1.

Viata si activitatea scriitorului Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu (1885 - 1944) a fost un romancier, dramaturg și academician
român. 
Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 fiind primul din cei 14 copii ai
învățătorului Vasile Rebreanu și ai Ludovicăi. În tinerețe, mama era pasionată de
teatru, fiind considerată "primă diletantă" pe scena Becleanului de baștină. Ambii
părinți constituie modelele familiei Herdelea care apare în "Ion", "Răscoala",
"Gorila", etc.
În anul 1889 familia Rebreanu s-a mutat în comuna Maieru, pe valea Someșului.
Potrivit afirmației scriitorului: ”În Maieru am trăit cele mai frumoase și mai
fericite zile ale vieții mele. Pînă ce, cînd să împlinesc zece ani, a trebuit să merg la
Năsăud, la liceu.”

În scrierile sale de sertar, la început în limba maghiară, și apoi în limba română,

multe amintiri din copilărie aduc pe oamenii acestor locuri în prim-plan.
A urmat în anul 1895 două clase la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud. În 1897 s-a
transferat la Școala de băieți din Bistrița ("Polgári fiu iskola"), unde a urmat încă
trei clase.
În anul 1898, îndrăgostit fiind, liceanul de clasa a IV-a, scrie "întîia și ultima
poezie". Fascinat de o tînără acriță dintr-o trupă ambulantă ungurească (ingenua
trupei, de care m-am îndrăgostit nebunește), scrie un vodevil după modelul celui
văzut. Mai târziu, aflat în Budapesta, a cultivat, fără succes, același gen dramatic.
În 1900 a început să urmeze Școala Reală Superioară de Honvezi din
Sopron (Ödenburg, în nord-vestul Ungariei, lîngă granița cu Austria).
La sfîrșitului anului I, a obținut calificativul "eminent". Ca și la Bistrița, a
manifestat o înclinație deosebită pentru studiul limbilor străine. În 1902, după
abateri de la regulamentul școlii, a fost retrogradat din funcția de chestor (inspector
de poliție). La sfîrșitul celui de-al doilea an de școală reală, a primit doar distincția
simplă. În cel de-al treilea an a pierdut și distincția simplă, din cauza mediei
scăzute la "purtare". Din 1903 pînă în 1906 a urmat Academia militară
"Ludoviceum" din Budapesta (deși s-a simțit atras de medicină, ale cărei cursuri
presupuneau cheltuieli inacceptabile pentru familia lui Rebreanu). Din nou, în
primul an, a primit distincția de eminent.
La 1 septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent la regimentul al doilea de
honvezi regali din Gyula, în sud-estul Ungariei. Aici, pe lângă îndeletniciri cazone,
Rebreanu a avut numeroase preocupări literare: lecturi, conspecte, proiecte
dramaturgice. 
La 1 noiembrie 1909 a debutat în presa românească: la Sibiu, în revista Luceafărul,
condusă de O. Goga și O. Tăslăuanu, a apărut povestirea Codrea (Glasul inimii). În
aceeași revistă, Rebreanu a mai publicat nuvelele Ofilire (15 decembrie
1908), Răfuială (28 ianuarie 1909) și Nevasta (16 iunie 1911).
A început un nou jurnal de lector (Spicuiri), aplecîndu-se în mod deosebit asupra
paginilor de critică și istorie literară din Viața românească, aparținînd, mai ales, lui
Garabet Ibrăileanu. A revenit asupra amintirilor din copilărie, scrise la Gyula, de
data aceasta sub influența lui Creangă. A încearcat să traducă după o versiune
germană, romanul Război și pace de Tolstoi.
În traducerea lui, revista Țara noastră a publicat poemul Moartea șoimanului de M.
Gorki. Din Prislop i-a trimis o scrisoare lui Mihail Dragomirescu, propunîndu-i,
spre publicare, o povestire. A scris nuvela Mîna (prima variantă a nuvelei
Ocrotitorul), sub influența lecturilor din Anton Pavlovici Cehov.
În data de 27 august 1916 România a declarat război Austro-Ungariei. Fost ofițer
s-a oferit voluntar în armata română, dar nu i s-a aprobat cererea. În 6 decembrie
armatele germane ocupă Bucureștiul. "Fugarul" se află într-o situație dificilă.
Închis în casă, continuă să scrie la romanul Ion.
Între 12/13 mai1917, fratele său Emil Rebreanu, ofițer în armata austro-ungară,
este acuzat de dezertare și spionaj, fiind condamnat la moarte (ecouri în lumea
romanului Pădurea spânzuraților). În primăvara anului 1918 a fost arestat și
anchetat de autoritățile de ocupație, dar Liviu a reușit în cele din urmă să fugă. În
luna mai, ajutat de socialiști, a trecut în Moldova și a locuit o vreme la Iași. În luna
noiembrie a revenit în București. În vacanța din vara anului 1918 a călătorit cu
soția în Transilvania, Rebreanu documentându-se atent în legătură cu sfârșitul
tragic al lui Emil. Reîntors la București, prozatorul a încercat să scrie la Pădurea
spânzuraților, fără să reușească să finalizeze romanul.
În decembrie 1929 a fost numit director al Teatrului Național din
București, funcție pe care a deținut-o timp de un an. În 1929, la însărcinarea
primului ministru, a lucrat la proiectele de organizare a Direcției Educației
Poporului, al cărei conducător a devenit la începutul anului următor. Pe 19
noiembrie 1930, în urma unor cumplite dezamăgiri înregistrate în conducerea
treburilor publice, Rebreanu a demisionat din conducerea Direcției Educației
Poporului. A cumpărat o casă și o vie la Valea Mare, lângă Pitești, unde au fost
scrise majoritatea cărților sale de acum încolo.
La 4 aprilie 1944 fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fără să mai revadă
vreodată Bucureștiul (un control radiologic a semnalat, încă din ianuarie, opacitate
suspectă la plămînul drept). La 7 iulie Rebreanu scria în Jurnal: ”Perspective
puține de salvare, dată fiind vîrsta mea, chistul din plămînul drept, emfizemul
vechi și bronșita cronică.”
La 1 septembrie 1944 la Valea Mare, a încetat din viață la vîrsta de 59 de ani.
Peste cîteva luni a fost deshumat și reînhumat la Cimitirul Bellu din București.
2.Geneza Romanului
Un roman cu un titlu simplu - numele protagonistului -, rece si puternic, dar in spatele
caruia mocnesc pasiunile. Un roman al marilor conflicte dramatice, "al violentei si
barbariei", care distruge mitul samanatorist al taranului idilic, in haine de sarbatoare,
bu-curandu-se de munca lui in mijlocul naturii.
3.Structura Romanului
Drama lui Ion se desfasoara intre doi poli evidentiati inca de la nivelul structurii
romanului. Glasul pamantului si Glasul iubirii sunt “ vocile” interioare care
motiveaza actiunile personajului.
Prima parte a romanului, Glasul pamantului,  urmareste patima lui Ion pentru
pamant si dorinta lui de a se impune in ierarhia satului, unde i s-a rezervat un rol
marginal, din cauza lipsei de avere.
Cele treisprezece capitole ale romanului urmaresc odiseea personajului in lumea
nedrept alcatuita, zbaterea disperata de a avansa de la marginea societatii rurale,
spre central ei, unde considera ca i-ar fi locul, dupa calitatile cu care a fost harazit.
Conceptia despre roman ca lume noua si corp sferoid determina simetria ilustrata in
titlurile Inceputul si  Sfarsitul, care sugereaza bucla de timp in care se inscrie
actiunea si mai ales destinul personajului principal.
Unele titluri de capitol poarta numele personajelor situate in prim-plan (Vasile,
Copilul, George), altele concretizeaza intr-un cuvant esenta evenimentelor epice
(Nunta, Sarutarea, Streangul), altele au caracter simbolic (Zvarcolirea, Noaptea,
Blestemul), care marcheaza deschiderea romanului catre parabola vietii si a mortii.
4.Rezumatul Operei
Glasul pământului

Ce vine de la Cârlibaba, întovărășind Someșul” până la Cluj, din care se desprinde

„un drum alb mai sus de Armadia Romanul începe cu descrierea drumului care duce
către satul Pripas, la care se ajunge prin „șoseaua” și după ce lasă Jidovița în urmă,
„drumul urcă întâi anevoie până ce-și face loc printre dealurile strâmtorate (...), apoi
cotește brusc pe sub Râpile Dracului, ca să dea buzna în Pripasul pitit într-o
scrântitură de coline”. La intrarea în sat, „te întâmpină (...) o cruce strâmbă pe care e
răstignit un Hristos cu fața spălată de ploi și cu o cuniniță de flori veștede agățată de
picioare”. Imaginea este reluată simbolic nu numai în finalul romanului, ci și în
desfășurarea acțiunii, în scena licitației la care se vindeau mobilele învățătorului,
sugerând destinul tragic al lui Ion și al Anei, precum și viața tensionată și necazurile
celorlalte personaje: Titu, Zaharia Herdelea, Ioan Belciug, Vasile Baciu, George
Bulbuc etc.
Acțiunea romanului începe într-o zi de duminică, în care toți locuitorii satului Pripas
se află adunați la hora tradițională, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea. Nu
lipsesc nici fruntașii satului, familia învățătorului Herdelea, preotul Belciug și
„bocotanii” care cinstesc cu prezența lor sărbătoarea. Hora este o pagină etnografică
memorabilă prin jocul tradițional, vigoarea flăcăilor și candoarea fetelor, prin lăuta
țiganilor care compun imaginea unui ritm impetuos: „De tropotele jucătorilor se
hurducă pământul. Zecile de perechi bat someșana cu atâta pasiune, că potcoavele
flăcăilor scapără scântei, poalele fetelor se bolbocesc, iar colbul de pe jos se
învâltorește, se așază în straturi groase pe fețele brăzdate de sudoare, luminate de
oboseală și de mulțumire”.
Lui Ion îi place Florica, dar Ana are pământ, așa că el îi face curte acesteia, spre
disperarea lui Vasile Baciu, tatăl Anei, care se ceartă cu Ion și-l face de râsul satului,
spunându-i „sărăntoc”. Alexandru Glanetașu, tatăl lui Ion, a risipit zestrea Zenobiei,
care avusese avere când se măritase cu el. Vasile Baciu, om vrednic al satului, se
însurase tot pentru avere cu mama Anei, dar fiind harnic sporise averea și se gândea
să-i asigure fetei zestre atunci când se va mărita.
Ion, flăcău harnic și mândru, dar sărac o necinstește pe Ana și îl obligă astfel pe
Vasile Baciu să i-o dea de nevastă împreună cu o parte din pământuri. Obținând avere,
Ion dobândește situație socială, demnitate umană și satisfacerea propriului orgoliu.
În celălalt plan, familia învățătorului Herdelea are necazurile sale. Herdelea își zidise
casa pe lotul ce aparținea bisericii, cu învoirea preotului Belciug. Relațiile
învățătorului cu preotul se degradează cu timpul, de aceea Herdelea se teme că ar
putea pierde toată agoniseala și i-ar rămâne familia pe drumuri. Preotul Belciug,
rămas văduv încă din primul an, are o personalitate puternică, este cel mai respectat și
temut om din sat, având o autoritate totală asupra întregii colectivități.
În sat, domină mentalitatea că oamenii sunt respectați dacă au oarecare agoniseală,
fapt ce face ca relațiile sociale să fie tensionate între „sărăntoci” și „bocotani”, între
chibzuința rosturilor și nechibzuința patimilor, ceea ce face să se dea în permanență o
luptă aprigă pentru existență.
Destinele personajelor sunt determinate de această mentalitate, de faptul că familiile
nu se întemeiază pe sentimente, ci pe interese economice: „În societatea țărănească,
femeia reprezintă două brațe de lucru, o zestre și o producătoare de copii. Odată criza
erotică trecută, ea încetează de a mai însemna ceva pentru feminitate. Soarta Anei e
mai rea, dar deosebită cu mult de a oricărei femei, nu” (G. Călinescu). Bătută de tată
și de soț, Ana, rămasă fără sprijin moral, dezorientată și respinsă de toți, se spânzură.
Florica, părăsită de Ion, se căsătorește cu George și se bucură de norocul pe care îl
are, deși îl iubea tot pe Ion.
Glasul iubirii
Căsătorit cu Ana și așezat la casa lui, Ion, din cauza firii lui pătimașe, nu se poate
mulțumi cu averea pe care o dobândise și râvnește la Florica. Sfârșitul lui Ion este
năprasnic, fiind omorât de George Bulbuc, care-l prinde iubindu-se cu nevasta lui,
așadar Rebreanu propune pentru sfârșitul pătimașului Ion o crimă pasională.
Finalul romanului surprinde satul adunat la sărbătoarea sfințirii noii biserici, descrie
drumul care iese din satul Pripas, viața urmându-și cursul firesc: „Pripasul de-abia își
mai arăta câteva case. Doar turnul cotește, apoi se îndoaie, apoi se întinde, iar dreaptă
ca o panglică cenușie în amurgul răcoros. (...) Satul a rămas înapoi același, parcă
nimic nu s-ar fi schimbat. Câțiva oameni s-au stins, alții le-au luat locul. (...) Drumul
trece prin Jidovița, pe podul de lemn, acoperit, de peste Someș, și pe urmă se pierde în
șoseaua cea mare și fără început ...”.

5.Personaje si tipologia lor

Ion de Liviu Rebreanu este un roman tradițional, în care regăsim deopotrivă elemente
de modernitate și realiste. Totodată, opera se încadrează în categoria romanelor
obiective, cu numeroase personaje și bine individualizate și acțiune complexă,
dezvoltată pe mai multe planuri narative și conflicte puternice. Rebreanu construiește
portretul personajelor sale folosind atât caracterizarea directă, cât și caracterizarea
indirectă, astfel că trăsăturile lor reies și din comportament, vorbe sau gânduri.

Ion este personajul principal al romanului, la începutul textului el fiind prezentat ca

un tânăr harnic, perseverent, stăpânit încă de mic de iubirea pentru pământ. Pe
parcursul celor două părți ale romanului este surprinsă evoluția lui Ion și oscilația
acestuia între „glasul pământului” și „glasul iubirii”, goana după avere fiind cea care
pune stăpânire pe personaj. Pentru că dragostea pentru pământ era de nestăpânit, Ion
își înfrânează sentimentele pe care le are pentru Florica  și se căsătorește cu Ana
doar pentru a intra în posesia pământurilor lui Vasile Baciu. Lupta lui Ion pentru a
deveni proprietarul pământurilor scoate la iveală o parte dintre trăsăturile de caracter
ale personajului: agresivitate, brutalitate, prefăcătorie. Odată ce obsesia pentru pământ
este satisfăcută, „glasul iubirii” reapare în mintea și sufletul lui Ion, astfel că destinul
tragic al eroul nu poate fi evitat.

Ana este un personaj secundar al romanului și prezintă destinul tragic al femeii de la

țară, ea fiind văzută mai mult ca o unealtă. Orfană de mamă și victima unui tată
violent, Ana speră să îți găsească fericirea cu ajutorul lui Ion, însă pentru acesta ea nu
reprezenta decât un mijloc de îmbogățire și de obținere a pământurilor mult visate.
Vasile Baciu reflectă spiritul realist al lui Rebreanu, el întruchipând lumea satului
acelei vremi, când păstrarea pământurilor și înmulțirea acestora era scopul principal.
Asemenea lui Ion, se însurase cu o fată urât, dar bogată, pe care însă a tratat-o cu
respect. În momentul în care Vasile Baciu află că Ana s-a lăsat sedusă de Ion, acesta
dă dovadă de o brutalitate ieșită din comun.

Dascălul Zaharia Herdelea reprezintă figura intelectualului. Acesta duce o viață lipsită
de spectaculos, însă tensiunile și conflictele interioare sunt uneori prezente, acesta
aflându-se într-o permanentă incertitudine în ceea ce privește orientarea sa morală și
politică.

Alte personaje prezente în operă sunt:  Alexandru Pop (tatăl lui Ion), Zenobia Pop

(mama lui Ion), Părintele Belciug, Titu Herdelea (fiul învățătorului
Herdelea), George Bulbuc, Laura Herdelea (fiica învățătorului).

6. Secvente importante din roman

Legătura lui Ion cu pământul: “Toată ființa lui arde de dorul de a avea pământ mult,
cât mai mult, iubirea pămânutlui l-a stăpânit de mic copil; veșnic a pizmuit pe cei
bogați și veșnic s-a lăsat într-o hotărâre patimașă : trebuie să aibă pământ mult,
trebuie! De atunci pământul i-a fost mai drag ca o mamă...” Timpul fragmentar
definește condiția omului: „Satul a rămas înapoi același, parcă nimic nu s-ar fi
schimbat.Câțiva oameni s-au stins, alții le-au luat locul. Peste zvârcolirile vieții
vremea vine nepăsătoare ștergând toate urmele. Suferințele, patimile, năzuințele mari
sau mici, se pierd într-o taină dureros de necuprinsă...” Dragostea Floricăi: “Ce folos
de pământuri dacă cine ți-e pe lume drag nu e al tău” Instincul posesiunii a lui Ion:
“Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, ca o chemare,
copleșindu-l.”

7. Tematica Romanului
Tema romanului este prezentarea problematicii pamantului, particulizata in
confruntarea devastatoare intre doua pasiuni puternice si la fel de indreptatite, vazute
ca doua jumatati ale aceluiasi intreg: iubirea pentru pamant si iubirea pentru o singura
femeie. Puternic individualizat, Ion traieste apriga dorinta de a iesi din cercul unui
destin pe care il percepe ca strain si nesubstantial fiintei lui. Acestei pasiuni care
atinge cote neobisnuite i se adauga fatalitatea iubirii pentru femeia care, prin legile
sociale si morale, nu ii mai poate apartine.
Tema romanului si maniera realista de ilustrare implica dezvoltarea caracterului
monografic, prin prezentarea stratificarii sociale, a problemei nationale, a relatiilor
dintre taranime si intelectualitatea satului, a riturilor de trecere (nasterea, nunta,
inmormantarea).

8.Receptarea critica
Romanul „Ion” a fost scris de către Liviu Rebreanu între anii 1913 și 1920, iar opera a
fost publicată chiar în anul încheierii sale. La apariția textului, acesta a fost receptat de
către criticii literari cu surprindere și admirație privind evoluția impresionantă a
scriitorului, care nu avusese parte până atunci de asemenea aprecieri.

Eugen Lovinescu a declarat că, prin romanul „Ion”, Rebreanu a „obiectivat” proza
românească, acesta fiind cel dintâi roman interbelic obiectiv din literatura română:
„Pornind de la același material țărănesc, Ion reprezintă o revoluție și față de lirismul
sămănătorist sau de atitudinea poporanistă, și față de eticismul ardelean, constituind o
dată istorică în procesul de obiectivare a literaturii noastre epice”. Impresionat de
creația lui Rebreanu, Lovinescu a numit-o „cea mai puternică creație obiectivă a
literaturii române”.

9.Paralela cu alta opera

Atât Marin Preda cât şi Liviu Rebreanu sunt cunoscuţi în lumea întreagă prin operele
lor, însă prin aceste două mari capodopere (cum au fost numite de critici literari) au
ajutat literatura româna să facă un pas în dezvoltarea ei.Cele două romane pornesc de
la fapte reale petrecute pe fundalul mediului rural daca în romanul Ion Liviu Rebreanu
a pornit în scrierea acestui roman de la fapte reale, pe care
le-a t r a n s f i g u r a t   î n   o p e r a   s a .  
În articolul Marturisiri
romancierul vorbeşte amănunţit despregeneza romanului său.În primul rând
romancierul mărturiseşte că a fost impresionat de o scenă surprinsă lahotarul satului
Prislop, când un ţăran s-a aplecat şi a sărutat pământul
ca pe o ibovnică
.Scena i s-a întipărit în minte, l-a uimit, l-a obsedat şi a fost fixată în desfăşurarea
epică aromanului.Liviu Rebreanu a reţinut o întâmplare petrecută în sat: un ţăran întărit
şi-a bătut unicafiică, Rodovica, pentru că a greşit
cu cel mai becisnic flăcău din sat 
. Dacă fata ar fi greşit cuun băiat înstărit, ţăranul ar fi găsit mijlocul să împace
lucrurile. Aşa însă ruşinea lui era maiamară pentru că trebuia să se încruscească,
fruntaş, cu pleaba satului şi să dea o zestrebună unui prăpădit de flăcău, care nu iubea
pământul. Întâmplarea Rodovicăi va constituipentru început subiectul nuvelei
Ruşinea
.Tot în zilele respective Liviu Rebreanu a stat de vorbă cu un flăcău din vecini,
voinic,harnic, dar foarte sărac, Ion Pop al Glanetaşului. Din discuţiile cu acest flăcău
se simţea odragoste pentru pământ aproape bolnăvicească. Pronunţa cuvântul 
 pământ 
cu atâta sete,cu atâta lăcomie şi pasiune, parcă ar fi fost vorba despre o fiinţă vie şi
adorată
.Combinând aceste date, imaginând scene, gesturi, dialoguri, Liviu Rebreanu a
trecutla elaborarea romanului. El îşi propune să reprezinte prin Ion al
Glanetaşului pasiuneaorganică a ţăranului român pentru pământul
 pe care s-a născut, pe care trăieşte şi moare
.Ion este un roman realist de observaţie socială. Romanul are o structură complexă:
urmărinddestinul personajului principal, pe fundalul satului ardelean cu tradiţiile şi
obicieiurile sale. Încă din acest roman Liviu Rebreanu este adeptul construcţiei
sferice: romanul începe şi sesfârşeşte cu aceeaşi imagine. Drumul care duce spre
Pripas este în acelaşi timp drumul dela realitatea vieţii la ficţiunea operei
artistice; aceeaşi omagine de la sfâşitul romanului ne readuce din lumea
romanului în realitatea concretă:
Din şoseaua ce vine de la Cârlibaba,întovărăşind Someşul când în dreapta, când
în stânga, până la Cluj şi chiar mai departe, sedesprinde un drum alb mai sus de
Armadia, trece râul peste podul bătrân de lemn, acoperit cu şindrilă mucegăită,
spintecă satul Jidoviţa şi aleargă spre Bistriţa, unde se pierde în cealaltă şosea
naţională care coboară din Bucovina prin trecătoarea Bârgăului. […] 
Romanul lui Marin Preda ne prezintă fapte de viaţă a unei familii sau povestea unei
familiide ţărani din Câmpia Dunării, mai precis din satul teleormănean
Siliştea-Gumeşti, carecunoaşte de-a lungul unui sfert de secol, o adâncă şi
simbolica destrămare. Sufletul ruraleste acolo rudimentar, obsedat de
acumulare in ordine materiala si numai dupa ce acest proces s-a incheiat, el
poate sa auda si alte glasuri ce vin din interiorul lui.Spre deosebire deinaintasi, care
au vazut satul din Campia Dunarii zbuciumat, angajat in actiuni
disperate,Marin Preda descrie, in primul volum din
Morometii 
u n s a t i n c a r e n u s e p e t r e c d r a m e zguduitoare, formidabile rasturnari si
unde nu clocoteste razvratirea. Traiul populatiei din Silistea-Gumesti nu e usor
deloc, decat pentru cateva familii instarite, familiile unora ca
alde
 Aristide, Cotelici, Balosu sau Iocan, dar nici peste masura de amarat nu este. Ii apasa 
pemulti impozitele,
fonciirea
si alte neajunsuri dar ele pot fi inca suportate de oameni, care
sea d u n a   c u   p l a c e r e   d u m i n i c a ,   l a   t a i f a s ,   i n
 poiana lui Iocan
unde citesc ziare, povestescanecdote, glumesc, angajandu-se in adevarate dueluri
ale inteligentei. Silistea-Gumesti esteo comuna mare, cu doua biserici, o scoala
cu patru sute cincizeci de elevi incrisi si vreosapte invatatori. Hotarul comunei
cuprinde, loturi mai vaste sau mai restranse ale taranilor simosia Maricica, vegheata
cu strasnicie de un paznic.

10.Valorile promovate
Valorile promovate de către roman
Ambiție- Orice locuitor al satului incearcă să-și sporească avera sau sa capete una.
Lăcomie și zgârcenie- Averea joacă rolul principal în condiționarea relațiilor
țăranilor , ceea ce le determină zgârcenia și lăcomia , intâlnim asemenea situație cand
Ion o cere pe Ana ca nevastă de la tatăl sau pentru a obține o parte din averea lor.
Dragoste- Romanul promovează această când Ion nu se mulțumește cu averea
dobândită și se duce la Florica.
11.Parerea Proprie
Liviu Rebreanu abordează în romanul său toate aspectele vieții din acea vreme, care
se regăsesc și în zilele noastre, ca de exemplu strategiile politice, încălcarea valorilor
morale, căsătoria pe baza averii, patriotismul sau lipsa sa, viața socială după statutul
material și altele. Autorul utilizează tipologii umane foarte bine conturate ca
și Ana, tipul fetei naive care face sacrificii pentru iubire, chiar dacă e folosită și
abandonată sau Maria Herdelea, soția credincioasă care râvnește după tinerețe și o
bună bârfitoare.
Ion, personajul principal, duce o luptă între rațiune și sentimente, iar de aici se ajunge
ușor la certuri, bătăi, strategii, încălcarea principiilor, sinucideri și chiar crimă.
Romanul are o perspectivă largă asupra mai multor gândiri, de la fete naive, la
strategii pentru interes, iubire sinceră sau griji părintești. Stai liniștit, nu ai nevoie de
un dicționar de arhaisme la cartea asta, deoarece nu vei întâlni prea multe, ceea ce
face cartea accesibilă și lejeră. În roman o să găsești și multe gânduri interesante, mai
bine spus cugetări.