REPERE!!!

Compunerea descriptivă (Descrierea de tip tablou)

Introducere (precizăm locul care va fi descris şi momentul din zi/anotimpul sau alt reper temporal. În plus, o imagine ne
poate introduce în atmosfera peisajului).
,,Răsăritul soarelui apăruse peste marea albastră, care se aşternea în faţa ochilor mei cu o lumina puternică, iar ceata
uşor-uşor se pregătea să plece. Ajuns la malul mării, am devenit dintr-o data visător, privind către întinderea nesfârşită a
mării, unde fantasmele păreau că prind contur. ‘’

Cuprins
a) planul depărtat-perspectiva din care privim peisajul.
,,Vedeam cum în depărtare, o barcă, precum o jucărie abandonată, părea să stea în loc. Parcă nici marea nu se mai
vedea prea bine, iar apa începea să prindă diferite culori. ‘’

b) planul apropiat
,,Mirosul sărat al apei şi jocul valurilor parcă mă purtau în alte lumi, iar câteva scoici colorate, aruncate pe mal, se
jucau cu picioarele mele. Razele soarelui erau îndrăzneţe şi şi-au făcut loc pe bolta cerească, străpungând-o. Pe plajă,
insectele, pescăruşii sau păsările perindau bucuroase făcând zarvă, încât vocile oamenilor abia se mai auzeau. Nisipul
fin reuşea să mă impresioneze şi să mă poarte pe aripi de fericire. ‘’

Se reia o imagine/un detaliu care subliniază o anumită perspectivă, cea mai importantă în perceperea spaţiului descris. Se
poate insista şi insera şi un ¨miez¨narativ !!!
,,Parcă eram suspendat deasupra tuturor. Nisipul fin ca mătasea îmi gâdila tălpile, iar briza îmi şoptea ce va urma:
soarele avea să pună stăpânire încet-încet peste întreagă suflare. Observam cum frânturi de bucurii se topeau şi se
ascundeau în nisipul care înghiţea apa. ‘’

Încheiere
,,Marea mi-a dat impresia că natura respiră, că totul era natural şi plin de magie, deoarece aceasta săruta nestingherită
cerul… ‘’

Exemplu de compunere descriptivă: Descrierea toamnei

Anotimpul ruginiu, plin de culoare și farmec a sosit. În drumul său peste pământul încărcat de verdeață, toamna,
precum un pictor priceput, preschimbă culoarea peisajului în tonuri calde de galben-maroniu. Atingerea toamnei a
preschimbat peste noapte și frumosul parc din apropierea casei mele.
  Rânduiți în linie dreaptă, de-a lungul și de-a latul aleilor din parc, stau de veghe zeci de trunchiuri de copaci, care de
care mai bătrâni și mai semeți. Frunzișul des al acestora, colorat în auriu, reflectă o culoare gălbuie asemănătoare unor
flăcări, astfel încât copacii par niște lumânări aprinse, care luminează aleile pustii ale parcului.
Din trunchiurile puternice ale copacilor, cu scoarță verzuie, se ridică zeci de crengi groase, ca niște brațe de uriaș. Pe
acestea se odihnesc pentru o scurtă perioadă de timp frunzele uscate și îngălbenite de vremea rece a toamnei.
Coronamentul ruginiu este atât de des, încât razele soarelui, și așa timide, abia răzbesc prin el. La fiecare adiere de vânt,
brațele copacilor se mișcă și odată cu ele frunzele încep să cadă într-o ploaie multicoloră. Spre deosebire de o ploaie
normală, în care stropii de ploaie se îndreaptă direct spre pământ, ploaia de frunze ruginii este haotică, iar fiecare frunză
pare a avea drumul său. Un drum sinuos, precum un dans armonios, care pare fără sfârșit.
Frunzele veștede urcă și coboară neîncetat, de parcă ar fi nehotărâte în care parte să o apuce. Într-un final se așează pe
solul zvântat și pe aleele deja îngălbenite ale parcului și încep să formeze covorul ofilit de toamnă. Aleea asfaltată, tristă
până mai ieri, acum este veselă și se mândrește cu straiele ruginii cu care este îmbrăcată. Atunci când vântul suflă cu
putere, covorul de frunze se unduiește precum un covor magic; se ridică de la sol, se mișcă asemenea unei iluzii, iar apoi
revine tăcut pe aleea adormită.
Nici țipenie de om nu se avântă prin aleele pustii ale parcului. Încremenirea este totală, semn că atmosfera de aici nu
este prielnică pentru o plimbare. Singurul mușteriu, care cutreieră nestingherit parcul amorțit, este vântul rece de toamnă.
Acesta își plimbă răsuflarea rece printre trunchiurile copacilor și împrăștie frunzele care cad fără oprire. Atunci când
vântul se oprește, natura împietrește, iar peisajul pare un tablou reușit de toamnă, surprins excelent de pensula unui pictor
îndrăgostit de anotimpul jocului de culoare, al luminilor și umbrelor, toamna.
Descrierea unei zile de iarnă este o compunere care ar putea avea un titlu simplu „O zi de iarnă” sau unul mai complicat
„Primii fulgi de nea, o sărbătoare pentru suflet”

În dimineața cea mohorâtă, din cerul de decembrie care se întindea ca o țesătură cenușie de cărbuni peste turlele
bisericii și peste scheletele plopilor din vale, nu se abătea niciun fulg de nea. Era un ger uscat, iar sub picioare, noroiul
înțepenit al șoselei suna ca o nucă găunoasă.
  Era o duminică dimineața atât de apăsătoare, încât nu aveam chef, nici măcar, să mă joc pe playstation. Stam înfofolit
la geam și priveam strada goală, încremenită. Nici mașini, nici oameni nu-i tulburau liniștea înghețată. Respirația caldă
forma aburi pe geamul degerat, care se lipeau, stricându-i transparența. Încercând să mă înveselesc, am desenat o față
zâmbitoare pe aburii de pe geam. Prin micuțul punctul al ochiului de pe fața zâmbitoare am zărit ceva micuț și alb,
strălucitor, ca o bobiță de diamant. Era un fulgușor de nea, gingaș. Cu o mișcare rapidă am îndepărtat urmele respirației de
pe geam. Voiam să văd mai bine fulgul. Cadrul geamului, dintr-o dată, se umplu de o mare de alb, cernută din cer. Ningea
de-a binelea, iar eu priveam uluit jocul fulgilor nemaivăzuți. Unii erau mari cât o portocală, alții, mai mici cât o minge de
ping-pong. Sau cel puțin așa îi vedeam eu. Printre acești coloși, alți fulgi mai mici, mărunți cât un nasture de sidef. În
dansul lor pornit din înălțimi, se zbenguiau în jurul turlelor bisericii, fugărindu-se greoi prin aer. Se așezau pentru o clipă
pe creasta zidurilor împrejmuitoare, iar apoi, unii cădeau neputincioși în șanț, iar alții se lipeau de poarta neagră, formând
o poleială strălucitoare.
Iarna este frumoasă dacă fulgii săi veseli sunt peste tot. Când apar, natura îmbracă haine de gală, iar copiii îi admiră
strălucirea și farmecele de cristal.

O compunere despre un început însorit de primăvară, în care este descrisă o zi însorită de primăvară.

Soarele blând de primăvară cuprinde natura adormită cu brațele sale luminoase. Dornic să împartă bucurie și speranță,
își plimbă strălucirea peste pământul zbicit. Cu atingerea-i vrăjită dezmiardă firișoarele de iarbă și le anunță să se
pregătească de răbufnirea verde. Subțiri și mlădioase, firișoarele scot căpșorul din pământ și se îmbăiază în valul călduț de
lumină al mândrului soare.
Păsărelele felurite prind de veste că soarele a dat tonul schimbărilor de primăvară. Zboară vesele din pom în pom și se
joacă cu mugurii proaspeți ai copacilor. Din când în când, gustă din nectarul lor, iar de plăcere înalță triluri de bucurie și
mulțumire că primăvara fermecată s-a instalat pe pământ.
Nici gândăceii și nici insectele nu rămân nepăsătoare la semnalele din cer ale discului de aur. Gândăceii ies din
ascunzătorile în care s-au pitulat peste iarnă și-și expun corpurile microscopice razelor vrăjite ale soarelui. Insectele își
întind aripile diafane, iar soarele cu atingeri blânde le dezmorțește și le colorează în curcubeie de culori. Când prind o pală
de vânt, se lasă purtate spre înălțimi, de unde privesc cum natura începe să întinerească și să îmbrace straiele verzi ale
primăverii.
Când fiecare vietate de pe pământ este trezită la viață, soarele anunță că oaspeții primăverii vor sosi în curând. De
acolo de sus, din locul în care este țintuit, soarele vede cârduri de păsări călătoare îndreptându-se spre locul pe care tocmai
l-a înverzit. Când vor ajunge în locul pregătit, stolurile de păsări, obosite de lunga călătorie de peste mări și țări, vor găsi o
oază de liniște și verdeață. Se vor instala și vor începe să cuibărească, iar primăvara se va bucura când va auzi primele
țipete ale păsărilor tocmi ieșite din ou.
Așa arată un început de primăvară, anotimpul în care natura se trezește la viață, iar vietățile se trezesc din adormirea
de peste iarnă. Toate cele de pe pământ iubesc primăvara și de ce nu ar face-o, când primăvara este atât de bună cu ei?

O compunere în care este descrisă o zi de vară caniculară. O zi în care soarele arde puternic sus pe cer, iar razele lui toride
pârjolesc natura. Compunerea conține adjective la diferite grade de comparație.

Deși e dimineață, soarele arde sus pe cer, așa cum nu a mai făcut-o de multă vreme. Se anunță o zi foarte încinsă.
După cum a început această zi, ar putea fi cea mai fierbinte și mai nemiloasă zi din acestă vară. Cerul mai puțin albastru
decât de obicei pare a fi decolorat de ascuțișul razelor trimise de discul solar. Niciun nor, oricât de mic, nu se încumetă să
dea ochii cu soarele care dogorește nepăsător.
La fel de speriat este și vântul. Nu are curajul necesar să-și arate chipul răcoros nici măcar o clipită. Încearcă din când
în când să adie ușor, dar nu are puterea să se lupte cu soarele atotputernic. Atunci când își face simțită prezența, răsuflarea
sa este foarte fierbinte, asemenea respirației unui balaur, care scuipă flăcări pe nări.
La sol situația este și mai dramatică. Iarba este mai uscată ca niciodată și îngălbenită fără vreme. Acolo unde copacii
nu fac umbră, pământul este pârjolit ca după un incendiu devastator. Dar poate cel mai mult suferă copacii. Primind mai
puțină apă decât de obicei, fac eforturi disperate să reziste drepți în fața soarelui nemilos. Seceta foarte mare le-a uscat
până și voința de a rămâne verzi. Par aduși de spate, asemenea unor bătrâni apăsați de greutatea anilor mulți. Frunzișul
copacilor nu mai este la fel de mare ca astă-primăvară, iar culoarea de un verde sănătos s-a transformat într-un verde-
gălbui bolnăvicios.
Cele mai puțin supărate pe urgia vremii sunt câteva șopârle. Cu pielea multicoloră, strălucind în bătaie razelor
soarelui, se odihnesc sub cerul liber, chiar dacă afară temperaturile au devenit insuportabile. Piatra pe care stau deja
trebuie să fie încinsă la maxim, dar șopârlele nu par a băga de seamă. La fel de leneșe ca de obicei, își întind mai bine
corpul pentru a capta cât mai mult din căldura soarelui. Indecis, dacă să se bucure sau să se întristeze de această zi toridă,
este lacul din apropiere. În luciul său, razele soarelui se joacă vesele împrăștiind în jur reflexe puternice și valuri de
căldură. Mai puțin adânc decât de obicei și poate cel mai puțin întins de când se știe el, lacul privește drept în ochi
rotundul aprins al soarelui. Îl întreabă dacă are de gând să fie la fel de capricios toată luna lui cuptor. Soarele îi răspunde
printr-un zâmbet malițios, împrăștiind pe suprafața lacului raze usturătoare.
Acesta este doar începutul celei mai călduroase perioade a anului, luna iulie, luna lui cuptor. Dintr-un prieten al
naturii, care aducea până mai ieri veselie și bucurie împrejur, acum, soarele se transformă într-un veritabil dușman al
acesteia.

Compunerea narativă

O întâmplare în vacanţa de vară

Expozitiunea reprezintă momentul introductiv în care se prezintă locul, timpul acţiunii şi personajul
• Descrie cadrul în care se desfăşoară acţiunea. Creează atmosfera în care se va desfăşura acţiunea.
• Foloseşte indici de timp: odată, demult de tot, într-o zi, aseară etc.
• Foloseşte indici de loc: undeva, acolo, unde
• Prezintă personajul prin nume şi descriere în câteva cuvinte.
,,Din dulci amintiri, evoc o întâmplare care a reusit să mă fascineze şi care a contat enorm pentru mine, deoarece am
descoperit lucuri minunate şi am simtit că sunt iubit, iar suprizele vin când nu te astepti.. Era o zi frumoasă de vară din
vacanţa mare. M-am trezit de dimineaţă, pe la ora şapte. Eram la bunici. După ce m-am dat jos din pat, am înştiinţat-o
pe bunica, că vreau să fac o plimbare prin natură. Ea mi-a aprobat dorinţa şi mi-a pregătit merinde.’’

Intriga reprezintă momentul care strică echilibrul şi declanşează acţiunea.

• Marchează acest moment prin indicii: deodată, pe când, în timp ce etc.
,,Am plecat la drum mai devreme, pentru că soarele era pregătit să mă stropească cu lacrimile sale de foc. Cum am urcat
dealul din spatele casei, deodată, ceva mi-a atras atentia. Cum putea să fie posibil asa ceva?’’

Desfăsurarea actiunii
• Prezintă faptele în ordine logică.
• Nu te pierde în detalii care ţi-ar putea abate atenţia de la firul narativ.
• Încearcă să creezi suspansul şi să ţii trează atenţia cititorului.
• Inventează întâmplări prin care să faci acţiunea să avanseze.
,,Dintr-o dată mi s-a părut că am intrat într-o altă lume. Totul mi se părea mai frumos. Regele soare îşi impusese
stăpânirea pe marele albastru, cerul. Roua rece a dimineţii era aşternută pe iarba verde şi pufoasa. Stoluri de păsări
zburau deasupra mea, împreuna cu fluturi de diverse culori, care dansau în aer. Cerul senin, de un albastru pur şi
răcoarea dimineţii, care se făcea simţită prin hainele cu care eram îmbrăcat, mă îndemna la visare. Am mai stat un timp
şi am admirat natura din picioare. Apoi m-am aşezat la umbra stăpânului pădurii - un stejar înalt şi bătrân cât lumea, a
cărei înălţime te ameţea doar când te uitai la el. M-am aşezat şi dintr-o dată, din spate, am auzit un lătrat. M-am speriat
de mama focului. Primul gând a fost să mă urc în copacul copilăriei mele, stejarul cel bătrân. Dar am renunţat. Fiinţa
care lătra şi-a arătat faţa. Era drăgălaşul meu câine, Bobiţă. Sperietura a fost cumplită. Chiar şi după ce l-am luat în
braţe pe Bobiţă, inima îmi bătea atât de tare, de parcă ar fi vrut să-mi iasă din piept. Abia când Bobiţă a început să mă
lingă vesel pe mână, m-am liniştit.’’

Punctul culminant (momentul de maximă intensitate)

• Poate fi marcat prin utilizarea indicelui lexical « dar ».
• Creează tensiune la nivelul textului.
• Accentuează stările personajului.
,,Dar, dintr-o dată, Bobiţă a început să alerge de colo-colo şi să latre voios. Parcă voia să-mi spună ceva. Ce ar fi putut
să îmi spună un câine? Am hotărât să îl urmez. Spre surprinderea mea, căţelul m-a condus către casă. În curtea
bunicilor, tocmai sosiseră părinţii mei. După ce m-au îmbrăţişat, mi-au comunicat că au o surpriză pentru mine, un
codou pe care mi-l doresc de ceva vreme. M-au dus la maşina cu care veniseră. În portbagaj mă aştepta o bicicleta mare,
roşie. Era exact ce-mi doream! Împreună cu această bicicletă am bântuit pe colinele satului bunicilor pe parcursul
întregii vacanţe.’’

Deznodământul se restabileşte echilibrul şi acţiunea se termină.

• Repetă indicii de loc folosiţi la începutul compunerii tale.
,,A fost cea mai grozavă vacanţă pe care am petrecut-o la bunici, dintre toate cele pe care le-am avut până acum. Mi-am
propus să mai merg la acestia şi în vacanţa viitoare. Acum Bobiţă a crescut, cred că este un dulău pe cinste. Abia aştept
să bat uliţele satului pe bicicletă cu Bobiţă lângă mine. Apoi, împreună, să ne pierdem în natura fermecătoare din
împrejurimile satului bunicilor, care mi-a furat sufletul.’’

O întâmplare reală/imaginară petrecută la munte

Expoziţiunea
Cu bucurie în suflet/Din dulci amintiri evoc o întâmplare care a reuşit să-mi schimbe viziunea asupra lumii, dar şi
anumite impresii despre viaţă. Era o zi mirobolantă de toamnă, iar tata a decis să vizităm muntele Oas. Împreună cu
dragii mei părinţi, am ajuns la poalele regatului muntos. Muntele vulcanic face parte din grupa de nord a Carpaţilor
Orientali. Era un peisaj nemaipomenit care urma să mă înghită sau care voia să mă ajute să-i descifrez misterele care se
ascundeau pe acolo.

Intriga
Deodată, părinţii mei se simţeau obosiţi, iar eu eram curios să văd dacă aş fi putut să mă împrietenesc cu natura ce
stăpânea acel tărâm, însă un lucru mi-a atras atenţia. Cum putea fi posibil aşa ceva?

Desfăşurarea acţiunii
Susurul apei ce străbătea un râu reuşise să mă atragă în mrejele sale, însă admiraţia pe care o aveam nu mă putea opri
din loc. Cu cât mă apropiam de rău, cu atât mă simţeam mai straniu şi vedeam cum mă îndepărtez de cabana în care se
aflau părinţii mei. O adiere a vântului mi-a mângâiat chipul zâmbitor şi m-a făcut să simţ un fior. Am început să alerg, nu
mă puteam opri, abia respiram. Am fost oprit de către cineva. Capătul râului despărţea muntele în două tărâmuri,
nicidecum, nu-şi avea sfârşitul într-un lac, vărsându-se pe versantul acestuia, aşa cum mi se scurgea mie pe obraz o
lacrimă de emoţie. Privind mai atent la tărâmul din faţa mea, mi-am observant părinţii care mă strigau şi care-mi făceau
semne ca să traversez. Eram derutat, confuz, abia auzeam câteva litere, iar imaginea lor era înceţoşată. Voiam să
traversez, dar ceva mă ţinea în loc. Era copilăria, cu farmecul ei aparte, care mă ruga să nu o părăsesc. Dincolo
,,domnea’’ adolescenta, cu alte perspective şi impunea într-un mod obligatoriu, maturizarea. Trebuia să iau o decizie cât
mai repede posibil. Nu ştiam ce să fac, nu voiam să-mi părăsesc lumea fascinantă a copilăriei, însă timpul nu putea să
mă ţină în loc.

Punctul culminant
Deodată, am auzit un strigăt, era mama care dorea să mă trezesc din visare şi să mă îndrept către cabană, deoarece
aveam de parcurs anumite itinerarii. Abia atunci mi-am dat seama că vântul a fost cel care m-a făcut să visez, să
contemplez şi care mi-a anticipat destinul, anunţându-mă, într-un mod discret că voi ieşi din lumea copilăriei cât de
curând.

Deznodământul
A fost o zi minunată, petrecută la poalele munţilor, împreună cu minunata mea familie, o zi pe pe care nu o voi uita şi
care m-a ajutat să înţeleg că orice clipă merită trăită la maximum, dar cu mare grijă.