Mesajul unei opere literare reprezintă împletirea

ideilor, a sentimentelor și a semnificațiilor exprimate cu

ajutorul mijloacelor artistice, prin care scriitorul își invită
cititorul să pătrundă dincolo de țesătura textuală a
operei sale, în căutarea sensurilor ascunse.
Opera literară ,,În grădină'' de Elena Farago este o
operă lirică, care are ca temă natura, comuniunea
perfectă a omului cu lumea micilor viețuitoare.
În opinia mea mesajul desprins din acest text este acela
că ne simțim fascinați în fața noului, iar fiecare dintre noi
reacționează într-un mod ce-l particularizează.
În primul rând, mesajul este sugerat de
conținutul de idei al textului liric. Poeta se simte
fascinată și impresionată de faptul că primăvara are
capacitatea de a metamorfoza lumea micilor viețuitoare,
întrucât schimbă starea de spirit fiecăruia dintre noi. Eul
liric se află în ipostază contemplativă și își face simțită
prezența la nivelul textului printr-o serie de indici
morfologici: pronumele personale la persoana a II-a: ți-'',
,,-ți'', ,,te-'', ,,tine'' și verbele la persoana a II-a ,,stai'',
,,lași'', ,,începi'', fiind un lirism de tip adresativ, întrucât
poeta ne îndeamnă să reflectăm în mijlocul elementelor
naturii, care ne pot încânta cu bucurie sufletul.
În al doilea rând, perspectiva poetei reiese din
atitudinea eului liric, care oferă o cheie de interpretare în
ceea ce privește mesajul textului liric: ,,Stai singură-n
grădină/ Și dragostea ți-o cânți''. Implicându-se afectiv,
sentimentele sunt de fascinație, dar și de mulțumire față
de sărbătoarea care se dezlănțuie în acest univers
delicat al viețuitoarelor.
În plus, modul în care poeta își transmite trăirile
este inedit, mai ales că la nivelul textului se regăsesc și
mărci ale afectivității: punctele de suspensie, din fiecare
strofă, au rolul de a îndemna la meditație/ la visare;
interjecția afectivă ,,o'' exprimă uimirea în fața tabloului
descris, iar diminutivul ,,stânjenel'' sugerează dragostea
poetei față de acest univers ,,plăpând'', iar viziunea este
una optimistă.
De asemenea, limbajul artistic are un rol
important în relevarea mesajului textului, întrucât poeta
are menirea de a impresiona prin autenticitatea
resurselor expresive folosite. Astfel, epitetul dublu
,,cântec/Duios, încetinel'' sugerează încântarea, liniștea
produse în mijlocul grădinii; imaginea vizuală ,,mugurii
din tei, /Și-au înflorit ast-noapte'' ilustrează uimirea
pentru schimbarea adusă de primăvară, trezirea la viață
a stânjeneilor, iar ,,nu-ți întinde mâna/ Să rupi o
floare.../I-atâta duioșie...'' accentuează sentimentul de
farmec inedit, de aprecierea și de grijă față de fiecare
element care aduce sens diferit în grădina fiecăruia.
Această vrajă emanată de acest spectacol este
personificată, fiindcă ,,plutește.../Te-ndeamnă să
visezi-'', accentuând liniștea, bucuria, dar și momentul
mirobolant, care ne determină să medităm și să ne dăm
seama că orice vietate ne poate schimba viziunea, iar
inversiunea/epitetul în inversiune ,,plăpându-l stânjenel''
constituie admirația față de elementul naturii, care
ajunge să fie personificat ,,n-o fi visând și el'', profilând
comuniunea perfectă a omului cu natura.
În concluzie, consider că opera literară ,,În
grădină'' de Elena Farago pune în lumină ideea că
viziunea asupra lumii este și va fi schimbată în funcție
de ceea ce vom întâlni și de ceea ce ne va impresiona,
dar și faptul că omul se regăsește pe sine odată ce
comunică/își dă voie să comunice și să cadă pradă
elementelor naturii fiind împlinit sufletește.
O întâmplare într-o grădină
Îmi amintesc de o zi de toamnă aparte pe
care am petrecut-o în grădina buncii mele. Acolo,
existau tot felul de flori, de arbori și de viețuitoare care
hoinăreau pe diferite meleaguri ale grădinii.
Ajuns acolo, un lucru mi-a captat atenția. Cum era
posibil așa ceva? Pe creanga zarzărului meu preferat se
afla o veveriță. Avea o coadă roșcată și stufoasă, iar
ochii mărgelați și gheruțele ascuțite o făceau unică.
Micuța făptură se uita speriată la mine și apoi a sărit o
creangă mai sus. O perioadă de timp am ignorat-o și am
început să privesc florile, să le admir culorile și să mă
îmbăt cu mirosul acestora. M-am lăsat purtat de mirajul
covorului floral care parcă mă transporta pe aripi de
fericire nemaîntâlnite până atunci.
Deodată, am auzit un zgomot. Aveam
impresia că se aude din casă, dar nu era așa. Veverița
voia să-mi atragă atenția, însă era timidă. Văzând că nu
dorea să interacționeze cu mine, m-am gândit să-i culeg
niște nuci și să i le pun la rădăcina copacului. Am
încercat să mă ascund, crezând că nu-și va da seama
că voi fi acolo. Nu a fost așa, nu am putut să o ating,
fiindcă a coborât și a luat sfioasă nucile pe care le-am
pus la rădăcina zarzărului și a fugit.
M-am întristat pe moment, dar m-am bucurat
apoi de fapta pe care am făcut-o și mi-am dat seama că
prin micile gesturi pe care le inițiezi, desigur că te poți
apropia de micile viețuitoare.