SUBIECTUL II

Propunere de rezolvare:

    Încă îmi amintesc ce zi teribilă a fost ziua de 1 aprilie 2019! Nu

cred că o voi putea uita curând! Era o dimineață obișnuită:
soarele primăverii îmi bătea în ferestre, soneria telefonului îmi
gâdila auzul cu o baladă de Chopin, moment în care m-am
hotărât să cobor din pat și să merg totuși la școală. Nimic nu
avea să prevestească însă ce avea să se întâmple.
Cu o zi înainte, doamna dirigintă ne anunțase „cu regret”
că, deși ne aflam în săptămâna „Școala altfel”, în ziua aceea
urma să ne luptăm tot cu textele literare și cu funcțiile sintactice,
fiindcă de! Evaluarea Națională „bătea la ușă”. Ne chemase mai
devreme, dar bineînțeles că eu nu reușisem să ajung la timp.
Intrat pe poarta școlii, mi-am dat seama că ceva nu e în
regulă. Curtea era plină de mașini de pompieri, dar nu ca la o
intervenție, ci ca și când luptătorii cu focul și-ar fi stabilit aici
parcul auto. Curiozitatea m-a făcut să intru pe ușa școlii
prevăzător și am preferat să nu mă aventurez direct în clasă.
Numai că aventura mă căuta ea pe mine. Și ce planuri teribile
avea!
                      Clădirea școlii era goală. Îmi auzeam pașii pe scările
către etajul al treilea, acolo unde ne aveam clasa. La un moment
dat, chiar când mă pregăteam să intru în clasă, a ieșit vijelios pe
ușă un pompier echipat până-n dinți, cu o mască de oxigen pe
față care-l făcea să pară de pe altă planetă. Avea un combinezon
negru, cu dungi galbene, care îți luau ochii, niște bocanci
desprinși parcă din filmul Terminator și o cască roșie, continuată
în spate cu un fel de pelerină gri.
                      Vă mărturisesc sincer că nu mă așteptasem la o
asemenea întâlnire bizară. Dar până să mă dezmeticesc,
pompierul își scoate masca de pe figură și mă întreabă scurt,
aproape acuzator:
– Hei, puștiule! Ce cauți tu aici?
–  Ce să caut, zic eu cam cu jumătate de gură, sala de clasă..
Omul cu echipament ciudat aproape că nici nu mă lasă să-mi
termin răspunsul:
– Ai venit cam târziu! zise el. Acțiunea de evacuare s-a încheiat,
iar colegii tăi au participat la ea și au fost foarte încântați. Dar să
știi că s-ar putea să avem ceva interesant și pentru tine,
continuă pompierul.
În momentul acela am început să deslușesc ițele acestei povești
încurcate. Carevasăzică, doamna dirigintă ne chemase mai
devreme nu pentru lecții, ci pentru un exercițiu de evacuare în
caz de cutremur, iar păcăleala făcea parte din plan – doar era 1
aprilie.   Acum, cel din urmă rol avea să-mi revină mie: Pompierul
mi-a explicat că ultima parte a exercițiului presupune coborârea
unei persoane rămase blocate la etaj după cutremur.
Am fost lăsat singur în sala de clasă, iar pompierul pe care îl
întâlnisem pe hol – și care coborâse între timp – a apărut în
vârful unei autoscări destinate salvării de la înălțime. Recunosc
că am avut ceva emoții, mai ales când m-am trezit deasupra
solului, legat cu o frânghie de salvator.
Din fericire, totul s-a terminat cu bine, iar eu am înțeles cât
de importantă este sincronizarea și cât de mult trebuie să
prețuim viața.