Vasile Alecsandri (1818 - 1890), este creatorul pastelului romanesc, in care poetul contureaza

un tablou descriptiv din natura, exprimand in acelasi timp o stare, o traire sau o emotie a eului
liric. Pastelurile lui Alecsandri amintesc de Thomson prin "poezia anotimpurilor", deosebindu-
se de romantici prin aceea ca succesiunea anotimpurilor nu simbolizeaza trecerea ireversibila a
timpului, ci dimpotriva, creatia lui exprima sentimentul stenic (care fortifica, da putere; intaritor
- n.n.) al eternei regenerari a naturii. Cromatica este specifica acestor creatii lirice, culorile fiind
alese sugestiv in functie de anotimpul descris. Desi Alecsandri a detestat anotimpul friguros,
cele mai multe pasteluri descriu iarna, careia ii construieste un tablou maret, feeric si plin de
stralucirea zapezii, care se asterne, fara oprire, pe intinderea nemarginita. in pastelurile sale,
Vasile Alecsandri ilustreaza natura cu toate frumusetile ei, in toate anotimpurile, realizand un
adevarat calendar in versuri, dar a avut o evidenta preferinta pentru anotimpul "imbracat in
diamanturi".

Poezia "Iarna" de Vasile Alecsandri a fost publicata in revista "Convorbiri literare", in 1868,
impreuna cu alte pasteluri inchinate anotimpului alb.

Semnificatia titlului. Definit prin numele anotimpului stralucitor de alb, "Iarna", titlul sugereaza
atat particularitatile ce compun tabloul ei maret si fastuos, precum si sentimentul de admiratie
al poetului pentru noianul de ninsoare ce s-a asternut "pe ai tarii umeri dalbi".

Structura, semnificatii, limbaj artistic

Poezia "Iarna" de Vasile Alecsandri este alcatuita din patru catrene cu versuri lungi, o
caracteristica tipica a pastelurilor acestui poet. Compozitional, poezia cuprinde doua tablouri
inegale ca intindere. in prima parte - corespunzatoare primelor trei strofe - este descris un spatiu
vast, nemarginit, peste care ninsoarea cade necontenit, acoperind intreaga tara, iar partea a doua
- ultima strofa - contureaza acelasi peisaj, dar stralucitor, inseninat de aparitia soarelui si
insufjetit de prezenta omului si de clinchetul de zurgalai al saniei, in prima strofa este "pictat"
un tablou de natura, in care iarna, personificata, "cerne" din vazduh "norii de zapada", in
cantitati enorme, deoarece acestia se constituie in "Lungi troiene calatoare adunate-n cer
gramada". De la planul cosmic, sugerat prin elementele lexicale "din vazduh", "in cer", "in aer",
fulgii ajung in plan terestru,

"Raspandind fiori de gheata pe ai tarii umeri dalbi". Imaginile realizate sunt vizuale si dominate
cromatic de culoarea alba, care este fie sugerata, fie exprimata direct: "norii de zapada", "fulgii
zbor, plutesc", ca un roi de fluturi albi", "umeri dalbi". Stilistic, acestea sunt alcatuite din epitete
- "de zapada", "lungi, calatoare", "dalbi" -, personificari - "fulgii zbor", "umeri dalbi" si
comparatia "ca un roi de fluturi albi". Sentimentele de uimire si infiorare pe percepute de eul
liric in fata acestui maret spectacol al naturii sunt sugerate si de epitetele "cumplita iarna" si
"fiori de gheata". in strofa a doua, perspectiva din care este prezentat.anotimpul se schimba.
Este infatisata acum caderea necontenita a zapezii, prin repetitia verbului "ninge" dupa fiecare
termen al enumeratiei "ziua noaptea, dimineata", cat si prin adverbul "iara". Zapada a acoperit
intreaga tara, cerul este intunecat de nori, iar "Soarele rotund si palid" abia se zareste. Si in
aceasta strofa descrierea este situata in planul inaltului, cosmic, definit prin cuvintele "soare" si
"nori", iar planul terestru este conturat prin imaginea vizuala - "Cu o zale argintie se imbraca
mandra tara" - realizata prin epitete, "zale argintie", "mandra tara" si personificari, "se imbraca",
care umanizeaza natura. Emetia provocata de peisajul feeric indeamna poetul la meditatie
asupra scurgerii timpului - "printre anii trecatori" -, iar tristetea pe care o incearca este sugerata
prin epitetul dublu "soarele rotund si palid" si comparatia "se prevede printre nori ca un vis de
tinerete".

Strofa a treia intregeste tabloul de iarna si schiteaza planul terestru, unde totul pare cufundat
intr-un noian de zapada: "Tot e alb pe camp, pe dealuri, imprejur, in departare". Sub inspiratia
iernii, poetul da libertate totala fanteziei, astfel incat plopii par "fantasme albe", care se pierd in
zare, in timp ce intinderea este "pustie, fara urme, fara drum". Imaginea este predominant
vizuala, iar pustietatea alba este sugerata prin enumeratiile "pe camp, pe dealuri, imprejur, in
departare", intindere "pustie, fara urme, fara drum". Se constituie o imagine a irealului,
fabuloasa, realizata prin comparatia "ca fantasme albe plopii () se pierd in zare" si epitetele
"intinderea pustie", "satele pierdute", "clabuci albii". Ca si in celelalte doua strofe, culoarea
dominanta a peisajului este albul, reluat prin diferitele forme flexionare, "alb", "albe", "albii".
in partea a doua a poeziei - corespunzatoare ultimei strofe -peisajul se insufleteste si iarna nu
mai inspaimanta firea, deoarece ninsoarea se opreste si norii personificati "fug". Tabloul de
natura este dominat acum de lumina mangaietoare a soarelui, care "straluceste si dizmiarda"
imensitatea alba, sugerata prin metafora hiperbolizanta "oceanul de ninsoare". isi face aparitia
o sanie "usoara", care "trece peste vai", raspandind veselia prin "clinchete de zurgalai".
Luminozitatea peisajului aduce bucuria in sufletul poetului, sentiment pe care acesta il transmite
prin epitetele in inversiune "doritul soare", "voios rasuna" si personificarea "soarele ()
dizmiarda". Poezia se incheie cu o imagine auditiva: "in vazduh voios rasuna clinchete de
zurgalai". in intreaga poezie, tabloul naturii este dominat de culoarea alba, sugerata printr-o
suita de epitete cromatice: "fluturi albi", "umeri dalbi", "zale argintie", "fantasme altA»e_",
"clabuci aM".

Descrierea tabloului natural este concreta, obiectiva, constatativa, in cadrul careia se manifesta
pregnant elementele abstracte ale meditatiei si gandirii, procedeu cu totul nou in realizarea
pastelurilor. Astfel, comparatiile "Ca un vis de tinerete pintre anii trecatori" si "Ca fantasme
albe plopii insirati se pierd in zare" ilustreaza o reflectare asupra scurgerii timpului si o referire
la mitologia populara, exprimand ideea armoniei perfecte dintre om si natura.

Prozodia. Poezia are ritm trohaic, rima este imperecheata, iar versi/rile lungi, specifice
pastelurilor lui Alecsandri, au masura de 15-16 silabe.

"Vasile Alecsandri se situeaza in fruntea poetilor pasoptisti, pastelurile sale constituind primul
moment de stralucire a poeziei romane inainte de Eminescu. Titu Maiorescu a considerat ca
aceste creatii lirice sunt "insufletite de o simtire asa de curata si de puternica a naturei" si sunt
scrise "intr-o limba asa de frumoasa", incat il determina pe marele critic sa-1 declare pe Vasile
Alecsandri drept "Cap al poeziei noastre literare in generatia trecuta".