Povestea lui Harap-Alb

I.Ion Creanga, autor cu o semnificativa activitate literara in perioada clasica, fiind

contemporan cu Mihai Eminescu, Ioan Slavici si I.L. Caragiale, este considerat unul dintre cei
mai valoroși povestitori ai poporului nostru. Operei sale capitale, scrierea memorialistica
„Amintiri din copilărie”, i se adaugă basmele culte, care proiectează in fabulos lumea țărănească
apropiata de sufletul sau într-o maniera originala de exprimare.

Opera „Povestea lui Harap-Alb” este publicata in revista „Convorbiri literare” la data de 1
august 1877, încadrându-se în perioada marilor clasici prin originalitatea scrierii ce devine un
model pentru tiparul basmului cult.

În această perioadă literară în literatura română se întrepătrund mai multe curente literare:
romantismul prelungiri ale clasicismului.

Direcția romantică este vizibilă prin interesul acordat filonului folcloric, astfel basmul
cult prelucrează formula compozițională a basmului popular într-o formă originală. Ion Creangă
păstrează stereotipia compozițională evidențiată prin formula de introducere „Amu cică erau
odată într-o țară, un crai care avea 3 feciori” și cea finală ce presupune participarea naratorului la
ospățul nunțial, dar le modifică prezența rolului de colportor al naratorului fapt accentuat de
utilizarea substantivului „povestea” în titlu, timpul mitic este înlocuit cu un trecut nedeterminat
„era”, dar spațiul este real „o țară”.

În plus, pe lângă motivele populare ale superiorității mezinului, dușmăniei fraților,

călătoriei, nunții și întronării, Ion Creangă introduce motive de sorginte cultă („pădurea labirint”)
amintește de motivul lui Icar, coborârea în fântână este în relație cu motivul grotei, din filozofia
lui Kant, sugestie a spațiului regenerării, iar moartea și învierea amintesc de motivul dantesc al
coborârii în infern.

Influența realistă în construirea acestei opere se surprinde în zugrăvirea personajelor

himerice pe hiperolizării unor caracteristici umane („o dihanie de om”, „o arătare de om”, „o
namilă de om”), dar și în construirea formulei finale a basmului ce presupune revenirea bruscă la
realitate și susține caracterul utopic al universuui ficțional: „iară pe la noi cine are bani bea și
mănâncă, cine nu se uită și rabdă”.

III.Tema operei are sursa folclorica, prezentând confruntarea binelui cu răul. Pe parcursul
acestei confruntări, soldate cu victoria binelui, ca majoritatea basmelor, eroul își formează
personalitatea, ceea ce asigură substanța epica scrierii, conferindu-i caracterul de bildungsroman,
trădând descendența culta.
 A.O primă scenă sugestivă în evidențierea temei este coborârea în fântână, amintind de
motivul grotei, al peșterii, sugestiv pentru ideea de regenerare. Această secvență este pregătită cu
abilitate de către Spân, bun cunoscător al psihologiei umane, care varsă apa din ploscă pe motiv
că este bâhlită, cunoscând că în apropiere se află o fântână cu apă rece, aspect ce susține că este
și un bun cunoscător al locurilor respective. Descrierea spațiului folosește detalii semnificative
pentru a evidenția aspectul de capcană al fântânii, dar mezinul craiului „naiv în felul său la trebi
d-aistea”, caracterizat direct de către narator, nu sesizează că aceasta are capacul deschis, nu are
roată și nici cumpănă, ci doar scară de coborât. Ademenit de vorbele lingușitoare ale
antagonistului, fiul coboară în fântână, descoperind adevărata identitate a Spânului care I se
adresează eroului cu apelativul „fecior de om viclean” și „pui de viperă”, obligându-l să facă
schimb de identități și să se jure pe ascuțișul paloșului (simbol al onoarei) că îl va sluji „până
când îi muri și iar îi învie”.

B.O a doua scenă semnificativă pentru încheierea procesului de maturizare echivalent

temei este sfârșitul dintre cele două personaje este decapitarea eroului,o probă definitivă a
confruntării omului cu moartea și de transfigurare a realității,prelucrând într-o formă cultă mitul
coborârii în moarte și al învierii.

De asemenea,această secventă este obligarie în economia basmului pentru a obține

dezlegarea de jurământ.Spânul îl ucide pe Harap-Alb întărindu-și statutul de personaj
negativ ,pe motiv că ar fi divulgat adevărul despre identitatea acestuia,apoi este ucis de către
cal.Protagonistul este înviat de către farmazoană cu ajutorul obiectelor magice aduse de
animalele de nădejde din ultima probă.Acesta își recapătă statutul de adevărat moștenitor al
Împăratului Verde tranformându-se într-un împărat mare și puternic și iubit cum n-a mai văzut
lumea.

III.Acțiunea este relatata la persoana a III-a, de către un narator a cărei perspectiva

narativa obiectiva este completata de multiple comentarii subiective. Aceste completări
umoristice, ironice, lămuritoare sunt specifice stilului autorului Ion Creanga. Este structurata pe
baza unor funcții specifice. Situația de echilibru ne plasează intr-un timp nedefinit si intr-un
spațiu nedeterminat. Verde Împărat îl roagă pe fratele sau sa-i trimită pe cel mai viteaz fiu ca sa-i
urmeze la tron, acesta neavând decât fete. Astfel, se trece la următoarea etapa: plecarea de acasă
a mezinului. Craiul nu își lasă feciorii sa plece fără a-i supune unei probe de curaj. Dintre toți,
doar mezinul reușește sa facă față si sa își continue drumul. Acțiunea continua cu supunerea prin
vicleșug de către Spân si depășirea probelor. Pe drum, Spânul îl ademenește pe print într-o
fântână. Prins acolo ca într-o capcana, tânărul este nevoit sa jure ca din acel moment va accepta
numele de Harap-Alb si ca îl va servi pe Spân ca sluga. La curtea Împăratului Verde, Spânul
încearcă sa scape de Harap-Alb, dându-i sarcini care-i pun viața in pericol: sa aducă „salați” din
gradina unui urs feroce, pielea cu nestemate a unui cerb fabulos si pe fata Împăratului Ros(proba
pețitului care se divide in alte probe) , cunoscuta pentru viclenia si puterile magice. Harap-Alb
este ajutat de Sfânta Duminica, de cal, de insecte, de personajele cu puteri miraculoase: Ochilă,
Setilă, Flămânzilă, Pasari-Lati-Lungila, Gerilă. Farmazoana îl demasca, in final, pe Spân, care îl
acuza pe Harap-Alb ca a divulgate secretul si ii taie capul. In acest fel îl dezleagă de jurământ,
semn ca inițierea este încheiata, iar rolul Spânului ia sfârșit. Dupa aceea Harap-Alb este înviat de
fata Împăratului Ros, el primește împărăția si fata, reprezentând ultimele etape: încoronarea si
nunta.

Conflictul basmului se construiește pe baza opoziției dintre bine si rau, dar, spre
deosebire de basmul popular, spanul devine un rau necesar in procesul de maturizare al
protagonistului care este lipsit de forțele supranaturale ale arhicunoscutilor zmei. Deși, superior
fratilor sai, mezinul se lasa ademenit dar vorbele mîntuitoare ale spanului si ca urmare a naivității
devine sluga omului inferior, făcând schimb de identități. Ajuns la curtea Împăratului Verde,
antagonistul doreste eliminarea eroului, supunandu-l unor probe menite s-o pune viata in
primejdie. Acest conflict se încheie cu eliberarea de sub jurământ a protagonistului, scena ce
simbolizează victoria binelui asupra răului.

Conflictul exterior este dublat de o confruntare morala puternică redată prin introspecție,
determinată de conștientizarea greselilor de către Harap-Alb.

Opera lui Ion Creanga, „Povestea lui Harap-Alb”, este un basm cult având particularități:
reflectarea concepției despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului, individualizarea
personajelor, umorul si specificul limbajului. Însă, asemenea basmului popular, pune in evidenta
idealul de dreptate, de adevăr si de cinste, fiind „o oglindire…a vieții in moduri fabuloase”.(G.
Călinescu)

Tipologia personajelor

Harap-alb este personajul principal al operei, un Fat-Frumos lipsit de forțe supranaturale,

întruchipând binele, frumosul si adevarul omului obisnuit.

Din punct de vedere social, este mezinul craiului , superior fratilor sai prin curaj, caruia ii este
sortit să devină „imparat mare si puternic si iubit cum n-a mai vazut lumea".După ce depășește
probele in calitate de sluga a spanului, deoarece Sfanta Duminica precizeaza ca acest traseu este
obligatorii pentru ca „atunci cand vei ajunge mare si puternic, ai sa crezi la cel flămând, ca acum
stii ce este necazul".

Sub raport psihologic, protagonistul este un antidrog deoarece nu este conștient de consecințele
faptelor sale si primeste sprijinul ajutoarelor si donatorilor in depășirea probelor, fiind uneori
martor la acestea. Eroul este un prototip al tânărului aflat în formare.

În ceea ce privește statutul moral, eroul se definește prin bunătate trăsătură specific umană, dar
întâlnită nu mai la oameni aleși. Aceasta este dublată d loialitatea fata de span deoarece onoarea
individualizează statutul unui lider respectat.
Spanul

Spanul este personajul principal al operei, dar spre deosebire de construirea unilaterală a
marilor, acesta este realizat complex, având un rol decisiv în procesul de formare al
protagonistului de aceea, critica literară il numeste „rau necesar".

Din punct de vedere social, spanul se individualizează in doua ipostaze de sluga si fals
moștenitor al Imparatului Verde, dar este demascat de farmazoana care descopera in Harap-alb
trasaturile omului superior. Uciderea eroului accentueaza rolul de antagonist, desi, in plan
simbolic, il eliberează pe acesta de jurământ.

Din punct de vedere psihologic, spanul este simbolul clasic al personajului negativ care își
asumă un rol decisiv în destinul celorlalți, bucurandu-se de naivitatea acestora, fapt ce
demonstrează că este un bun cunoscător atât al locurilor, cât și al psihologiei umane.

Sub raport uman, spanul este un personaj definit prin răutate care il numeste pe mezin „pui de
vipera".