RECENZIE

FEFELEAGA
 Autor: Ion Agârbiceanu
Titlu: Fefeleaga
Gen: Nuvelă
Editura: Vizual/1994

”Dis de dimineață o vezi pe drum, trăgându-și calul de

căpăstru”. Așa începe una dintre cele mai impresionante
nuvele ale literaturii române, ”Fefeleaga”.
În 1906 Ion Agârbiceanu este hirotonit și numit preot în
satul Bucium-Sasa, aproape de Abrud. În timpul preoției sale în acest sat, scrie mai multe
nuvele inspirate din viața oanenilor din acele locuri. Nuvela ”Fefeleaga” este inspirată de o
femeie care locuia în acel sat, aflat lângă mult mai cunoscuta asezare Roșia Montană,
îndeletnicirea principală a oamenilor din zonă era mineritul în minele de aur.
Nuvela a fost scrisă în anul 1908 și apare în volumul ”Două iubiri” ( Vălenii de
Munte, 1910). Aparține curentului literar ”sămănătorismul”, curent apărut la începutul
secolului al XX-lea, în jurul revistei ”Sămănătorul”, ca urmare a interesului crescut care s-a
manifestat în acea perioadă față de problema țărănească aflată în faza unei crize acute,
marcată prin repetate răscoale, care au culminat cu răscoala din 1907.
Despre nuvela ”Fefeleaga”, G. Calinescu spune că este cea mai reusită nuvela a lui Ion
Agârbiceanu, iar Al. Ciura, în 1912, spune ”Până la Agârbiceanu, nimeni nu a răscolit
întunericul și suferința fără număr ce apasă viața milioanelor de muncitori ce se pierd în
negura uitării și a tăcerii. Până la el, scriitorii se mărgineau la suprafața idilică și amăgitoare a
vieții de la țară, condeiul lui Agârbiceanu a rupt această pânză mincinoasă”.
În clasele gimnaziale, doamna profesoară de limba și literatura română ne spunea că în
fiecare casă trebuie să existe o carte a marelui poet Mihai Eminescu. Eu nu am avut acea
carte, în schimb am avut două carți care mi-au marcat definitiv preferințele literare de mai
târziu. Una din acele doua cărți a fost cartea ”Nuvele și povestiri” a lui Ion Agârbiceanu, iar
dintre nuvelele și povestirile citite și recitite de zeci de ori, Fefeleaga s-a detașat clar în
preferințele mele.
După cum reiese și din titlu, eroina principală a nuvelei este Fefeleaga, despre care
aflăm încă de la început că este ” înaltă, uscată, cu obrajii stricați de vărsat, arși de soare și de
vânt ”,
fiind prezentată alături de calul său, Bator, aceștia doi formând o ființă unică a suferinței,
înfruntând împreună loviturile vieții. Porecla o primeste după moartea bărbatului său, pâna
atunci toata lumea cunoscând-o ca ”Maria Dinului”. Rămasă vaduvă, cu cinci copii, ne este
prezentată pe drum alături de calul său, Bator, drum care urcă (spre munte) și coboară (spre
sat, cu Bator încărcat de pietre), drum care se opreste numai când femeia trebuie să îsi
îngroape bărbatul, apoi pe rând copiii, existând o cumpănă la vârsta de 15 ani a fiecarui copil.
O altă zi în care Fefeleaga nu muncea, era ziua de duminică, când oamenii de la sate mergeau
la biserică, mai putin femeia care umbla prin sat să își primească banii pe truda sa.
Finalul este unul extrem de tragic, când drumul femeii se sfârșește deoarece iși pierde
si ultimul copil, al carui nume îl aflam în final, fiind singurul nume din cele 5 pe care îl
dezvăluie autorul. Dramatismul atinge cote maxime în momentul în care Fefeleaga se desparte
și de cel langă care a trudit o viață.
După cum spuneam, și la începutul recenziei, această nuvele mi-a marcat copilăria, iar
recitind-o și la maturitate am înțeles ca initial eram impresionata de relația Fefeleaga-Bator,
iar acum înteleg mult mai profund si suferința femeii ca mama.
Din ce în ce mai puțini dintre noi avem bunici in satul românesc, de la care să aflăm
povești adevărate despre viața grea trăită de stră-străbunicii noștri. De aceea, toate aceste
opere sunt de neprețuit, iar citindu-le, ieșim din păcatul uitării.

Bibliografie:
1. Agârbiceanu, I. (1994). Fefeleaga
2. www.wikipedia.com
3. https://revistacultura.ro/nou/2013/03/fefeleaga-o-meditatie-asupra-rostului-omului/