Moara cu noroc

de Ioan Slavici

Ghiță :
“iară el însuși, înalt și spătos”

“Ghiţă, apoi se duse pe ici în colea, ca nimeni să nu-i vadă faţa şi ca nu

cumva nevasta să-l întrebe: "Ce ai, Ghiţă?"“

“răspunse Ghiţă, aruncând o privire furişată asupra femeilor, ca să vadă

dacă ele nu cumva se tulbură.“

“Pe Ghiţă îl trecu un fior de junghi prin inimă şi, oricât de mult ţinea la
soacră-sa, acum el ar fi fost în stare să-i pună degetul pe gură.“

“se deprinsese şi el atât de mult, încât aştepta cu oarecare nerăbdare

zilele în care nu erau oameni la cârciumă, şi atunci petrecea ceasuri
întregi cu câinii săi.“

“Ana simţea că de câtva timp bărbatul ei s-a schimbat şi îi părea că, de

când are câini, ţine mai puţin la nevastă şi la copii.“

“Ca om harnic şi sârguitor, Ghiţă era mereu aşezat şi pus pe gânduri,

dar el se bucura când o vedea pe dânsa veselă : acum el se făcuse mai
de tot ursuz, se aprindea pentru orişice lucru de nimic, nu mai zâmbea
ca mai nainte, ci râdea cu hohot, încât îţi venea să te sperii de el, iar
când se mai hârjonea câteodată cu dânsa, îşi pierdea lesne cumpătul şi-i
lăsa urme vinete pe braţe.“
“Ghiţă-şi încreţi fruntea. Vorbele boitarului şi apoi vorbele drumeţilor
erau parcă să-l scoată din sărite. El simţea că, dacă nu primeşte, se
trage în degete cu Lică; dar aici, faţă cu oamenii, nu putea să
primească.“

“El era om cu minte şi înţelegea cele ce se petrec.“

“Ghiţă întâia oară în viaţa lui ar fi voit să n-aibă nevastă şi copii, pentru
ca să poată zice: "Prea puţin îmi pasă!"“

“Avea însă nevastă şi copii şi nu putea să facă ce-i plăcea.“

“Ghiţă nu era omul care se ştie bucuros dator, dar cu atât mai puţin
omul care dă bucuros de la sine, şi aşa îi venea parcă să zică: "Am să mă
pun frumos pe lângă dânsul, ca să-mi plătească".“

“era în el ceva ce nu-l lăsa, şi aşa ieşi afară, ca să fie singur cu gândurile
sale.“

“Ghiţă e om harnic şi sârguitor şi aşa se gândeşte mereu ca să adune

ceva pentru casa lui. “ – bătrâna

“Are şi el, ca tot omul, o slăbiciune: îi râde inima când îşi vede sporul.“ –
bătrâna

“Ghiţă e om drept şi blând la fire, dar e om cu minte şi nu voieşte nici să

audă, nici să vadă, nici să ştie nimic, nu voieşte să aţâţe mânia
oamenilor răi. “ – Ana

“Dac-ar fi fost un om mai cu inimă deschisă“

“Îl socotea peGhiţă om cinstit şi vrăjmaş lui Lică“ - Pintea

Ana :
“Ana era tânără şi frumoasă, Ana era fragedă şi subţirică, Ana era
sprintenă şi mlădioasă“

“Ana, care dormea ca un copil îmbăiat lângă dânsul“

“Ana rămase privind ca un copil uimit la călăreţul ce stătea ca un stâlp

de piatră înaintea ei. “

“vederea femeii frumoase, care-l privea oarecum pierdută şi speriată de

bărbăţia înfăţişării lui.“

“însă ea nu mai îndrăznea să-i vorbească dezgheţat ca mai nainte, căci

se temea ca nu cumva el să se mânie şi pe dânsa“

“Ana luă ea însăşi copilul, îl puse călare pe Cula şi-l purtă fricoasă la
dreapta şi la stânga, privind mereu la soţul său, ca să vadă dacă el nu
zâmbeşte.“

“iară tu eşti bună, Ano, şi blândă, dar eşti uşoară la minte şi nu înţelegi
nimic.“ – Ghiță

“Ana, pe care o privea cu atâta drag mai nainte, încetul cu încetul se

înstrăinase de dânsul şi nu mai era veselă ca mai nainte “

Lică Sămădăul :
“Lică, un om de treizeci şi şase de ani, înalt, uscăţiv şi supt la faţă, cu
mustaţa lungă, cu ochii mici şi verzi şi cusprâncenele dese şi împreunate
la mijloc. “

“Lică era porcar, însă dintre cei ce poartă cămaşă subţire şi albă ca
floricelele, pieptar cu bumbi de argint şi bici de carmajin, cu codoriştea
de os împodobit cu flori tăiate şi cu ghintuleţe de aur.“
“El se dete dar jos de pe cal, plecă înainte, şi când cei doi câini se
apropiară şi voiră să sară la el, el se lăsă pe iarbă şi începu să-i cheme cu
vorbe alintătoare la sine.“

Pintea căprarul :
“un om scurt şi îndesat, cu ochii mari, cu umerii obrajilor ieşiţi şi cu
fălcile late, cu mustaţa tunsă şi cu o tăietură în frunte, dar mai presus
de toate om aşezat şi tăcut la fire“

“şi-ar fi fost orişicând gata să dea cu ciomagul dacă cineva, chiar la

drept vorbind, ar fi îndrăznit să-l grăiască de rău pe Ghiţă.“

“De aceea simţea şi Ghiţă că Pintea e oarecum singurul om cu care ar

putea să vorbească mai pe faţă, şi acum, când se văzu peste noapte sub
acelaşi acoperământ cu Lică, ar fi dorit să-l aibă şi pe Pintea în
apropiere.“

“De aceea acum, când simţea trebuinţa de un suflet în care să-şi caute
sprijinire, Ghiţă nu se gândea la Ana, care dormea liniştită lângă dânsul,
ci la Pintea, care-l mângâiase adeseori cu privirile sale pline de
încredere.“

“La început ar fi fost în stare să-şi pună caii la căruţă şi să plece acu în
vreme de noapte la Ineu, ca să-l caute pe Pintea; încetul cu încetul,
însă, gândurile s-au lămurit în sufletul lui, şi în cele din urmă simţindu-
se mai tare, el îşi zise: "Adică de ce să pun eu mai multă încredere într-
un om străin decât în nevasta mea!?"“