Universitatea Valahia din Târgoviște

Facultatea de Teologie ortodoxă și Științele Educației

Specializarea - Pedagogia învățământului primar și preșcolar
Anul I

Liviu Rebreanu
Pădurea spânzuraților

Studentă:Georgescu Adriana Elena

 Biografia lui Liviu Rebreanu

“De la E. Lovinescu la critica de după al Doilca Râzboi, toată lumea a fost de acord că
Liviu Rebreanu este creatorul romanului nostru modern”1.
Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 în satul Târlișua, din fostul comitat
Solnoc Dăbâca – azi județul Bistrița-Năsăud, fiind primul din cei 14 copii ai învățătorului Vasile
Rebreanu și ai Ludovicăi. A fost un prozator și dramaturg român, membru titular al Academiei
Române. Este considerat unul dintre cei mai mari scriitori români din secolul al XX-lea.
Între anii 1891-1895 urmează clasele primare în Maieru, continuând la Gimnaziul
Superior Fundațional din Năsăud. În 1903-1906 primește o bursă la Academia Militară
„Ludoviceum” din Budapesta (deși s-a simțit atras de medicină, ale cărei cursuri presupuneau
cheltuieli inacceptabile pentru familia lui), pe care o termină cu gradul de locotenent. În anul
1908 își dă demisia din armată, ca urmare a acuzaților din cauza cărora fusese suspendat din
serviciu. Se stabilește în Prislop: „Aici am luat contact cu țăranul român, aici l-am cunoscut mai
bine, aici m-am impregnat de toate suferințele și visurile lui- lucruri care aveau să treacă mai
târziu în literatura mea"2 a mărturisit scriitorul.
La 1 noiembrie 1908 a debutat în presa românească la Sibiu, unde în revista „Luceafărul” îi
apare nuvela „Codrea”. În luna ianuarie 1910, pe baza convenţiei cu Austro-Ungaria, guvernul
budapestan cere autorităţilor româneşti extrădarea gazetarului. În februarie, Rebreanu a fost
arestat şi deţinut la Văcăreşti. Într-un memoriu adresat autorităţilor româneşti în luna mai, tânărul
scriitor a menţionat că adevărata pricină a cererii de extrădare constă în activitatea sa publicistică
pe care, anterior, a desfăşurat-o în slujba românilor de peste munţi. În închisoarea Văcăreşti a
terminat nuvela „Culcuşul”. După intrarea României în cel de Al Doilea Război Balcanic (10
iulie 1913) s-a angajat ca reporter la „Adevărul”, însă la final de război este concediat.
În 1916 începe să lucreze la romanul Ion. În anul 1917, Emil Rebreanu, fratele său, ofițer
în armata austro-ungară, este executat prin spânzurare. Această tragedie familială va fi sublimată
în romanul „Pădurea Spânzuraților”: „Spânzurarea fratelui meu, ofițer în armata austro-ungară,
la Ghimeș ca <<dezertor>>, de către unguri, mi-a sugerat ideea Pădurii Spânzuraților” 3. În 1922
termină de scris romanul menționat anterior pentru care primește „Marele premiu al romanului”.
7 ani mai târziu este numit director al Teatrului Național din București, funcție pe care a deținut-
o timp de un an. Liviu Rebreanu a ocupat și funcțta de vicepreședinte la al Societății Române de

1
Nicolae Manolescu. Istoria Critică a literaturii române 5 secole de literatură. Editura Paralela
45.(2008). Pg. 599
2
Biblioteca pentru toți. Pădurea Spânzuraților. Jurnalul Național. București (2010). Pg.9

3
Biblioteca pentru toți. Pădurea Spânzuraților. Jurnalul Național. București (2010). Pg. 11-12
Radio, însă în 1937 este înlăturat. Doi ani mai târziu, mai exact pe 25 mai, la propunerea lui
Mihail Sdoveanu, este ales membru titular al Academiei Române.
La 4 aprilie 1944, fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare. La 7 iulie, Rebreanu scria
în „Jurnal”: „Perspective puţine de salvare, dată fiind vârsta mea, chistul din plămânul drept,
emfizemul vechi şi bronşita cronică”4. La 1 septembrie, bolnav de cancer pulmonar, Liviu
Rebreanu se stinge din viață la vârsta de 59 de ani. Ulterior, rămășițele sale pământești au fost
aduse și înhumate la cimitirul Bellu din București.
O altă opinie sugerează că Liviu Rebreanu s-ar fi aflat în seara de 23 august 1944 într-o
mașină alături de generalul Manolescu și Rică Georgescu fiind împușcat de un soldat care
asigura un baraj: „ Pe la miezul nopții, unchiul ei (Lygiei Georgescu), generalul Manolescu, a
venit la închisoare să-l ia pe Rică la un dineu. Înainte de asta, l-au condus pe colonelul Ionescu
acasă cu mașina. Apoi, i-au lăsat lui Maniu un mesaj, la locuința acestuia, să vină și el la
petrecere când va putea. La marginea Bucureștilor, lângă drumul care cotește spre Golf Club, au
dat de un baraj românesc și Manolescu, care conducea în viteză și cu farurile stinse, nu a putut
frâna în timp și un soldat l-a împușcat pe directorul Teatrului Național, care se afla pe scaunul de
lângă el. În loc de petrecere au stat aproape toată noaptea la spital, unde prietenul lor a decedat;
Rică s-a întors îndurerat la închisoare”5.
Opere literare6
Nuvele: Teatru:
 Catastrofa (1921)
 Cadrilul (1919)
 Cuibul visurilor (192)
 Plicul (1923)

Romane sociale: Romane psihologice:

 Ion (1920 )  Pădurea spânzuraților (1922)
 Răscoala (1932)  Adam și Eva (1925)
 Crăișorul (1929)  Ciuleandra (1927)

4
Liviu Rebreanu. Jurnal (1944).
5
Ivor Porter „ Operațiunea „Autonomus”. Editura Humanitas, București. (1991) Pg. 263
6
https://ro.wikipedia.org/wiki/Liviu_Rebreanu
 Opera literară- „Pădurea Spânzuraților”

„Pădurea spânzuraților” este un roman de război și de analiză. Romanul reia tema nuvelei
anterioare „Catastrofa” (1919), completând-o cu evenimente inspirate din tragedia reală a fratelui
scriitorului, sublocotenentul Emil Rebreanu, ce fusese condamnat la moarte și executat în mai
1917 prin spânzurare la Ghimeș pentru încercarea de a traversa frontul în scopul de a se alătura
Armatei Române.7
„Pădurea spânzuraților” e totuși unul dintre primele noastre romane care pretinde o
lectură deosebită de aceea cu care ne-a obișnuit romanul tradițional”. (Nicolae Manolescu)8.
Romanul a obținut „Marele premiu al romanului” acordat în 1924 de Societatea Scriitorilor
Români și a fost tradus în peste douăzeci de limbi străine9.
„Pădurea spânzuraților” este un roman ce aparține speciei genului epic, cu o acțiune
complexă, desfășurată pe mai multe planuri narative, la care participă un număr mare de
personaje. Este un roman obiectiv, realist prin prezentarea veridică a realității, obiectivitatea,
observația tipurilor umane caracteristice (spre exemplu tipul intelectualului-Apostol Bologa),
tehnica detaliului semnificativ, stilul impersonal, sobru și precis. Camil Petrescu îl consideră un
roman „construit după tradiția marilor romane, de multe ori prolix, dar cel puțin în cărțile din
mijloc remarcabil… cartea se impune prin proporții, documentare și compoziție. Când e vânturat
și de suflul unei pasiuni puternice, el se apropie hotărât de arta mare”10.
Totodată, aparține prozei psihologice prin prezența conflictului interior, și anume lupta care se dă
la nivelul conștiinței personajului între datoria față de statul Austro-Ungar și conștiință
apartenenței la neamul românesc. Momentul care va declanșa conflictul psihologic al
personajului este privirea luminoasă și disprețuitoare de moarte din ochii lui Svoboda. Prin
monolog interior se declanșează o puternică dorință de a cunoaște răspunsuri precise la toate
întrebările tulburătoare provocate de moartea tatâlui său.
Tema romanului o constituie evocarea realistă și obiectivă a Primului Război Mondial, în
care accentul cade pe condiția tragică a intelectualului ardelean care este silit să lupte sub steag
străin impotriva propriului neam; "Padurea spanzuraților" este „monografia incertitudinii
chinuitoare” (G. Călinescu). Rebreanu este în acest roman „un analist al stărilor de conțtiință, al
învăiășelilor de gânduri, al obsesiilor tiranice”. (Tudor Vianu)

7
Alexandru Piru, „Cuvînt înainte” la vol. Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraților. Editura
Militară, București. (1966).
8
Biblioteca pentru toți. Pădurea Spânzuraților. Jurnalul Național. București (2010). Pg. 24
9
Iacob Naroș, Romanele lui Rebreanu, Editura Tipo Moldova, Iași, (2013).
10
Camil Petrescu. „Anul literar 1924”, în Opinii și atitudini. Editura pentru literature. București.
(1962). Pg. 161-162.
Romanul este inspirat dintr-o tragedie personală, fratele scriitorului, Emil, ofițer în armata
Austro-Ungara, fusese condamnat și spânzurat pentru că încercase să treacă linia frontului la
români și o întamplare conjuncturală și anume aceea că Rebreanu văzuse o fotografie care-l
cutremurase, imaginea reprezentând o padure de ai cărei copaci atârnau spanzurați cehi.
Prozatorul mărturisește însă că tragedia fratelui său a fost numai un pretext literar, deoarece
Apostol Bologa nu are nimic din acesta, cel mult poate câteva trăsaturi exterioare și unele
momente de exaltare [...], în Apostol Bologa am vrut să sintetizez prototipul propriei mele
generații, șovăirile lui sunt șovăirile noastre, ale tuturor.”
Ca și în romanul „Ion”, construcția este circulară și simetrică. Romanul „Pădurea
spânzuraților" începe și se termină cu imaginea spânzurătorii și cu privirea luminoasă, încărcată
de iubire a condamnatului. „Ceea ce se știe mai puțin este că avem în Pădurea spânzuraților unul
dintre acele romane care s-au impus nu doar printr-o temă majoră, dar și prin încercarea de a
schimba formula literară. E. Lovinescu prevăzuse că romanul modern se va îndrepta spre viața
urbană, după ce fusese dominat de interesul pentru sat și spre psihologie, după ce socialul
prevalase. Paradoxul face că tocmai scriitorii ardeleni, majoritatea, fii de preoți, de învățători sau
de notari de la tară, să fi fost aceia care să importe în România tematica rurală. Nu scrisese, în
definitiv, Rebreanu însuși Ion? În „Pădurea spânzuraților” el face pasul spre urban și psihologic,
mai exact, o jumâtate de pas, poate totuși cea mai importantă. Al doilea roman al lui Rebreanu
este unul de tranziție, între două vârste ale genului (am numit-o eu însumi pe prima doric si pe a
doua ionic. Termenii au devenit curenți, uitându-se cine este autorul. Profit de ocazie să-l
reamintesc și să le reprecizez totodată întelesul orginar. Romanul doric este acela tradițional, de
la Duiliu Zamfrescu la Slavici și la Rebreanu din Ion, caracterizat de prezența unui autor
omniștient care este totodată și cel care narează evenimentele din perspectiva proprie și unică.
Romanul ionic relativizează perspectiva, atribuind-o personajelor, care narează ele înseși, la
persona întâi, întâmplările ori le comentează psihologia. În fine, e bine de reținut ideea că
transformarea nu se petrece dintr-odată. Între cel mai de seamă monument al doriculul, care este
lon, și primele romane curat ionice, ale lui Camil Petrescu sau ale Hortensiei Papadat-Bengescu,
la jumătatea drumului, se află „Pădurea spânzuraților”.)”(Nicolae Manolescu) 11.
Acțiunea îl are în prim plan pe Apostol Bologa, locotenent român în armata Austro-
Ungară în timpul Primului Război Mondial, face parte din curtea marțială care-l condamnă la
moarte prin spânzurare pe ofițerul ceh Svoboda, pentru că încercase să dezerteze la ruși.
Caracterizat ca un om al datoriei, care se implică pănă și în "bunul mers" al execuției, Bologa
este prezentat retrospectiv, luminându-i-se astfel resorturile sufletești care au condus, în final, la
propria-i moarte. Fiu al unui avocat român, luptator pentru cauza națională, din orașul
transilvanean Parva, Apostol Bologa este educat de un tata sobru și o mamă religioasă, aceasta
din urmă având o influență considerabilă, copilul își gasește un suport sufletesc în credința în
Dumnezeu. Când izbucnește războiul, se înrolează ca voluntar pentru a-i face pe plac logodnicei
sale Marta; luptă pe diferite fronturi, dar atunci când este mutat pe frontul românesc, întreaga
ființă i „se revoltă”, conștiința apartenenței etnice i se trezește și hotarârea de a dezerta este pusă
în aplicare. Bologa susține chiar în primul capitol al primei cărți că „Războiul m-a smuls din
mijlocul cărților, de la Universitate, unde aproape pierdusem contactul cu viața reală. Dar m-am
11
Biblioteca pentru toți. Pădurea Spânzuraților. Jurnalul Național. București (2010). Pg 21-22
dezmeticit repede și mi-am dat seama că numai războiul e adevăratul generator de energii!” 12.
Prins de o patrulă, este judecat și executat. Prin moarte, Bologa încetează de a mai fi o identitate,
el devine omul care dobândește adevarul cu prețul a ceea ce avea mai bun; numele lui il
caracterizează ca pe o ipostază a omului religios izbăvit prin jertfă, dupa eterna pildă a lui Iisus
Hristos.
„Pădurea spânzuraților” este construită, în intregime, pe schema unei obsesii, dirijând
destinul eroului din adâncurile subconștientului" (Tudor Vianu). Obsesia se instalează în
subconțtientul lui Bologa odată cu asistarea la scena spânzurarii lui Svoboda: „Asistarea la
execuția ofițerului ceh Svoboda (nume simbolic ce înseamnă „libertate” în limba cehă)îl face să
înțeleagă nedreptatea războiului și să-și pună probleme de conștiință, care vor duce la un final
tragic”13.
Romanul este împărțit în patru părți (denumite de autor cărți), cu un total de 41 de
capitole numerotate cu cifre romane și fără titluri. Gruparea cărților și capitolelor este realizată
astfel:
Cartea întâi - cu 11 capitole;
Cartea a doua - cu 11 capitole;
Cartea a treia - cu 11 capitole;
Cartea a patra - cu 8 capitole.
Fiecare dintre cele patru părți conține, potrivit caietului de creație, câte o idee dominantă și
anume:
„Partea întâi - Datoria.
Partea a doua - Datoria dincolo de hotare. Dragostea de neam. [...] Ura lui moare și în locul ei
naște iubirea pentru cei de un sânge cu dânsul. [...]
Partea a treia - Iubirea pentru toți oamenii. Iubirea lui cuprinde pe tot ce e om în lume.
Partea a patra - Iubirea morții. Nu-i bună alcătuirea aceasta care ucide pe om mai rău ca însăși
natura, care pune civilizația în slujba măcelului omenesc.14”
Astfel, romanul este considerat a fi unul dintre cele mai bune romane românești publicate
vreodată, ce a contribuit la creșterea interesului internațional pentru literatura română. Criticul
Alexandru Piru afirma că acest roman ocupă primul loc în literatura română dedicată Primului
Război Mondial și un loc de frunte în literatura mondială dedicată aceluiași subiect, fiind

12
Liviu Rebreanu, Pădurea spînzuraților, Editura Eminescu, București, 1983, p. 12.
13
Paul Magheru. „Pădurea spînzuraților”, în vol. Analize literare pentru bacalaureat și
admiterea la facultate, Editura didactică și pedagogică. București. (1973).
14
Valeria Dumitrescu. „Construcția simfonică”, în Liviu Rebreanu, Pădurea spînzuraților.
Editura Albatros, București, colecția Texte commentate. (1974). Pg. XXX-XXXIII.
comparabil ca valoare cu „Focul” (1916), trilogia „Nimic nou pe Frontul de Vest” (1929),
„Întoarcerea” (1931) și „Trei camarazi” (1936)15.
Nu în ultimul rând, Nicolae Manolescu afrimă: „Pădurea spânzuraților e totuși unul dintre
primele noastre romane care pretinde o lectură deosebită de aceea cu care ne-a obișnuit romanul
tradițional”.16

15
Alexandru Piru. „Cuvînt înainte” la vol. Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraților. Editura
Militară. București. (1966).
16
Biblioteca pentru toți. Pădurea Spânzuraților. Jurnalul Național. București (2010). Pg. 24
 Bibliografie

 Biblioteca pentru toți. Pădurea Spânzuraților. Jurnalul Național. București

(2010).
 Nicolae Manolescu. Istoria Critică a literaturii române 5 secole de literatură.
Editura Paralela 45.(2008).
 Liviu Rebreanu. Jurnal (1944).
 Ivor Porter „ Operațiunea „Autonomus”. Editura Humanitas, București. (1991)
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Liviu_Rebreanu
 Alexandru Piru. „Cuvînt înainte” la vol. Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraților.
Editura Militară. București. (1966).
 Iacob Naroș, Romanele lui Rebreanu, Editura Tipo Moldova, Iași, (2013).
 Camil Petrescu. „Anul literar 1924”, în Opinii și atitudini. Editura pentru
literature. București. (1962).
 Paul Magheru. „Pădurea spînzuraților”, în vol. Analize literare pentru
bacalaureat și admiterea la facultate, Editura didactică și pedagogică. București.
(1973).
 Valeria Dumitrescu. „Construcția simfonică”, în Liviu Rebreanu, Pădurea
spînzuraților. Editura Albatros, București, colecția Texte commentate. (1974).