Ploaia

de Alice Călugăru
Mesajul unui text literar reprezintă o sinteză a viziunii autorului față de viață și lume,
pe care o transmite prin intermediul creației sale. Mesajul poate fi decodificat cu ajutorul
elementelor de expresivitate artistică și al vocii textuale.
Mesajul textului „Ploaia”, de Alice Călugăru, este unul profund, ce evidențiază
farmecul și forța ploii umanizate care are un impact atât asupra elementelor naturii, cât și
asupra oamenilor, provocând distrugeri și inspirând tristețe.
Tema textului, natura, devine o proiecție a emoțiilor poetice și preia întreaga
sensibilitate prin toate elelemntele sale: ploaia și lacul. În text, ploaia este prezentată ca o
ființă supranaturală de dimensiuni impresinante care pare să stăpânească întreg peisajul. Se
observă îmbinarea planului cosmic cu cel terestru prin interemediul ploii. Imaginile vizuale și
cele auditivecreează un decor complet al ploii. Încă din primele două versuri, ploaia este
prezentată ca p ființă „mlădioasă”, îmracată într-o „haină cenușie”. Ploaia este ilustrată cu
ajutorul imag. vizuale, atmosfera întregului peisaj fiind mohorâtă, întunecată. De asemenea,
prezența ploii este ilustrată și prin imag. auditive, care redau foșnetul și zgomotele produse de
cîderea picăturilor de ploaie. Un alt element al piesajului îl reprezintă lacul. Acesta este și el
transformat de ploaie, de inele simbolice aruncate de ploaie. Forța acestei ploi este
impresionantă, așa cum se observăîn hiperbola „de inele fără număr îi erau mâinile
încărcate, /Și le scotea pe fiecare și le arunca pe lac pe toate.”
Elementele de expresivitate artisitică ajută la decodificarea mesajului poetic,
deoarece rolul lor este de a transmite , în mod sugestiv, trăirile poetei și viziunea sa espre
viață și lume.
Astfel, personificarea „purta pe umeri mii de lanțuri subțiri până la brâu”, prezentă în a
treia strofă, descrie ploaia ca pe o ființă fabuloasă, puternică și distrugătoare. De asemenea,
comparația „ploaia cea strălucitoare, pe umăru-i, ca un urcior/ Întunecat și plin de apă, purta
neistovitul nor.” prezintă ploaia ca pe o zeitate care unește planul ceresc cu cel terestru și care
ține cerul pe umărul său. Adjectivul „neistovitul” sugerează resemnarea și deznădejdea vocii
lirice.
O emoție transmisă prin această poezie o reprezintă tristețea. Aceasta este observată
atât în descrierea peisajului gri, întunecat, dezolant, cât și, la finalul textului, prin ultimele
versuri care sugerează faptul că ploaia „toarnă” în sufletele oamenilor „plânsul zadarnic”,
simbol al tristeții și al deznădejdii.
În concluzie, putem spune că mesajul poetic este unul profund, care valorizează
sensibilitatea poetei și la care putem ajunge prin intermediul semnificațiilor textului care
pune în lumină impactul unei ploi puternie atât asupra naturii, cât și asupra oamenilor,
provocând tristețe și lipsă de speranță.