ideilor, a sentimentelor și a semnificațiilor exprimate cu
ajutorul mijloacelor artistice, prin care scriitorul își invită cititorul să pătrundă dincolo de țesătura textuală a operei sale, în căutarea sensurilor ascunse. Opera literară ,,În grădină'' de Elena Farago este o operă lirică, care are ca temă natura, comuniunea perfectă a omului cu lumea micilor viețuitoare. În opinia mea mesajul desprins din acest text este acela că ne simțim fascinați în fața noului, iar fiecare dintre noi reacționează într-un mod ce-l particularizează. În primul rând, mesajul este sugerat de conținutul de idei al textului liric. Poeta se simte fascinată și impresionată de faptul că primăvara are capacitatea de a metamorfoza lumea micilor viețuitoare, întrucât schimbă starea de spirit fiecăruia dintre noi. Eul liric se află în ipostază contemplativă și își face simțită prezența la nivelul textului printr-o serie de indici morfologici: pronumele personale la persoana a II-a: ți-'', ,,-ți'', ,,te-'', ,,tine'' și verbele la persoana a II-a ,,stai'', ,,lași'', ,,începi'', fiind un lirism de tip adresativ, întrucât poeta ne îndeamnă să reflectăm în mijlocul elementelor naturii, care ne pot încânta cu bucurie sufletul. În al doilea rând, perspectiva poetei reiese din atitudinea eului liric, care oferă o cheie de interpretare în ceea ce privește mesajul textului liric: ,,Stai singură-n grădină/ Și dragostea ți-o cânți''. Implicându-se afectiv, sentimentele sunt de fascinație, dar și de mulțumire față de sărbătoarea care se dezlănțuie în acest univers delicat al viețuitoarelor. În plus, modul în care poeta își transmite trăirile este inedit, mai ales că la nivelul textului se regăsesc și mărci ale afectivității: punctele de suspensie, din fiecare strofă, au rolul de a îndemna la meditație/ la visare; interjecția afectivă ,,o'' exprimă uimirea în fața tabloului descris, iar diminutivul ,,stânjenel'' sugerează dragostea poetei față de acest univers ,,plăpând'', iar viziunea este una optimistă. De asemenea, limbajul artistic are un rol important în relevarea mesajului textului, întrucât poeta are menirea de a impresiona prin autenticitatea resurselor expresive folosite. Astfel, epitetul dublu ,,cântec/Duios, încetinel'' sugerează încântarea, liniștea produse în mijlocul grădinii; imaginea vizuală ,,mugurii din tei, /Și-au înflorit ast-noapte'' ilustrează uimirea pentru schimbarea adusă de primăvară, trezirea la viață a stânjeneilor, iar ,,nu-ți întinde mâna/ Să rupi o floare.../I-atâta duioșie...'' accentuează sentimentul de farmec inedit, de aprecierea și de grijă față de fiecare element care aduce sens diferit în grădina fiecăruia. Această vrajă emanată de acest spectacol este personificată, fiindcă ,,plutește.../Te-ndeamnă să visezi-'', accentuând liniștea, bucuria, dar și momentul mirobolant, care ne determină să medităm și să ne dăm seama că orice vietate ne poate schimba viziunea, iar inversiunea/epitetul în inversiune ,,plăpându-l stânjenel'' constituie admirația față de elementul naturii, care ajunge să fie personificat ,,n-o fi visând și el'', profilând comuniunea perfectă a omului cu natura. În concluzie, consider că opera literară ,,În grădină'' de Elena Farago pune în lumină ideea că viziunea asupra lumii este și va fi schimbată în funcție de ceea ce vom întâlni și de ceea ce ne va impresiona, dar și faptul că omul se regăsește pe sine odată ce comunică/își dă voie să comunice și să cadă pradă elementelor naturii fiind împlinit sufletește. O întâmplare într-o grădină Îmi amintesc de o zi de toamnă aparte pe care am petrecut-o în grădina buncii mele. Acolo, existau tot felul de flori, de arbori și de viețuitoare care hoinăreau pe diferite meleaguri ale grădinii. Ajuns acolo, un lucru mi-a captat atenția. Cum era posibil așa ceva? Pe creanga zarzărului meu preferat se afla o veveriță. Avea o coadă roșcată și stufoasă, iar ochii mărgelați și gheruțele ascuțite o făceau unică. Micuța făptură se uita speriată la mine și apoi a sărit o creangă mai sus. O perioadă de timp am ignorat-o și am început să privesc florile, să le admir culorile și să mă îmbăt cu mirosul acestora. M-am lăsat purtat de mirajul covorului floral care parcă mă transporta pe aripi de fericire nemaîntâlnite până atunci. Deodată, am auzit un zgomot. Aveam impresia că se aude din casă, dar nu era așa. Veverița voia să-mi atragă atenția, însă era timidă. Văzând că nu dorea să interacționeze cu mine, m-am gândit să-i culeg niște nuci și să i le pun la rădăcina copacului. Am încercat să mă ascund, crezând că nu-și va da seama că voi fi acolo. Nu a fost așa, nu am putut să o ating, fiindcă a coborât și a luat sfioasă nucile pe care le-am pus la rădăcina zarzărului și a fugit. M-am întristat pe moment, dar m-am bucurat apoi de fapta pe care am făcut-o și mi-am dat seama că prin micile gesturi pe care le inițiezi, desigur că te poți apropia de micile viețuitoare.