Particularitati de constructie ale unui personaj

Povestea lui Harap-Alb

de lon Creangă
Scriitor clasic, „un dramaturg deghizat în prozator” (G. Călinescu), Ion Creangă s-a impus în
literatura română ca fiind autorul primului roman al copilăriei, dar și al basmelor care captivează la orice
vârstă.
„Povestea lui Harap-Alb”, de lon Creangă, este un basm cult, publicat în revista „Convorbiri literare”
(1877).
Pornind de la modelul basmului folcloric, caracterizat de stereotipie, autorul reactualizează teme de
circulaţie universală (confruntarea dintre bine și rău), dar le organizează conform propriei viziuni, într-un
text narativ complex, supralicitând procedeul triplicării.
Fiind un basm cult, tema nu este redusă doar la simpla confruntare dintre bine și rău, iustrând ideea
că binele poate triumfa datorită generozităţii sufleteși, ci este abordată și tema maturizării. Harap-Alb
trebuie să suporte consecințele greșelii adamice, neascultarea sfatului părintesc, parcurgând asftel un
drum sinuos al maturizării. Motivele narative specifice sunt: superioritatea mezinului, drumul inițiatic,
supunerea prin vicleșug, încercările, pedeapsa, căsătoria, fiecare dintre ele contribuind decisiv la triumful
binelui. Supunerea prin vicleșug și demascarea răufăcătorului sunt motivele narative care evidenţiază
începutul și sfârşitul iniţierii feciorului de crai.
Eroul basmului, Harap-Alb, nu are puteri supranaturale și nici însușiri excepționale (vitejie, dârzenie,
istețime), asemenea lui Făt – Frumos din basmele populare. El are calități și defecte, sugerate şi prin
oximoronul numelui său. Prin trecerea probelor la care îl supune Spânul, pe parcursul călătoriei inițiatice,
fiul cel mic va dobândi calități necesare unui viitor împărat (mila, bunătatea, generozitatea, simțul
responsabilității, al curajului, al prieteniei, capacitatea de a-și respecta cuvântul dat). Din acest punct de
vedere, basmul poate fi considerat un bildungsroman.
Din punct de vedere social, Harap-Alb este fiul cel mic al craiului, nobil înnăscut. Deși nu are curajul
să dea glas dorinţei de a merge la curtea unchiului său, deoarece frații săi mai mari s-au întors din drum de
frica ursului întâlnit în cale, tânărul pleacă în această călătorie, cu valoare de drum inițiatic, unde îşi va
schimba radical statutul social, devening slugă. Din punct de vedere moral, Harap-Alb este milostiv și loial,
respectă mereu jurământul făcut, iar psihologic, tânărul se remarcă prin firea sensibilă pe care o afişează,
capacitatea de a empatiza, naivitatea specifică celui neexperimentat, curaj.
Nici antagonistul (Spânul) nu este unul tipic, întrucât nici el nu are atribute miraculoase, nefiind un
zmeu sau un animal fabulos. Dimpotrivă, construcția realistă a personajului reflectă concepţia populară
despre omul rău care este însemnat, ceea ce poate motiva psihologic ticăloșia acestuia, întrucât îl supune
prin vicleșug pe eroul imatur. Din punct de vedere moral, Spânul este viclean și nemilos. Din punct de
vedere social, Spânul este omul obişnuit cu venituri modeste, aflat în căutarea norocului. Psihologic, el este
omul rău (,, vita de boz tot rogoz") care nu se dă in lături să păcălească un ,,boboc" cum era mezinul,
prezența sa semănând în jur teroare, răutate si violenţă.
Un prim episod ilustrativ pentru naivitatea tânărului, care nu respecta promisiunea faţă de tatăl său
(aceea de a se feri de omul spân), este cel al coborârii în fântană, unde se realizează supunerea prin
viclesug. Pe de o parte, fântâna și implicit apa sunt simboluri ale setei de adevar, ale apetitului pentru
cunoaștere și, fără îndoială, fiul de crai porneşte într-o călătorie spre a descoperi un nou orizont geografic,
dar si spiritual. Pe de altă parte, coborârea în fântână trimite la un motiv recurent în literatură, cel al
coborârii în Infern. Pentru tânărul din basm, coborarea in fantana reprezintă o primă etapă a procesului de
initiere. Antagonistul îl închide, il deposedează de însemnele nobiliare si îi cere, in schimbul vieţii, să faca
schimb de identitate si să-i dea ascultare „până când va muri si iar va învia”, condiționare care indică și
modul de eliberare. Este momentul în care fiul de crai capătă o noua identitate, numele reflectăndu-i
conditia duală: slugă (Harap), de origine nobilă (Alb).
Un alt episod ce relevă naivitatea celui neexperimentat este momentul în care Spânul îl trimite pe
Harap-Alb să aducă „sălătile” din grădina ursului. Tânărul are tendinţa de a se lamenta, naiv, fără să se
concentreze spre a indeplini porunca Spânului (Spânul vrea să-mi răpuie capul cu orice preţ şi de-aş muri
mai degrabă ca să scap odată de zbucium; decât aşa viață, mai bine moarte de o mie de ori.), fapt ce relevă
atât tineretea si lipsa de experientă, cât și caracterul viclean și dominator al Spânului. Eroul este adesea
ajutat de personaje fabuloase, precum calul năzdrăvan sau Sfânta Duminică, impreuna trecând peste
fiecare probă.
Decapitarea eroului este ultima treaptă și finalul iniţierii, având semnificația coborârii în Infern.
Învierea este realizată de fata împăratului Roș, cu ajutorul obiectelor magice aduse de cal. Eroul reintră în
posesia paloșului și primește recompensa: pe fata de împărat și împărăția. Nunta și schimbarea statutului
social (devine împărat) confirmă maturizarea eroului.
Elementele de structură și de compoziție relevante pentru construcția personajului principal sunt
conflictul și modalitățile de caracterizare.
Conflictul determină desfășurarea succesiunii de acţiuni, putând fi stabilite, în cea mai mare parte a
textului, conflicte de tip exterior, ce derivă din conflictul de bază, specific basmelor – confruntarea dintre
bine și rău. Din acest punct de vedere este prezentat conflictul dintre Harap-Alb și Spân, el fiind dezvoltat
în mai multe secvențe narative, asociate atât probelor la care Spânul îl supune pe Harap-Alb, cât și situației
care precedă deznodământul, conducând la la soluţionarea conflictului prin uciderea Spânului și învierea
fiului de crai. Conflictul dintre cele două personaje este o modalitate de a dezvălui trăsături morale, adică
viclenia, răutatea și caracterul răzbunător al Spânului, puse în antiteză cu loialitatea, naivitatea și lipsa de
experiență a lui Harap-Alb. Din punctul de vedere al conflictului interior, pot fi urmarite frământările și
trăirile interioare ale protagonistului în momentele în care este pus în situaţii limită. Neliniştea sa şi implicit
conflictul interior sunt soluționate prin intervenția altor personaje (Sfânta Duminică - personaj mistagog,
cei cinci năzdrăvani, calul, frunicile, albina) care îl ajută să depășească stuația, salvându-i totodată viața.
Portretul spiritual al eroului este realizat prin caracterizare directă de către narator („boboc în felul
său la treburi de-aistea”), de către alte personaje („mai fricos decât o femeie”) de către Sfânta Duminică
( „slab de înger"), de către cal (,,nu te ştiam așa fricos") sau de către Spân (,,pentru vrednicia lui mi l-a dat
tata"), dar in special prin mijloacele caracterizarii indirecte: limbaj, nume, atitudine, fapte, comportament.
Este evidentă capacitatea sa de a-si face prieteni adevărati, loiali, care îsi folosesc trăsăturile dominante –
devenite, la nevoie, adevarate talente - pentru a-l rasplati si a-l ajuta pe tanarul care in relatiile cu ceilalti
dovedeste intelegere, generozitate, altruism.
Așadar, Ion Creangă, asemenea oricărui artist autentic, imbogăteste opera sa cu noi semnificatii,
transformând tema tradiționala a luptei dintre bine si rău într-o afirmare a valorilor umane. Sugestiv in
acest sens este faptul că personajul principal este învingător dupa ce cunoaște suferința, umilința, chiar și
moartea. Prin aceasta, eroul se umanizează, devenind un model accesibil, ceea ce ilustrează dorința
scriitorului de a oferi modele etice prin intermediul unui fantastic umanizat.