Povestea lui Harap-Alb

Ion Creangă este unul dintre cei mai importanți scriitori ai limbii române,
unul dintre cei patru Mari Clasici, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici și
I.L. Caragiale, memorabil în proza românească în special prin poveștile,
povestirile și amintirile sale.
„Povestea lui Harap-Alb” este unul dintre basmele reprezentative ale lui
Creangă, atât pentru faptul că sintetizează cele mai importante trăsături ale
speciei, dar și pentru faptul că ilustreaza tema și viziunea despre lume a
autorului; acest basm a fost publicat în 1877, în revista „Convorbiri literare”.

A. Încadrarea în specia literară

„Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, respectiv o specie narativă

amplă, cu o acțiune în care fabulosul/supranaturalul se împletește cu realul,
existând personaje care simbolizează binele si răul, din a căror confruntare
câștigă, în general, binele.
Cele mai importante caracteristici ale basmului prezentate în opera
„Povestea lui HarapAlb” sunt:
• prezența clișeelor compoziționale/ a formulelor specifice basmului
care fac această specie ușor recognișcibilă: cea inițială („Era odată într-
o țară un craiu care avea trei feciori...”) are rolul de a introduce lectorul
în fantastic, într-o lume aspațială și atemporală (= illo tempore) în care
coordonatele spațio-temporale (cronotop) sunt vagi, nedeterminate;
formula mediană („... Și merse ce mersi zi de vară până seară, că
cuvântul din poveste mult mai este”; și merse o zi, și merse două și
merse patruzecișinouă, etc.) care are rolul de a înlănțui idei narative,
menținând vii interesul și curiozitatea; formula finală are rolul de a
scoate cititorul din lumea imaginară a basmului și de a-l reintroduce în
lumea reală.
• prezența fantasticului/ a supranaturalului, observabilă atât la nivelul
succesiunii evenimențiale, cât și la nivelul personajelor, astfel există
personaje ale căror fapte și comportamente sunt de natură fantastică:
calul manâncă jăratic, zboară și vorbește, Sfânta Duminică se
metamorfozează într-o bătrână; crăiasa furnicilor și cea a albinelor i se
adreseză lui Harap-Alb, promițându-i ajutor, etc;
• existența cifrelor magice: 3, 9, 12, 24 ( 3 feciori de crai, 3 fete de
împărat, 3 probe date de către Spân lui Harap-Alb, douăsprezece buți
de vin, douăsprezece ialovițe fripte, Setilă bea apa a douăzeci și patru
de iazuri );
• confruntarea/ lupta dintre bine și rău, ilustrată prin eforturile
protagonistului, reprezentant al binelui, de a înfrunta răutatea și viclenia
Spâmului, antagonistul care se dovedește „un rău necesar” pentru
maturizarea feciorului de crai;
 • personaje specifice basmului: cele simbolice (protagonistul versus
antagonist), cele fabuloase (personaje cu puteri supranaturale: Sfânta
Duminică, calul, crăiasa furnicilor, crăiasa albinelor, Farmazoana, etc.),
personaje tipice (craiul, feciorii de crai, împărații, fetele de împărat,
etc.), cele ajutătoare (Sfânta Duminică, calul, Setilă, Fomilă, etc.),
personaje donatoare ( crăiasa albinelor, crăiasa furnicilor);
• obiectele magice sunt acelea dăruite eroului de către personajele
donatoare și care îl vor sprijini în drumul său inițiatic (aripa furnicii, aripa
albinei, apă vie și apă moartă, trei smicele de măr dulce, etc.);
B. Elemente de structură, de compoziție și de limbaj în basmul dat

1. TEMELE ȘI MOTIVELE BASMULUI

Una dintre temele principale din basmul „Povestea lui Harap-Alb” este
confruntarea dintre bine (reprezentat de fiul mezin al craiului, Harap-Alb) și
rău (simbolizat în principal de Spân) finalizată cu victoria binelui, la capătul
unui drum presărat cu obstacole care fundamentează devenirea eroului.
Astfel, o altă temă specifică basmului în discuție este maturizarea
eroului, călătoria sa inițiatică care, prin probele depășite de către erou
favorizează formarea unei experiențe necesare de viață, astfel încât
protagonistul să devină apt de a-și împlini destinul. În acest sens, opera
„Povestea lui Harap-Alb” este un BILDUNGSROMAN, respectiv o creație
care urmărește evoluția spirituală a unui personaj, modul în care acesta se
formează ca adult; de aceea, basmul lui Creangă aduce în prim-plan
metamorfoza protagonistului dintr-un tânăr naiv și imatur într-un adult
responsabil, capabil să conducă o împărăție și o familie.
Se observă, de asemenea, tema destinului care se subînțelege din
cuvintele Sfintei Duminici adresate eroului: „Când vei ajunte tu odata mare și
tare, vei căuta să judeci lucrurile de-a fir a păr și vei crede celor săraci și
amărâți, căci vei știi atunci ce e necazul”.
Alături de teme, importante în basm sunt motivele caracteristice acestei
specii: motivul împăratului fără urmaș pe linia masculină, motivul superiorității
mezinului, motivului supunerii prin vicleșug, motivul probelor, motivul
pedepsirii răului, motivul căsătoriei văzute ca o recompensă a eroului, etc.

2. TITLUL BASMULUI

Este unul analitic și complex, care trimite, pe de-o parte la specia epică
a basmului (povestea), în sens denotativ, iar pe de altă parte în sens
conotativ, trimite la aventura inițiatică a eroului. In același timp, titlul aduce în
prim plan numele personajului eponim, trimițând la condiția duală a eroului
evidențiată cu ajutorului oximoronului „alb-negru”. Astfel, „Harap” ne duce cu
gândul la un om de culoare, din categoria cărora erau recrutați în trecut
sclavii sau robii; epitetul adjectival „alb” sugerează puritatea caracterială a
eroului, dar și condiția sa nobilă, reliefându-se, în acest sens, statuturile pe
care le are protagonistul de-a lungul operei, cel inițial, de fiu al craiului și cel
ulterior, de slugă a Spănului.

3. PERSPECTIVA NARATIVĂ

Narat la persoana a 3-a, basmul aduce în prim plan un narator

omniscient și omiprezent, heterodiegetic, dar nu și obiectiv, pentru că
intervine pe alocuri în text, prin maxime și reflecții (proverbe): „La plăcinte
înainte/ la război înapoi”, „Dă-i cu cinstea să peara rușinea”, „Apără-mă,
Doamne, de prieteni/ Că de dușmani mă apăr singur”, etc., care sugerează
implicarea subiectivă, dar și printr-o adresare directă către cititor: „Dar hai
mai bine să nu ne îndepărtăm cu vorba și să încep a depăna firul poveștii.”

4. CONFLICTELE BASMULUI

Conflictul principal din basm este cel exterior, corespunzător temei

centrale, confruntare dintre bine și rău. Astfel, acesta se derulează între
protagonist și antagonist, căci mezinul craiului este nevoit să înfrunte viclenia
Spânului care intenționează să-i fure identitatea și statutul superior.
Un alt conflict exterior se derulează între protagonist și Împăratul Roșu,
acesta din urmă refuzând să-i dea fata pentru a o duce Spânului.
Conflictul interior se fundamendează pe drama interioară a eroului,
care, nevoit să-i demonstreze tatălui său că este mai bun ca frații săi,
constrâns să depășească probele impuse de Spân, se maturizează în final,
căpătând experiență de viață și învățând din propriile greșeli.

C. Analiza unor scene semnificative ale basmului

O scenă semnificativă din basmul „Povestea lui Harap-Alb”, ilustrativă

pentru cele două teme fundamentale ale operei (lupta dintre bine și rău,
respectiv maturizarea protagonistului), dar și pentru evidențierea unora dintre
trăsăturile de caracter ale eroului, este secvența coborârii în fântână.
Secvența este semnificativă pentru că reprezintă „botezul fiului de crai”
„moartea sa spirituală”, relevată prin substituirea statului nobil, de mezin al
craiului, cu cel umil, de slugă a Spânului. De asemenea, secvența în discuție
ilustrează conflictul exterior dintre protagonist și antagonist , care corespunde
temei centrale, dar și conflictul interior al eroului, acesta fiind nevoit să facă o
alegere, care îi condiționează măcar temporar dreptul la viață, să se supună
Spânului și să accepte statutul umil de slugă al acestuia.
Cele două personaje sunt construite în antiteză, mezinul craiului fiind
naiv și imatur („boboc de felul său, la trebi de-aistea”- caracterizare directă
realizată de către nataor), lăsându-se manipulat de Spân, dovedind
incapacitatea de a deosebi esența de aparență, dar și superficialitate,
trăsături morale deduse indirect din relațiile eroului cu celelalte personaje. În
același timp, protagonistul dovedește neascultare față de sfatul părintesc, de
a se feri de omul Spân și de omul Roș, ceea ce sugerează tot imaturitatea
sau lipsa de experiență a băiatului. Pe de altă parte, Spânul este
experimentat și viclean, capabil de a-l manipula pe fiul de crai, convingându-l
să intre în fântâna răcoritoare după ce-l înșelase vărsându-i apa din ploscă.
Totodată, Spânul dovedește răutate și lăcomie atunci când îl constrânge pe
erou să-i dezvăluie originea și scopul călătoriei interprinse, răpindu-i
identitatea și schimbându-i statutul social. Blestemul pe care îl aruncă asupra
mezinului: „Atât mă vei sluji, pâna când vei muri și vei învia” sugerează o
traiectorie existențială implacabilă, greu de crezut în afara fantasticului, dar
care pune în lumină atitudinea subversivă a Spânului de a-l ucide pe erou.

O altă scenă semnificativă pentru tema principală a basmului, dar și

pentru încheierea procesului de maturizare a eroului respectiv călătoria
inițiatică și tema destinului este scena finală, care cuprinde punctul culminant
și deznodământul basmului. Importanța scenei rezidă în rezolvarea
conflictului exterior dintre protagonist și antagonist, dar și în soluționarea
dramei interioare a tânărului, în încheierea aventurii sale inițiatice și
restabilirea echilibrului inițial perturbat de apariția Spânului; de asemenea,
sunt aduse în prim plan anumite motive specifice basmului: motivul pedepsirii
răului, al căsătoriei văzute ca recompensă sau finalul fericit.
Întorcându-se însoțit de farmazoană spre curtea Împăratului Verde,
pentru a i-o duce Spânului ca soție pe fată, Harap-Alb trăiește cea mai mare
provocare a procesului său de maturizare, îndrăgostindu-se de fata
Împăratului Roș. Cu toate acestea, în ciuda iubirii, tânărul dă dovadă de
loialitate față de jurământul făcut Spânului, tărie de caracter, pentru a-și
înfrâna sentimentele, demnitate și responsabilitate, asumându-și sarcina pe
care o avea de îndeplinit, toate acestea ilustrând în fond faptul că tânărul s-a
maturizat, fiind pregătit pentru o nouă etapa existențială.
Astfel, când Spânul dorește să o îmbrățișeze pe fată, aceasta îl
respinge, deconspirând fapta antagonistului și divulgând adevărata identitate
a eroului. Considerând că tânărul și-a încălcat jurământul, Spânul se crede
îndreptățit să-l ucidă pe protagonist, eludând puterile supranaturale ale
farmazoanei, eliberându-l, așadar, pe acesta de blestemul pe care el însuși îl
aruncase asupra fiului de crai: „Atât mă vei sluji, pâna când vei muri și vei
învia”. Eroul este readus la viață de către fiica Împăratului-Roș cu ajutorul
obiectelor magice (apa vie, apa moartă și cele 3 smicele de măr dulce)
reînvierea făcând posibilă recăpătarea statutului nobil al tânărului, cel de
viitor împărat, matur și responsabil, capabil să conducă o împărăție și o
familie.
 Spânul considerat „un rău necesar” indispensabil maturizării eroului,
este pedepsit de către cal (personaj justițiar), el încheindu-și misiunea și
desăvârșind evoluția spirituală a personajului central.

D. Statutul social, moral și psihologic al protagonistului

( caracterizare – constructie personaj)

A) STATUTUL SOCIAL

În ceea ce privește statutul social, personajul principal al basmului este

fiul cel mic al craiului (motivul superiorității mezinului), un tânăr imatur și
lipsit de experiență de viață care, din cauza incapabilității de a deosebi
esența de aparență, devine rob al Spânului (motivul supunerii prin vicleșug),
pentru că, datorită superiorității sale caracteriale, să ajungă împărat,
căsătorindu-se cu fiica Împăratului-Roș și împlinindu-și destinul (motivul
casătoriei văzute ca recompensă pentru erou). De altfel, cele 3 statuturi
sociale sunt punctate cu precădere în scena coborârii în fântână, respectiv în
secvența finală, marcând parcursul existențial al protagonistului.

B) STATUTUL MORAL

Din punct de vedere moral, personajul principal din opera lui Creangă
este un protagonist atipic, neobișnuit, căci spre deosebire de eroii basmului
popular, Harap-Alb nu este înzestrat cu însușiri ieșite din comun, neavând
nici forță fizică deosebită, nici vitejie sau curaj impresionant sau puteri
supranaturale. Este un om obișnuit, un tânăr neexperimentat și vulnerabil ca
toți tinerii, prezentându-ne o personalitate complexă, constituită din calități și
defecte, individualizate atât prin caracterizare directă („Fiul craiului, boboc de
felul său, la trebi d-aiestea”), dar mai ales prin caracterizare indirectă,
trăsăturile fiind deduse din gesturi, comportament și atitudine, acțiuni și relații
cu celelalte personaje, limbaj, nume sau mediul din care provine, etc.
Astfel, deși nu este un erou de basm tipic, fiul craiului compensează
prin anumite însușiri morale deosebite care-l ajută să-și îndeplinească
destinul; el dovedește milostenie, generozitate față de Sfânta Duminică,
căreia îi dăruiește un bănuț, ceea ce va declanșa întregul demers al
maturizării băiatului; dovedește loialitate, devotament și spirit al onoarei față
de Spân, îndeplinindu-și cu seriozitate îndatoririle și păstrând jurământul
făcut, chiar dacă este greu pus la încercare (înfruntă dificultatea probelor,
rezistă ispitei de a da pielea cerbului în schimbul unor împărății, dar mai ales
i-o duce Spânului pe farmazoană, deși se îndrăgostește de ea); arată
bunătate, empatie, spirit de sacrificiu și altruism față de furnici și de albine,
dar și amabilitate, sociabilitate, spirit de camaraderie față de cei cinci
„monștrii simpatici”/ personaje himerice.
 Totuși eroul este un om obișnuit care care orice tânăr imatur și
vulnerabil în fața necunoscutului, are limitele sale caracteriale: este
superficial și incapabil să recunoască esența dincolo de aparență, față de
Sfânta Duminică, de cal sau de Spân, este credul și naiv, lasându-se
manipulat de antagonist, nesocotind sfatul patern; manifestă frică în fața
necunosctului, descurajat fiind de fiecare probă pe care o primește.

C) STATUTUL PSIHOLOGIC

Vizează frământările interioare ale mezinului, zbuciumul său sufletesc

de la început și până la sfârșitul aventurii sale inițiatice.
Drama protagonistului debutează în momentul în care craiul, dezamăgit
de fii săi mai mari, îi refuză plecarea mezinului, acesta simțindu-se frustrat și
rușinat („fiul craiului s-a făcut atunci roș cum îi gotca și a început a plânge în
inima sa”.
Astfel, pe parcursul călătoriei sale, eroul are de luat decizii dificile pe
care, din naivitate sau din lipsa experienței de viață, le apreciează eronat,
având de suportat repercusiuni (consecințe) care îi pun la încercare
răbdarea, toleranța sau dorința de a trăi. În acest sens, deși este sfătuit de
tatăl său să se ferească de omul Spân, băiatul este nevoit să se asocieze
acesta ajungând să-i devină slugă, fiind constrâns în mod manipulator și
abuziv.
De-a lungul experiențelor sale nefavorabile, eroul trăiește o adevărată
dramă ca rob al Spânului, asumându-și cu responsabilitate sarcinile, dar
exteriorizându-și de fiecare dată sentimentele de teamă și descurajare, în
fața greutăților pe care le are de înfruntat, din partea Spânului sau
Împăratului-Roș.
Cu toate că se lamentează față de cal sau Sfânta Duminică, ori de câte
ori se află înaintea unui impas dovedindu-se un tânăr obișnuit, terifiat de
necunoscut, Harap- Alb manifestă generozitate, încredere față de cei din jurul
său, devotament și loialitate față de Spân, perseverență și ambiție pentru a-și
realiza scopurile, toate acestea ajutându-l să-și îndeplinească soarta.
Așadar, „Povestea lui Harap-Alb” prezină toate particularitățile specifice
unui basm cult, aducând în prim plan un mesaj didactic, moralizator, respectiv
acela că un om înzestrat cu calități morale deosebite, dincolo de greutățile pe
care le are de întâmpinat în viață, poate să-și ducă la bun sfârșit și să-și
realizeze idealurile.