Caracterizarea unui personaj din Povestea lui Harap-Alb

de lon Creangă

Scriitor clasic, „un dramaturg deghizat în prozator” (G.

Călinescu), Ion Creangă s-a impus în literatura română ca fiind
autorul primului roman al copilăriei, dar și al basmelor care captivează
la orice vârstă.
„Povestea lui Harap-Alb”, de lon Creangă, este un basm cult,
publicat în revista „Convorbiri literare” (1877).
Pornind de la modelul basmului folcloric, caracterizat de stereotipie,
autorul reactualizează teme de circulaţie universală (confruntarea
dintre bine și rău), dar le organizează conform propriei viziuni, într-
un text narativ complex, supralicitând procedeul triplicării.
Fiind un basm cult, tema nu este redusă doar la simpla
confruntare dintre bine și rău, iustrând ideea că binele poate triumfa
datorită generozităţii sufleteși, ci este abordată și tema maturizării.
Harap-Alb trebuie să suporte consecințele greșelii adamice,
neascultarea sfatului părintesc, parcurgând asftel un drum sinuos al
maturizării. Motivele narative specifice sunt: superioritatea
mezinului, drumul inițiatic, supunerea prin vicleșug, încercările,
pedeapsa, căsătoria, fiecare dintre ele contribuind decisiv la triumful
binelui. Supunerea prin vicleșug și demascarea răufăcătorului sunt
motivele narative care evidenţiază începutul și sfârşitul iniţierii
feciorului de crai.
Eroul basmului, Harap-Alb, nu are puteri supranaturale și nici
însușiri excepționale (vitejie, dârzenie, istețime), asemenea lui Făt –
Frumos din basmele populare. El are calități și defecte, sugerate şi
prin oximoronul numelui său. Prin trecerea probelor la care îl supune
Spânul, pe parcursul călătoriei inițiatice, fiul cel mic va dobândi
calități necesare unui viitor împărat (mila, bunătatea, generozitatea,
simțul responsabilității, al curajului, al prieteniei, capacitatea de a-și
respecta cuvântul dat). Din acest punct de vedere, basmul poate fi
considerat un bildungsroman.
 Din punct de vedere social, Harap-Alb este fiul cel mic al
craiului, nobil înnăscut. Deși nu are curajul să dea glas dorinţei de a
merge la curtea unchiului său, deoarece frații săi mai mari s-au întors
din drum de frica ursului întâlnit în cale, tânărul pleacă în această
călătorie, cu valoare de drum inițiatic, unde îşi va schimba radical
statutul social, devening slugă. Din punct de vedere moral, Harap-Alb
este milostiv și loial, respectă mereu jurământul făcut, iar psihologic,
tânărul se remarcă prin firea sensibilă pe care o afişează,
capacitatea de a empatiza, naivitatea specifică celui neexperimentat,
curaj.
Nici antagonistul (Spânul) nu este unul tipic, întrucât nici el nu
are atribute miraculoase, nefiind un zmeu sau un animal fabulos.
Dimpotrivă, construcția realistă a personajului reflectă concepţia
populară despre omul rău care este însemnat, ceea ce poate motiva
psihologic ticăloșia acestuia, întrucât îl supune prin vicleșug pe eroul
imatur. Din punct de vedere moral, Spânul este viclean și nemilos. Din
punct de vedere social, Spânul este omul obişnuit cu venituri
modeste, aflat în căutarea norocului. Psihologic, el este omul rău (,,
vita de boz tot rogoz") care nu se dă in lături să păcălească
un ,,boboc" cum era mezinul, prezența sa semănând în jur teroare,
răutate si violenţă.
Un prim episod ilustrativ pentru naivitatea tânărului, care nu
respecta promisiunea faţă de tatăl său (aceea de a se feri de omul
spân), este cel al coborârii în fântană, unde se realizează supunerea
prin viclesug. Pe de o parte, fântâna și implicit apa sunt simboluri ale
setei de adevar, ale apetitului pentru cunoaștere și, fără îndoială, fiul
de crai porneşte într-o călătorie spre a descoperi un nou orizont
geografic, dar si spiritual. Pe de altă parte, coborârea în fântână
trimite la un motiv recurent în literatură, cel al coborârii în Infern.
Pentru tânărul din basm, coborarea in fantana reprezintă o primă
etapă a procesului de initiere. Antagonistul îl închide, il deposedează
de însemnele nobiliare si îi cere, in schimbul vieţii, să faca schimb de
identitate si să-i dea ascultare „până când va muri si iar va învia”,
condiționare care indică și modul de eliberare. Este momentul în care
fiul de crai capătă o noua identitate, numele reflectăndu-i conditia
duală: slugă (Harap), de origine nobilă (Alb).
Un alt episod ce relevă naivitatea celui neexperimentat este
momentul în care Spânul îl trimite pe Harap-Alb să aducă „sălătile”
din grădina ursului. Tânărul are tendinţa de a se lamenta, naiv, fără să
se concentreze spre a indeplini porunca Spânului (Spânul vrea să-mi
răpuie capul cu orice preţ şi de-aş muri mai degrabă ca să scap odată
de zbucium; decât aşa viață, mai bine moarte de o mie de ori.), fapt
ce relevă atât tineretea si lipsa de experientă, cât și caracterul
viclean și dominator al Spânului. Eroul este adesea ajutat de
personaje fabuloase, precum calul năzdrăvan sau Sfânta Duminică,
impreuna trecând peste fiecare probă.
Decapitarea eroului este ultima treaptă și finalul iniţierii, având
semnificația coborârii în Infern. Învierea este realizată de fata
împăratului Roș, cu ajutorul obiectelor magice aduse de cal. Eroul
reintră în posesia paloșului și primește recompensa: pe fata de
împărat și împărăția. Nunta și schimbarea statutului social (devine
împărat) confirmă maturizarea eroului.
Elementele de structură și de compoziție relevante pentru
construcția personajului principal sunt conflictul și modalitățile de
caracterizare.
Conflictul determină desfășurarea succesiunii de acţiuni,
putând fi stabilite, în cea mai mare parte a textului, conflicte de tip
exterior, ce derivă din conflictul de bază, specific basmelor –
confruntarea dintre bine și rău. Din acest punct de vedere este
prezentat conflictul dintre Harap-Alb și Spân, el fiind dezvoltat în
mai multe secvențe narative, asociate atât probelor la care Spânul îl
supune pe Harap-Alb, cât și situației care precedă deznodământul,
conducând la la soluţionarea conflictului prin uciderea Spânului și
învierea fiului de crai. Conflictul dintre cele două personaje este o
modalitate de a dezvălui trăsături morale, adică viclenia, răutatea și
caracterul răzbunător al Spânului, puse în antiteză cu loialitatea,
naivitatea și lipsa de experiență a lui Harap-Alb. Din punctul de
vedere al conflictului interior, pot fi urmarite frământările și trăirile
interioare ale protagonistului în momentele în care este pus în situaţii
limită. Neliniştea sa şi implicit conflictul interior sunt soluționate prin
intervenția altor personaje (Sfânta Duminică - personaj mistagog, cei
cinci năzdrăvani, calul, frunicile, albina) care îl ajută să depășească
stuația, salvându-i totodată viața.
Portretul spiritual al eroului este realizat prin caracterizare
directă de către narator („boboc în felul său la treburi de-aistea”),
de către alte personaje („mai fricos decât o femeie”) de către
Sfânta Duminică ( „slab de înger"), de către cal (,,nu te ştiam așa
fricos") sau de către Spân (,,pentru vrednicia lui mi l-a dat tata"), dar
in special prin mijloacele caracterizarii indirecte: limbaj, nume,
atitudine, fapte, comportament. Este evidentă capacitatea sa de a-si
face prieteni adevărati, loiali, care îsi folosesc trăsăturile dominante
–devenite, la nevoie, adevarate talente - pentru a-l rasplati si a-l
ajuta pe tanarul care in relatiile cu ceilalti dovedeste intelegere,
generozitate, altruism.
Așadar, Ion Creangă, asemenea oricărui artist autentic,
imbogăteste opera sa cu noi semnificatii, transformând tema
tradiționala a luptei dintre bine si rău într-o afirmare a valorilor
umane. Sugestiv in acest sens este faptul că personajul principal este
învingător dupa ce cunoaște suferința, umilința, chiar și moartea. Prin
aceasta, eroul se umanizează, devenind un model accesibil, ceea ce
ilustrează dorința scriitorului de a oferi modele etice prin
intermediul unui fantastic umanizat.