întoarce acasă la fraţii şi

părinţii lui. Înainte de plecare poartă un dialog cu bunica, dialog din care reiese că
atunci când va fi mare poate c-o să scrie cărţi cu bunica, bunicul, motanul bunicului,
vorbele bunicei...casa bunicilor. Bunica oftează. Afară ninge.